Plecat pentru o viață mai bună: Realitatea dureroasă a muncitorilor migranți din Olanda

„Am plecat pentru un trai mai bun, ca toți românii…”, spune Sebastian Botoșanu, un muncitor român plecat în Olanda. Visul unui viitor mai sigur s-a transformat într-un coșmar pentru el, la fel ca și pentru alte sute de muncitori est-europeni. Accidentul suferit de Botoșanu, care i-a schimbat viața pentru totdeauna, este doar unul dintre numeroasele cazuri de neglijență și lipsă de drepturi cu care se confruntă migranții. De pe șantierele de construcții până în halele abatoarelor, poveștile lor vorbesc despre exploatare, sacrificii, durere și o luptă continuă pentru supraviețuire – într-un sistem care îi tratează mai degrabă ca pe obiecte decât ca pe oameni.

O investigație Context.ro, în colaborare cu Investico (Olanda), Onet (Polonia) și Balkan Insight dezvăluie fața nevăzută a promisiunii unei vieți mai bune.

>>> Informații cheie 

– Am revizuit zeci de cazuri ale muncitorilor români, polonezi și bulgari care suferă accidente de muncă în Olanda și nu își primesc drepturile din partea angajatorilor, așa cum ar fi legal. 

– Pentru mulți, repercursiunile acestor accidente rămân pe viață. 

– În instanțele din Olanda ajung anual sute de astfel de cazuri de vătămare corporală.

– Muncitorii est-europeni vin deseori în Olanda cu promisiunea unui loc de muncă bine plătit, a unei locuințe și a unei asigurări de sănătate.

– Mulți se întorc însă acasă dezamăgiți, cu picioarele zdrobite, cu degetele, brațele sau picioarele amputate, sau cu părți ale corpului pe care nu le mai pot folosi vreodată.

– În 2023, Inspecția Muncii din Olanda a finalizat 2.448 de anchete privind accidente în care au fost implicate 2.386 de victime, dintre care 69 au murit. Aceste cifre se referă doar la cazurile investigate de Inspecție, însă multe cazuri nu ajung la autorități. 

***

„Nu ai vreo premoniție în fața nenorocirilor”, spune Sebastian Botoșanu, un bărbat atletic, de 41 de ani, care lucra în construcții, în Olanda. Pe 7 iulie 2022, s-a trezit la 5:30, ca de obicei. Și-a băut cafeaua și a plecat pe șantierul unde se angajase cu două săptămâni în urmă. Și-a încălțat bocancii, și-a pus echipamentul și a început munca. Ploua, dar se obișnuise cu asta. Nu știa că este ultima zi din viața lui fără dureri. 

„Am plecat pentru un trai mai bun, ca toți românii…”, spune Botoșanu, care a plecat la muncă în străinătate în urmă cu mai mulți ani și avea „planuri mari”. Voia să le cumpere un apartament fiicelor sale, ca „să aibă un început în viață”. Acum locuiesc toți patru la Constanța, într-un cartier de la periferie, într-o casă pe care a ridicat-o singur, pe parcursul mai multor ani, cu ajutorul banilor câștigați în străinătate. 

Botoșanu a ajuns în Olanda, în provincia Zeeland, din sud-vestul țării, împreună cu alți doi prieteni cu care a mai lucrat în construcții. Au găsit o agenție de recrutare pe Facebook, care, după un scurt interviu, le-a oferit de lucru în domeniul construcțiilor la o companie olandeză.

 „Și într-o zi s-a întâmplat nenorocirea”. 

Botoșanu se urcase pe o scară, la aproximativ 4 metri și jumătate înălțime, pentru a da drumul cârligului de la macara, o procedură pe care o făcea mereu, cu acordul șefului de șantier. Botoșanu povestește că ar fi trebuit să folosească o schelă, dar pentru că spațiul era prea mic pentru asta, s-a ajuns la o situație de compromis, știută și aprobată de superiori: folosirea unei scări. La fața locului, situația era simplă: dacă nu foloseau scara, nu își puteau efectua munca, punctează el. În ziua respectivă, a căzut.

Scara de pe care a căzut Sebastian Botoșanu (sursa foto: Arhivă personală)

Botoșanu revede uneori, noaptea, accidentul. În urma căzăturii, i s-au rupt ambele picioare și a ajuns cu ambulanța la spital. „Oase sfărâmate”, i-au spus doctorii. S-a trezit, imobilizat la pat, după o primă operație. 

