Observatorul Crimei Organizate și al Corupției. Ediția regională nr. 6: Atacurile violente îi obligă pe jurnaliștii din partea de est a UE să se autocenzureze

Jurnalismul este sub presiune la nivel mondial. Tendința, agravată de pandemia Covid-19 și de furia provocată de aceasta, a fost amplificată de politicienii care incită la ură împotriva celor care îi critică. În toată partea de est a UE, putem observa cum acest lucru poate duce la atacuri fizice, inclusiv la asasinarea jurnalistului slovac Jan Kuciak și a logodnicei sale Martina Kušnírová. Investigațiile din Slovacia arată că unii jurnaliști se autocenzurează în prezent pentru a se proteja.

Jurnalismul independent este considerat a fi o garanție a unei democrații liberale funcționale. Politologul Robert A. Dahl, unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai democrației, consideră că este absolut necesar ca cetățenii să aibă „acces la surse alternative de informare pe care guvernul sau orice alt grup unic nu le monopolizează”. Acest rol este îndeplinit în mod normal de mass-media și de jurnaliștii care lucrează în interes public în conformitate cu standarde etice și profesionale riguroase. 

În ultimii ani, aceste funcții ale mass-media s-au erodat sistematic. De la Donald Trump strigând „fake news”, până la Jair Bolsonaro spunând că „ar trebui băgate cutii de lapte condensat în fundul presei”, la Viktor Orbán distrugând presa independentă și recunoscând deschis că înlocuiește democrația liberală cu „iliberală” sau „creștin-democrație” – care sunt doar porecle pentru autocrație – vedem această tendință îngrijorătoare practic peste tot. Nu este o surpriză faptul că Indicele de Libertate a Presei realizat de Reporteri fără frontiere (RSF) se corelează în mare măsură cu diferiți indici de libertate și calitate a democrației. Pentru cei care doresc să smulgă din rădăcini democrația însăși, ruperea coloanei vertebrale a presei este adesea unul dintre primii pași. Controlul fluxului de informații – sau erodarea noțiunii de adevăr și înlocuirea acestuia cu noțiuni absurde de „realități alternative” – este un pas fundamental pentru orice autocrat din trecut, prezent și viitor.

Trump și Bolsonaro, la întâlnirea G20 din 2019 (sursa – Wikimedia Commons)

Putem observa acest lucru în România, unde, în ultimii ani, s-a înregistrat o creștere a atacurilor împotriva jurnaliștilor, cum ar fi operațiunile de kompromat, presiunile politice sau lipsa accesului la informațiile publice. Putem observa acest lucru în Ungaria, unde jurnaliști și instituții de presă întregi au fost ținta unor campanii de defăimare din partea unor organizații afiliate guvernului sau unor politicieni.

În Polonia, jurnaliștii s-au confruntat cu atacuri fizice nu numai din partea unor susținători fanatici ai unor politicieni care îndeamnă la ură sau ai unor grupuri radicalizate, ci și din partea unor reprezentanți ai forțelor de ordine. În Republica Cehă, un fost prim-ministru a incitat la un atac online împotriva jurnalistului de investigație pe care l-a acuzat de pierderea alegerilor. În Bulgaria, care a înregistrat o îmbunătățire a clasamentului libertății presei datorită schimbării guvernului și a desființării imperiului mediatic al oligarhului Delyan Peevski (care se află acum sub incidența sancțiunilor Magnitsky), dar, în mod paradoxal, în aceeași perioadă au crescut atacurile raportate împotriva jurnaliștilor. La fel și în Slovacia, unde, în ciuda asasinării unui jurnalist în urmă cu cinci ani, nivelurile de ură și intimidare au crescut din nou până la un asemenea nivel încât jurnaliștii înșiși recunosc că se autocenzurează doar pentru a fi lăsați în pace. 

