Aer toxic, rapoarte curate. Zeci de mii de morți din cauza poluării aerului, iar autoritățile fac tot posibilul să dăm bine pe hârtie

ilustrație: Context.ro
20.370 de români au murit în 2023 din cauza poluării aerului, potrivit raportului State of Global Air. „Rata României de 54 de decese la 100.000 de locuitori este aproape triplă față de media Uniunii Europene, de 21 la 100.000”, arată InfoClima, citând raportul publicat în 2025 . Între timp, noua directivă privind calitatea aerului este transpusă de Ministerul Mediului pe ultima sută de metri, iar orașele cele mai poluate întârzie să adopte planurile pentru aer curat, obligatorii prin lege.
Mai mult, Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate spune, cu două luni înainte de termenul pentru transpunerea directivei, că nu are o analiză a rețelei de senzori și modificările care sunt cerute prin noua directivă. Asta, în timp ce în ultimii ani, din rapoartele oficiale privind calitatea aerului au fost eliminate sute de stații care nu au furnizat suficiente date pentru a fi luate în considerare, iar datele oficiale pe care se bazează rapoartele anuale privind calitatea aerului ar putea fi viciate, așa cum arată testele făcute la stațiile oficiale pentru măsurarea poluării.

Episod de poluare de la CET II Craiova, din data de 11 Octombrie 2026. Sursă foto:Bankwatch
Uniunea Europeană a adoptat, în 2024, noua Directivă privind calitatea aerului (2024/2881).
Standardele devin mult mai stricte, odată cu transpunerea noii directive, în decembrie 2026, iar asta înseamnă că localitățile care în prezent se încadrează în limitele de poluare admise, ar putea deveni neconforme după intrarea în vigoare a noilor limite de poluare. Iar România are la dispoziție trei ani pentru a se conforma cu noile standarde. Asta în condițiile în care, o analiză realizată de Context.ro, arată că din cele 23 de localități care aveau de realizat planuri pentru calitatea aerului, pentru că depășesc emisiile prevăzute de lege pentru unul mai mai mulți poluanți, doar patru au planuri aprobate, din care trei expiră în 2026. Mai mult, în ciuda investițiilor de zeci de milioane de euro în rețeaua națională de senzori care măsoară poluarea, din rapoartele anuale privind calitatea aerului pe care îl respirăm au fost eliminate sute de stații, doar în ultimii doi ani. Cauzele: nu au funcționat suficient și datele nu au putut fi validate. Mai mult, analizând rapoartele oficiale, am constatat că date invalidate, care provin de la stații care au picat testele de echivalență în 2023, 2024 și 2025 continuă să fie utilizate în rapoartele oficiale . Mai grav, cel puțin o treime dintre stațiile alese pentru validarea datelor prin testele echivalență au furnizat date viciate, în ultimii trei ani .
Compensații pentru cei afectați de poluare
„Directiva are trei sau patru schimbări majore care cred eu că vor avea efect la noi în România. Unul este reducerea drastică a valorilor limită pentru pulberile în suspensie și dioxidul de azot”, a spus Oana Neneciu, director executiv al Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis, o organizație neguvernamentală de mediu. Potrivit sursei citate, directiva prevede și dreptul la compensații, care pot fi cerute în instanță de cetățenii care au probleme de sănătate, cauzate de poluarea aerului.
Filmare din parcarea Lidl din Craiova, în apropiere de CET, în timpul unui episod de poluare din luna octombrie, 2026. Sursa: Ramona Filcu
Gestionarea poluării la nivel regional
„A treia parte din noua directivă e cea cu organizarea regională a gestionării calității aerului, lucru care la noi va fi foarte complicat de transpus sau de implementat pentru că noi nu avem administrație regională. Practic, trebuie organizate gestionarea și monitorizarea calității aerului la nivel regional pentru că, evident, poluarea se duce dintr-un loc în altul și nu poți să o ai la nivel strict de oraș sau de județ, ci ar trebui privit mai în ansamblu”, a spus Oana Neneciu.
Noua directivă prevede inclusiv introducerea unui „prag de alertă și un prag de informare pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot, particulele în suspensie (PM10 și PM2.5) și ozon”, pentru populație. „Pentru a proteja sănătatea umană și mediul ca întreg, este deosebit de important să fie combătute la sursă emisiile de poluanți și să fie identificate și puse în aplicare cele mai eficiente măsuri de reducere a emisiilor pe plan local, național și la nivelul Uniunii, în special în ceea ce privește emisiile din agricultură, industrie, transporturi, sistemele de încălzire și răcire și producerea de energie”, se arată în document.

