FALS Autorităţile i-au “plantat” o legitimaţie diplomatică falsă lui Călin Georgescu, pe care presa “în prostia ei” l-a acuzat pe nedrept

|24 sept., 2026|FACT, Featured|
În realitate, Ordinul Suveran de Malta a precizat că legitimația găsită la reşedinţa lui Georgescu este falsificată, iar datele de identificare de pe document duc către o organizație distinctă, din categoria grupărilor acuzate de Ordin că îi folosesc abuziv numele și simbolurile

După reținerea lui Călin Georgescu într-un dosar de fraudă și descoperirea, la reședința acestuia, a unei presupuse legitimații diplomatice atribuite Ordinului de Malta, mai mulți susținători ai fostului candidat pro-rus la prezidențiale au distribuit postări virale în care susțin fie că presa l-ar fi denigrat pe nedrept, confundând Ordinul de Malta cu statul Malta, fie că documentul ar fi fost „plantat” în locuința sa de autoritățile române.

În realitate, Ordinul Suveran de Malta a precizat că legitimația este „în întregime falsificată” și că Georgescu nu este membru al Ordinului. În același timp, elementele de identificare de pe document duc către o organizație distinctă, care folosește denumiri și simboluri similare și revendică o continuitate istorică cu Ordinul medieval al Ospitalierilor. Ordinul de Malta avertizează de ani de zile asupra existenței unor astfel de organizații care îi folosesc numele și însemnele fără autorizare

Afirmație

  • “Televiziunile astea ori au angajat doar proști, ori cred că noi suntem proștii. Băi fraților…Ordinul de Malta nu e Malta! (…) Ordinul de Malta e Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos și de Malta. E un ordin catolic, fondat acum aproape o mie de ani la Ierusalim, care azi nu are niciun metru pătrat de teritoriu, dar este recunoscut ca entitate suverană de drept internațional. Are sediul la Roma, are ambasade, pașapoarte proprii și numere diplomatice. Și ca să nu mai fie confuzii, ordinul are ambasadă oficială chiar la București. Dar la televizor e mai simplu să pui o poză cu insula și steagul Maltei și să spui o prostie decât să explici 30 de secunde de istorie”, este explicația înaintată într-un videoclip postat pe Facebook de pagina “Stai jos ai doi by Iulius”.

Videoclipul postat luni seara face referire la o emisiune Digi24 în care actul este prezentat drept unul fals și este punctat că îi conferă lui Georgescu titulatura de “senator”. Până la momentul publicării acestui articol, clipul a strâns peste 900.000 de vizualizări, 46.000 de reacții, 2.600 de comentarii și 16.000 de distribuiri pe Facebook. 

Altă postare devenită virală, tot pe Facebook, a influencerului pro-Georgescu Alex CoCo susține că legimația falsă a fost “plantată” în reședința acestuia:

  • “Bă, asta e legitimația făcută de un producător local din România, că îi cam strâmbă poza aia pe care ați pus-o, pe care ați plantat-o. Bă, n-ați avut bani să plătiți inteligența artificială să vă facă o legitimație ca lumea? Bă, asta e legitimație fake…eu zic să o ștergeți repede și să mai faceți alta. Nu dă bine, nu dă bine pe ecran. Au mai pus-o și ăștia la Digi24. Voi nu vedeți că poza aia e cam strâmbă? Se vede că-i plantată”, este afirmația pentru care CoCo a strâns aproape 30.000 de vizualizări, peste o mie de reacții, 100 de comentarii și 200 de distribuiri în două zile.

Canale

Pe lângă postarea sa de pe Facebook, Alex Coco a strâns alte aproape două mii de vizualizări cu o postare similară publicată pe TikTok, în care susține teoria “plantării” legitimației lui Georgescu de către autorități, postată la scurt timp distanță de variate alte postări favorabile fostului candidat – toate au strâns, individual, câteva mii de vizualizări în ultimele zile.

În schimb, același monolog video al lui “Iulius”, în care acesta vorbește despre cum presa nu înțelege diferenţa dintre statul Malta și Ordinul de Malta, a fost publicat și pe pagina de Tiktok “Stai jos ai doi by Iulius”, unde a devenit aproape la fel de virală ca pe Facebook: aproape 800.000 de vizualizări și 2.000 de comentarii, peste 46.000 de reacții și 7.000 de distribuiri.

