Eșec pe bani europeni în energie: Rețeaua de firme controversate care construiesc cele opt parcuri fotovoltaice ale Complexului Energetic Oltenia

sursa foto: Inquam Photos /George Călin
La trei ani de la lansarea schemelor de finanțare europeană pentru energia regenerabilă, majoritatea proiectelor au rămas la faza de achiziții sau la 0% stadiu de implementare, iar termenele limită au fost deja împinse până în 2028. Nici marile proiecte, realizate de Complexul Energetic Oltenia cu parteneri privați, nu stau mai bine. Cu 470 de milioane de euro din banii europeni destinați energiei fotovoltaice, CE Oltenia construiește opt parcuri cu firme anchetate sau aflate în mijlocul unor scandaluri internaționale.
Idei Principale
- România a alocat 2,5 miliarde de euro pentru energia regenerabilă prin Fondul de Modernizare, adică aproximativ 37% din totalul fondurilor, până la finalul lui 2025.
- Milioanele de euro alocate pentru proiecte de energie regenerabilă se confruntă cu întârzieri în implementare. Deși contractele sunt semnate, decontările sunt aproape inexistente, iar majoritatea proiectelor sunt încă pe hârtie, ceea ce a determinat autoritățile să prelungească termenele de finalizare până în 2027–2028.
- Parcurile fotovoltaice ale CE Oltenia au acumulat întârzieri semnificative: cele realizate cu OMV abia au ajuns la un stadiu de 15% – 20%, iar pentru cele cu Tinmar constructorul a fost desemnat abia în august 2026, deși finanțarea fusese semnată încă din 2023.
- Două dintre firmele care construiesc parcurile fotovoltaice ale CE Oltenia au un trecut controversat: constructorul turc Girișim Elektrik a fost sancționat pentru trucarea unor licitații chiar înainte ca CE Oltenia să îi atribuie lucrările, iar Ameresco este implicată într-un scandal de corupție în Bristol și în litigii în SUA.
- Subsidiara din România a Ameresco Sunel nu are informații publice despre acționariat, iar reprezentantul său legal din Cipru apare în zeci de companii cu conexiuni inclusiv cu Rusia.
- Tinmar Energy, partener al CE Oltenia pentru patru parcuri fotovoltaice în valoare de 243 de milioane de euro, este investigată de DIICOT pentru o posibilă manipulare a prețurilor la energie
- Constructorul desemnat pentru parcurile CE Oltenia – Tinmar, asocierea China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) – Aeronaval de Construcciones e Instalaciones, are legături extinse cu statul chinez: acționarul majoritar al celor două firme figurează pe lista Ucrainei cu „sponsorii internaționali ai războiului” și una din firme a fost anchetată de BEI pentru abateri în proiecte finanțate cu bani europeni în alte țări.
CE Oltenia și OMV Petrom: Parcuri fotovoltaice de 361 milioane de euro euro, gata abia în 2027
CE Oltenia și OMV Petrom construiesc patru parcuri fotovoltaice . În decembrie 2025, stadiul lucrărilor a fost la puțin peste 14%, potrivit Ministerului Energiei. „În prezent, s-a ajuns la faza de montaj a echipamentelor, întrucât primul lot de panouri solare (dintr-un total de aproximativ 800.000 de panouri), cu o capacitate de 100 MW, au sosit în portul Constanța”, ne-a transmis sursa citată la finalul lui iunie. Potrivit unui răspuns al CE Oltenia, transmis în luna septembrie, parcurile au ajuns la un stadiu de 15%-20%.
Ministerul estimează că cele patru parcuri fotovoltaice vor deveni operaționale în anul 2027.
Valoarea totală a investiției este de peste 374 de milioane de euro, iar prin Fondul de Modernizare cele două companii primesc 287 de milioane de euro.

