FALS Dunărea este secată în România pentru că Germania și Austria consumă apa fluviului în hidrocentrale și o strâng în lacuri de acumulare

Mai mulți influenceri și politicieni din spațiul „suveranist” susțin că scăderea dramatică a debitului Dunării la intrarea în România în luna iulie ar fi fost provocată de „băieții deștepți” din Germania și Austria, care ar fi strâns apa fluviului în propriile lacuri de acumulare și hidrocentrale. Cifrele arată, însă, că hidrocentralele germane și austriece de pe Dunăre nu au nici capacitatea de stocare, nici modul de funcționare necesare pentru a provoca scăderea istorică a debitului fluviului la intrarea în România, de ordinul miliardelor de metri cubi.

În același timp, volumul util însumat al marilor acumulări administrate de stat din Austria și landurile germane Bavaria și Baden-Württemberg, prin care trece Dunărea, este de peste trei ori mai mic decât cantitatea de apă care a lipsit la Baziaș în iulie, comparat cu media multianuală publicată de autoritățile române.

Afirmație

• „Dar unde e apa, totuși, din Dunăre? Nu știți? Este în barajele de acumulare din amonte, pe unde trece acest fluviu minunat: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, etc (…) băieții ăștia deștepți își încarcă lacurile de acumulare. Și, dacă și le încarcă, n-au nicio treabă” este teoria viralizată pe rețelele de socializare de fostul șef al Poliției Brăila, Cătălin Chivu.

Această idee a fost amplificată ulterior și de eurodeputatul extremist Gheorghe Piperea și de două site-uri de știri cunoscute pentru dezinformare: ActiveNews, cel mai popular site identificat în investigația transfrontalieră “Rețeaua Minciunilor”, și “Național”, un ziar online despre care G4Media a semnalat în trecut că este o sursă de dezinformare antivaccin și un vector al narațiunilor Kremlinului în România de la izbucnirea războiului din Ucraina.

Piperea și aceste două site-uri, printr-un articol semnat de Claudia Marcu, au identificat Austria și Germania drept principalii vinovați ai acestui fenomen, pentru că ar avea prea multe hidrocentrale pe Dunăre.

• „Germania are undeva în jur de 7.300 de hidrocentrale și 380 de lacuri de acumulare mari, dintre care 13 hidrocentrale principale sunt chiar pe cursul Dunării (…) Austria are 3.800 de hidrocentrale, din care 10 hidrocentrale pe sectorul său de pe Dunăre… cele 14, respectiv 10 sisteme principale de baraje și acumulări din Germania și Austria transformă cursul Dunării într-o succesiune de lacuri de retenție folosite pentru producția de hidroenergie. E destul de multicică apă care nu mai curge pe Dunăre, nu-i așa?”, este “teoria alternativă” înaintată de Piperea pe pagina sa de Facebook.

Acest fragment al discursului lui Piperea pare a fi preluat, aproape cuvânt cu cuvânt, dintr-un articol publicat de Claudia Marcu, întâi pe Național, apoi pe ActiveNews, intitulat, în ambele cazuri, “Unde a dispărut apa din Dunăre? Debitele din Austria s-au ”evaporat” în neant”.

Canale

Afirmația inițială a lui Chivu a fost făcută într-o postare video publicată la 28 iulie, pe pagina sa de Facebook, și a strâns, de atunci, peste 850.000 de vizualizări, 24.000 de reacții, 2.600 de comentarii și 13.000 de distribuiri.

sursa foto: captură de ecran

A fost urmat de articolul Claudiei Marcu, publicat în Național și pe ActiveNews – paginile ziarului Național și ale autoarei nu au adus un trafic semnificativ, dar pe pagina de Facebook a ActiveNews a strâns peste 1.000 de reacții, 600 de comentarii și 260 de distribuiri.

sursa foto: captură de ecran

În final, postarea video a lui Piperea, publicată în ultima zi a lui iulie și intitulată “Unde a dispărut apa de pe Dunăre?”, a adus alte 500.000 de vizualizări, 19.000 de reacții, 1.000 de comentarii și 7.400 de distribuiri. – în această postare, el se identifică drept “climatosceptic” și ia în derâdere ideea că încălzirea globală ar putea fi cauza scăderii debitului Dunării în favoarea explicației sale alternative.

sursa foto: captură de ecran

Ce verificăm

Afirmația inițială a lui Chivu se bazează pe prezența lacurilor de acumulare în amonte, iar cele ale lui Piperea și Marcu pe numărul mare de instalații hidroelectrice de pe sectorul german și cel austriac al Dunării, dar nu oferă nici măcar cifre aproximative despre capacitatea de stocare sau consumul de apă al acestora. 

Așadar, verificăm, în primul rând, dacă este posibil ca aceste construcții să fie cauza principală a scăderii debitului Dunării în România și dacă scăderea dramatică a debitului fluviului la intrarea în țara noastră poate fi explicată de o creștere a volumului apei în lacuri de acumulare austriece și germane.

