FALS Rusia sare în ajutorul agricultorilor români prin blocarea exporturilor de cereale ucrainene “neconforme” către UE

Un influencer conspiraționist susține că mii de camioane ucrainene cu cereale sunt „blocate” la intrarea în UE, o știre deja demontată de autoritățile din Ucraina și propagată de un post de știri controlat de Kremlin și sancționat de Uniunea Europeană pentru răspândirea dezinformării și propagandei rusești.

Atacurile rusești asupra porturilor ucrainene din ultima perioadă au fost transformate, în anumite zone din spațiul online românesc, într-un presupus ajutor nesperat pentru agricultorii locali: dacă Rusia împiedică exporturile Ucrainei, fermierii români ar scăpa de concurența cerealelor ucrainene „neconforme” și și-ar putea vinde mai bine producția, susține o narațiune viralizată pe Facebook și TikTok de către un influencer cunoscut pentru propagarea de conspirații și mesaje alarmiste în spațiul online.

Întreaga narațiune pornește, însă, de la o știre falsă preluată de la un post rusesc care și-a pierdut licența de difuzare în UE și reciclează o narațiune nedovedită despre cerealele ucrainene de proastă calitate care “invadează” piața europeană. 

Afirmație

  • „Putin blochează exporturile de cereale neconforme din Ucraina care invadează piața europeană – agricultorii români, printre beneficiarii direcți ai acestei blocade. Agricultorii români, știm cu toții, sunt lăsați în voia sorții de guvernanți, sunt loviți din toate direcțiile de secetă, de prețuri mici, de toate nenorocirile de pe această planetă și iată că în ajutorul lor, indirect oarecum, sare Vladimir Putin, care blochează toate exporturile ucrainene de cereale. Loviturile rusești asupra port..nu-l laud pe Putin, nu, dar asta este realitatea, fraților! Datorită blocajelor lui Putin, probabil acum, agricultorii români își vor vinde mai bine cerealele… loviturile rusești asupra porturilor din Odesa pun tot mai multă presiune pe exporturile Ucrainei și împing mii de camioane cu cereale spre granițele Uniunii Europene să se oprească”, este afirmația viralizată marți pe Facebook și TikTok de către Mihai Rusu, cunoscut drept “unumihai” în spațiul online.

Această teorie se bazează în principal pe ideea că peste 7.000 de camioane ucrainene erau blocate la granița cu Uniunea Europeană la începutul lunii august în urma atacurilor rusești asupra porturilor ucrainene, informație pe care a preluat-o și pe site-ul său, unumihai.ro, într-un articol intitulat “Închiderea porturilor ucrainene: peste 7000 de camioane blocate în drum spre Europa”.

  • Notă: “Unumihai” a mai devenit viral în martie 2026, când el și politicieni “suveraniști” precum Diana Șoșoacă învinuiau inamicii Iranului pentru declanșarea celui de Al Treilea Război Mondial, după cum scria G4Media la acea vreme.

Canale

Știrea originală despre închiderea porturilor ucrainene și “blocajul” de la granița UE a fost publicată luni dimineață pe site-ul lui Rusu Mihai, dar a fost viralizată prin postările acestuia de pe Youtube, Instagram, Facebook și TikTok.- videoclipurile lui Rusu nu depășesc, în general, pragul de 3.000 de vizualizări pe Youtube și câteva reacții pe Instagram, unde are o audiență relativ mică – canalul său de Youtube are puțin peste 11.000 de urmăritori, iar pagina sa de Instagram are aproximativ 750 de urmăritori.

Screenshot 2026 08 12 094819 1

sursa foto: captură de ecran

Conținutul său înregistrează, însă, un succes mai ridicat pe Facebook și pe TikTok. Spre exemplu, videoclipul de două minute și jumătate în care vorbește despre cum Putin îi salvează pe agricultorii români de cerealele ucrainene “neconforme” a strâns, până la acest moment, peste 130.000 de vizualizări și a obținut mii de reacții și  sute comentarii pe paginile sale principale de Facebook și TikTok, care au, în total, peste 300.000 de urmăritori.

rusu mihai colaj 1

sursa foto: capturi de ecran

Mesajul lui Rusu a fost propagat și de alte pagini de TikTok și Facebook, fie prin preluarea directă a postării sale, fie prin reproducerea aproape exactă a retoricii pe care a înaintat-o, iar unele dintre ele au strâns, individual, câteva mii de vizualizări și peste o mie de reacții.

Screenshot 2026 08 12 101142 1

sursa foto: captură de ecran

Ce verificăm

Mesajul lui Rusu se bazează pe o narațiune pro-rusă care plutește de ani de zile în spațiul public, conform căreia piața internă europeană este “invadată” de cereale ucrainene care nu respectă standardele de calitate și igienă impuse de UE, ceea ce le permite să îi pună în dezavantaj pe agricultorii europeni care sunt nevoiți să respecte aceste standarde. 

Așadar, verificăm, în primul rând, dacă cerealele ucrainene care ajung în Europa sunt, într-adevăr, “neconforme” și dacă atacurile rusești asupra porturilor ucrainene din ultima perioadă chiar i-ar putea ajuta pe agricultorii români. 

În ceea ce privește afirmația că produsele agricole ucrainene sunt, în general, “neconforme”, este important de amintit că toate produsele alimentare comercializate pe piața internă europeană trebuie să respecte aceleași standarde de calitate și protecție a consumatorilor indiferent de țara de origine, după cum amintește Comisia Europeană, iar, în acest context, nu există dovezi care să arate că produsele ucrainene sunt respinse în baza acestor criterii la o rată semnificativ mai mare decât cele din alte state, chiar dacă au fost supuse unor controale mai riguroase în contextul războiului.