sursa foto: Inquam Photos /Octav Ganea
Constructorul turc implicat în trucarea unor licitații
Parcul de la Ișalnița este construit de Girișim Elektrik San. Taah. ve Tic. A.S. (Girisim Elektrik A.S.). Autoritățile turce au finalizat, de curând, o investigație care s-a concentrat pe acuzațiile conform cărora mai multe companii, printre care și Girișim, și-au coordonat ofertele în cadrul licitațiilor organizate de diverse companii de distribuție a energiei electrice, inclusiv prin coordonarea prețurilor, trucarea licitațiilor (collusive bidding) și împărțirea pieței. Dosarul a inclus dovezi obținute în timpul inspecțiilor la fața locului, care indicau faptul că firmele concurente au făcut schimb de informații privind prețurile de licitație, au convenit asupra nivelurilor ofertelor și au discutat modul de alocare a licitațiilor între ele. Consiliul Concurenței din Turcia a evaluat că un astfel de comportament a constituit înțelegere secretă și o coordonare a prețurilor . Girișim Elektrik San. Taah. ve Tic. A.S a ajuns la o înțelegere cu autoritățile, după ce a acceptat concluziile anchetei și a plătit o amendă administrativă. Investigația a fost lansată în 2024 și finalizată în 2025, înainte ca CE Oltenia să atribuie lucrările companiei turce.

Compania Girișim Elektrik San. Taah. ve Tic. A.S. a fost investigată de autoritățile turce. Sursă foto: https://www.rekabet.gov.tr/
Conexiunile transfrontaliere ale Ameresco Sunel
Celelalte trei parcuri sunt construite de asocierea Ameresco Sunel Energy AE. Lucrările au fost atribuite în decembrie 2024. Ameresco Sunel Energy AE este un parteneriat între Ameresco, Inc., (NYSE: AMRC) din Statele Unite și compania grecească Sunel Group . Kleptotrace, un instrument de analiză pentru companii, indică câteva probleme atât pentru subsidiara din România, cât și pentru companiile mamă din Grecia și Statele Unite, legat de structura acționariatului.
Pentru subsidiara din România nu avem informații despre acționariat . Pentru companiile mamă, Kleptotrace arată că structura firmelor face dificilă identificarea persoanelor care dețin și controlează cele două entități .
Potrivit Lege5, reprezentantul subsidiarei din România este Themistokleous Polykarpos, cu domiciliul în Cipru . Numele lui mai apare și în alte firme din Cipru . Figurează ca director în mai multe companii, iar YC World arată că acesta este reprezentantul mai multor entități care au conexiuni inclusiv cu Rusia.
Doi dintre cei mai mari acționari instituționali ai Ameresco sunt Blackrock și Vanguard, ambii parte din grupul de manageri „The Filthy Four” (Cei patru mizerabili), cu active cu peste 1,1 trilioane de dolari investiți în industria combustibililor fosili . Numele de „The Filthy Four” a fost folosit de organizația non-guvernamentală Urgewald, din Germania în raportul Investiții în haosul climatic 2024, realizat împreună cu alte 17 ONG-uri. Autorii documentului au folosit numele „The Filthy Four” pentru a desemna cei mai mari patru investitori instituționali în combustibili fosili din lume: Vanguard, BlackRock, State Street și Capital Group.

Rețeaua de companii cu conexiuni cu Themistokleous Polykarpos, reprezentantul subsidiarei din România a Ameresco Sunel. Sursa foto: NorthData
Afacerea „Bristol”: fost primar pe statul de plată al Ameresco, după un contract de 1 miliard de lire cu municipalitatea
Totodată, Ameresco este implicată într-un scandal de proporții în orașul Bristol. Un articol publicat în aprilie 2025 arată cum fostul primar al orașului Bristol primește plăți de la Ameresco, compania căreia i-a acordat un contract de 1 miliard de lire sterline pe când era la primărie. Aceste plăți au ieșit la iveală după ce fostul edil și-a depus declarația de avere când a ajuns în Camera Lorzilor. Jurnaliștii de la The Bristol Cable spun că nu este clar când au început aceste plăți către fostul primar și nici care sunt sumele încasate prin compania sa de consultanță.
Investigații oficiale și contracte contestate în SUA și UK
Proiectul a fost criticat de reprezentanții Comisiei de Audit a primăriei, din cauza lipsei de transparență decizională și a lipsei de supraveghere directă din partea consilierilor locali asupra riscurilor financiare . Mai mult, jurnaliștii de la The Bristol Cable au scris, în 2022, că Ameresco a fost dată în judecată de școli din Statele Unite, pentru un proiect similar, școlile acuzând Ameresco că „a indus în eroare consiliul cu privire la detalii cheie ale unui contract major de mai multe milioane de dolari” și că ar fi eliminat în secret orice garanții financiare cu puțin timp înainte ca unitățile de învățământ să semneze contractul. Ameresco a respins acuzațiile, iar cazul a fost respins de instanță în temeiul unei legi care limitează categoriile de persoane care pot da în judecată companiile sub incidența Legii privind Declarațiile False (False Claims Act).