Valorile limită prevăzute în noua directivă privind aerul curat. Sursa: Directiva privind calitatea aerului (2024/2881). (Unitățile de măsură folosite în tabel: ng/m³ = nanogram pe metru cub, µg/m³ = microgram pe metru cub, mg/m3 = miligram pe metru cub)
Încă o directivă transpusă pe ultimă sută de metri
Un răspuns al Ministerului Mediului din luna august 2026 arată că proiectul privind transpunerea directivei este abia în etapa de consultare intrainstituțională. Directiva trebuie transpusă până la 11 decembrie 2026. „În perioada septembrie – octombrie 2026, estimăm că proiectul de lege va fi în etapa de avizare interinstituțională, iar în perioada noiembrie – decembrie 2026, va fi în procedura de adoptare de către Parlament”, ne-a transmis Ministerul Mediului.
„Din păcate, draftul de directivă nu este încă public, nu este în transparență sau în vreo procedură de consultare a organizațiilor sau altor stakeholderi. Este într-o procedură internă, interministerială, în care există niște discuții cu Ministerul Dezvoltării și se încearcă cu Ministerul Sănătății. Dar opinia mea este că e foarte greu să fie transpusă și în vigoare până la 11 decembrie, așa cum impune procedura europeană. Deci cumva consider că procesul e întârziat”, a declarat Oana Neneciu, directorul executiv Ecopolis, în octombrie 2026.

Câteva zeci de persoane au participat la protestul „Aer curat, nu plămân intoxicat!” organizat de mai multe ong-uri în centrul capitalei, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la nivelul alarmant de poluare, în București, vineri, 14 februarie 2020. Inquam Photos / Octav Ganea
Agenția pentru Protecția Mediului nu are un plan pentru rețeaua de senzori
Mai mult, ministerul ne-a comunicat că nu a făcut încă o analiză privind localitățile care nu se vor încadra în noile limite și spune că potrivit legislației în vigoare primăriile sunt responsabile pentru reducerea poluării.
În același timp, Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – instituția care are în administrarea stațiile pentru măsurarea poluării – ne-a transmis că transpunerea directivei și respectarea noilor valori impuse de aceasta „nu ține de capacitatea actuală a RNMCA (Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului)”. Asta, în condițiile în care noile reglementări europene prevăd mai multe stații pentru măsurarea calității aerului și noi standarde pentru amplasarea lor.
„Stațiile vor trebui să fie mai numeroase și mai bine amplasate. Și din ce m-am uitat eu, de exemplu pe București, foarte puține respectă noile reguli, de exemplu”, a mai spus Oana Neneciu.
ANMAP ne-a mai comunicat că nu are un plan de acțiune pentru adaptarea rețelei la cerințele directivei și nici nu a făcut evaluări sau studii prin care să stabilească numărul de stații de monitorizare necesar pentru asigurarea acoperirii teritoriale impuse de directiva europeană.
În același timp, Oana Neneciu, de la Ecopolis, a punctat că încă există orașe unde datele colectate nu sunt relevante, pentru că sunt foarte puține stații sau nu există stații de trafic. „Sunt orașe care se bazează pe o singură stație de monitorizare. Dacă stația aia nu funcționează decât jumătate dintr-un an, noi avem niște medii doar pe perioada anotimpului cald, de exemplu. Și atunci nu înregistrăm depășiri, normal, că nici în București n-ai depășiri neapărat vara. Și avem această problemă care, da, pleacă de la monitorizare”, a explicat Neneciu.

