Milioane de euro din fonduri publice au fost topite pentru construcția primului laser de mare putere, fratele mai puțin cunoscut al celebrului laser european ELI. Ministrul Cercetării Sebastian Burduja l-a lăudat recent și l-a trecut cu coroniță pe lista proiectelor de succes. O investigație Context.ro a descoperit că, în opt ani de la inaugurare, laserul de la Măgurele nu a reușit să producă experimente la capacitate maximă. În schimb, contractele prin care s-au scurs fondurile publice sunt pline de urmele unor fraude financiare.

» INFORMAȚII ESENȚIALE

• O companie din era Năstase, implicată în marele dosar de corupție Trofeul Calității, a luat o parte din bani și a umflat facturile nejustificat
• O hotărâre judecătorească a stabilit că sute de mii de lei au fost plătiți ilegal pentru construcția laserului
• Alte sute de mii de euro au ajuns în conturile managerilor de proiect, în timp ce instalația funcționa defectuos sau nu se puteau face experimente
• Doi ani, 2018 şi 2020, laserul n-a fost folosit pentru experimente
• În timp ce Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, susține că proiectul are rezultate științifice foarte bune, directorul laserului spune că acesta este subfinanțat, numărul de experimente este mic, iar cercetătorii vor pleca.

* După apariția acestei investigații, Institutului Național pentru Fizica Laserelor, Plasmei și Radiației (INFPLR) a transmis un drept la replică pe care îl publicăm integral la finalul articolului.

La zece kilometri de București, în spatele unui rând de clădiri comuniste din Măgurele, o construcție în formă de cub adăpostește ceea ce trebuia să fie cel mai performant laser din Europa. Cel puțin până la punerea în funcțiune a celebrului laser european The Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics (ELI-NP). A fost botezat Centrul Integrat de Tehnologii Avansate cu Laseri (CETAL), iar împreună cu construcția anostă în care funcționează a costat 17 milioane de euro.

În studiul de fezabilitate, adică documentul care analiza dacă are rost ca statul să investească sau nu în laborator, printre rânduri se spunea că experimentele de la CETAL vor revoluționa lumea. Se menționa inclusiv că vor duce la descoperirea de noi modalități de tratare a cancerului. În schimb, indicatorii cantitativi care trebuiau atinşi la finalul proiectului erau mai degrabă birocratici: în afară de construcţia sediului şi achiziţia echipamentelor, autoritățile au promis 20 de locuri de muncă create şi participarea la un singur proiect internaţional.

În filme, laserele sunt încorporate în tunuri sau pistoale din care ies raze de lumină care spulberă instant ținte. Laserul CETAL este mai degrabă un utilaj industrial care ocupă două etaje. La parter e camera de control (o încăpere plină cu monitoare) și alăturat e incinta cu echipamentele laser, adică motoarele instalației care produc efectiv fasciculul. De aici, din camera curată (unde temperatura şi umiditatea sunt strict controlate, iar aerul este purificat permanent), fasciculul e transportat printr-o conductă metalică vidată. Cu ajutorul unui sistem complex de oglinzi, unda ajunge în camera de interacţie. E un etaj mai jos și este un paralelipiped din aluminiu aflat la subsolul clădirii, într-un buncăr construit dintr-un beton special. Aici au loc cele mai multe experimente. Cercetătorii pun în această incintă diverse obiecte, substanțe solide sau gazoase prin care trece raza laser. 

CETAL a fost marchetat drept unul dintre puținele instalații laser din lume, care urma să atingă puterea de un  PETAWATT. Această barieră de putere a fost și argumentul principal pentru justificarea milioanelor de euro investite din fondurile statului.

CETAL n-a fost construit de o singură companie. La fel cum unii își asamblează calculatoarele din diverse componente, așa a fost construit și laboratorul de la Măgurele. Primul mare contract al proiectului a fost cel pentru laserul de mare putere, adică sursa undei. Echipamentele au costat 4 milioane de euro și sunt cele mai scumpe din tot laboratorul. Pentru că nu existau decât puțini producători capabili să ofere un laser de asemenea putere, contractul a fost dat fără licitație publică printr-o competiție restrânsă cu trei concurenți.

Doar compania franceză Thales Optronique s-a angajat să livreze un sistem cu putere de vârf de un petawatt, pentru banii puși la bătaie de autoritățile române. A primit şi a semnat contractul, în iulie 2011. Oferta francezilor nu numai că a fost singura care a promis puterea de un petawatt, dar a înaintat și cel mai mic preț, 3,95 milioane euro plus TVA.

