Jurnalul crimelor de război din Ucraina (II)
De când Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie, o mare parte a lumii occidentale a reacționat față de acțiunile Moscovei, unindu-și forțele pentru a furniza ajutor umanitar și militar națiunii devastate de război. La fel de important este sprijinul pe care organizațiile și jurnaliștii îl acordă Ucrainei în documentarea crimelor de război rusești, pe măsură ce războiul se prelungește și tot mai multe orori ies la iveală.
Au fost documentate multe fapte pentru care armata rusă poate fi judecată. Pentru ca instanța să poată considera aceste fapte ca fiind dovezi ale crimelor de război este necesar ca, în primul rând, să le reunească într-un mod corect și competent. Beth Van Schaak, ambasadorul general pentru justiție penală la nivel mondial, și Janine Di Giovanni, director al Proiectului Payback în Ucraina, au organizat recent o conferință închisă pentru jurnaliștii europeni pentru a discuta despre practicile de filtrare rusești în Ucraina, precum și despre eforturile Statelor Unite de a colecta și analiza documentația privind posibilele crime comise de armata rusă în această țară.
Tragerea la răspundere a Rusiei pentru crimele de război din Ucraina
Janine Di Giovanni a lucrat timp de peste 35 de ani ca reporter și investigator în domeniul drepturilor omului în zonele de conflict din Balcani, Africa și Orientul Mijlociu. A împărtășit mai multe povești întâmplate pe teritoriile ocupate din Ucraina și nu numai.
- Puteți citi articolul detaliat aici
Afirmațiile Rusiei privind Kremenciuk, față-n față cu dovezile
Zeci de persoane au fost ucise, arse și date dispărute în urma unui atac cu rachete asupra unui centru comercial din orașul Kremenciuk, regiunea Poltava. Rusia a susținut că a fost o înscenare a Ucrainei, afirmând că racheta a lovit un depozit de muniții din apropierea mall-ului. Cu toate acestea, Bellingcat a adunat dovezi că racheta a lovit centrul comercial.
- Puteți citi investigația aici
Legați la ochi, ținând de frânghie
În prima zi de ocupație a satului ucrainean Nova Basan, soldații ruși au împușcat și ucis un adolescent care se juca cu mingea pe stradă. Sătenii au fost atât de îngroziți încât le-a fost teamă să plece. Iar când ocupanții le-au permis copiilor să fie evacuați, au impus condiția ca toți să fie legați la ochi și să țină o frânghie. Astfel, oamenii trebuiau să treacă prin câmpul minat. Slidstvo.Info a vorbit cu localnicii și a identificat persoana care a dat ordinul de a împușca civilii.
- Citiți despre cum au supraviețuit ocupației în regiunea Cernihiv aici
Tortură și tratament inumane
Satul Visokopolie din regiunea Herson se afla sub ocupație rusă de aproape șase luni. După eliberarea sa la începutul lunii septembrie, organizația internațională pentru drepturile omului Truth Hounds a documentat crimele de război comise de armata rusă în sat. Un jurnalist a reușit să comunice cu un bărbat care a supraviețuit torturii îngrozitoare – „După prima împușcătură, am simțit durere în omoplatul stâng și am căzut în genunchi”.
- Colegii de la Reporters.media au publicat un reportaj despre crimele de război aici
Atac cu rachete cu țintă precisă
Imaginile cu clădirea distrusă a Administrației Regionale de Stat din Nicolaev au devenit virale pe tot internetul. Ținta atacului a fost un obiect civil care nu era folosit în scopuri militare. Truth Hound a făcut o investigație minuțioasă și a stabilit ce fel de rachetă a fost, de unde a fost lansată și cine a dat ordinul. Toate dovezile indică faptul că racheta a fost îndreptată intenționat spre clădire, unde au fost uciși zeci de civili.
- Citiți mai multe aici
Invazia atomului
A doua centrală ca dimensiune din Ucraina a fost recent atacată cu rachete, punând în pericol întreaga lume. O rachetă a căzut la 300 de metri de reactoare. Președintele ucrainean Zelenski a postat imagini înregistrate de camerele de supraveghere.
Între timp, centrala nucleară din Zaporojie se află sub ocupație rusească din martie. Jurnaliștii de la „Scheme” i-au identificat pe comandanții care au condus planul de preluare a celei mai mari centrale electrice din Europa.
- Citiți mai multe aici
sursa foto deschidere: Telegram/ Volodimir Zelenski
Pe aceeasi tema
Pe aceeasi tema