Ce verificăm

Verificăm, în primul rând, dacă documentul prezentat de presa românească este legitim și poate fi atribuit Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul, de Ierusalim, de Rodos și de Malta. În al doilea rând, verificăm dacă există dovezi că documentul ar fi fost “plantat” de autoritățile române în reședința lui Georgescu. 

În primul rând, în ceea ce privește afirmațiile paginii “Stai jos ai doi by Iulius”, contextul istoric al apariției Ordinului, diferența instituțională față de statul Malta și statutul internațional al organizaţiei sunt, în mare, corecte, dar “Iulius” se oprește doar la explicarea acestor diferențe, ceea ce lasă deschisă interpretarea potrivit căreia Georgescu ar putea fi membru al ordinului.

Luni după-amiază, însă, Ambasada Ordinului de Malta în România a publicat, tot pe Facebook, un comunicat de presă prin care se distanțează de documentul găsit de procurori, îl descrie ca fiind “în întregime falsificat” și precizează că Georgescu nu este membru al Ordinului.

Pe deasupra, deși atrage atenția asupra „prostiei” jurnaliștilor Digi24, „Iulius” nu oferă nicio explicație cu privire la elementul principal discutat în fragmentul de emisiune pe care îl abordează: faptul că legitimația îl descrie pe Georgescu drept „Senator”. 

Republica Malta nu are însă Senat, ci un Parlament unicameral, format din Camera Reprezentanților, iar rangul de „Senator” nu apare nicăieri nici în Carta Constituțională și Codul Ordinului Suveran de Malta, documentul care stabilește structura de conducere și ierarhia ordinului.

În ceea ce privește teoria “plantării” ID-ului diplomatic de către autoritățile din România, susținută de Alex CoCo, este important de amintit că influencerul a punctat doar elemente ce țin de aspectul legitimației, dar nu a prezentat dovezi concrete care să arate că ar fi fost produsă în România sau “plantat” de autorități.

În schimb, „numărul de personal” înscris pe documentul găsit în locuința lui Georgescu, L120052, corespunde unui profil din baza de date a unei organizații care se prezintă sub numele de „Sovereign Order Hospitalliers of Saint John of Jerusalem O.S.J.”.

image 2026 09 24 112243794

sursa foto: captură de ecran

Introducerea acestui număr de personal în bara de căutare a site-ului, alături de numele lui Georgescu, dezvăluie un profil care include poza fostului candidat la prezidențialele din România, date biografice (naționalitate, înălțime etc.) și mențiunea că ar face parte din departamentul “Legal Advice” al organizației, alături de un “legal notice” care stipulează că persoana identificată se află „sub protecția Ordinului”, că documentele emise de acesta ar fi legale și că titularul ar beneficia de drepturi prevăzute de Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice. 

Mai mult, textul cere “tuturor statelor, ministerelor și autorităților” să îi acorde presupusei „persoane diplomatice” asistență în activitățile sale și să nu îi împiedice libera circulație. 

image 2026 09 24 112445614

sursa foto: captură de ecran

image 2026 09 24 113218930

sursa foto: captură de ecran

  • Notă: La scurt timp după accesarea site-ului de către jurnaliștii Context.ro, acesta a devenit nefuncțional. Pagina originală este acum înlocuită de mesajul “ Forbidden. You don’t have permission to access this resource”.
image 2026 09 24 151031078

sursa foto: captură de ecran

În orice caz, există mai multe site-uri și organizații care folosesc nume similare, dar important de amintit este că baza de date include, lângă numele „Sovereign Order Hospitalliers of Saint John of Jerusalem O.S.J.”, care apare întocmai și pe ID-ul găsit la Georgescu, mențiunea că are o adresă administrativă în Sežana, Slovenia.

Singurul alt site identificat de Context.ro care include mențiuni despre un sediu la această locație este knightsofmalta-eu.webnode.it, administrat de o organizație cu același nume care susține că este “singura aflată în continuitate directă și neîntreruptă cu Consiliul Suveran al Ospitalierilor Sfântului Ioan (…) fondat în Țara Sfântă în 1048 și aprobat ecleziastic în 1113”. 