Unii cercetători care încearcă să lucreze cu laserul de la CETAL susțin că proiectul din România a fost pentru Thales rampa de lansare pentru mega investiţia de la ELI NP. În 2013, firma franceză a câştigat și contractul în valoare de peste 61 de milioane de euro pentru sistemul laser de 10 petawatt de la ELI.

La puţin timp după parafarea înțelegerii cu Thales, a fost semnat şi contractul pentru construirea clădirii care urma să adăpostească viitorul centru de cercetare. Contractul de patru milioane de euro a ajuns la o asociere condusă de Silver Trading, un SRL din Argeș judecat pentru evaziune fiscală.

Pentru lucrările de la CETAL, Silver Trading a încheiat un contract de subantrepriză cu un alt SRL, S.C. Antrepriză Construcţii Montaj Muntenia AG. Procurorii susţin că facturile emise în baza acestui contract sunt fictive şi fac parte dintr-un circuit evazionist care a prejudiciat statul cu peste jumătate de milion de euro. Cel care dirija activitatea subcontractantului fantomă este Valentin Focică. 

Judecătorii din Argeş au considerat că în cazul lucrărilor CETAL, procurorii nu au adus suficiente dovezi pentru a proba vreo infracţiune, dar au notat că institutul a plătit aproape 900.000 de euro pentru lucrări pe care Silver Trading le-a cumpărat de la subcontractor cu puţin peste 240.000 de euro. Valentin Focică a fost condamnat pentru alte fapte din rechizitoriu la patru ani şi șase luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Pentru același contract, Curtea de Conturi a stabilit, separat de ancheta penală, un prejudiciu de aproape 130.000 de euro. Banii n-au fost recuperați de la constructor, care între timp şi-a încetat activitatea. Institutul a deschis un proces și a câștigat prima rundă. Curtea de Apel București urmează să decidă, în final, dacă firma e bună de plată. Documentele din dosar arată că auditorii au stabilit că Silver Trading a umflat prețurile echipamentelor pe care le-a instalat la Măgurele. În plus, institutul a fost nevoit să înlocuiască hidroizolaţia pe care constructorul a făcut-o prost și pe care n-a reparat-o în perioada de garanţie.    

Pe lângă prețuri umflate, evaziune sau lucrări prost făcute, documentele arată că Silver Trading a lucrat și foarte încet. În 2012, când proiectul era mult în urma graficului, cei de la Silver Trading se apărau spunând că betonul special pentru buncăr este foarte greu de găsit. Pe șantier au descoperit un sit arheologic şi au apărut lucrări suplimentare, neprevăzute în proiectul iniţial. Au cerut, aşadar, şi au primit bani în plus, peste 600.000 de euro. Au cerut şi prelungirea contractului, care a ajuns de la nouă luni la aproape doi ani de zile. 

La începutul lui 2013, situaţia a devenit presantă: Thales, doreau să monteze echipamente, dar camera curată pentru laserul nu era gata. Managerul proiectului credea că Silver avea prea puţini oameni pe şantierul CETAL. În vara lui 2013, lucrurile s-au precipitat şi institutul a fost nevoit să închirieze un spaţiu pentru depozitarea unor componente ale sistemului de un petawatt, livrate de Thales. La clădire încă se lucra.

INFLPR nu e singurul institut de pe platforma de la Măgurele care a pierdut din relația cu Silver Trading. Institutul Horia Hulubei, care coordonează implementarea ELI în România, a cerut aproape 100.000 de euro de la Silver Trading pentru întârzieri de peste jumătate de an la executarea unui contract de construcții. Procesul a fost câștigat de firmă pentru că acțiunea a fost depusă prea târziu.

În timp ce construcția clădirii înregistra întârzieri, a fost semnat, tot fără licitație, şi contractul pentru linia de transport a undei de laser. Practic, este vorba de conducta prin care fasciculul laser ajunge de la sursă în camera unde se produc experimentele. Banii, un milion de euro, au ajuns tot la o firmă franceză, ARDOP SAS, care a proiectat și instalat sistemul special gândit pentru CETAL. Al doilea competitor, STFC-Rutheford Appleton Laboratory, o instituție publică din Marea Britanie, a cerut trei milioane de euro pentru un pachet care includea un set de oglinzi de rezervă, dar şi o soluţie optimizată față de cea prevăzută în caietul de sarcini, pe care o considera nerealizabilă. Bugetul iniţial prevăzut pentru achiziția sistemului de transport, compus din tub, sistemul de vidare și cel de control, era estimat la doar 400.000 de euro.

În timp ce conducerea proiectului încerca să recepţioneze clădirea, Thales a început să instaleze laserul de patru milioane de euro şi a reclamat probleme cu umiditatea în camera laserului.

