Tribunalul București: Autorităţile publice trebuie să fie deschise jurnalismului de investigație (MOTIVARE)
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Autoritățile trebuie să fie deschise jurnalismului de investigație – este principala concluzie care reiese din motivarea Tribunalului București, dată într-un proces câștigat în primă fază de Context.ro împotriva Ministerului Sănătății. Instanța mai menționează „starea îngrijorătoare în care se află spitalele din România, situația fiind de notorietate pentru publicul larg” și arată că „există posibilitatea” ca autoritățile să-și dorească să ascundă „posibile carențe ale sistemului”.
Context.ro a câștigat pe 19 aprilie un proces cu Ministerul Sănătății, după ce instituția condusă de Alexandru Rafila a refuzat să ne pună la dispoziție documentele unui raport care arată că zeci de mii de români se infectează anual în spitalele din România. Decizia încă poate fi atacată cu apel la ora publicării acestui articol. Detalii, aici.
„Autorităţile publice trebuie să fie deschise jurnalismului de investigație, care are ca obiectiv principal anchetarea din punct de vedere jurnalistic a unor posibile carențe ale sistemului medical, în privinţa cărora există posibilitatea ca autorităţile să aibă interesul să le ascundă de ochiul publicului larg, prin transmiterea către public doar a anumitor concluzii, fără identificarea concretă a problemelor specifice din unităţile sanitare cele mai afectate”, se arată în motivarea Tribunalului București.
Unul dintre argumentele Ministerului Sănătății pentru refuz a fost „efortul amplu și laborios” pe care l-ar presupune livrarea informațiilor cerute de Context.ro.
„Tribunalul are în vedere ca argumente suplimentare scopul pentru care reclamanţii, în calitate de jurnalişti, solicită informaţiile, dar şi starea îngrijorătoare în care se află spitalele din România, situaţia fiind de notorietate pentru publicul larg”, potrivit sursei citate.
Astfel, în concluzie, Tribunalul București a menționat că „Ministerul Sănătății nu respectă (…) Legea 544/2001, care are scopul de a acorda cetățenilor dreptul de acces la informațiile de interes public”.
„Această lege constituie un cadru juridic fundamental în practicarea unei guvernări deschise sprijinind, în mod direct transparenţa instituţională la toate nivelurile. Astfel, autorităţile publice au obligaţia să-şi desfăşoare activitatea într-o manieră deschisă faţă de public, în care accesul liber şi neîngrădit la informaţiile de interes public constituie regula, iar limitarea accesului la astfel de informaţii să fie doar o excepţie, asigurând totodată respectarea şi aplicarea legii în mod unitar prin practicarea principiilor bunei guvernări”, a transmis, în motivare, Tribunalul București.
Important de menționat în acest caz este termenul în care Context.ro a depus plângerea la Tribunalul București. Conform Legii, plângerea trebuie formulată în 30 de zile de la data primirii răspunsului.
Ministerul Sănătății ne-a transmis refuzul de a furniza informații de interes public pe 28 iulie 2023. Pe 24 august, Context.ro a formulat o reclamație administrativă, la care a primit răspuns pe 29 august. Plângerea a fost formulată pe 29 septembrie, la 30 de zile de la data primirii ultimului răspuns.
„Nu poate fi acceptată poziţia pârâtului în sensul că cererea a fost depusă cu nerespectarea termenului de 30 de zile deoarece ulterior primirii răspunsului din data de 28.07.2023, reclamanţii au avut o conduită activă, formulând în interiorul termenului de 30 de zile o „reclamaţie administrativă”, prin care au dat practic posibilitatea pârâtului să reflecteze asupra răspunsului iniţial, aducând precizări şi clarificări suplimentare, astfel încât să convingă autoritatea să-i comunice informaţiile. Or, o astfel de conduită activă nu poate fi sancţionată cu pierderea dreptului material la acţiune, în condiţiile în care sa reiterat cererea iniţială, aducându-se lămuriri suplimentare necesare autorităţii pentru a da un răspuns corect şi complet”, se mai arată în motivarea citată.
Reamintim că în 2023 Context.ro a câștigat un alt proces cu Ministerul Sănătății, pentru a obține documente legate de starea instalațiilor electrice din secțiile ATI. Acele informații au ajuns într-o bază de date pe care o poate accesa oricine.
Mai multe detalii pe tema raportului care a făcut obiectul procesului câștigat în primă instanță de Context.ro cu Ministerul Sănătății, aici.
Pe aceeași temă
Pe aceeași temă