Screenshot 2026 09 24 114157

image 2026 09 24 152424862

sursa foto: captură de ecran

image 2026 09 24 114354477

sursa foto: captură de ecran

Mai mult, același site are și o pagină specială dedicată unui anume conte Luciano Lonardoni, în condițiile în care numele “Luciano Angelo Lonardoni” apare pe unul dintre documentele găsite în casa lui Georgescu, unde este descris cu titlul de “prinț” și cel de “grand master” al Ordinului, după cum arată informațiile obținute de G4Media.

Screenshot 2026 09 24 153115

Numele lui Lonardoni mai este legat de România prin așa-numita „Afacere Jimbolia”, unul dintre cele mai cunoscute cazuri de contrabandă din România postcomunistă, prin care produse petroliere ar fi fost transportate clandestin către fosta Iugoslavie, țară aflată atunci sub embargou ONU. 

Într-un articol din 2006, HotNews îl enumera pe Lonardoni printre persoanele implicate în transporturile de combustibil și relata că acesta și alți cetățeni italieni se prezentau în România drept „Cavaleri de Malta”.

În fine, adevăratul Ordin de Malta a emis de-a lungul timpului numeroase avertismente cu privire la organizații care se folosesc de numele Ordinului pentru a induce publicul în eroare, inclusiv cele care folosesc abrevierea “O.S.J.” 

În fapt, Marele Priorat al Austriei a avertizat în trecut că Michael Lewalder, un bărbat care se prezenta drept reprezentant al O.S.J., cu titulaturi precum „Great Chancellor” și „Executive Advisor to the Grand Master”, ar fi încercat, în 2025, să obțină tipărirea unor „documente” și „pașapoarte de serviciu” atât pentru O.S.J., cât și pentru o organizație numită “European Asian Trade Mission (EATM)” – un astfel de “pașaport de serviciu” emis de EATM se numără printre documentele ridicate de procurori de la reședința lui Georgescu, mai arată informațiile G4Media.

  • Notă: Până la momentul publicării acestui articol, reprezentanții organizației „Sovereign Order Hospitalliers of Saint John of Jerusalem O.S.J.” nu au răspuns cererilor de punct de vedere trimise de jurnaliștii Context.ro cu privire la statutul de membru al lui Călin Georgescu și acuzațiile care le-au fost aduse de către Ordinul Suveran de Malta. 

Verdict

Nu există dovezi care să arate apartenenţa lui  Călin Georgescu la Ordinul Suveran de Malta. Dimpotrivă, reprezentanța Ordinului în România a declarat că legitimația găsită la reședința sa este falsificată și că fostul candidat nu este membru.

Nici afirmația potrivit căreia documentul ar fi fost „plantat” de autoritățile române nu este susținută de dovezi. Datele disponibile public arată, în schimb, o legătură între elementele de identificare de pe legitimație și o organizație distinctă de Ordinul Suveran de Malta, care folosește o denumire similară, revendică o continuitate cu ordinul medieval și apare asociată cu alte documente găsite la reședința lui Georgescu. 

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm pe cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Gabriel Mateescu

Avatar of Gabriel Mateescu

3 Comments

  1. Avatar of LevSt.
    LevSt. 25 sept., 2026 at 17:23 - Reply

    „…Nu exista dovezi…nici afirmatia…”___–___pana la urma se confirma CEVA, ca acest Georgescu, chiar va rămane in istorie, insa asa cum il characterizam eu prin Decembrie, adica ori un tip cucu, ori un escroc, ori amandoua la un loc( inca nedovedite), insa asta nu-l poate elimina din a-si exercita dreptul inalienabil( intr-o democratie) de a alege si DE A FI ALES, iar situatia dezastruos-cronica a Romaniei, arata clar ca chiar oricine ar ajunge șef suprem, tot ar fi mai bine(prezumtie) decat cu ultimii doi sefi(iohan și dan-golan) asa ca sunt pentru turul 2, inapoi, tocmai pentru a respecta regula CEA mai de baza a democratiei, și, a da o sansa unei alte persoane sa dovedeasca CEVA, cel trecut si actualul pres-edinte au dovedit_DEJA- ca sunt doar criminali psihopati, incapabili de a intelege-IN PRIMUL RAND- textura sociala și economică a unei societati, cat și de partea imenselor grupari parazitare institutionalizate, care -impreuna- au largit drumul spre iad, al Romaniei…