Cu toate acestea, există speranță, deoarece putem vedea, de asemenea, semne de rezistență surprinzătoare și de capacitate de a riposta. În Slovacia, în ciuda încercării de a ucide literalmente jurnalismul de investigație, nu numai că acesta continuă să existe, dar jurnaliștii au pus bazele ei înșiși unei inițiative unice de monitorizare a atacurilor și de protecție a jurnaliștilor, numită safe.journalism.sk. În Ungaria și România, instituții independente de investigație au luptat cu succes în instanțe împotriva campaniilor de denigrare. În Republica Cehă, o jurnalistă de investigație nu a dat înapoi după ce unul dintre cei mai puternici politicieni din țară a instigat la un atac online împotriva sa, ci a luptat în instanță și a obținut o victorie care stabilește un precedent important.

Ce tipuri de atacuri sunt cele mai frecvente în estul UE? 

În aceste buletine, ne concentrăm asupra țărilor din partea de est a UE – Cele patru state din Grupul Vișegrad, plus România și Bulgaria. Ceea ce au în comun majoritatea acestor țări – pe lângă problemele legate de corupție, calitatea democrației și statul de drept – este faptul că, de multe ori, nici măcar nu adună date exacte cu privire la problemele cu care se confruntă. Acesta este și cazul atacurilor asupra jurnaliștilor. 

Cu excepția Slovaciei, unde astfel de investigații au început să fie efectuate în mod sistematic abia foarte recent de către jurnaliștii înșiși, inspirându-se din abordarea olandeză, niciuna dintre aceste țări nu dispune de cifre exacte cu privire la incidentele în care sunt implicați jurnaliștii. Cu toate acestea, cel mai frecvent tip de agresiune în aceste țări sunt amenințările, de obicei amenințări verbale, foarte des în mediul online, dar uneori și în stil mai clasic, prin scrisori. De exemplu, în 2020, reporterul slovac de investigații Peter Sabo a primit un cartuș de pistol în cutia poștală.

Alte forme frecvente de atacuri includ discriminarea, amenințările juridice, spionajul și spionajul cibernetic – o problemă pe care ne-am concentrat în mod special într-un buletin separat – și chiar refuzul acreditării sau faptul că jurnaliștii de la anumite instituții nu sunt lăsați să participe la conferințe de presă. Astfel de cazuri au fost raportate din Republica Cehă și Slovacia, unde, timp de ani de zile, partidul Smer-SD și liderul său, Robert Fico, au refuzat să răspundă la întrebările celor mai mari cotidiene independente SME și N. Recent, odată cu viitoarele alegeri parlamentare, partidul – pe cale să câștige – refuză, de asemenea, să participe la dezbaterile preelectorale ale postului TV Markíza, atacând obiectivitatea și imparțialitatea acestuia.

Pe lângă discriminarea și amenințările la adresa bunăstării lor economice și a siguranței locului de muncă de când ” Legea și Justiția” a consolidat puterea, jurnaliștii polonezi trebuie să se confrunte, de asemenea, cu un nivel excepțional de agresiuni fizice și bătăi. Jurnaliștii maghiari se confruntă cu încercări foarte asemănătoare, cu campanii de defăimare deosebit de urâte care par a fi orchestrate de partidul de guvernământ și de filialele sale. 

Acolo unde sunt disponibile cifre exacte, acestea sunt uluitoare. În Slovacia, două treimi (66,2%) dintre jurnaliști au raportat că au fost victime ale unor agresiuni anul trecut; 76% dintre aceste incidente au fost agresiuni verbale. Până la 85% dintre jurnaliști consideră că acest lucru reprezintă o amenințare la adresa libertății de exprimare, iar 16% dintre ei recunosc că se autocenzurează în legătură cu amenințările reale sau percepute. Aceste atacuri sunt unul dintre motivele pentru care, în ciuda sprijinului masiv din partea publicului în 2018, în prezent, în Slovacia există semnificativ mai puțini jurnaliști de investigație activi decât atunci când Ján Kuciak și Martina Kušnírová au fost uciși.

