• Uniunea Europeană a creat un fond de redresare în valoare de 723,8 miliarde de euro pentru a ajuta statele membre să-și stimuleze economia după pandemie. Totuși, există o lipsă de supraveghere democratică a modului în care vor fi cheltuite aceste miliarde europene. Potrivit unei investigații jurnalistice realizate la nivelul Europei, parlamentele naționale s-au implicat puțin în planurile de reformă necesare pentru deblocarea fondurilor de la Bruxelles.

de Lise Witteman și Peter Teffer

Comparativ cu vara anului 2020, lumea arăta complet diferit atunci când președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a deplasat la Roma, în iunie 2021, pentru a discuta despre reforma națională și planul de cheltuieli din Italia. Cu un an mai devreme, țara era în plină pandemie de Covid-19. Pandemia a făcut ravagii aparent nesfârșite pe tot continentul.

Cu toate acestea, în vara lui 2021, economiile se deschideau din nou. Ursula von der Leyen putea raporta că progresul campaniei de vaccinare fusese „precum cel al echipei Squadra Azzurra” – o glumă care se referea la echipa de fotbal din Italia, care câștigase cu doar două zile înainte de vizita lui Von der Leyen grupa la Euro 2020. Între timp, Uniunea Europeană a înființat un fond de 723,8 miliarde de euro pentru a-și ajuta statele membre să-și revină după criza economică provocată de pandemie.

Von der Leyen a venit cu o veste bună: Comisia a dat undă verde „planului de redresare și reziliență” al Italiei. Acesta fusese un pas intermediar către aprobarea deplină de către toate statele membre, fiind necesar pentru a debloca banii pentru Italia. Comisia rezervase Italiei 191 de miliarde de euro, devenind astfel cel mai mare beneficiar al granturilor și împrumuturilor fondului de redresare.

Planul Italiei nu a inclus doar detalii cu privire la modul în care vor fi cheltuiți banii, ci și ce reforme se vor realiza pentru a-și face economia mai robustă. „Acestea sunt reforme pe care italienii și le doresc de ani de zile”, a spus Von der Leyen. Dar a existat un lucru pe care probabil nu l-a știut.

Într-o conferință de presă comună cu Von der Leyen, premierul italian Mario Draghi a declarat de mai multe ori că majoritatea Parlamentului Italiei a aprobat planul. Cu toate acestea, Investigative Reporting Project Italy (IRPI) a dezvăluit că deputații au votat un plan diferit de cel trimis la Bruxelles.

Fără ca reprezentanții Italiei să știe despre acest lucru, aproximativ 400 de milioane de euro alocate pentru proiecte de „digitalizare” au fost realocate „tranziției ecologice și mobilității durabile”. Înainte de a trimite planul la Bruxelles, Draghi a schimbat, de asemenea, detalii privind reformele fiscale, reforma plăților administrației publice, dar și o reformă judiciară.

Follow the Money a întrebat Comisia Europeană dacă știa că versiunea planului pe care l-a primit – pe care Von der Leyen a lăudat-o ca fiind „ambițioasă” și „de perspectivă” atunci când se afla la Roma – nu a fost cea pe care deputații au dezbătut-o. Purtătorul de cuvânt a răspuns destul de evaziv: „Comisia evaluează planurile de redresare care i-au fost prezentate de autoritățile naționale. Procesul prin care planurile sunt aprobate înainte de prezentarea lor în fața comisiei pentru evaluare – și rolul parlamentelor naționale în acest proces – este o competență națională.”

Versiunea pe care parlamentarii italieni au votat-o le-a fost trimisă cu doar câteva zile înainte de dezbatere, oferindu-le puțin timp să citească documentul de aproape 300 de pagini. La mai bine de o săptămână după ce deputații și-au dat acordul, aceștia au primit un document de 2.487 de pagini în limba engleză, cu detalii noi despre plan și anexe care conțin scenarii macroeconomice, calendare și alte aspecte „tehnice”.

