Jurnalul crimelor de război din Ucraina (I)

21 sept., 2022

Pe măsură ce războiul Rusiei în Ucraina intră în cea de-a șaptea lună, ies la iveală tot mai multe dovezi ale unei serii șocante de crime de război comise de forțele rusești. Săptămâna trecută, a fost descoperită o groapă comună în orașul Izium. Anchetatorii care exhumează cadavrele spun că pe unele dintre acestea sunt semne de tortură. Descoperirea sumbră este încă un indiciu – care se adaugă la o serie de altele – care evidențiază amploarea brutalității folosite de soldații Moscovei asupra civililor, de când s-a declanșat invazia, pe 24 februarie.

Una dintre cele mai mari gropi comune a fost descoperită, săptămâna trecută, într-o zonă împădurită de la marginea orașului Izium din nord-estul Ucrainei. Până acum au fost găsite peste 400 de cadavre, dar numărul total ar putea crește. Anchetatorii spun că unele dintre victime aveau membrele rupte și frânghii legate în jurul gâtului. 

Soldații ruși au executat un jurnalist ucrainean. O anchetă realizată de Reporteri Fără Frontiere (RSF) în cazul morții jurnalistului ucrainean Maxim Levi arată că acesta a fost ucis într-o pădure din apropierea Kievului. 

  • Citiți investigația aici.

Răpirea civililor ucraineni. La sfârșitul lunii iunie, Matilda Bogner, șefa Organizației Națiunilor Unite pentru monitorizarea drepturilor omului în Ucraina, a declarat că au fost documentate peste 270 de cazuri de răpire și de ținere în captivitate a civililor ucraineni. Alte rapoarte susțin că armata rusă a răpit și a strămutat cu forța peste 1.500 de civili în teritorii din Rusia și Belarus. 

  • Citiți declarația lui Bogner de la ONU aici.

Practici naziste. Colegii de la Slidstvo Info scriu despre faptul că Rusia urmează „practica nazistă” și civilii ucraineni sunt folosiți ca sclavi. Deoarece nu există niciun mecanism privind schimbul de militari cu civili în Convenția de la Geneva, nu este clar cum vor fi recuperați cetățenii ucraineni răpiți, care probabil sunt folosiți drept sclavi. 

  • Materialul se află aici

După criminali. Jurnaliștii de la Bellingcat au descoperit cine este și chiar au stat de vorbă cu militarul rus care a castrat un militar ucrainean, tăindu-i organele genitale. Totul folosind dovezi din surse deschise. Scenele violente au fost filmate și postate online pe 8 iulie. În acele imagini, jurnaliștii au identificat și luptători din unitatea paramilitară cecenă Akhmat, care face parte din armata rusă. 

  • Întreaga investigație aici.

Crimă în masă într-un oficiu poștal ucrainean. Armata rusă a executat prin împușcare cinci săteni, în satul Peremoha, regiunea Kiev, pe 28 februarie. Anterior, ucrainenii au fost interogați, bătuți, batjocoriți. Mai apoi, sediul poștei a fost aruncat în aer pentru a acoperi urmele. Jurnaliștii de la Scheme au reușit să vorbească cu un bărbat care a supraviețuit și ar putea să îi identifice pe cei care au dat ordinul de execuție. 

  • Citiți materialul aici.

Banalitatea cruzimii. OCCRP și Slidstvo-info au obținut dialogurile de pe Telegram de la locuitorii din Bucha, regiunea Kiev, care se afla sub ocupație de 33 de zile. Jurnaliștii au reconstituit evenimentele prin care au trecut locuitorii blocului nr. 17 de pe strada Yablunska din Bucha.

Dialogurile redate arată oroarea războiului. Clădirea era supusă în permanență bombardamentelor, iar oamenii pur și simplu mureau arși de vii în apartamentele lor. Cadavrele erau stivuite într-un autobuz abandonat în apropiere. Jurnaliștii relatează că locuitorii din zonă au îndurat o perioadă teribilă. Cum au supraviețuit ocupației, cum comunicau pe Telegram și ce au făcut pentru a-și salva viața 

(Așa arăta Bucha la două luni după ce a fost eliberată de armata ucraineană. Urmele lăsate de brutala ocupație rusească erau prezente la fiecare colț)

Un soldat rus se „laudă” cu crime de război. Agenți ai serviciilor de informații ucrainene au interceptat o conversație telefonică între un soldat rus de 21 de ani și familia sa, în care soldatul vorbea despre ce arme folosește armata rusă și descria modul în care erau torturați prizonierii. Colegii de la „Scheme” au verificat înregistrarea audio, l-au identificat și au vorbit cu soldatul. 

  • Citiți investigația aici.

editare: Iulia Stănoiu
sursa foto deschiderii: Facebook/ Volodimir Zelenski

Despre autor: Yana Skoryna

Avatar of Yana Skoryna
Yana Skoryna are o experiență de 10 ani în jurnalismul TV din Ucraina, unde a lucrat de la proiecte de anvergură la emisiuni de divertisment pentru diverse canale TV și a fost, de asemenea, editor pe platou. De când s-a mutat în România, Yana scrie la CONTEXT un jurnal al crimelor de război, documentând atrocitățile comise de ruși în Ucraina. Ea face interviuri și scrie poveștile victimelor pentru ca acestea să nu fie uitate și criminalii să fie pedepsiți într-o bună zi. Yana spune că produsele media de calitate sunt create din detalii.

Leave A Comment

Pe aceeasi tema

Pe aceeasi tema