Eroare la generarea rapoartelor cu citirile senzorilor de măsurare a poluării de pe site-ul oficial. Sursa: calitateaer.ro
„Din analiza pe care am făcut-o noi reiese că rețeaua nu era bine dimensionată”, a declarat și Mihai Stoica, director executiv 2Celsius, organizație non-profit de mediu din România, axată pe politici climatice și energetice.
„Deci, o dată noi nu avem date suficiente pe un an, în așa fel încât să poți să zici că poți să dai o medie credibilă anuală. Pur și simplu rețeaua e prost dimensionată, că nu înregistrezi în foarte multe locuri unde am demonstrat, de-a lungul timpului, că este poluare. La unele stații nu a fost respectat ghidul de amplasament”, a mai adăugat Stoica.
Performanțele rețelei de senzori, verificate de firma care furnizează senzorii și asigură mentenanța lor
Între timp, Ministerul Mediului continuă să plătească studii și asistență pentru RNMCA . Ministerul are în implementare, ne-a transmis ANMAP, un contract de asistență pentru verificarea performanțelor stațiilor, finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027.
Contractul a fost semnat la 10 martie 2026 și este în valoare 187.900 de lei. Compania care face verificarea rețelei este Orion Europe SRL, aceeași firmă care a câștigat, constant în ultimii zece ani, contractele pentru revizie, întreținere, reparații, extinderea, dar și furnizarea echipamentelor pentru rețeaua de senzori, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Mediului.
Tot Orion Europe are un alt contract, semnat la 30 iulie 2026, pentru servicii de întreținere și asigurarea consumabilelor pentru rețeaua națională de senzori. În valoare de 1.697.976 lei, contractul este finanțat printr-un proiect european prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.
Două contracte pentru verificarea performanței senzorilor doar în 2026
În luna februarie 2026, ministerul a semnat un alt contract, de aceast dată cu ERNST & YOUNG S.R.L., în valoare de peste 3 milioane de lei, pentru „asistență tehnică constând în sprijin de specialitate în realizarea unei verificări a performanțelor RNMCA și identificarea necesităților de modernizare/dezvoltare ulterioare, cu estimarea costurilor necesare pentru întreținerea și/sau înlocuirea echipamentelor”.
În iulie 2025, tot firma Orion Europe a primit un contract pentru realizarea unui raport internațional către UE și organismele ONU, privind poluanții atmosferici . Acesta a costat aproape 250 de mii de lei.
Un alt studiu, de această dată în valoare de 1.6 milioane lei – Studiu privind actualizarea prognozelor naționale de emisii de poluanți atmosferici și a politicilor și măsurilor de reducere a emisiilor aplicabile sectoarelor de activitate relevante – a fost realizat de Ministerul Mediului în iulie 2024. Licitația a fost câștigată de asocierea formată din Compania de Consultanță în Energie și Mediu SA (leader), împreună cu Beia Consult International și Orion Europe.
Zeci de milioane de euro în echipamente care nu măsoară poluarea
Din informațiile transmise de Ministerul Mediului, dar și din achizițiile găsite pe SICAP, reiese că începând cu 2015, ministerul a cheltuit peste 288 de milioane de lei pe reparații, întreținere, consumabile pentru rețeaua de senzori și pe studii sau rapoarte privind calitatea aerului , majoritatea licitațiilor fiind câștigate de Orion Europe.
Doar în 2025 și 2026 au fost semnat contracte în valoare de 81 de milioane de lei cu Orion Europe, pentru întreținere preventivă, reparații, echipamente și consumabile pentru stațiile de măsurare a poluării.
Totodată, firma Orion Europe a vândut consumabile și servicii, în valoare de peste 750.000 de lei, în ultimii zece ani, către agențiile de protecția mediului din țară, prin proceduri simplificate, potrivit unei analize Context.ro, pe baza datelor din SEAP.

Captură de ecran cu senzorii din rețeaua națională, realizată într-o zi în care locuitorii din zona CET II Craiova erau poluați cu cenușă. Sursă foto: Roxana Balintoni
După investiții de sute de milioane, sute de stații sunt eliminate din rapoartele oficiale
În același timp, datele furnizate de ANMAP, la solicitarea Context.ro, arată că sute de stații au fost eliminate, doar în 2024 și 2025, din raportările anuale privind calitatea aerului. „Este o anomalie și asta. Sigur că poți să închizi o stație când vezi că are prea multe înregistrări de depășiri. Nu știu exact cum funcționează și aș fi și eu curioasă să aflu din interior mai multe detalii. Când vorbești cu ei (n.red. cu angajații ANMAP), sunt acoperiți de lege. Și după aia te trezești că au eliminat niște date pentru că n-au avut destulă captură la nu știu ce stație. Păi bine, dar de ce n-avem captură?”, spune Oana Neneciu, director executiv Ecopolis. Potrivit ANMAP, la o stație de monitorizare din cadrul rețelei naționale, funcționează unul sau mai multe analizatoare, care monitorizează unul sau mai mulți poluanți.
Cel puțin o treime din stații ar putea furniza date neconforme, folosite apoi în rapoartele oficiale
Deficiențe în funcționarea stațiilor de măsurare a poluării reies și din rezultatelor testelor de echivalență făcute anual de ANMAP . Context.ro a analizat ultimele trei rapoarte, pe 2023, 2024 și 2025 . Testul de echivalență este o metodă de validare a datelor furnizate de rețeaua națională de senzori. Iar aceste date sunt validate printr-o măsurare comparativă, pe o perioadă de timp. Această măsurare comparativă se face prin instalarea unei pompe de prelevare alături de senzor. Pentru ca datele să poate fi echivalate, atât senzorul, cât și pompa trebuie să funcționeze fără întreruperi.
În 2023, de exemplu, au fost selectate pentru testare șase stații, din care două nu au trecut testul: stația B 9 pentru PM10 și stația DJ 2 pentru PM2.5 , nici după aplicarea unor corecții. Cu toate că valorile furnizate de aceste stații nu au putut fi validate prin testele de echivalență, datele de la stația B 9 au fost folosite în raportul oficial pe anul respectiv. Am găsit aceeași situație și în rapoartele pentru anii 2024 și 2025.
În 2024 au fost testate trei stații, una a picat testul, BV 6 pentru PM10, chiar și după aplicarea unei corecții. Cu toate astea, din nou găsim stația BV 6 în raportul privind calitatea aerului pe 2024. În 2025 au fost testate tot trei stații. De această dată însă, pentru două stații din trei nu au putut fi validate datele, cu un procent de peste 55% de incertitudine, chiar și după aplicarea corecțiilor. Cele două stații sunt DJ 2 pentru PM10 (care a picat testul de echivalență în 2023 pentru PM2.5) și CJ 3 pentru PM10. Datele invalidate de la cele două stații au fost luate în considerare în raportul privind calitatea aerului pe 2025 . Mai mult, deși DJ 2 pentru PM2.5 a picat testul de echivalență în 2023, datele furnizate din stație au fost luate în considerare în raportarea făcută anul trecut.
Stațiile eliminate din raportările privind calitatea aerului