    (LevSt. 11 decembrie 2024 la 1:33)
    „…797 dintre conturile de Tik Tok care au format iniţial reţeaua de susţinere a lui Călin Georgescu, ajunsă între timp la 25.000. -2- „…garzile de corp ale lui CG… arme, munitie. milioane de dolari…”

    „Calin file DE poveste,/
    Cu Cristelnitza lu’ peste,,/
    Si brasoave, e plin podu’/
    Cu 2 pesti, satul norodu’./
    Asta-i stiinta cu Isus,/
    Lovit la mansarda, sus,/
    La cerebel cam calit,/
    De se crede vre’un prezbit,/
    Ori din tinereturi, proroc,/
    Si a’mbatranit escroc./
    Orisicum si orice-ai zice,/
    Chiar de e- acum- arsice,/
    Si fara de’o noua agenda,/
    Calin va intra-n legenda!/
    Dar chiar si cu falsa stofa,/
    Nu-l intrece pe Iohanis-catastrofa!/
    Pe ritmuri de cazacioc,/
    Prin canale de Tik-Tok,/
    Si nu-i de vina cumetria,/
    Ci, simplu, tehnologia!/
    Vorbind de timing, cronologic,/
    Totul ar fi un gleek technologic:/
    DAR
    „…And the perverted fear of violence
    Chokes a smile on every face
    And common sense is ringing
    Out the bell
    This ain’t no technological breakdown, oh no
    THIS IS THE ROAD TO HELL…”

  2. Avatar of LevSt.
    LevSt. 25 sept., 2026 at 18:23 - Reply

    Și inca doua comentariu, de la vremea respectiva:
    ” Calin Georgescu , „uriasa cotitura, in 2025…egalitate…”___–___individul mizeaza pe ignoranta și utopicele aspiratii populare, eventual se poate cere o Echitabilitate, egalitatea este chiar impotriva naturii lucrurilor, insa un sistem echitabil este atins la multe natii, adica exista discrepante sociale(chiar f. mari) INSA clasele de jos au garantat -si efectiv au- o bunastare inalta , chiar un mic lux, iar aceasta este posibila datorita unor programe sociale create pe o baza concreta, productii de exceptie și coruptie cu profil cat mai jos, ceace in Romania este exact invers, coruptia (in special in sferele inalte) este nemaiantalnita niciunde, iar productiile locale/nationale (per ansamblu) sunt jenante…Este evident că individual este un palavragiu cu o agenda bine platita, sau este sarit de pe fix de unde fumurile mesianice, de vizionar, etc., mai ales atata timp cat Nu spune cum poate realiza si minimele lucruri, iar aceasta pentru ca -el- in ascuns, este pionul unei grupari, si este pionul tocmai al acelei clase de mari paraziti, altfel ar spune concret ceace toata lumea stie, ca Romania nu va iesi la liman, decat prin deparazitatre, ori el insusi -pana acum- a fost si este inscris cu brio, in aceasta clasa…///
    2-„…suveranism-distributism…”___–-___suveranismul este doar o iluzie, un cliseu aruncat in ochii romanilor creduli ( si infatuati) , in lume NU exista mai mult de 10 tari suverane si inca -cel mult- 20 alte tari la limita, majoritatea tarilor sunt dependente de o mare putere, iar tari ca Romania (de marime medie si ca suprafata si ca populatie) cu o economie absolut dezastruoasa ( reprezentativ si ilustrativ este imensa datorie publica inclusiv externa-practic Romania chiar NU mai apartine romanilor) ar trebui nici sa mai aminteasca de acest concept, iar distributismul lui c.g. -nu poate fi altfel- se refera la preluara activelor multinationalelor, care au investit miliarde si sunt -in continuare- singurele care fac productie cu profit, in Romania…Daca s-ar fi referit la modul concret, franc*, la cel mai natural distributism, as intelege, singurul distributism acceptabil este prin reforma agrara, unde fiecare persoana de peste 16 ani, va intra in posesia unui ha pamant(aprox), pe care nu are dreptul sa-l vanda sau lasa mostenire, si pe care are obligatia permanent sa-l faca productiv, ecuatie care va rezolva-in mare parte- si problema somajului si a acordarii de beneficii la modul aiurea, doar din populism patologic…Iar a doua redistribuire, ar trebui sa consiste in terminarea pensiilor speciale si altfel irationale, cat si recuperarea sumelor deja distribuite ( ca valori, bunuri nejustificat acceptate) si redistribuirea acestor imense sume, prin edificarea de programe sociale, in primul rand construirea de clinici si spitale dar si de unitati de productie agroindustriale, in special…(* el nici macar un cuvant nu spune despre ce si cum-bate campii cu generalitati care pot fi directionate spre orice- tocmai pentru ca -de fapt- el va proteja exploatatorii din Romania, va intari aceasta mica clasa, de fapt el insusi este un reprezentat „serios” al acestei caste)