sursa foto: Inquam Photos /George Călin
Parcuri cu finanțare din 2023, constructor abia din 2026
CE Oltenia construiește alte patru parcuri fotovoltaice în parteneriat cu Tinmar Energy. Investiția se ridică la peste 243 de milioane de euro, cu o finanțare de 182 de milioane de euro prin Fondul de Modernizare. Contractele de finanțare au fost semnate în 2023, însă constructorul a fost desemnat abia în vara lui 2026 Contractele pentru proiectare, construcție, mentenanță au fost semnate în luna august.
„Începând cu luna septembrie este prevăzută elaborarea documentației tehnice necesare executării lucrărilor. Punerea în funcțiune este estimată pentru luna decembrie 2027”, a precizat CE Oltenia, la solicitarea Context.ro.
Pentru toate cele patru parcuri, constructorul desemnat este asocierea formată din China Civil Engineering Construction Corporation Romania S.R.L. (lider de asociere) și Aeronaval de Construcciones e Instalaciones.
Gigant de stat la Beijing cu șapte angajați la București, investigat de BEI
China Civil Engineering Construction Corporation Romania S.R.L a fost înființată în 2015 și are șapte angajați. Acționarul majoritar este China Civil Engineering Construction Corporation. Kleptotrace arată, pentru SRL-ul din România, o structură complet opacă, fără informații despre beneficiari.
Compania mamă, China Civil Engineering Construction Corporation, este, potrivit aceleiași surse, deținută de SASAC (Comisia de Supraveghere și Administrare a Activelor de Stat din cadrul Consiliului de Stat), iar acționar majoritar este China Railway Construction Corporation Limited, una dintre cele mai mari companii de stat chineze. China Civil Engineering Construction Corporation a încercat timp de mai mulți ani să intre pe piața românească, a scris Europa Liberă în 2023, când chinezii au semnat contractul pentru lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord. Cu termen de finalizare februarie 2026 , lucrările la autostradă ar putea fi gata în septembrie.
Ionuț Ciurea, de la Asociația Pro Infrastructura, a declarat în 2023 pentru Europa Liberă că a monitorizat firma din 2010 și a observat agresivitatea cu care a încercat să câștige contracte în România, dar și Polonia, licitând la prețuri mici.
În 2023, Banca Europeană de Investiții a ajuns la un acord cu China Civil Engineering Construction Corporation, prin care compania chineză s-a angajat să aplice standardele impuse de BEI în proiectele finanțate de banca europeană. Acordul a fost încheiat în urma unei investigații deschise de BEI legat de abateri constatate la proiecte realizate de firma chineză în Ecuador, Egipt, Malawi, Muntenegru, Serbia, Tunisia, Ucraina și Zambia, finanțate cu bani europeni.
Scandalurile de corupție ale firmei spaniole cu acționariat chinez de stat
A doua companie din asocierea pentru parcurile fotovoltaice construite de CE Oltenia – Tinmar Energy este Aeronaval de Construcciones e Instalaciones. Firma este înregistrată în Spania, însă acționar este aceeași China Railway Construction Corporation Limited .
O investigație realizată de El Universal arată cum firme din Grupul Aldesa, care deține acțiunile Aeronaval de Construcciones e Instalaciones, au primit zeci de contracte de construcții în Mexic, în ciuda neregulilor grave.