Statistica se bazează pe datele furnizate de ANMAP.

Câteva zeci de persoane au participat la Marșul pentru Aer Curat, cerând măsuri ferme pentru îmbunătățirea calității aerului, în Timișoara, sâmbătă, 13 aprilie 2019. Inquam Photos / Virgil Simonescu
Benzen – date lipsă în 2024, stații eliminate din raportarea pe 2025
Benzenul (C6H6) este un compus aromatic foarte volatil, o substanță cancerigenă, încadrată în clasa A1 de toxicitate. Potrivit site-ului calitateaer.ro, 90% din cantitatea de benzen din aer provine din traficul rutier, restul din evaporarea combustibilului la stocarea și distribuția acestuia. „Benzenul cauzează leucemie mieloidă acută, leucemie non-limfocitară acută. De asemenea, s-a observat o asociere pozitivă între expunerea la benzen și leucemia limfocitară acută, leucemia limfocitară cronică, mielomul multiplu și limfomul non-Hodgkin”, arată o postare de pe site-ul Comisiei Europene.
Deși s-au plătit zeci de milioane de lei pentru „întreținere preventivă” și „revizii generale” la senzori, cu un contract cadru în valoare de peste 215 milioane de lei semnat în 2023, raportul oficial al ANMAP pe anul 2024 arată că „la nicio stație de monitorizare nu a fost obținut procentul de date valide necesar pentru evaluarea anuală a calității aerului” pentru parametrul Benzen.
„Dintre cauzele pentru anul 2024 sunt: analizator defect, butelie gaz consumată, necesitatea calibrării, date insuficiente, verificare de span, aer condiționat defect, calibrare manuală, pic anormal, neidentificat – valoare atipică, date neplauzibile, analizatorul se află în investigare, inginerul de service efectuează operațiuni de întreținere conform contractului de service aflat în desfășurare, date neplauzibile, valori incorecte (punct de inte), eroare soft, etc.”, ne-a transmis Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate, printr-un răspuns din iulie 2026.
Din bazele de date cu emisiile de Benzen pe 2024, reiese că în anul respectiv au fost eliminate 103 stații din raportarea oficială. Însă din analizarea emisiilor înregistrate de senzorii oficiali, potrivit bazei de date furnizate de ANMAP la cererea Context.ro, reiese că 17 stații au avut medii de peste 3,4 μg/m3, din care 6 peste 5μg/m3, în același an.
Stația BC-M1 (o stație mobilă amplasată în Bacău) a înregistrat în perioada noiembrie–decembrie 2024 medii zilnice de 17–69 μg/m³, cu un vârf de 151.48 μg/m3 pe 27 noiembrie 2024.
Stația CJ 5 (județul Cluj) a înregistrat date doar începând cu luna octombrie 2024, însă media pentru datele disponibile este de 6,15 μg/m3. La Stația IS-M1 (județul Iași, stație mobilă – autolaborator) media anuală este 5.18 μg/m3, cu o acoperire de 57.6% (cât timp a colectat date pe parcursul unui an), cu un vârf între 10 și 12 noiembrie 2024, cu înregistrări constante între 81.98 μg/m3 și 176.45 μg/m3. În același timp, stația PH 4, care e situată în Brazii de Jos, în apropierea rafinăriei Petrobrazi, a înregistrat date doar câteva zile, începând cu 17 decembrie.
„În anul 2025 la nicio stație de monitorizare nu a fost depășită valoarea limită anuală”, arată raportul pe anul trecut, referitor la benzen. Însă apar doar 84 de stații în raport. Restul au fost eliminate. Din baza de date cu înregistrările senzorilor, stația BV 6, de exemplu, a avut în luna ianuarie 2025 depășiri constante pentru emisiile de benzen, cu o medie de 15.44 μg/m3 și un vârf de 126.59 μg/m3 pe 20 ianuarie 2025, la ora 21:00.
În raportul oficial din 2017 doar stația PH 4 Brazi a înregistrat depășiri.În 2018, 2019, 2020, 2022, 2023 nu au fost înregistrate depășiri la benzen . În 2021, la PH 4 Brazi media anuală a fost de peste 6 μg/m3 (limita legală fiind de 5 μg/m3 ).
Niciun prag nu este sigur pentru sănătatea umană
„Legat de benzen problema e că una sunt limitele, pragurile, plafoanele astea puse în directivă, care sunt decise politic, și alta este expunerea care e necesară pentru a pune în pericol sănătatea”, subliniază Mihai Stoica de la 2Celsius. El adaugă că chiar dacă ne încadrăm în aceste praguri din legislație, Organizația Mondială a Sănătății a arătat că niciun prag nu este sigur pentru protejarea sănătății umane.
Legislația în vigoare spune că limita pentru Benzen este de 5 μg/m3 (micrograme pe metru cub) – an calendaristic. Însă raportul Efectele asupra sănătății umane ale benzenului, arsenicului,
cadmiului, nichelului, plumbului și mercurului publicat de Organizația Mondială a Sănătății în 2024 arată că „ghidurile actuale privind calitatea aerului prevăd deja că nu există un nivel sigur” pentru benzen. „Normele oficiale în vigoare privind calitatea aerului precizează deja că nu există un nivel sigur pentru poluanții atmosferici carcinogeni (benzen, arsenic, cadmiu și nichel). Scopul ar trebui să fie cel mai mic nivel posibil de expunere, pentru a minimiza riscul de dezvoltare a cancerului, având în vedere lipsa unui prag de siguranță (fără efect)”, arată raportul OMS.