Programată în iulie 2013, recepţia clădirii a fost amânată de mai multe ori. Constructorul nu terminase o serie de lucrări, documentele erau incomplete, iar unele dotări pur şi simplu lipseau.

Pentru construcţie, institutul a plătit ilegal 624.837 lei în plus faţă de valoarea stabilită prin contractul cu Silver Trading şi aprobată prin contractul de finanţare. Ilegalitatea e consemnată într-o hotărâre judecătorească. 

Laserul de un petawatt, cel mai scump echipament din CETAL, a fost pus în funcțiune în septembrie 2013, înainte de recepția finală a clădirii. Nu era gata nici linia de transport. Documentele oficiale consemnează că laserul a atins puterea de un petawatt, dar doar la sursă și nu în zona dedicată experimentelor tocmai pentru că linia de transport nu era finalizată. Altfel spus, nu a fost verificat dacă unda ajunge în condiții bune în zona experimentelor. 

Linia de transport care ar fi permis testarea laserului pentru experimente a fost pusă în funcțiune în octombrie 2014. Ghinionul a lovit din nou pentru că de data asta laserul era defect și nu a fost posibil un test la capacitate maximă. 

Ca să verifice modul în care are loc transmisia fasciculului prin linia de transport s-a folosit un laser de putere mult mai mică.

Documentele arată că linia de transport a fost recepționată parțial. Doar trei din cei cinci parametri ceruţi prin contract au fost îndepliniţi. Ardop a constatat că cel puţin două oglinzi din linia de transport, cele din camera de interacţie, erau contaminate şi scădeau performanţele sistemului. Sursa contaminării a fost atribuită fie camerei de interacţie, fie condiţiilor din camera curată în care se află aceasta. Cu o lună înainte, conducerea institutului trimisese către constructor o listă cu defecţiuni de remediat: infiltraţii şi lipsa izolării în jurul conductei de transport sau probleme cu echipamentele de filtrare a aerului. O parte din probleme au rămas nerezolvate, fiind consemnate peste ani în documente juridice.

Cu toate acestea, în 2014, premierul Victor Ponta, proaspăt candidat la alegerile prezidenţiale, a tăiat panglica la CETAL. A fost flancat de patru miniştri, iar directorul de atunci spunea că CETAL este un prototip și că după zeci de ani va fi miniaturizat și va ajunge în orice spital modern, ca și tomograful. Proiectul era încă nefuncţional, cu clădirea recepţionată şi echipamente de top cumpărate, dar nu operaționale.

După sesiunile foto preelectorale, la CETAL a urmat o perioadă de intervenţii. Sursa contaminării semnalată de Ardop la instalarea liniei de transport a fost localizată în zona unde se făceau experimentele. Specialiștii institutului au descoperit acolo așchii de metal pe masa de lucru, denumită masa optică. Anul 2015 a început cu decontaminarea camerei de interacţie. Masa optică și incinta în care era plasată a costat peste 250.000 de euro, dar până la inaugurarea şi darea în folosință a laboratoarelor, perioada de garanţie expirase. 

Ion Morjan, fost director la INFLPR, îşi aminteşte că reprezentanţii fabricantului au intervenit şi au rezolvat problema. Oglinzile contaminate au fost trimise în Franţa pentru curăţare. Inginerii Thales au revenit la Măgurele pentru o serie de verificări şi s-au plâns din nou de fluctuaţii ale temperaturii şi umidităţii din camera laserului. În martie 2015, laserul a atins pentru a doua şi ultima oară puterea de un petawatt. La fel ca prima dată, unda nu a ajuns la putere de un petawatt în camera destinată experimentelor. Nici până în prezent fasciculul de laser nu a fost utilizat în zona de experimente la puterea promisă în proiect, după cum reiese din documentele transmise chiar de către reprezentanții institutului. Un grafic oficial arată că nici măcar la sursă laserul nu s-a mai apropiat de energia proiectată.

În 2015 au început și experimentele, care au scos la iveală alte probleme. Când au pornit probele cu laserul la putere mare, cercetătorii au constatat că nu pot ghida precis unda laser. Fiind și foarte mare, aproape cât diametrul conductei de transport, se lovea de pereții acesteia. În plus, linia de transport trebuia vidată și acest proces deregla oglinzile. Așa că unda laser imprecisă a ajuns să le strice. Fără oglinzile din linia de transport, fasciculul nu are cum să  ajungă în camera unde se fac experimentele. O echipă din care face parte Mihai Şerbănescu, responsabil laser PW la CETAL, a pus la punct un sistem de control care reduce riscul ca oglinzile de transport să fie deteriorate de fascicul în drumul spre camera de interacție.

