EUROFRAUDA ROMÂNO-BULGARĂ: Furt fără frontiere

28 nov., 2023

Statul crește taxele pentru cetățeni în timp ce pierde anual miliarde de euro din evaziune fiscală. Câteva sute de milioane de euro sunt furate printr-un sistem operat de rețele de consultanți bulgari și oameni de afaceri români. O investigație transfrontalieră realizată de Context.ro alături de jurnaliștii bulgari de la BIRD.bg vă prezintă beneficiarii acestor fraude. 

Acest serial a fost realizat de:

Reporteri: Mihaela Tănase, Florin Râșteiu, Matthew Garvey, Iulia Stănoiu,
Bogdan Groșereanu, Adrian Anton, Gabriel Mateescu, *Iulia Marin

Coordonatori: Attila Biro, Cristian Andrei Leonte
Ilustrator: Robert Obert
Video: Monica Lăzurean, Eduard Pârvu, Ciprian Moraru
Foto: Inquam Photos/ George Călin

Guvernul a crescut recent taxele pentru că a constatat că are o gaură de peste 11 miliarde de euro în buget. Una dintre noile surse de venit cu care speră să acopere gaura sunt banii care circulă prin sălile de sport. Până acum, abonamentele la aceste săli erau taxate doar cu 5%, acum, la fiecare 100 de lei, sălile de sport trebuie să dea guvernului 19 lei.

Ștefan Virgil, administratorul sălii Master Gym, din Constanța, spune că decizia guvernului îl obligă să ridice prețul abonamentelor. El se așteaptă să piardă până la 15-20% din clienți. Managerul sălii spune că decizia este dăunătoare pentru că, practic, “transformă sportul într-un lux”⁹. Guvernul a decis să crească taxele și pentru biletele la spectacole. 

În schimb, România pierde anual 16 miliarde de euro din evaziune fiscală. Un raport recent arată că anual nouă miliarde de euro din TVA nu mai ajung în bugetul de stat. O estimare realizată de Context.ro arată că anul trecut șapte miliarde de euro au fost furați de rețele de criminalitate economică.

anaf antifrauda vama granita

Inspector ANAF, la punctul de frontieră Giurgiu-Ruse (sursa foto: Inquam Photos/ George Călin)

“În România, să lupți cu frauda cu TVA nu este o prioritate”, afirmă Laura Codruța Kovesi, procuror șef al Parchetului European, într-un interviu acordat Context.ro.

“Nu putem crește salariile, nu putem avea spitale mai bune, nu putem avea școli, nu putem avea drumuri, nu putem avea bandă pentru cei care au handicap sau, nu știu, pentru bicicliști sau pentru ce este nevoie. Pentru că nu sunt bani la buget. De ce nu sunt bani la buget? Una din cauze este și frauda cu TVA”, mai susține Kovesi.

O investigație transfrontalieră realizată de Context.ro în colaborare cu jurnaliștii bulgari de la centrul de investigații jurnalistice BIRD.bg a descoperit că sute de milioane de euro din taxe dispar cu ajutorul companiilor bulgărești. ANAF a contabilizat că în ultimii 10 ani fraudele în care au fost utilizate companii bulgărești ne-au costat 250 de milioane de euro.

Practic, firmele bulgărești sunt folosite de oameni de afaceri români sau de rețele de crimă organizată ca să nu plătească taxele datorate. Cel mai frecvent sunt folosite ca să nu achite TVA. Investigația noastră a descoperit că peste 1000 de astfel de companii au fost înființate în localitatea bulgărească Ruse, la doar o oră de mers cu mașina de la București. Aici, o rețea de consultanți bulgari și-a pus la dispoziție serviciile evazioniștilor români.

bulgaria ruse contabil

Imagine din Ruse, Bulgaria (sursa foto: Inquam Photos/ George Călin)

„Eu, dacă vreau să fac o fraudă cu TVA, unde m-aș duce? M-aș muta în România, m-aș muta în Bulgaria, m-aș muta poate în Franța, unde nivelul de detecție a acestor fapte este foarte scăzut”, explică șefa Parchetului European, care adaugă că EPPO a văzut în dosarele sale legături între România și Bulgaria, atunci când vine vorba de fraudarea TVA-ului.

După ce am parcurs zeci de mii de pagini de documente, am vorbit cu experți și diverse surse, am creionat un mic inventar al fraudelor. Am găsit proiecte europene de milioane de euro fraudate de rețeaua româno-bulgară. Banii publici din mega-afacerea Hexi Pharma au fost scurși în același fel. Taxe de milioane de euro din industria construcțiilor au fost fraudate cu ajutorul firmelor bulgărești. Politicieni și milionari și-au întins rețelele financiare folosind aceeași rețetă. Au câștigat milioane în timp ce statul n-a avut bani pentru spitale sau șosele. 

ANAF spune că a trimis 140 de sesizări penale, iar investigația noastră a găsit cel puțin 10 cazuri în care consultanții de peste granită au pus umărul la fraudele din România. Însă poza generală a fraudelor financiare arată că statul investighează puțin. În schimb, instituția care trebuie să vegheze că banii din evaziune să nu fie spălați e ineficientă. 

Citește primele episoade:

Notă: Acest material face parte din seria EUROFRAUDA ROMÂNO-BULGARĂ în care am investigat modul în care un ecosistem complex format din firme, consultați, oameni de afaceri câștigă sute de milioane de euro prin fraude financiare care lasă România fără bani la buget pentru investiții și cheltuieli esențiale.

*Iulia Marin, jurnalist (30 aprilie 1990, Pitești – 18 aprilie 2023, București)

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Context

Avatar of Context

Leave A Comment

Pe aceeasi tema

Pe aceeasi tema