VIDEO Laura Codruța Kovesi, despre cooperarea Parchetului European cu Republica Moldova: “Am lucrat foarte bine” / Ce zice șefa EPPO despre dosarele cu oameni de afaceri ruși

Într-un interviu acordat Context.ro, Laura Codruța Kovesi a vorbit despre protocolul de colaborare dintre Parchetul European (EPPO) și Republica Moldova, dosarele cu fraudă cu TVA și fonduri europene care implică cetățeni ruși, dar și despre grupări de crimă organizată care se implică în campanii electorale.

Șefa Parchetului European spune că prin protocolul semnat cu Republica Moldova, stat aflat în curs de preaderare la Uniunea Europeană, se stabilesc puncte de contact, circuitul documentelor dar și posibilitatea de a avea echipe comune de anchetă. “Când semnezi un astfel de protocol, cumva transmiți și un mesaj că vrei să cooperezi”, declară Kovesi, care spune că EPPO a primit de la Chișinău câteva sesizări în dosarele de contrabandă din România: “Am lucrat cu Parchetul General din Moldova și am lucrat foarte bine”.

  • Imagine: Monica Lăzurean, Eduard Pârvu, Montaj: Ciprian Moraru

Principalele declarații

– Prin protocolul de colaborare cu Republica Moldova putem avea echipe comune de anchetă, putem schimba informații într-o perioadă mult mai scurtă de timp. Când semnezi un astfel de protocol, cumva transmiți și un mesaj că vrei să cooperezi. 

– Moldova este acum în situația de preaderare la Uniunea Europeană. Sunt foarte multe fonduri care vor merge acolo și ăsta este rolul nostru, ca Parchet European, să ne asigurăm că banii Uniunii Europene sunt protejați.

– Am avut câteva sesizări care au venit din Republica Moldova, în special în dosarele de contrabandă din România, în care am lucrat cu Parchetul General din Moldova și am lucrat foarte bine.

– În infracțiunile care implică Federația Rusă și sancțiunile, niciodată nu o să ai o singură țară implicată. Ca să-și ascundă urma, vor muta bunurile prin diverse companii situate în diverse state, fie membre, or terțe. 

– Avem dosare în care cetățeni de naționalitate rusă sunt implicați și în frauda cu TVA, și în fraude vamale, și în fraude cu fonduri europene.

–  Am avut un dosar într-un stat membru în care grupările de crimă organizată au contribuit la o campanie electorală pentru alegerile locale, au susținut un anumit candidat, iar banii care au fost obținuți din comiterea infracțiunilor cu fraudă cu TVA au fost implicați în campania electorală.

– Imaginați-vă ce putere financiară au aceste grupuri de crimă organizată, dacă toate aceste miliarde de euro merg în mâna lor și ei încearcă să se infiltreze în sistemul public.

Context.ro deranjează. Pe cei care ascund informații, pe cei care dezinformează, pe cei care fură.

Cu ajutorul tău, putem să deranjăm în continuare. Susține cu o contribuție lunară.
SUSȚINE
Context.ro deranjează. Pe cei care ascund informații, pe cei care dezinformează, pe cei care fură.
Cu ajutorul tău, putem să deranjăm în continuare. Susține cu o contribuție lunară.
SUSȚINE
  • Reporter: Aveți la EPPO un protocol de colaborare cu cei din Republica Moldova. Ce înseamnă asta și de ce e nevoie de implicarea EPPO acolo?

Laura Codruța Kovesi: Pentru că în primul rând EPPO are competență și în state terțe. Dacă Republica Moldova sau în orice stat terț, Ucraina, Albania, Muntenegru, Sudan, Mexic, nu știu, orice țară de pe planeta asta primește fonduri europene și se comite o fraudă, Parchetul European are competență de a investiga. De ce? Pentru că sediul părții vătămate este fie în Luxemburg, fie la Bruxelles și atunci avem competență. Asta ne atrage competența. Noi am încheiat aceste protocoale de colaborare cu mai multe state terțe. Primul a fost cu Ucraina, apoi am semnat și cu Republica Moldova. Practic, noi nu schimbăm cadrul legislativ, dar stabilim modul în care cooperarea noastră se va realiza efectiv. Stabilim puncte de contact, care este circuitul documentelor atunci când există o astfel de situație, posibilitatea de a avea echipe comune de anchetă, posibilitatea de a schimba informații într-o perioadă mult mai scurtă de timp și, de asemenea, posibilitatea de a avea, haideți să spunem, pregătire profesională comună.

Pentru noi este important întotdeauna să explicăm ce vedem în activitatea noastră, ce tipologii identificăm, să împărtășim cu ceilalți. Pentru că atunci când știm cum se comit astfel de infracțiuni este mult mai ușor să le detectezi și mult mai ușor să le investighezi. Acum, sunt state terțe în care există această cunoștință, în special când este vorba de fraudă cu fonduri europene. Există state în care oamenii nu prea știu exact, polițiștii și procurorii nu prea știu exact cum să facă aceste infracțiuni și noi ne oferim să facem aceste training-uri. Cam acest lucru a fost și cu Moldova. Și, bine, nu în ultimul rând, când semnezi un astfel de protocol cumva transmiți și un mesaj că vrei să cooperezi. Moldova este acum în situația de preaderare la Uniunea Europeană.

Sunt foarte multe fonduri care vor merge acolo și ăsta este rolul nostru, ca Parchet European, să ne asigurăm că banii Uniunii Europene sunt protejați, indiferent că ei sunt trimiși în statele membre sau sunt trimiși în terțe țări.

  • Rep.: Și aveți vreo colaborare pe vreo anchetă în Republica Moldova?