Pandemia a normalizat lovirea cameramanilor

Crima este o formă extremă de violență fizică. Cu toate acestea, deși nu au existat în ultima vreme asasinate de jurnaliști în estul UE, alte forme de violență fizică sunt în creștere. În timpul pandemiei, mulțimile furioase de protestatari împotriva măsurilor legate de COVID au atacat adesea lucrătorii din mass-media, pe care îi percepeau ca făcând parte din „elita” care a aplicat măsurile pandemice care provocau indignare. 

Această tendință nu a fost exclusivă în partea de est a UE. Protestatarii îi atacau în mod regulat pe jurnaliștii din Germania, în timp ce în Țările de Jos, unele instituții au recurs chiar la angajarea de agenți de securitate pentru a-i însoți pe reporteri în timpul protestelor. În Slovacia, protestele agresive au dus la atacuri fizice asupra cameramanilor a două posturi de televiziune, cărora li s-a deteriorat echipamentul cu apă și ketchup. 

Jurnaliștii polonezi devin, de asemenea, ținte ale atacurilor fizice, și nu doar în legătură cu protestele COVID-19. În octombrie 2020, două jurnaliste care acopereau evenimentul au fost agresate fizic în Wroclaw, în timpul unei demonstrații împotriva unor legi mai stricte privind avortul. Mediatizarea protestelor a fost, de asemenea, obstrucționată în mod repetat de către poliție, care, de exemplu, a reușit să rețină un jurnalist și să îl scoată din oraș.

Protest în Wrocław împotriva restricției avortului – Octombrie 2020 (sursa: Wikimedia Commons)

În 2021, fotoreporterii care documentau criza migranților de la granița Poloniei cu Belarus au fost reținuți cu brutalitate de către soldații armatei poloneze în timp ce își îndeplineau atribuțiile. În aprilie 2022, biroul procurorului a închis o anchetă privind violențele poliției împotriva jurnaliștilor care acopereau demonstrațiile din 11 noiembrie 2020, din cauza faptului că nu au reușit să identifice autorii, după cum citim în Raportul privind statul de drept din 2023. Imaginile video de la eveniment au arătat cum poliția a folosit bastoane pentru a bate lucrătorii din mass-media, în ciuda faptului că aceștia purtau pancarte PRESS sau erau identificabili în mod clar ca jurnaliști. Potrivit procuraturii, polițiștii prezenți la fața locului purtau fie o mască, fie o cască, ceea ce a făcut imposibilă identificarea lor. Mai mult, ofițerii de poliție intervievați și supervizorii lor care au participat la evenimentele anchetate nu au putut, de asemenea, să identifice pe nimeni.

În Ungaria, atacurile fizice împotriva jurnaliștilor au loc, de obicei, în timpul protestelor despre care aceștia relatează, atunci când protestatarii îi recunosc și identifică instituția lor de presă ca fiind „dușmanii” taberei lor politice.

Un incident grav a avut loc la un protest organizat de influencerii pro-Fidesz: acolo, doi reporteri au fost hărțuiți și loviți (unul dintre ei, András Hont, lucrează în prezent pentru Átlátszó). Acest incident poate fi considerat mai grav, deoarece agresorul, Zsolt Bede, era o figură publică pro-guvernamentală bine cunoscută care, la acea vreme, perturba adesea evenimentele opoziției. Zsolt Bede conducea un portal de știri de extremă-dreapta, iar activitățile sale (pe care le-a desfășurat împreună cu un grup de activiști) au beneficiat de o mare acoperire pozitivă din partea presei pro-guvernamentale.