În acest scop, trebuie stabilit ordinul de magnitudine al crizei din România: Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor publică un buletin hidrologic zilnic care măsoară, printre altele, debitul zilnic al Dunării la intrarea în România, prin Baziaș, comparat cu media multianuală pentru perioada de timp analizată. 

Conform măsurătorilor din buletin, în prima zi a lui iulie, debitul fluviului la Baziaș era în scădere, la 2.250 de metri cubi/secundă (m³/s) și a continuat să scadă aproape constant pe parcursul lui iulie, până la 1.550 de m³/s în ultima zi a lunii. Un calcul aritmetic al valorilor zilnice înregistrate oferă o medie a lunii de 1.846,77 m³/s, aproape 3.000  m³/s  sub media multianuală de 4.700 m³/s pentru iulie consemnată de institut.

În acest calcul reiese că, în această lună, Dunărea a adus în România un volum de apă cu aproximativ  7,5 miliarde de metri cubi mai mic decât media multianuală, potrivit datelor INHGA.

Este o cantitate de apă considerabilă pe care centralele germane și austriece ar trebui să o “fure”, însă problema principală este că nu au nici capacitatea necesară, nici nevoia să stocheze asemenea cantități de apă pentru a produce energie, deoarece toate centralele hidroelectrice de pe sectoarele Dunării care traversează landurile germane Baden-Württemberg și Bavaria, dar și cele din Austria, sunt așa-numite centrale “pe firul apei” – sau “Laufwasserkraftwerk”, după cum le numesc germanii.

Acesta este un fapt relevant, pentru că centralele pe firul apei nu au nici nevoia, nici capacitatea tehnică de a opri sau a scădea semnificativ și pe termen lung debitul unei ape curgătoare pentru a produce energie electrică.

După cum explică Umweltbundesamt, Autoritatea Federală Germană pentru Mediu, spre deosebire de centralele cu acumulare, care și rețin cantități mari de apă, cele pe firul apei se folosesc doar de debitul disponibil al apei în momentul în care produce energie. 

Atât Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, cât și  EIA, agenția oficială de statistică energetică a guvernului american, confirmă faptul că facilitățile de acest fel se folosesc doar de debitul natural al apei și au o capacitate limitată sau chiar inexistentă de stocare.

În consecință, după cum explică Departamentul pentru Energie al SUA, facilitățile de tip “run-of-river” funcționează prin dirijarea apei prin centrală, iar aceasta revine în râul principal după ce este folosită.

Conform departamentului, astfel de centrale pot funcționa chiar și fără să aibă un baraj, iar unele dintre ele folosesc și o tehnică numită “derivație”, adică dirijarea apei printr-un canal sau o conductă forțată în vederea producerii de energie – faptul esențial de reținut este că, indiferent de cum este folosită apa de aceste facilități, este dată mai departe în aval la finalul procesului. 

În acest context, pe sectorul bavarez al Dunării, guvernul landului inventariază, într-un document publicat în 2023, 21 de amplasamente hidroelectrice principale, de la Oberelchingen, aproape de granița cu Baden-Württemberg, până la Jochenstein, aproape de granița cu Austria, și precizează proprietarul și operatorul fiecăreia. 

Instalațiile sunt operate de companiile LEW, Uniper și Grenzkraftwerke, parte a grupului Verbund, iar toate cele trei companii își descriu centralele dunărene cu termenul “Laufwasserkraftwerk”, folosit inclusiv în legislația europeană pentru a descrie centralele pe firul apei, sau cu forma prescurtată “Laufkraftwerk”.

În Baden-Württemberg există 5 centrale hidroelectrice “mari”, clasificate astfel de autoritățile landului pentru că au o capacitate nominală de producție electrică de peste 1 MW. Este vorba despre Böfinger Halde, Donaustetten, Öpfingen, Wiblingen și Fridingen, care apar în inventarul centralelor pe firul apei de pe sectorul german al Dunării inclus într-un raport realizat de compania Fichtner, în 2003, la comanda Ministerului Federal German pentru Economie și Muncă. 

Separat, parlamentul landului a publicat, în 2018, o listă cu alte 19 hidrocentrale mici existente pe sectorul său al Dunării. Conform Institutului pentru Mediu al landului, pe teritoriul său există două tipuri de centrale: amplasate direct pe cursul râului (“Flusskraftwerke”) sau centrale pe derivați (“Umleitungskraftwerke”). Potrivit Energieatlas, portalul online al landului, acești termeni definesc tipuri diferite de centrale pe firul apei.

În fine, în cazul Austriei, confirmarea este mult mai simplă: pe tot sectorul dunărean al țării există doar nouă hidrocentrale, după cum confirmă Viadonau, compania publică austriacă pentru administrarea căilor navigabile – centrala Jochenstein ar fi a zecea, dar este la granița Austriei cu Germania, iar Verbund, operatorul centralei, o atribuie Bavariei. Verbund operează, de asemenea, centralele austriece și specifică faptul că toate sunt pe firul apei.