LKC: Am avut câteva sesizări care au venit din Republica Moldova, o parte dintre ele, am avut în special în dosarele din România, câteva dosare de contrabandă în care am lucrat cu Parchetul General din Moldova și am lucrat foarte bine. Exact în acest moment nu avem niciun fel de dosar care are ca obiect infracțiuni cu fonduri europene. Dar au fost aceste infracțiuni cu contrabandă. O parte dintre ele au fost finalizate și cred că mai sunt câteva dosare în lucru.

  • Rep.: Ne uităm acum în Moldova, urmează alegeri și am văzut că la alegerile precedente a fost o interferență din partea Federației Ruse, directă. Aveți cum să investigați așa ceva?

LCK: Interferențele în alegeri nu sunt competența noastră. Acum, în ce privește Federația Rusă, singura competență pe care noi o putem avea, dar nu în mod sistemic, este atunci când sunt eludate sancțiunile, când sunt încălcate sancțiunile. Aici nu avem o competență directă, pentru că este o propunere făcută de miniștrii de justiție din Franța și Germania pentru a extinde competența Parchetului European pentru acest tip de infracțiune, dar atunci când aceste infracțiuni se săvârșesc ca și contrabandă, atunci noi avem dosare în lucru. Avem câteva dosare în lucru. Aici este o competență pe care noi credem că nu este nimeni la nivel european într-o poziție mai bună pentru a investiga acest tip de infracțiuni decât Parchetul European. Este important ca toate statele membre, când este vorba despre punerea în aplicare a sancțiunilor, să le aplice în același fel și să ia aceleași măsuri.

Avem o directivă care incriminează aceste infracțiuni, care este important, cum aceste infracțiuni sunt investigate, pentru că degeaba crești lista de sancțiuni de fiecare data, dacă nu urmărești modul în care ele sunt implementate și modul în care ele sunt respectate. Și aici a fost cumva o discuție cu statele membre, în care unele state membre aveau impresia că vor pierde controlul asupra acestor informații. Dar problema este la fel ca și frauda cu TVA, ei văd fragmentat. În acest tip de infracțiuni care implică Federația Rusă și sancțiunile, niciodată nu o să ai o singură țară implicată. Întotdeauna, ei, ca să-și ascundă urma, vor muta bunurile prin diverse companii situate în diverse, fie state membre, or state terțe. Și atunci sigur că cineva cu viziunea din elicopter și un parchet transfrontalier poate să urmărească întregul lanț de la cap până la final și investigația merge mult mai rapid și putem fi mult mai eficienți.

Din păcate, avem și astfel de dosare. Vedem situația în care cetățeni de naționalitate rusă sunt implicați și în frauda cu TVA, și în fraude vamale și în fraude cu fonduri europene, fie că își folosesc dublă cetățenie în unele situații, fie că profită de calitatea de cetățean al unui stat membru, al unei persoane, dar în spatele lor întotdeauna sunt și câțiva cetățeni ruși. Avem astfel de situații.

  • Rep.: Ați zis la un moment dat în interviu că cei care comit infracțiuni din crima organizată uneori folosesc banii din aceste fraude cu TVA sau alte infracțiuni, inclusiv să finanțeze zona politică. Puteți să detaliați puțin ce înseamnă asta?

LCK: Am avut, spre exemplu, un dosar într-un stat membru în care grupările de crimă organizată au contribuit la o campanie electorală pentru alegerile locale, au susținut un anumit candidat, iar banii care au fost obținuți din comiterea infracțiunilor cu fraudă cu TVA au fost implicați în campania electorală, este genul acesta de exemple.

  • Rep: Și au câștigat alegerile?

LCK: N-am mai urmărit asta. Noi știm că au fost implicați și am intervenit la momentul acela. Dar, cu siguranță, imaginați-vă ce putere financiară au aceste grupuri organizate.

Dacă toate aceste miliarde de euro merg în mâna lor și ei încearcă să se infiltreze în sistemul public, cu siguranță. Corupția este una dintre metode, dar și aceasta de a susține anumiți candidați pentru a fi siguri că ajung în anumite posturi, iar capacitate aceasta financiară pe care o au le dă și o anumită capacitate de a face inteligence, de a aduna informații și și de a folosi informații, pentru că sunt situații în care, spre exemplu, pentru a-ți abate atenția de la o infracțiune mai gravă, ei denunță la poliție sau fac sesizări la poliție pentru o infracțiune mai mică. Dacă vor să scoată pe cineva de pe piață, un competitor, de exemplu, au această capacitate de a face. Și de aceea cumva instituțiile statului trebuie să lucreze mai bine și să stea umăr la umăr, pentru că altfel unui asemenea fenomen nu te poți opune dacă fiecare lucrează separat și individual.

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm pe cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Attila Biro

Avatar of Attila Biro
Attila Biro este cofondator al CONTEXT și investighează crima organizată și corupția de 20 de ani. Lucrează deseori în proiecte internaționale alături de jurnaliștii afiliați rețelei Organised Crime and Reporting Project. Înainte de a se alătura CONTEXT a făcut parte din echipa RISE Project, fiind și director executiv al platformei, în perioada 2017-2020. A făcut parte din proiecte jurnalistice internaționale precum Laundromatul din Azerbaidjan sau Panama Papers. A publicat investigații jurnalistice în Digi24, Gândul.info și Hotnews.ro. E mentor și coordonează cursuri pentru jurnaliști si alte categorii profesionale.

Leave A Comment

Pe aceeași temă

Pe aceeași temă

Dă-ne un pont/ Send Us a Tip