Au existat, de asemenea, mai multe incidente în care agenții de securitate au făcut uz de forță excesivă care a împiedicat activitatea jurnaliștilor. În 2019, un reporter de la ATV și un reprezentant local au încercat să investigheze un caz suspect de campanie ilegală în timpul alegerilor locale. Aceștia au fost agresați de membrii unei companii private de securitate contractate pentru a păzi birourile guvernului local, iar echipamentul de filmare al reporterului a fost deteriorat în timpul atacului. O echipă de filmare de la același canal a fost, de asemenea, împinsă de agenții de securitate în 2017, în timp ce încerca să filmeze un proiect de construcție controversat în Parcul orașului Budapesta.

În Bulgaria, jurnalistul de investigație Slavi Angelov a fost atacat în fața casei sale din Sofia de doi bărbați mascați înarmați cu țevi de metal, în timp ce un al treilea bărbat a înregistrat atacul cu telefonul său mobil. Atacul din 2020 a rămas neelucidat.

Agresiunile verbale creează premisele unei hărțuiri ulterioare

Deși atacurile fizice sunt cu siguranță cele mai șocante, ele nu sunt cel mai frecvent tip de atac la care poate fi supus un jurnalist din țările din estul UE. Atacurile verbale sunt mult mai frecvente. Atacurile verbale, în special cele din partea politicienilor, pot, de asemenea, să alimenteze adesea hărțuirea ulterioară din partea publicului larg și a agențiilor de stat, inclusiv atât campanii de defăimare urâte, cât și hărțuirea juridică. În special SLAPP (Strategic Lawsuits Against Public Participation), rămân o problemă majoră în multe țări.

În Polonia, au avut loc atacuri verbale repetate asupra jurnaliștilor din presa independentă în timpul conferințelor de presă ale guvernului. De exemplu, în mai 2023, președintele Lege și Justiție, Jaroslaw Kaczynski, l-a numit pe un jurnalist de la TVN24 „un reprezentant al Kremlinului”. În același timp, Organizația internațională Media Freedom Rapid Response, în raportul său din martie 2022, Articolul’19, subliniază că practica SLAPP, sau procesele intentate de oficiali guvernamentali împotriva jurnaliștilor sau activiștilor care critică guvernul, este în creștere în Polonia. Scopul este întotdeauna același: intimidarea și reducerea la tăcere. În 2021, Towarzystwo Dziennikarskie (Societatea Jurnaliștilor), un ONG polonez dedicat protejării libertății presei, a publicat un raport în care a numărat, între 2015 și 2021, un total de 66 de procese SLAPP împotriva jurnaliștilor și 58 de cazuri penale, dintre care 25 în temeiul articolului 212 din Codul penal. Acesta din urmă este un instrument deosebit de popular pentru obstrucționarea jurnaliștilor: prevede că un jurnalist poate fi condamnat la până la un an de închisoare pentru „calomnierea” unei personalități publice.

Jarosław Kaczyński (sursae: Wikimedia Commons)

Potrivit informațiilor furnizate de Towarzystwo Dziennikarskie, din cele 187 de acțiuni în justiție (procese de tip SLAPP, acuzații în temeiul articolului 212 din Codul penal, procese civile), cele mai multe sunt întreprinse de: instituții publice (41), precum și de companii din trezoreria statului (26), persoane afiliate unui anumit politician (26) și politicieni înșiși (21). Cele mai frecvente ținte ale acțiunilor în justiție sunt jurnaliștii de la „Gazeta Wyborcza”, care sunt critici la adresa autorităților (73). Potrivit informațiilor furnizate de concernul Axel Springer Polska (editor, printre altele, al popularului portal Onet.pl și al săptămânalului „Newsweek Polska”), jurnaliștii săi au fost dați în judecată de aproape 100 de ori în perioada 2016-2021. Autorii celui mai recent raport al Fundației Batory privind nivelul statului de drept subliniază, de asemenea, problema proceselor SLAPP.

Sediul redacției ziarului Gazeta Wyborcza din Łódź (Wikimedia Commons)

În Ungaria, amenințările verbale cu pedepse legale sunt unele dintre cele mai frecvente amenințări cu care se confruntă jurnaliștii. Un raport din 2017 al Institutului Internațional de Presă a subliniat faptul că femeile jurnaliste din Ungaria sunt vizate mai des decât bărbații (ceea ce corespunde tendințelor globale).