Lista lungă de probleme a făcut ca ani de zile laserul să fie subutilizat. Doi ani, 2018 şi 2020, au trecut fără vreun experiment. Marian Zamfirescu, cel care conduce departamentul CETAL, susține că n-au fost tocmai perioade moarte pentru că cercetătorii au lucrat și și-au pregătit experimentele. Studiul de fezabilitate prevedea că CETAL va încasa 1.7 milioane de euro din taxele plătite de alte entităţi pentru a lucra cu laserul de un petawatt. După aproape un deceniu, centrul nu a încasat niciun leu pentru accesul la laser.

Un alt argument în favoarea investiției era și sincronizarea CETAL cu megaproiectul european ELI. Laserul trebuia să fie folosit pentru pregătirea experimentelor de la ELI, unde, cu finanţare europeană de peste 140 de milioane de euro, urma să fie construit, tot pe platforma de la Măgurele, un centru de cercetare cu un sistem laser de 10 ori mai puternic. Cercetătorii de la ELI erau primii pe lista de utilizatori preconizați ai CETAL.  

Reprezentanţii ELI susțin că au utilizat laserul în februarie-martie 2016, când au tras pulsuri de mare putere. Conform datelor CETAL, în 2016 laserul de patru milioane de euro nu a ajuns decât la un sfert din puterea maximă de un petawatt. 

Șeful CETAL recunoaște că numărul de experimente este mic. De aceea, cercetătorii publică extrem de puţine articole şi ies ultimii la evaluările anuale ale institutului. Asta înseamnă, spune Zamfirescu, că vor pleca. I-am cerut să ne spună care a fost cel mai valoros experiment care a avut loc în laboratorul de un petawatt. A povestit despre o sesiune de experimente care a avut loc în 2019, când a fost folosit fasciculul laser la cinci Joules, adică 16% din capacitatea sa.  Experimentele indicate de Zamfirescu sunt chiar cele de testare a instalaţiei laser şi au avut loc la cinci ani după inaugurarea oficială a centrului. Directorul CETAL spune că acest gen de experiment ar putea avea un impact major în medicină.    Managerii CETAL susțin că în lipsa banilor a întrerupt seria experimentelor de acest tip.

Răzvan Dabu, fost cercetător la INFLPR, în prezent parte a echipei ELI NP, crede că la CETAL problemele nu sunt doar financiare: “A fost acolo şi o problemă de design a laserului respectiv. Laserii ăia cu sticlă au niște probleme (…) de aia nu pot să lucreze cu ei la energie maximă, lucrează la energie mai mică ca să nu se distrugă barele din ultimul amplificator.”

De cealaltă parte, Marian Zamfirescu, directorul CETAL, spune că mai toate problemele laserului țin de lipsa fondurilor: “Avem un super avion, cu reactoare puternice, dar îl plimbăm pe pistă. Ca să decolăm costă”, a mai declarat șeful CETAL.

În schimb, banii pentru salarii n-au lipsit. Reprezentații institutului angajați ca experți în proiect  (cinci la număr) au fost răsplătiți cu salarii de aproximativ 450.000 de euro din bugetul total al investiţiei. În 2010, venitul lunar al directorului de proiect, Constantin Grigoriu, a ajuns la 2.800 de euro net. Experții tehnici au încasat peste 2.000 de euro. În schimb, cel care verifica dacă licitațiile respectă legea a primit 170 de euro pentru jumătate de normă. Grigoriu ar fi trebui să iasă la pensie din 2010, dar a cerut şi a primit aprobarea să rămână angajat inclusiv în 2014, când proiectul CETAL a fost oficial finalizat. 

Un fost consilier juridic al institutului a reclamat la DNA posibilele nereguli legate de implementarea proiectului CETAL. Investigația DNA a fost închisă în 2018 pentru că n-au găsit dovezi că cei de la CETAL au comis vreo faptă de corupție.

Sebastian Burduja, ministru al Cercetării, susţine că CETAL are “rezultate ştiinţifice foarte bune care se reflectă anual în numeroase publicaţii ştiinţifice de mare impact”. Același lucru îl susțin și reprezentanții INFLPR, care din 2018 încoace au cheltuit peste 45.000 euro pentru articole de propagandă. Acestea pot fi citite în reviste ca marketwatch.ro, care publică materiale elogioase precum Consacrarea internațională a INFLPR prin cercetări de nivel mondial.

* Dreptul la replică transmis de Institutul Național pentru Fizica Laserelor, Plasmei și Radiației (INFPLR), aici

sursa foto deschidere: INFLPR