Ceea ce s-a întâmplat în Italia nu este unic, după cum arată cercetările unei echipe de jurnaliști europeni condusă de Follow the Money.

Mai multe parlamente din Europa nu au avut aproape niciun cuvânt de spus în elaborarea planurilor sau nu au avut prea multe ocazii de a propune schimbări. Acest lucru este alarmant, deoarece arată o lipsă de control democratic asupra felului în care vor fi cheltuite aceste miliarde și în special îngrijorător pentru că plata banilor este condiționată de reforme potențial controversate.

Președintele Curții de Conturi Europene (CCE), Klaus-Heiner Lehne, a subliniat recent importanța de a fi „vigilenți cu privire la soliditatea financiară a UE”. Într-o declarație care însoțește evaluarea anuală a cheltuielilor UE, Lehne a afirmat că decizia de a finanța programul de redresare prin emiterea datoriei publice a marcat „o schimbare majoră a finanțelor UE. Aceasta implică o nevoie evidentă de verificări eficace ale modului în care sunt cheltuite fondurile UE și ale obținerii rezultatelor dorite.”

Cu toate acestea, un înalt oficial al Curții de Conturi Europene, care dorește să rămână anonim, a declarat pentru Follow the Money că organismul de supraveghere a cheltuielilor UE nu are suficient personal și resurse pentru a inspecta în mod adecvat cheltuirea fondurilor de recuperare. Agenția Uniunii Europene de luptă antifraudă, OLAF, a avertizat recent că există un „risc mare” ca o parte din bani să poată fi folosiți abuziv.

Efectele economice pe termen lung preconizate în urma pandemiei au determinat Germania și Franța să lanseze o versiune revizuită a propunerii lor de acum câțiva ani. Planul lor din 2018 pentru un buget comun al zonei euro a evoluat într-un fond de redresare de 500 de miliarde de euro pentru a ajuta statele membre UE să își revină în urma efectelor măsurilor de izolare și ale altor măsuri asupra economiei lor.

Noutatea introdusă în acest fond de redresare a pus Comisia Europeană să împrumute bani de pe piețele financiare pentru a-i distribui între statele membre sub formă de granturi sau împrumuturi. La fel ca președintele francez Emmanuel Macron, unii lideri au insistat să acorde granturi, în timp ce alții, cum ar fi guvernul austriac, olandez, danez și suedez, au dorit să oblige statele membre să ramburseze banii, insistând asupra împrumuturilor. Așa cum se întâmplă adesea în politica UE, rezultatul final a fost un compromis: fondul pentru redresare și reziliență a fost format din 385,8 miliarde de euro în împrumuturi cu dobândă mică și 338 de miliarde de euro sub formă de granturi – un total de 723,8 miliarde de euro.

Pentru a răspunde preocupărilor celor mai reticente state membre, care au fost poreclite Cei Patru Frugali, liderii UE au convenit ca statele membre să primească fonduri numai după ce au prezentat un „plan de redresare și reziliență” detaliat. Acesta trebuia să includă etape specifice privind reformele planificate. În cazul în care aceste etape nu ar fi îndeplinite, Comisia ar putea opri plățile.

În plus, în cazul în care Comisia însăși nu a luat măsuri cu privire la etapele ratate, orice stat membru ar putea ridica un semnal de alarmă și ar putea solicita suspendarea plăților. Adoptarea acestei „frâne de urgență” a convins statele reticente să accepte compromisul.

În timpul negocierilor europene privind fondul de redresare, David Bokhorst a lucrat în calitate de consilier nepartizan UE în domeniul afacerilor financiare pentru Camera Reprezentanților din Țările de Jos. În prezent, este cercetător la Institutul Universitar European din Florența. Acesta avertizează că sistemul de repere ar putea devaloriza puterea parlamentelor naționale.