sursa foto: Luxembourg stock exchage
Mai mult, grupul de firme a fost implicat, în Spania, într-un scandal în care zeci de companii au fost investigate de autorități sub suspiciunea că au finanțat ilegal Partidul Popular din Spania, în perioada 2001 – 2004. Autoritățile au descoperit zeci de plăți către partid, în valoare de 330.000 de euro făcute din contul unui membru al Consiliului Director, scrie presa spaniolă.
Totodată, presa spaniolă a scris în mai 2026 despre un alt scandal în care a fost implicat grupul de firme. Mai exact, Grupo Aldesa, prin Aldesa Construcciones, ar fi semnat un contract cu o firmă de consultanță, deținută de un prieten al fostului președinte José Luis Rodríguez Zapatero. După semnarea contractului de consultanță, firma ar fi câștigat 17 contracte cu statul, în valoare de 204 milioane de euro, față de șapte contracte, câștigate înainte.
Partenerul CE Oltenia, într-o anchetă a DIICOT: Istoricul de amenzi și suspiciuni din spatele Tinmar Energy
Tinmar Energy, deținută de Augustin Oancea, este unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică de pe piață. În 2025, compania cu 51 de angajați a avut o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei și un profit de peste 114 milioane de lei.
În februarie 2026, DIICOT a confirmat pentru Hotnews că a demarat o anchetă in rem (cu privire la fapte), care vizează patru firme din Grupul Tinmar. Procurorii suspectează că firma ar fi crescut artificial prețurile la energie, pentru a încasa subvenții necuvenite prin schema de plafonare .
Una dintre companiile din Grupul Tinmar vizată de anchetă este Solprim, care în perioada aprilie – august 2022 ar fi solicitat decontări în valoare de aproape 300 de milioane de lei. În 2024, Economica.net a scris că Tinmar Energy a vândut participațiile Solprim către o firmă din Cipru. Reprezentanții Tinmar au respins acuzațiile.
În 2024 Tinmar Energy a primit o amendă record de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru manipularea pieței de energie. Tinmar a contestat amenda în valoare de peste 363 de milioane de lei . În septembrie 2026, Curtea de Apel București a anulat amenda și raportul care a stat la baza amenzii. Decizia nu e definitivă.
Contactați de Context.ro, reprezentanții Tinmar Energy ne-au transmis că dosarul instrumentat de procurori se află în faza de urmărire penală în rem, în care sunt cercetate faptele, nu persoane, iar un extras din dosar arată că societățile din Grupul Tinmar și persoanele care controlează firmele au calitate de terți. „Susținerea potrivit căreia ar fi avut loc o majorare artificială a prețurilor la energie electrică nu găsește niciun sprijin în realitatea comercială a perioadei analizate”, au mai transmis reprezentanții Tinmar. „Toate tranzacțiile derulate de societățile din Grupul Tinmar Energy, fie că este vorba despre operațiuni intra-grup, fie despre operațiuni desfășurate cu alți participanți la piața de energie, se desfășoară cu respectarea deplină a cadrului legal și a limitelor stabilite de reglementările în vigoare”, au mai transmis reprezentanții Tinmar.

sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Explicația CE Oltenia privind selecția constructorilor
Am solicitat CE Oltenia să ne spună ce fel de verificări privind istoricul companiilor au fost făcute înainte de atribuirea contractelor către Girișim Elektrik, Ameresco Sunel și asocierea CCECC – Aeronaval. Compania ne-a transmis că a selectat constructorii parcurilor prin licitații publice, iar verificarea companiilor participante și evaluarea ofertelor „au revenit societăților din proiect, în calitate de entități contractante, pe baza documentelor prezentate de ofertanți, a cerințelor stabilite prin documentațiile de atribuire și a dispozițiilor legale aplicabile”. „Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. deține 50% din capitalul social al fiecărei societăți din proiect, diferența de 50% fiind deținută de partenerul privat. În consecință, CE Oltenia nu exercită individual controlul asupra acestor entități, deciziile privind activitatea acestora fiind adoptate de organele statutare proprii fiecărei societăți”, arată un răspuns al CE Oltenia.