În 2023, de pildă, în Polonia, autoritatea poloneză care se ocupă cu evaluarea calității comerciale a produselor agricole a inspectat 19.632 de loturi de produse ucrainene, din care a interzis comercializarea a 272 dintre acestea – o rată de 1,4%, iar unele dintre aceste decizii au fost luate din cauza unor probleme cum ar fi etichetarea greșită a produselor, nu amenințări pentru sănătatea consumatorilor. Pe deasupra, majoritatea produselor analizate nici nu erau cereale.

Tot în 2023, autoritățile slovace au efectuat o serie de „controale țintite în mod excepțional pentru verificarea importurilor de cereale, făină și semințe oleaginoase originare din Ucraina” – dintre toate mostrele de produse ucrainene analizate într-o perioadă de patru luni, nu a fost găsită nicio “deficiență” în ceea ce privește siguranța, conform Administrației Veterinare și pentru Alimente din Slovacia.

De asemenea, în februarie 2023, autoritățile federale austriace au introdus controale suplimentare pentru detectarea reziduurilor de substanțe active din pesticide, a eventualei contaminări cu agenți patogeni precum Salmonella sau cu metale grele, precum și a organismelor modificate genetic (OMG), iar în luna decembrie a aceluiași an, Oficiul Federal pentru Siguranța Alimentelor al țării concluziona că nu au fost găsite anormalități.

Mai recent, în 2026, Comisia Europeană a publicat raportul anual valabil pentru 2025 al Alert and Cooperation Network, o rețeaua prin care autoritățile naționale și comisia fac schimb de informații și semnalează problemele depistate în lanțul comercial agroalimentar la nivelul întregii uniuni.

ACN a înregistrat, în 2025, aproape 500 de notificări care vizau cereale și produse de panificație. Unele dintre produsele vizate proveneau din state membre UE, iar altele proveneau din țări terțe, dar Ucraina nu se numără printre exemplele negative menționate în raport.

În ceea ce privește cealaltă afirmație principală a lui Rusu că “ “Putin blochează toate exporturile de cereale ucrainene”, ceea ce i-ar ajuta pe agricultorii români, aceasta pornește de la o dezinformare: știrea sa despre cele  “7.000 de camioane blocate la granița UE ” provine de la un „raport” al EADaily, un site rus recunoscut de ani de zile drept o sursă de dezinformare pro-Kremlin. 

În 2025, EADaily a fost inclusă pe lista de opt instituții media rusești cărora Comisia Europeană le-a suspendat licențele de difuzare în UE, deoarece se aflau sub “controlul permanent al conducerii ruse” și erau considerate “esențiale și instrumentale” în susținerea efortului de război al Kremlinului.

În acest context, Ministerul ucrainean al Infrastructurii a publicat, la începutul lui august, un comunicat de presă în care nega faptul că peste 7.000 de camioane cu cereale ar fi fost fizic blocate la intrarea în UE și explica faptul că acea cifră reprezintă, de fapt, numărul total de camioane înregistrat în eQueue, o platformă oficială prin care șoferii își pot rezerva online locul pentru trecerea frontierei tocmai pentru a nu mai fi nevoiți să aștepte la graniță.

În fine, afirmația lui Rusu că “probabil acum, agricultorii români își vor vinde mai bine cerealele” nu ia în calcul faptul că, în prezent, din cauza presiunilor puse de Rusia asupra porturilor ucrainene, Ucraina ia în calcul Portul Constanța ca alternativă de transport – în fapt, după cum a relatat, pe surse, agenția Reuters la începutul săptămânii, autoritățile ucrainene și cele moldovene au intrat în discuții pentru deschiderea unei rute feroviare care să permită transportul mai sigur de cereale ucrainene către Portul Constanța, prin Rep. Moldova.

Dacă ne bazăm pe precedentul din perioada 2022-2023, o creștere a volumului de cereale ucrainene pe această rută ar putea constitui mai degrabă un dezavantaj pentru agricultorii locali, deoarece cantitățile mari de produse ucrainene pot să suprasolicite capacitățile de depozitare și logistice ale țărilor în care acestea ajung. Cel puțin, aceasta a fost concluzia trasă în mai 2023 de autoritățile europene pentru țări precum România, Slovacia, Polonia, Ungaria și Bulgaria.

Tocmai acesta este motivul pentru care, în 2023, UE a acordat granturi de urgență agricultorilor din țările care făceau parte din “culoarele de solidaritate” cu Ucraina. Fermierii români au primit granturi în valoare de aproape 127 de milioane de lei prin această schemă de sprijin, conform raportului financiar al APIA din acel an.

Verdict

“Unumihai” nu a adus nicio dovadă concretă care să arate că agricultorii români ar putea fi ajutați cumva de atacurile rusești asupra Ucrainei, chiar și tangențial. Această teorie adusă de el în spațiul online românesc este bazată în totalitate pe un fake news lansat de un site considerat a fi sub controlul direct al Kremlinului și pe narațiuni pro-ruse mai vechi despre produsele ucrainene care “invadează” Europa.

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm pe cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Gabriel Mateescu

Avatar of Gabriel Mateescu

Leave A Comment

Pe aceeași temă

Pe aceeași temă

Dă-ne un pont/ Send Us a Tip