  3. Avatar of LevSt.
    LevSt. 26 sept., 2026 at 11:53 - Reply

    Elena Lasconi spune că astăzi ar fi fost președinta României dacă CCR nu anula alegerile: ”S-au anulat din cauza mea. Nu mă aveau la mână cu absolut nimic” (Ziare.com)___–___are dreptate, cu o ușoară corectie, alegerile au fost anulate( de CATRE mafia politica), nu neaparat din cauza ei, cI din cauza oricui, care periclita succesul celor 2 mameluci ai sistermului, ciuca și ciolacu…Exact asta spuneam , intr-un comentariu, al timpului:

    LevSt. 6 decembrie 2024 la 21:06
    BREAKING NEWS! CCR a decis anularea alegerilor prezidențiale. Se reia totul de la capăt, de la depunerea candidaturilor(…) ///Politico: Curtea Constituțională a României aruncă politica românească în confuzie, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale(…)///2-Deputat USR, după anularea alegerilor. „A treia lovitură de stat a CCR în 6 luni”(…)///3- – Elena Lasconi, reacție de ultimă oră după anularea alegerilor: „Statul român a călcat în picioare democrația. Aș fi câștigat” (…)___–-___acest cecere (adica CC al PCR),chiar ca-si bate joc de orice si oricine, E.Lasconi are dreptate, este o lovitura de stat, ea chiar avea cel putin 50% sanse sa castige, insa iohan, ciuca si ciolacu NU puteau indura o asa infrangere ( de o „muiere”!*) asa ca au hotarat aceasta decizie …Sa fim corecti si drepti, cat si realisti, OMUL nu este om doar pentru ca este biped,( si gastele sunt bipede!) ci pentru ca a dezvoltat , mentinut si respectat PRINCIPII, ori aici sunt incalcate si cele mai elementare principii, plus se creaza precedentul, care oricand poate fi utilizat de oricine este la putere…E groaznic, mai ales ca toata tevatura este „bazata” pe suspiciuni care vor lua luni, pentru a fi demonstrate si asta ” daca”..Iar CG, ar fi putut fi suspendat( si chiar trimis in judecata) imediat ce s-ar fi demonstrat ilegalitatea actiunilor sale, sau suspendat imediat dupa inscaunare, la primul „porumbel” scos pe gura! Insa cei trei talibani erau cu frica-n gat ca va castiga E.L., mai ales dupa clarificarile facute de ea si -la fel- mai ales si dupa confuzia mentinuta de CG, inclusiv dezvaluirele despre activitatea sa in special 10 ani in Austria, pe banii cui?( CG este „omul” lui iohan,ciuca si ciolacu, toti 3 sunt rusofili si antieuropeni, mai ales de cand lui iohan i-a fost refuzata milogeala de a fi sef NATO, CG este „omul” lor, dar le-a fost teama ca va pierde in fata E.L…(* plus, cum sa fie batuti „pe teren propriu”= la conducere, de un minuscul partid, USR, care nici luni in urma , era mort!)

Leave A Comment

Pe aceeași temă

Pe aceeași temă

Dă-ne un pont/ Send Us a Tip