Nu a apărut nicio dovadă că aceste amenințări ar proveni de la forțele de ordine, serviciile de informații sau actori similari. Cu toate acestea, astfel de hărțuiri sunt adesea rezultatul unor campanii mediatice care discreditează instituții de presă sau jurnaliști individuali. De exemplu, în februarie 2023, un reporter de la publicația de stânga Mérce a primit amenințări cu moartea după ce a relatat de la un miting de extremă dreapta. Înainte de incident, mass-media pro-guvernamentală a făcut o legătură falsă între Mérce și atacurile violente comise de activiștii antifasciști. Ulterior, poliția a depus plângere penală împotriva hărțuitorului.

Deși nu sunt ilegale, au existat cazuri în care mass-media naționale pro-guvernamentale au țintit anumiți jurnaliști cu defăimări. În 2016, TV2 a difuzat reportaje defăimătoare la adresa unei jurnaliste HVG, Zsófia Gergely. Acest incident poate fi considerat o formă de intimidare, deoarece Gergely nu era o figură publică bine cunoscută. În ciuda acestui fapt, ea a fost brusc scoasă în evidență, fotografia ei a fost difuzată la televiziunea națională și a fost supusă unei campanii de defăimare. Ulterior, TV2 a fost obligată de instanță să plătească despăgubiri pentru defăimare.

În afară de jurnaliști individuali, mass-media, în general, au fost adesea supuse unor campanii de defăimare, atât din partea presei afiliate guvernului, cât și din partea politicienilor. Direkt36, Telex și Átlátszó, de exemplu, au fost acuzați că sunt „finanțați de agenți străini” și că reprezintă „amenințări la adresa securității naționale” într-o serie de articole identice republicate de multe instituții de presă pro-guvernamentale, inclusiv de agenția de presă de stat MTI. 

În mod similar, în România, agresiunile verbale sunt adesea legate de hărțuirea din partea agențiilor de stat. Hărțuirea reporterilor este exemplificată de cazul lui Alin Cristea, un jurnalist vizat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Cristea s-a confruntat cu acuzații de distribuire de pornografie infantilă. Potrivit context.ro, Cristea a relatat anterior că un procuror DIICOT a făcut presiuni asupra sa pentru a nu publica articole critice la adresa șefului Poliției Județene Brăila. Același departament a pus sub acuzare o jurnalistă devenită denunțătoare de la postul național de radio România, după ce a dezvăluit că unul dintre șefii săi a folosit fonduri publice în interesul său. În cele din urmă, cazul a fost respins de judecători.

Mai mult, jurnalista de investigație Emilia Șercan s-a confruntat cu amenințări și hărțuiri după ce a dezvăluit plagiatul din teza de doctorat a unui fost prim-ministru. Campania de defăimare și intimidare a început în februarie 2022, după ce jurnalista a furnizat dovezi poliției că fotografiile sale erau distribuite pe site-uri pentru adulți. Imaginile private și dovezile în acest caz au fost publicate pe site-ul lui Cristian Rizea și diseminate pe numeroase alte pagini web, fiind utilizate în materiale denigratoare difuzate în cadrul grupurilor WhatsApp asociate cu Academia de Poliție „A.I. Cuza”. Ca urmare a acțiunilor lui Șercan, au fost inițiate șase dosare penale în baza a zece plângeri depuse de aceasta.

Jurnalista de investigații Emilia Șercan (sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda)

Potrivit Raportului Departamentului de Stat al SUA, soția redactorului-șef al G4Media.ro a fost amenințată de un ofițer militar, într-un aparent efort de cenzurare a unui articol ce urma să fie publicat. Căpitanul Gabriel Cristian Alexandru de la Universitatea Națională de Apărare a contactat-o și amenințat-o pe soția lui Cristian Pantazi pentru a exercita presiuni asupra jurnalistului, descurajându-l să publice un articol despre un profesor de la Universitatea Națională de Apărare care răspândea teorii ale conspirației și propagandă împotriva Ucrainei și a președintelui său.