Comunitatea declic prezintă plămânii montați în fața Guvernului care s-au încărcat de particule toxice în mai puțin de o lună de la instalarea lor, în București, marți 27 aprilie 2021. Inquam Photos / George Călin
Doar stațiile cu peste 84,5% date valide sunt luate în considerare în raportările anuale
În funcție de procentul de date furnizat de senzorii din rețeaua națională, aceștia sunt considerați funcționali când au 84,5% date valide, funcționali parțial cu procent de date valide între 0% și 84,5% și nefuncționali pentru date valide 0%. „La elaborarea Rapoartelor preliminare se iau în considerare punctele de prelevare cu captură de minim 84,5% pentru poluanții de azot, particule în suspensie, monoxid de carbon, dioxid de sulf pentru măsurătorile fixe. La benzen se ține seama de tipul de stație”, ne-a transmis ANMAP.
La Benzo(a)pirenul (BaP) – (C20H12), o altă substanță „toxică cu un efect puternic cancerigen și mutagen, cu efecte nocive asupra sistemelor nervos, respirator, reproductiv cât și asupra imunității”, au fost luate în considerare doar 9 stații, pentru raportarea pe 2025, fără nicio depășire a limitei legale.
„Provenită în principal din combustia incompletă (300 grade C – 600 grade C) a combustibililor fosili (cărbune, păcură, motorină), a lemnului sau a unor materii vegetale. Principalele surse atmosferice de BaP sunt atât antropogene (încălzirea rezidențială cu lemne sau cărbune, motoarele diesel cu motorină, distilarea cărbunilor din industria cocsului, obținerea mangalului, industria petrochimică, prepararea aluminiului, incinerarea deșeurilor, fumatul, industria alimentară) etc. cât și naturale (incendiile naturale forestiere sau de vegetație)”, arată un raport al ANMAP.
Fără depășiri la PM2.5 în 2025 și 2023
„În anul 2025 nu au fost înregistrate depăşiri ale valorii-limită anuale la stațiile luate în considerare în prezentul raport”, arată raportul preliminar ANMAP pentru PM2.5. În graficul din document apar doar 58 de stații pentru acest poluant.
„În anul 2024 au fost înregistrate depăşiri ale valorii-limită anuale la stația B-17 București (stație de tip trafic)* și la stația MM-6 Sighetu Marmației (stație de fond urban)*”, arată raportul preliminar, pentru PM2.5 pe 2024.
*Stația de tip trafic evaluează influența traficului asupra calității aerului, pe o rază de 10 – 100 de metri. Monitorizează poluanții: dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), compuși organici volatili (COV) și particule în suspensie (PM10 si PM2,5).
Stația de fond urban evaluează influența zonelor rezidențiale asupra calității aerului pe o rază de 1-5 kilometri. Monitorizează poluanți: (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), compuși organici volatili (COV) și particule în suspensie (PM10 si PM2,5) si parametrii meteo (direcția și viteza vântului, presiune, temperatură, radiația solară, umiditate relativă, precipitații).