sursa foto: Inquam Photos /George Călin
Regenerabile pe hârtie: Tranziția energetică, blocată în faza de achiziții
Până la finalul lui 2025, România a alocat peste 2,5 miliarde de euro pentru regenerabile, din totalul de 6,7 miliarde de euro accesate prin Fondul de Modernizare până în decembrie 2025. Programele finanțate prin Fondul de Modernizare, pentru construcția de capacități de energie regenerabilă, sunt derulate de trei ministere: Energiei, Agriculturii și Transporturilor.
Dacă pe hârtie stăm bine la regenerabile, cu o alocare mai mare față Cehia (14,4%) sau Polonia (3,2%), realitatea ne arată o imagine cu totul diferită.
La fel ca în cazul proiectelor „verzi” realizate de CE Oltenia, nici parcurile fotovoltaice sau eoliene construite de companii private nu stau mai bine la implementare.
Primele opt proiecte cu cea mai mare finanțare erau, în luna iulie, încă la stadiul de 0% sau la faza de achiziții, potrivit Ministerului Energiei.
„Valoarea totală cumulată a fondurilor decontate beneficiarilor: 0 lei. La data prezentei, a fost finalizat 1 proiect, cu o capacitate 2,4 MW, din totalul de 150 proiecte aflate în implementare”, ne-a comunicat Ministerul Energiei, în luna iulie, despre schema pentru privați, finanțată prin Fondul de Modernizare. Toate aceste proiecte aveau termen de implementare finalul lui 2026 . De altfel, ministerul a anunțat în luna mai că prelungește termenul de implementare până în decembrie 2028 pentru proiectele derulate de privați și decembrie 2027 pentru schema dedicată instituțiilor publice. Legat de schema pentru instituțiile publice, din 1253 de proiecte în implementare, au fost finalizate 93, cu o capacitate cumulată de 33 MW. Până în iunie 2025 au fost semnate contracte pentru o capacitate totală instalată de 390 MW.

sursa foto: Ministerul Energiei si Ministerul Agriculturii
Ministerul Agriculturii nu știe stadiul proiectelor, Transporturile nu au făcut plăți
Ministerul Transporturilor, care finanțează opt aeroporturi pentru construcția de capacități de producere a energiei din surse regenerabile, ne-a transmis, în luna iulie, că jumătate din proiecte sunt la faza de proiectare, iar patru la faza de atribuire a contractelor de proiectare și execuție. „Până la prezenta solicitare nu s-au efectuat decontări din fonduri în cadrul programului către Beneficiari”, ne-a comunicat sursa citată. Valoarea totală aferentă celor opt contracte de finanțare pentru aeroporturi este de aproape 260 de milioane de lei .
Ministerul Agriculturii, care monitorizează cererile de plată printr-o platformă informatică, nu a putut să ne spună care e stadiul implementării proiectelor prin schema dedicată agricultorilor și companiilor din industria alimentară. Dintr-o bază de date furnizată de minister rezultă că, până la finalul lui 2025 au fost alocați peste 159 de milioane de euro prin Ministerul Agriculturii pentru aproape 700 de proiecte, iar potrivit unui comunicat al instituției, până la mijlocul lui 2025 doar patru proiecte au fost finalizate .
Am solicitat puncte de vedere companiilor implicate în construcția parcurilor fotovoltaice ale CE Oltenia, doar Tinmar Energy și CE Oltenia ne-au transmis răspunsuri.
Acest articol face parte din proiectul transfrontalier Polluter profits, coordonat de redacția Deník Referendum la care au contribuit jurnaliștii Georgiana Anghel (România), Daniel Kotecký – Deník Referendum (Cehia) și Marcel Wandas – Oko.press (Polonia)
Această investigație a fost realizată cu sprijinul Journalismfund Europe.

Pe aceeași temă
Pe aceeași temă