„O consecință negativă a acestui model este că parlamentele statelor membre ar putea fi forțate să fie de acord cu obiectivele de etapă stabilite în planurile lor naționale, deoarece țara lor are nevoie de bani”, spune Bokhorst. „Asta înseamnă că aceste controale din partea UE sunt înăsprite, iar puterea executivă a guvernelor naționale asupra parlamentelor lor este consolidată. Acest lucru este valabil mai ales pentru țările care primesc sume mari de bani din fond, cum ar fi țările mai sărace. Vom vedea cum evoluează aceste dinamici de putere.”

Planul francez de redresare, de exemplu, include o referire sumară la o problemă națională extrem de controversată – reforma pensiilor – dar numai ca obiectiv îndepărtat.

Anul trecut, Jean Pisani-Ferry a prezis „controverse aprinse” dacă Comisia Europeană „chiar își face treaba”; dacă respinge planurile ineficiente sau amână plățile atunci când obiectivele de etapă nu sunt îndeplinite. „Riscul este ca procesul să ajungă într-o ceartă birocratică pe care publicul nu o poate descifra, dar care oferă muniție populiștilor”, a avertizat el.

La începutul acestui an, existau deja semne că parlamentele naționale nu au fost implicate sau informate în mod corespunzător, lucru pe care Parlamentul European l-a „deplâns”, după cum a afirmat în iunie. Acesta a subliniat că implicarea parlamentelor naționale, a autorităților locale și regionale, a partenerilor sociali, a ONG-urilor și a societății civile fusese „decisivă în succesul planurilor naționale”.

Cu toate acestea, cercetările echipei noastre din Europa au stabilit că, cel puțin în Germania, Belgia, Republica Cehă, Slovenia, Polonia, România și Danemarca, guvernul a adoptat planuri fără a lua un vot formal în parlament.

„Planul nu trebuie să treacă de Parlament, este un proiect al guvernului. […] Este ceva ce putem face, dar nu trebuie să treacă prin Parlament, nu este nevoie de niciun vot, nu este nevoie de dezbateri”, a declarat premierul României, Florin Cîțu, în mai 2021.

În Republica Cehă, cei care monitorizează transparența s-au plâns că proiectul de plan a fost păstrat confidențial timp de luni de zile. „Din cauza secretului actual, nu ar putea exista o dezbatere națională privind prioritățile importante”, a declarat avocatul Transparency International, Jan Dupák, în martie 2021. Vicepremierul ceh Karel Havlíček a respins criticile, afirmând că planul național de redresare a fost discutat „nu în zeci, ci sute, sute de întâlniri cu sindicate individuale, platforme, cetățeni, etc.”

Totuși, când fostul deputat din opoziție František Kopřiva (Partidul Piraților) a cerut o listă cu toate părțile interesate cu care proiectul de plan a fost discutat, el nu a primit nici măcar un răspuns. Mai mult, Camera Deputaților din Cehia nu a putut discuta planul final înainte de a fi trimis la Bruxelles în luna mai.

În Ungaria, unde partidul Fidesz aflat la guvernare deține o majoritate de două treimi în Adunarea Națională, criticile la adresa procesului de elaborare au venit în principal din afara Parlamentului. În iunie, primarul Budapestei, Gergely Karácsony, i-a trimis lui Von der Leyen o scrisoare în care a informat-o că „nu a avut loc niciodată un proces de consultare veritabil cu privire la planurile guvernului”. Potrivit lui Karácsony, guvernul ungar a lansat proiectul de plan cu doar două săptămâni înainte de a-l prezenta Bruxelles-ului. A existat chiar o schimbare a acestui plan care „nu a fost niciodată publicată sau prezentată spre consultare înainte de a fi prezentată Uniunii Europene”.

Guvernul ungar nu a răspuns întrebărilor privind lipsa de implicare a Parlamentului sau procesul mai amplu de consultare.