CET Sud este vizibil în depărtare în timpul unei zile noroase, în București, miercuri, 6 februarie 2020. Inquam Photos / Octav Ganea
În același timp, însă, un studiu realizat de Ecopolis arată că limitelele legale pentru PM2.5 au fost depășite, în București, tot în 2024, la trei trei stații din Rețeaua Națională, B16 și B17 aflate în zona Mihai Bravu – Dristor și B-23 aflată în zona Giulești Sârbi. Iar conform măsurătorilor paralele, arată același raport, în capitală au fost 6 zone în care limita legală a fost depășită, respectiv 6 zone în care s-au înregistrat peste 35 de zile cu media zilnică de peste 50 µg/m³. „La stația B-16 din zona intersecției Șoseaua Mihai Bravu / B-dul. Basarabia avem un număr record de 71 de zile în care este depășit pragul de 50 µg/m³”, arată raportul Ecopolis. Documentul citat analizează doar situația din București.
Potrivit reprezentanților Ecopolis, cercetarea se bazează pe aceleași seturi de date din rețeaua națională, folosite în rapoartele oficiale ale ANMAP, inclusiv de la stațiile care nu au captura minimă de date. „Uneori e relevant pentru analiza lacunelor din sistem”, ne-a declarat Oana Neneciu de la Ecopolis. „Interpretăm datele, nu doar generic, ci și specific, în raport cu aspecte mai sensibile cum sunt elevii și școlile, pacienții și zona spitalelor, zonele sau cartierele mai poluate, precum și aspectele sezoniere iarnă-vară, ceea ce ne permite să interpretăm datele într-o formă mai aproape de impactul asupra oamenilor. În plus față de ANMAP, noi facem și recomandări, prezentăm impactul asupra sănătății populației și facem corelații cu sursele de poluare”, a explicat Oana Neneciu.
În anul 2023, raportarea ANMAP arată că nu au existat depășiri pentru PM2.5. În document apar doar 21 de stații.
Expunerea la particule PM2.5 a fost asociată cu cardiopatia ischemică, cancerul pulmonar, boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), infecțiile respiratorii inferioare (cum ar fi pneumonia), accidentul vascular cerebral, diabetul de tip 2 şi demența.

Agenţia Europeană de Mediu, Harta 1.Mortalitate atribuită expunerii pe termen lung la PM2.5, 2023

Expunerea medie anuală la PM2.5 ponderată cu populația, pe județ. Linia punctată roșie = pragul OMS/WHO 2021 (5 µg/m³). Sursă grafic: Luminița Mărmureanu.
„Expunerea medie anuală la PM2.5, ponderată cu populația, variază considerabil la nivel teritorial, de la 10,2 µg/m³ în județul Caraș-Severin până la 17,0 µg/m³ în municipiul București. Toate cele 42 de unități administrative se situează peste valoarea-ghid stabilită de OMS în 2021 (5 µg/m³) (WHO, 2021), cu depășiri cuprinse între de două și de peste trei ori pragul recomandat”, a explicat Luminița Mărmureanu.
Potrivit sursei citate, cele mai multe decese sunt din cauza afecțiunilor cardiovaculare: cardiopatia ischemică și accidentul vascular cerebral. „Cele două afecțiuni cumulează împreună peste 80% din decesele atribuibile cauzelor specifice. Acestora li se adaugă, în ordine descrescătoare a contribuției, cancerul pulmonar, diabetul zaharat și bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC). În cazul astmului la copii și adolescenți nu se înregistrează decese atribuibile, însă această afecțiune contribuie la povara de morbiditate, exprimată prin anii trăiți cu dizabilitate (YLD)”, a spus cercetătoarea.

Mortalitatea atribuibilă PM2.5 pe județe. Sursă grafic Luminița Mărmureanu
Totodată, 2218 români au murit, în 2023, din cauza expunerii la NO2, iar 2612 morți au fost atribuite expunerii la O3, potrivit raportului publicat de Agenția Europeană de Mediu.
146 de stații cu depășiri pentru PM10, în 2025
„În anul 2025 la staţiile luate în considerare în prezentul raport s-au înregistrat zile cu concentrația mai mare de 50 μg/m3 la 146 stații, iar la 15 staţii au fost înregistrate mai mult de 35 de zile cu concentrația mai mare de 50 μg/m3”, mai arată raportul preliminar ANMAP, pe 2025.
La stațiile GJ-1 și MM-6 au fost înregistrate concentrații medii mai mari de 50 μg/m3 la PM2.5 în mai mult de 35 de zile din an, „ceea ce semnifică depășirea valorii limită zilnice pentru PM10 și la aceste locații, fără a se putea preciza numărul de zile cu concentrații medii mai mari de 50 μg/m3 pentru PM10. La stația MH-2 au fost determinate 35 zile cu concentrația mai mare de 50 μg/m3”, mai scrie în documentul citat.
Expunerea la particulele PM10 a fost asociată cu agravarea bolilor pulmonare, respiratorii și a astmului.