Una peste alta, atât Marcu cât și Piperea s-au folosit de numărul mare de centrale hidroelectrice de pe sectorul german și cel austriac al Dunării, dar nu au specificat faptul că toate sunt centrale care, prin modul lor de funcționare, returnează apa folosită pentru producția de energie în aval și nu au capacități semnificative de stocare – cu siguranță nu suficiente ca să creeze o scădere de miliarde de metri cubi la mii de kilometri în aval.

În fapt, potrivit Rețelei Europene a Operatorilor de Transport și de Sistem pentru Energie Electrică, chiar și pentru centralele pe firul apei care dispun de o oarecare capacitate de acumulare, un model rar întâlnit, aceasta este suficientă doar pentru ajustarea producției de energie pe parcursul aceleiași zile, nu pentru stocarea apei pe termen lung

Teoria “lacurilor de acumulare” care, în teorie, ar putea bloca apa care ar trebui să ajungă în Dunăre, este, de asemenea, nefezabilă: 

Potrivit ministerului federal austriac responsabil de gospodărirea apelor, în Austria există 193 de lucrări mari de barare, aferente unor acumulări cu un volum util total de aproximativ 1,6 km³, adică 1,6 miliarde m³.

În Bavaria, există 27 de rezervoare de apă administrate de stat, cu o capacitate de circa 500 de milioane de m³, potrivit Oficiului de Stat pentru Mediu al landului.

În Baden-Württemberg, Institutul de Mediu al landului identifică patru mari rezervoare de acumulare (Schluchsee, Kleine Kinzig, Schwarzenbachtalsperre și Nagoldtalsperre), a căror capacitate totală este estimată de Institutul Federal de Hidrologie al Germaniei la puțin peste 140 de milioane m³. Toate patru se află, însă, în bazinul hidrografic al Rinului, deci acea apă nici măcar nu se poate scurge în Dunăre.

Dincolo de acest fapt, chiar dacă am lua în calcul întreaga capacitate citată a acestor acumulări, am presupune că ele ar fi fost complet goale la începutul lunii și umplute integral pe parcursul acesteia cu apă care ar fi ajuns altfel la Baziaș, volumul rezultat ar fi de puțin peste 2,24 miliarde m³ – aproape o treime din diferența de peste 7,5 miliarde m³ înregistrată luna trecută între volumul de apă care a intrat în România prin Dunăre și media sa multianuală.

Până și într-un scenariu pur ipotetic și extrem de generos pentru ipoteza lansată de Chivu și completată de Piperea și Marcu pentru a învinovăți Austria și Germania, “băieții deștepți” din aceste două țări nu ar putea fi cauza principală a crizei din România.

Desigur, această situație ipotetică pornește de la o altă supoziție care nu este confirmată de datele oficiale – aceea că Dunărea ar avea un debit normal încă de la sursă, iar apa este doar “blocată” în două țări.

În realitate, acuzațiile lansate în spațiul public din România pe această temă nu iau în calcul nici faptul că Germania și Austria se confruntă și ele cu o lipsă de apă în Dunăre.  

După cum a explicat și BfG, autoritatea federală germană pentru hidrologie, segmentul german al Dunării înregistrează niveluri scăzute ale apei încă de la jumătatea lui iunie. 

În Austria, Viadonau a emis la finalul lui iulie două avertismente pentru navigatori cu privire la nivelul scăzut al apei pe două sectoare ale Dunării din avalul Vienei, valabile până la 17 august.

sursa foto: captură de ecran

Explicația identificată de experți atât pentru nivelul scăzut al Dunării în țări precum Germania și Austria, cât și pentru criza din România, este o perioadă lungă de deficit de precipitații și alte condiții meteo adverse din ultimele câteva luni. 

Lipsa precipitațiilor în bazinul superior al fluviului este motivul invocat de Apele Române pentru această criză, într-un răspuns transmis pentru G4Media, iar Info Sud-Est și G4Media au publicat o hartă interactivă care prezintă realitatea meteo din ultima jumătate de an, bazată pe date făcute disponibile de Serviciul Copernicus pentru Schimbarea Climei al UE.

Verdict

Afirmațiile și insinuările viralizate de Cătălin Chivu, Gheorghe Piperea și Claudia Marcu pe Facebook sunt înșelătoare și bazate pe o serie de informații trunchiate și false: centralele hidroelectrice dunărene din Germania și Austria nu sunt concepute pentru a-i scădea debitul sau pentru a acumula apă, iar celelalte lacuri de acumulare din apropiere nici măcar nu au capacitatea necesară pentru a stoca toată apa care lipsește din România – motivele reale ale acestei crize, identificate de experți și autorități, sunt deficitul prelungit de precipitații și condițiile meteo adverse din bazinul superior al fluviului.