Actuali și foști oficiali guvernamentali au folosit proceduri civile și plângeri penale împotriva jurnaliștilor de investigație ca tactici de presiune. Într-un caz recent, magnatul internațional al mineritului Beny Steinmetz a intentat două procese împotriva RISE Project România și a The Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP). 

Steinmetz a solicitat ștergerea tuturor articolelor publicate de RISE Project și OCCRP. De asemenea, omul de afaceri a cerut în instanță ca celor două platforme să li se interzică publicarea de investigații jurnalistice despre el. Solicitarea instanței a fost făcută „fără citarea părților”. Beny Steinmetz a fost condamnat în 2016 la cinci ani de închisoare în România și în 2022 tot la cinci ani în Elveția, unde instanța a menținut verdictul de corupție, dar a redus pedeapsa la trei ani. Steinmetz intenționează să facă apel la cea mai înaltă instanță federală din Elveția.

Beny Steinmetz (sursa foto: Daniel Balint-Kurti/OCCRP.ORG)

Jurnaliștii bulgari se confruntă, de asemenea, cu o combinație similară de amenințări și hărțuire din partea oficialităților publice a fost avertizat de Ambasada SUA la Sofia că există un pericol iminent de atac fizic împotriva sa. Colegul său Dimitar Stoyanov a fost nevoit să se mute în altă țară după ce un raport similar despre un atac iminent a venit din alte surse. În 2023, atât Tchobanov, cât și Stoyanov, care conduc portalul de investigații Bird.bg, s-au confruntat cu un atac instituțional din partea biroului procurorului general Ivan Geshev, care a susținut că aceștia conspiră cu infractori și politicieni pentru a-l înlătura din funcție și a publicat corespondența cu sursele lor jurnalistice. Tchobanov, care locuiește în Franța, a fost vizat și de compania franceză de informații Avisa Partners, care lucrează pentru un client bulgar în 2020.

Lansarea de campanii de defăimare împotriva reporterilor de investigație care dezvăluie fapte grave de corupție și de abuzuri este, de asemenea, foarte frecventă. Aceasta este o tactică veche pentru a schimba atenția asupra infractorului și a discredita mesagerul. Iar atunci când amenințările și defăimările nu ajută, există întotdeauna amenințarea juridică: Bivol.bg (centru membru OCCRP) și portalul de știri Mediapool sunt amândoi dați în judecată pentru 1 milion de leva bulgari (aproximativ 500.000 de euro). Tchobanov și Stoyanov se confruntă fiecare cu patru plângeri SLAPP din partea unui om de afaceri notoriu.

În Slovacia, jurnaliștii de investigație pe care omul de afaceri local Marian Kočner îi ura au fost căutați în bazele de date ale statului, ale companiei de asigurări de sănătate și chiar ale poliției. Rezultatele acestor căutări ilegale au fost folosite de o echipă de spioni angajați de Kočner pentru a-i urmări pe acești jurnaliști, inclusiv pe Ján Kuciak. Fotografiile obținute în urma acestei supravegheri au fost folosite mai târziu, când asociatul lui Kočner a ordonat uciderea jurnalistului. Mai multe persoane sunt acuzate de supraveghere ilegală; un polițist a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru perchezițiile ilegale. 

Guvernelor nu le pasă

După asasinarea lui Ján Kuciak și, mai ales, după următoarele alegeri din 2020, când opoziția a preluat frâiele puterii, politicienii au promis că vor adopta mai multe legi privind protecția jurnaliștilor. În ciuda faptului că noua coaliție a pornit cu sprijinul unei majorități constituționale în parlament în 2020, aceștia nu au reușit să adopte legea constituțională privind protecția jurnaliștilor din Slovacia. 