Planul național al Sloveniei a fost secret pentru o perioadă lungă de timp, la fel ca și transcrierea discuției parlamentare despre acesta, care a avut loc pe 29 ianuarie. Transcrierea a fost publicată în cele din urmă în octombrie și, în mod ironic, a arătat că deputații opoziției au susținut că această dezbatere ar trebui să fie accesibilă publicului.

Guvernul sloven s-a lăudat că a implicat peste 2.000 de organizații, deși, pentru cel puțin 1.300 dintre acestea, acest lucru a însemnat doar că au putut urmări o prezentare online a planului. Mai multe organizații au declarat presei că au fost invitate să trimită propuneri, dar nu au primit niciodată un răspuns.

Guvernul polonez a derulat, de asemenea, un proces de consultare socială. Acest lucru a dus la peste 5.500 de observații cu privire la schița proiectului. Multe dintre acestea au venit din regiuni și administrații locale care au fost nemulțumite de faptul că guvernul nu i-a implicat inițial. Deputatul de opoziție Michał Szczerba (Platforma Civică) a declarat că „nu a existat un compromis final între guvern și administrațiile locale”. Cu toate acestea, alianța politică Lewica (Stânga) a reușit să convingă guvernul să crească ponderea resurselor financiare care urmau să fie alocate regiunilor și administrațiilor locale. 

Parlamentul polonez nu a ratificat niciodată planul național de redresare. Planul guvernului a fost propus la scurt timp după ratificarea așa-numitei Decizii UE Privind Resursele Proprii, legislație care îi oferă bugetul Uniunii Europene. Această coincidență a creat confuzie în rândul partidelor politice, care ulterior nu au solicitat Parlamentului să ratifice planul național. Deputatul opoziției, Szczerba, se teme de o lipsă de control asupra modului în care vor fi cheltuiți banii. „Toate s-au întâmplat în timp ce guvernul a refuzat să lase Polonia să adere la Parchetul European, deoarece se teme de cineva care se uită la practicile lor cleptomane.”

În Franța, situația este puțin diferită. Potrivit ministrului francez al Economiei și Finanțelor, Bruno Le Maire, reformele din planul național sunt în conformitate cu strategia președintelui Emmanuel Macron privind France Relance. „Comisia nu ne va impune noi reforme; acestea au fost deja validate de poporul francez”, a declarat el în aprilie, în timpul unei audieri parlamentare, referindu-se la votul parlamentar privind planul France Relance de la sfârșitul anului 2020.

În Țările de Jos, Parlamentul nu a fost implicat dintr-un alt motiv: nici guvernul olandez aflat la sfârșit de mandat, nici partidele politice care discută despre o nouă coaliție de la alegerile din martie 2021 nu au început să elaboreze un plan național de redresare.

Influența limitată pe care au avut-o parlamentele naționale este cu atât mai îngrijorătoare cu cât nici Parlamentul European nu are un cuvânt de spus. Acesta este rezultatul negocierilor dintre Parlament și statele membre cu privire la regulamentul UE care acoperă procesul de guvernare a fondului.

În noiembrie 2020, Parlamentul European a propus ca acesta să poată exercita dreptul de veto asupra planurilor naționale. Cu toate acestea, trei luni mai târziu, când s-a ajuns la un compromis cu privire la fondul de redresare, Parlamentul a renunțat la această solicitare. „În cele din urmă, presiunea a venit din partea guvernelor naționale. Argumentul lor a fost că au nevoie de programe, iar acest lucru trebuie să fie gata înainte de Crăciun”, a declarat europarlamentarul Markus Ferber (CSU, Partidul Popular European).

Regulamentul acordă acum Parlamentului European doar competența de a „invita Comisia la fiecare două luni” să discute planurile. Comisia are obligația doar de a „ține seama” de opiniile Parlamentului, pe care „le poate exprima [..] în rezoluții”. Europarlamentarul german Damian Boeselager (Volt; membru al grupului Verde) este îngrijorat de acest rezultat: „Există o amenințare la adresa transparenței și legitimității democratice”.

