“Dacă aveam o fată, vă spuneam precis <<Da, plec înapoi>>, dar având băiat (…) fiecare mamă care a născut un băiat nu l-a născut ca să meargă să moară în urma războiului” – aceasta este dilema cu care se confruntă Georgeta Bielali, o mamă din Odesa care descrie cum, “prinși de război la ora 5:00 dimineața”, ea și familia ei au ales în februarie 2022 să fugă în România – țara în care s-au născut bunicii ei și de care s-a simțit mereu legată prin tradiții, cultură și limba pe care o cunoștea încă înainte de a se refugia la

“Nu, nu, nu, niciodată” – acesta este răspunsul scurt și spus fără nicio urmă de îndoială al Ludmilei, o femeie de 70 de ani din Nicolaev care trăiește de aproape patru ani în Constanța, atunci când este întrebată dacă poporul ucrainean va putea vreodată să ierte Rusia după invazia sângeroasă din 2022.

Fiica unui bărbat rus “crescut de Partidul Comunist” și înrolat în armata sovietică la 17 ani și a unei femei ucrainence care abia a supraviețuit politicilor de înfometare și represiune ale lui Stalin, Ludmila spune că, până în ziua izbucnirii invaziei, nu a crezut că ar putea fi martora