Autolaborator al primăriei Capitalei pentru monitorizarea calităţii aerului, la Depoul Alexandria din București, miercuri 15 decembrie 2022. Inquam Photos / George Călin
Orașe poluate, fără planuri pentru reducerea emisiilor
Ca urmare a depășirilor valorilor limită la PM10 înregistrate, mai mai arată un răspuns ANMAP transmis Context.ro, orașul Rovinari și municipiul Târgu Jiu au obligația de la elabora planuri de calitate a aerului, „care să identifice măsurile cuantificabile din punct de vedere al eficienței, care să ducă la încadrarea în valorile limită care au fost depășite, în cel mai scurt timp”. Rovinari are un plan, care nu e încă aprobat. Târgu Jiu nu are încă un plan.
Un ordin de ministru din 2025 arată că 23 de localități sunt obligate să întocmească aceste planuri. O analiză făcută de Context.ro, pe baza răspunsurilor transmise de primării, arată că doar patru localități au planuri obligatorii prin lege, din care 3 expiră în 2026 (pentru Ploiești, Brazi și Deva).
Lista cu orașele obligate prin lege să întocmească și să implementeze planuri pentru calitatea aerului și stadiul planurilor

Sursa: Informații primite pe baza Legii544/2001 de la primării. Pentru primăriile unde nu sunt informații despre stadiul planului, nu am primit răspuns în timp util.
Politicile de decarbonizare, motivate de obiectivele climatice, curăță aerul
O echipă de cercetători din România, formată din Luminița Mărmureanu, Dragoș Ene și Bogdan Antonescu, a publicat în octombrie 2026 o cercetare cu evoluția poluanților atmosferici, între 2013 şi 2024. Au fost analizați pentru prima dată principalii poluanți (PM2.5, PM10, O3 și NO2), acoperind toată România, nu doar locațiile stațiilor de monitorizare a aerului de la sol.
„A fost interesant să vedem că există tendințe de reducere a concentrațiilor de poluanți în anumite zone poluate istoric (în Oltenia: Craiova–Târgu Jiu, și la Galați), cel mai probabil din cauza reducerii activității economice a marilor poluatori (închiderea treptată a grupurilor pe lignit din Complexul Energetic Oltenia și restrângerea producției siderurgice de la Galați)”, a declarat cercetătoarea Luminița Mărmureanu, cercetător în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului și autoarea studiului.
Cercetătorii subliniază că acest lucru dovedește cum „politicile de decarbonizare a sectorului energetic, motivate de obiective climatice, produc un beneficiu secundar imediat pentru calitatea aerului și pentru sănătatea publică”. La Galați, spun cercetătorii, scăderea reflectă mai degrabă restructurarea industrială, nu o politică de mediu explicită. „Autorii subliniază că îmbunătățirile observate nu sunt rezultatul unor politici naționale coerente privind calitatea aerului, ci mai degrabă efecte secundare ale unor tranziții economice și energetice punctuale”, arată sursa citată.
Studiul ne arată ce nu a studiat Ministerul Mediului, zonele care nu se vor mai încadra în noile limite începând cu 2030
Cercetătorii au observat o creștere a poluării, mai ales pe timpul iernii, „când apare o sursă suplimentară de poluare, și anume încălzirea rezidențială” în nord-vestul Transilvaniei, în zona Cluj–Zalău–Alba–Mureș, dar și pe coridorul București–Giurgiu și în nord-est, între Iași, Roman și Bacău. Cercetătorii s-au uitat și la parametrii meteorologici care pot favoriza poluarea și au constatat că presiunea atmosferică joacă un rol important. „Concluzia cea mai importantă, mai ales pentru autorități, este că aceste zone de poluare nu se opresc la granițele dintre județe, ci se întind peste mai multe deodată. Tocmai de aceea, un plan făcut separat, județ cu județ sau oraș cu oraș, are șanse mici să funcționeze și e nevoie de o abordare coordonată, la nivel regional sau național. La asta se adaugă și faptul că, din 2030, intră în vigoare noile limite europene, mai stricte, ceea ce va crește riscul de depășire. Cele mai expuse vor fi două categorii de zone: cele în care limitele se depășesc deja frecvent și cele în care poluarea a crescut în ultimul deceniu”, a spus Mărmureanu.