Guvernul și parlamentul au adoptat amendamentele atât de necesare la codul presei și chiar au pregătit amendamentele la codul penal, care ar fi adus un grad mai mare de protecție al jurnaliștilor. Conform legii propuse, orice infracțiuni comise împotriva jurnaliștilor și a altor câteva profesii, cum ar fi medicii, ar fi considerate mai grave și ar atrage automat pedepse mai severe. 

Cu toate acestea, coaliția de guvernare nu a reușit să treacă în parlament amendamentul propus la lege. Se anticipează că amendamentele vor fi luate în considerare de parlament în cursul acestui an, după viitoarele alegeri anticipate. 

În mod similar, în țările vecine, nu există legi speciale pentru protejarea jurnaliștilor, în ciuda faptului că aceștia lucrează în interes public și se confruntă cu riscuri ridicate. Clubul de Presă din Polonia a înaintat de mai multe ori – fără succes – către Sejm (Parlamentul Poloniei) un proiect de modificare a legii care vizează extinderea protecției juridice sporite a jurnaliștilor și a lucrătorilor din mass-media. Potrivit acestuia, o agresiune asupra unui jurnalist sau a unui membru al personalului editorial (de exemplu, un inginer de sunet sau un cameraman) în timpul sau în legătură cu munca lor ar fi urmărită din oficiu și pedepsită ca o agresiune asupra unui oficial al statului. În Bulgaria, singura îmbunătățire notabilă este noua legislație privind denunțătorii, adoptată recent, dar punerea în aplicare trebuie să se îmbunătățească în continuare.

Singura rază de speranță în multe țări vine din partea sistemului judiciar, care uneori ajută jurnaliștii atacați și poate stabili precedente importante. Deși campaniile de defăimare din Ungaria împotriva presei independente nu încalcă de obicei nicio lege, există și excepții: în 2023, Átlátszó a dat în judecată cu succes GONGO CÖF pentru calomnie. 

Curtea de Apel București a analizat un recurs al RISE Project și al reporterului său, Ionuț Stănescu. Acest recurs a contestat două verdicte din iulie 2020 și martie 2021, care au favorizat-o pe Ramona Mănescu, fost ministru și actual membru al Parlamentului European. RISE Project investigase acuzațiile de obținere ilicită a 31 de milioane de euro prin tranzacții imobiliare în care erau implicate cunoștințe ale lui Mănescu, din care 4 milioane de euro ar fi ajuns la familia acesteia. În ciuda faptului că Mănescu a câștigat două procese împotriva RISE, invocând lipsa de dovezi care să o lege de tranzacțiile respective, Curtea de Apel a respins, la 8 iunie, afirmația sa și a dispus ca aceasta să despăgubească reporterii cu 8.000 de euro și să acopere cheltuieli de judecată de 18.000 de lei.

În Republica Cehă, un jurnalist de investigație a câștigat un proces care stabilește un precedent important: După publicarea investigației Pandora Papers, care dezvăluia faptul că premierul ceh de atunci, Andrej Babiš, a folosit un lanț de companii offshore pentru a investi bani dintr-o sursă necunoscută în achiziționarea de proprietăți imobiliare în sudul Franței, partidul ANO al lui Babiš a pierdut următoarele alegeri. El a acuzat investigate.cz și Pavla Holcová de fraudarea alegerilor și a decis să se răzbune personal, incitând la un linșaj online. Holcová l-a dat în judecată pe Babiš, iar instanța i-a dat dreptate. Babiš a trebuit să își ceară scuze și să acopere toate costurile legale. Hotărârea este esențială, deoarece stabilește responsabilitatea unui politician pentru postările sale pe rețelele de socializare și moderarea comentariilor care urmează sub aceste postări.

Foto deschidere: Giorgos Karaivaz, Daphne Caruana Galizia, Jan Kuciak – sursa: ICJK, Wikimedia commons