Procesul miliardarului Beny Steinmetz (I). A început apelul dosarului de mită din Elveția al miliardarului de la Roșia Montană

30 aug., 2022
  • Miliardarul israelian Beny Steinmetz a contestat condamnarea istorică pentru mită pronunțată la Geneva, la începutul anului trecut. Judecătorii elvețieni au început, luni, judecarea apelului, informează rețeaua internațională Organized Crime and Reporting Project (OCCRP). Steinmetz a fost condamnat definitiv și în România, iar una dintre companiile sale a dat în judecată guvernul pentru proiectul minier de la Roșia Montană. 

Beny Steinmetz, în vârstă de 66 de ani, a fost condamnat pentru dare de mită și fals în legătură cu achiziționarea de către compania sa a drepturilor de exploatare minieră în Guineea, țară din Africa de Vest, la sfârșitul anilor 2000.

Un judecător elvețian a constatat că firma lui Steinmetz, BSG Resources Limited (BSGR), a plătit milioane de dolari sub formă de mită soției fostului președinte al Guineei pentru a obține acces la cele mai bogate zăcăminte de minereu de fier neexploatate din lume, în îndepărtatul lanț muntos Simandou din Guineea.

O parte din fonduri au trecut prin conturi bancare private din Elveția, unde Steinmetz era rezident fiscal.

Miliardarul din industria minieră a fost condamnat la cinci ani de închisoare și la plata a 50 de milioane de franci (56 de milioane de dolari). Frederic Cilins, în vârstă de 59 de ani, un cetățean francez care a participat la această schemă, a fost condamnat la trei ani și jumătate. Sandra Merloni-Horemans, în vârstă de 52 de ani, o cetățeană belgiană care a administrat sute de companii din grupul de firme al lui Steinmetz, a primit o pedeapsă de doi ani cu suspendare.

Mark Pieth, profesor emerit la Universitatea din Basel și președinte al grupului anticorupție elvețian Basel Institute of Governance, a calificat drept „spectaculos” verdictul dat lui Steinmetz, din ianuarie anul trecut.

„Au existat destul de multe înțelegeri în Elveția pentru mită străină, dar foarte puține cazuri de condamnări efective de către o instanță. Acesta este cu siguranță cel mai spectaculos”.

Steinmetz va face orice pentru a se apăra, deoarece „își dă seama că, dacă pierde bătălia în acest moment, este terminat. Este terminat, nu numai că riscă să fie extrădat, dar nu mai este în afaceri, are o reputație foarte proastă”, a explicat Pieth.

BSGR a obținut drepturile de exploatare minieră în 2008, sub președinția lui Lansana Conté, care a condus Guineea de la preluarea puterii în urma unei lovituri de stat militare în 1984. După moartea lui Conté, o anchetă efectuată de guvernul noului președinte ales Alpha Condé a constatat că BSGR a obținut drepturile miniere prin corupție. Guvernul lui Condé a revocat drepturile BSGR în 2014.

Steinmetz va fi reprezentat în apel de Daniel Kinzer, partener la firma internațională de avocatură CMS.

Omul de afaceri israelian a susținut că Condé a conspirat cu miliardarul George Soros pentru a deposeda BSGR de drepturile sale miniere. Într-o declarație de presă de 15 pagini publicată înainte de apel, reprezentanții lui Steinmetz au susținut că Condé a cerut 1,25 miliarde de dolari de la BSGR și de la partenerul său de afaceri pentru dreptul de a rămâne în țară, acuzându-l pe Condé de tentativă de „șantaj de stat”.

În declarație se afirmă că ONG-urile finanțate de Soros au asigurat apariția în marile media internaționale a „zvonurilor și suspiciunilor” despre BSGR și îl descriu pe Soros drept „dușmanul personal” al lui Steinmetz.

La procesul de anul trecut, Steinmetz a susținut că nu a fost implicat în managementul BSGR, care este abrevierea pentru Beny Steinmetz Resources Group, și că nu a fost la curent cu e-mailurile și transferurile de bani despre care procurorii au spus că au dovedit mită.

Însă un judecător elvețian a constatat că Steinmetz era „capul real al grupului” și a acceptat argumentul acuzării potrivit căruia Steinmetz a pus la cale un „pact de corupție”.

Dacă verdictul de vinovăție va fi menținut în apel, Steinmetz va avea posibilitatea de a face din nou apel la Curtea Supremă din Elveția. Potrivit lui Pieth, se așteaptă ca lui Steinmetz să i se permită să părăsească Elveția în așteptarea unui alt posibil apel de lungă durată. „Acest lucru va dura mult timp. Probabil că nu îl vor ține în arest”.

Pieth a declarat că este încrezător că sentința dată lui Steinmetz va acționa ca un factor de descurajare pentru alții.

„Până acum, oamenii credeau <dacă se întâmplă ce e mai rău, pur și simplu vom plăti>. Cinci ani de închisoare, este o chestiune diferită”, a declarat Pieth pentru OCCRP.

O decizie privind apelul este așteptată pe 7 septembrie.

În decembrie 2020 Beny Steinmetz a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție din România la cinci ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat. Un complet condus de judecătorul Ionuț Matei a constatat că Steinmetz a finanțat retrocedarea frauduloasă a zeci de hectare de terenuri în București și Snagov. Proprietățile au fost cerute spre retrocedare de către prințul Paul, nepotul regelui Carol al II-lea. În decembrie 2021, Steinmetz a fost reținut pe aeroportul din Atena pentru că pe numele său exista un mandat de arestare emis în România. A fost eliberat pe cauțiune și apoi judecătorii din Grecia au respins cererea de extrădare a autorităților române. 

În 2015, Beny Steinmetz Group (BSG), compania controlată de omul de afaceri, era unul dintre cei mai importanți acționari ai Gabriel Resources Canada, care printr-un șir de offshore-uri era acționarul principal al RMGC, compania care opera proiectul minier de la Roșia Montană. Gabriel Resources Canada a deschis atunci un proces împotriva statului român și a cerut daune de peste 4.4 miliarde de euro. Gabriel Resources a fost împiedicată de statul român să exploateze aurul de la Roșia Montană. Acest proces este judecat de Curtea de Arbitraj Internațional a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții de la Washington.

sursa foto deschidere: Avimagen777, Wikimedia

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Context

Avatar of Context

Leave A Comment

Pe aceeasi tema

Pe aceeasi tema