Conferința de presă organizată și susținută de ministrul mediului la sediul instituției pentru lansarea aplicației destinate monitorizării de către public a calității aerului, în București, 4 octombrie 2022. Inquam Photos / Octav Ganea
Cercetătoarea a precizat că studiul a fost conceput ca o analiză care identifică regiunile în care poluarea este deja ridicată și, în același timp, în creștere. „Adică exact zonele cu cel mai mare risc de a nu se încadra în noile limite din 2030. În acest sens, metodologia și rezultatele noastre pot oferi un punct de plecare util pentru o astfel de evaluare la nivel național. Oricum, suntem deschiși să punem la dispoziția Ministerului Mediului detalii privind analiza, datele și metodologia folosite și să colaborăm, dacă există interes, pentru rafinarea acestor rezultate într-o evaluare dedicată conformității cu Directiva EU/2024/2881”, a mai declarat Mărmureanu.
Efectele schimbărilor climatice: Verile mai calde cresc poluarea cu Ozon
Studiul realizat de cercetătorii români arată că verile tot mai calde au determinat creșteri ale nivelului de Ozon (O3) în mai multe zone din țară. „Ozonul se formează vara în general, din cauza radiației solare și temperaturilor. Și nu numai în România, dar la nivel european a crescut concentrația de ozon. Pe România, cea mai afectată zonă este sudul țării. Aici a crescut cel mai mult în ultimii 10 ani”, ne-a explicat Luminița Mărmureanu.
„Ozonul troposferic prezintă cele mai extinse și mai consistente creșteri la nivel național. Verile din sud-estul și vestul țării (județele Ialomița, Călărași, Giurgiu, Buzău, Timiș, Bihor), înregistrează creșteri de peste 15 µg/m³ pe deceniu, cu un maxim local de aproape 28 µg/m³ pe deceniu în Giurgiu”, arată studiul, citat de InfoClima.
Formarea ozonului de la sol depinde de radiația solară și de temperaturile ridicate, mai arată sursa citată, „motiv pentru care tendința sa este considerată de autori un indicator sensibil la încălzirea climatică și la valurile de căldură tot mai frecvente”. Însă creșteri semnificative au început să apară, potrivit analizei, inclusiv primăvara și toamna, în zone montane și submontane din Bihor, Prahova, Dâmbovița și Argeș.
Ozonul troposferic sau ozonul de la sol este un poluant cu efecte negative asupra sănătății, spre deosebire de ozonul stratosferic, care e benefic, pentru că blochează radiațiile UV . „Expunerea pe termen scurt la ozon este asociată cu simptome respiratorii, funcția pulmonară redusă și inflamația căilor respiratorii; expunere pe termen lung cu astm bronșic agravat și o incidență crescută a accidentelor vasculare cerebrale”, arată site-ul Climate Adapt.
Date furnizate de Copernicus
Analiza a fost realizată pe baza datelor furnizate de Copernicus. „Am ales această sursă pentru că oferă date neîntrerupte, din oră în oră, pe toți cei 12 ani și acoperă întregul teritoriu al României, nu doar punctele în care sunt amplasate stațiile. În plus, Copernicus furnizează simultan toți cei patru poluanți în fiecare punct al hărții, ceea ce stațiile de la sol nu pot asigura, mai ales că acestea au frecvent întreruperi cauzate de mentenanță, calibrare sau defecțiuni”, a explicat Luminița Mărmureanu, cercetător științific doctorand (R4) Institutul Național pentru Fizica Pământului.
Studiul a comparat și zonele învecinate. „Astfel, am reușit să identificăm exact creșterea constatată simultan în regiuni întregi, cu localități vecine, ceea ce indică zone cu cauze comune, regionale”, a subliniat sursa citată.
2Celsius atrage atenția că România ar putea invoca articolul 18 din noua directivă, pentru a întârzia aplicarea acesteia. „România nu trebuie să folosească amânarea propusă spre consultare de Comisia Europeană a termenului din 2030 ca pe o ieșire comodă din obligația de a avea aer mai curat. Comisia Europeană a deschis, până pe 6 noiembrie 2026, consultarea pe un proiect de decizie care stabilește cum își justifică statele membre cererea de amânare”, a avertizat Raul Cazan, președintele 2Celsius, într-un articol publicat în octombrie.
Merită amintit că există deja trei proceduri de infringement din partea Comisiei Europene legate de calitatea aerului, împotriva României. Mai mult, o hotărâre a Curții de Justiție a UE din 2020 a constatat depășiri sistematice ale limitelor de PM10 în București între 2007 și 2016.
Acest material a fost realizat ca parte din bursele jurnalistice oferite în cadrul proiectului Catalyst of Change, implementat de Asociația Bankwatch România, finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene sau ale Comitetului Helsinki din Țările de Jos (NHC). Nici Uniunea Europeană, nici NHC nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.
Pe aceeași temă
Pe aceeași temă