Deputații europeni sunt îngrijorați în mod special de modul în care sunt cheltuite fondurile în Ungaria și Polonia. Evaluarea de către Comisie a planurilor lor naționale a avut loc în contextul antagonismului juridic actual. În iulie, Curtea Europeană de Justiție a ordonat Poloniei să renunțe la Camera Disciplinară a Curții Supreme. Până la 27 octombrie, Polonia încă nu pusese în aplicare hotărârea, iar Curtea a decis să dispună cea mai mare sancțiune din istoria sa – un milion de euro pe zi. Această amendă a fost emisă la o săptămână după ce președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat în Parlament că Polonia va trebui să îndeplinească alte două condiții prealabile înainte ca Comisia să accepte pachetul de redresare polonez: crearea unui sistem judiciar independent și reinstituirea judecătorilor care au fost pedepsiți pentru că sunt prea independenți.

În mai multe state membre, implicarea parlamentelor naționale în planurile propriei țări a fost astfel redusă. Au parlamentarii vreo idee despre ce presupun planurile altor state membre?

În Germania, în februarie 2021, liberalii din FDP au încercat să sporească influența parlamentară asupra procesului de aprobare a planurilor naționale, care are loc în Consiliul UE. Partidul a propus guvernului german să consulte comisia pentru buget a Bundestagului înainte de a vota planurile statelor membre. În cazul în care comisia pentru bugete ar emite un aviz negativ, Germania ar trebui să voteze împotrivă la Bruxelles. Cu toate acestea, FDP a pierdut votul în Bundestag, partidele de coaliție CDU/CSU și SPD, Verzii și partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland votând împotrivă.

În Țările de Jos, în ciuda faptului că guvernul s-a concentrat inițial pe importanța unei „frâne de urgență”, controlul efectiv nu a fost pus în aplicare. La 17 iunie 2021, Camera Reprezentanților a solicitat guvernului să evalueze compatibilitatea planurilor naționale de redresare cu statul de drept și principiile democratice. Cu toate acestea, guvernul olandez a decis că nu va analiza neapărat planurile de redresare în sine, ci va trimite deputaților evaluarea sa cu privire la ceea ce crede Comisia despre aceste planuri. Ministrul olandez de finanțe Wopke Hoekstra (CDA) a declarat același lucru la o întâlnire cu deputații din 8 septembrie 2021, când a vorbit de planul italian de redresare. Hoekstra a spus că olandezii au fost pozitivi în ceea ce privește planul italian, „fără să fi analizat totul în profunzime”.

Acest lucru nu a ridicat niciun comentariu din partea parlamentarilor. Ba chiar aceștia au manifestat un interes limitat în discutarea planurilor de redresare ale altor state membre. Pe 8 iulie, comisia deputaților din finanțe trebuia să discute viitoarea ședință ministerială în cadrul căreia urmau să fie aprobate douăsprezece planuri de redresare. Cu toate acestea, majoritatea deputaților olandezi au fost de acord să soluționeze problema printr-o procedură scrisă – ceea ce practic înseamnă că ministrul poate alege să ignore întrebările dificile.

La sfârșitul acelei luni, deputații olandezi nici măcar nu au considerat că viitorul vot al UE privind planurile de redresare cipriote, croate, lituaniene și slovene este suficient de important, nici pentru o procedură scrisă sau o dezbatere reală.

Rămâne de văzut dacă „frâna de urgență” va fi vreodată trasă. În timp ce liderii UE au convenit asupra unui astfel de mecanism în timpul summitului din iunie 2020, autorii unui document de expertiză al departamentului UE al administrației Bundestagului au numit eficacitatea juridică a mecanismului de frânare „discutabilă”. Concluziile summitului sunt politice, astfel încât frâna de urgență trebuia transpusă în dispoziții legale. Experții Bundestagului au subliniat că frâna de urgență este menționată doar în preambulul regulamentului UE care reglementează fondul de redresare, nu și în prevederi.

A contribuit Mircea Varlam