La spitalele din Olanda, nu toți muncitorii migranți care suferă accidente de muncă sunt transportați cu ambulanța. Cei care sunt încă mobili sunt aduși, cu mașini personale, de colegi, supervizori sau chiar de persoane sunate special pentru a-i transporta, spun medici de la unitățile de primiri urgențe. Atunci când pacientul vine la spital cu o mașină privată se întâmplă asta pentru că, din punct de vedere legal, este mai greu de dovedit că a avut loc un accident de muncă. Unii au tăieturi sau alte  probleme mici, în timp ce alții vin cu degete lipsă și leziuni permanente ale tendonului, descrie pentru publicația olandeză Investico un medic. În aproximativ nouă luni, doctorul respectiv a văzut șase oameni care au ajuns la urgențe în urma unui accident de muncă. Unul lucra în construcții, iar restul în abatoare. Apoi, există barierele lingvistice, care fac raportarea unui accident de muncă mai dificilă. Și există și o cultură a fricii, mai spune medicul.

Ambasada României în Olanda nu are date oficiale legate de numărul muncitorilor români care suferă accidente la muncă, arată un răspuns al Ambasadei pentru Context. Nici autoritățile olandeze nu colectează aceste date defalcate, urmărind țările de origine ale muncitorilor, arată același răspuns.

Printre cei care suferă accidente de muncă sunt și lucrătorii nerezidenți (RNI), adică migranții, de multe ori lucrători temporari, tineri și angajați pentru foarte puțin timp la momentul accidentului, descrie același raport al Inspecției Muncii din 2023. 

Adesea, aceștia sunt nevoiți să-și plătească singuri asigurările sau li se opresc bani pentru ele din salariu, explică și Alina Bejan, de la FairWork, un ONG care sprijină în mod direct victimele exploatării prin muncă în Olanda. 

„Auzim o mulțime de povești”, spune Bejan într-un video call. Sunt poveștile migranților români care sunt fie victimele exploatării prin muncă, fie victime ale unor accidente de muncă în Olanda. Din 2020 până în prezent, la Fairwork au ajuns 30 de cazuri ale unor muncitori români care au suferit accidente de muncă în Olanda. 

După accident, Botoșanu a stat timp de două luni într-un spital din Olanda și a fost operat de patru ori. Durerile pe care le-a avut „au fost groaznice”, adaugă bărbatul. „Majoritatea medicilor mi-au zis că ei nu înțeleg cum am putut să cad în halul ăsta și să nu mor”.

În tot acest timp, a încercat să-și ridice singur moralul și să rămână „tare”, pentru el și familia lui. „Nu au fost posibilități” ca soția sau fetele lor, acum adolescente, să îl viziteze, spune el. „Am plâns mult”.

Leila Botoșanu, soția lui, își amintește momentele în care își vorbeau, prin video call, și durerea pe care o simțea pentru că era departe de el și nu putea să-l ajute. Uneori, el îi închidea telefonul, spunându-i că nu mai poate să vorbească. „Vă dați seama cum eram eu acasă când el nu mai putea de dureri?”

Sebastian Botoșanu spune că a încercat să gândească pozitiv tot timpul, să nu fie deprimat din cauza asta. „Dacă nu gândeam pozitiv și încercam să mă adun și să fiu tare, cred că îmi îmbolnăveam copiii și soția.” „Psihologul lui sunt eu și invers”, completează ea. Cei doi s-au cunoscut de tineri, erau vecini în cartier, iar din 2008 sunt soț și soție. 

Sebastian Botoșanu (sursa foto: Context.ro)

„Suntem o familie și știm să ne ridicăm unul pe altul”, spunea ea din bucătăria casei, unde vorbim despre cei mai grei ani din viața lor.

În timpul petrecut în spital, Botoșanu a primit un buchet de flori de la angajator, cu o urare scrisă în limba olandeză, limbă pe care nu o înțelege. Acum, bilețelul este parte din dosarul accidentului, dosar pe care îl păstrează acasă, în Constanța. Înăuntru sunt hârtii care spun tot ce a însemnat. A mai primit și un e-mail de la firma care l-a recrutat, la o săptămână de la accident, prin care era informat că, la finalul lunii, contractul său nu va mai fi prelungit. 

„Ești bun doar cât muncești. Dacă nu mai muncești, nu mai ești bun, găsim altul. Ești tratat nu ca o persoană, ci ca un obiect”, spune Sebastian Botoșanu. 

Muncitorii migranți sunt mai predispuși la accidente de muncă, din cauza sectoarelor în care lucrează, a orelor suplimentare care li se cer și a lipsei de infrastructură de la multe locuri de muncă, menționează și Bejan, de la ONG-ul Fair Work. 

Când a primit e-mailul de la firma care l-a recrutat, în care i se spunea că nu va mai avea un loc de muncă, și automat un venit, Botoșanu a început să caute ajutor de specialitate. Așa a intrat în contact cu un avocat, care îl ajută să-și apere drepturile în fața firmei, fiindcă aceasta „nu vrea să recunoască că a fost accident de muncă, ei zic că s-a întâmplat din cauza mea”. 

În legislația olandeză, responsabilitatea pentru un mediu de lucru sigur îi revine angajatorului „aproape întotdeauna”, declară pentru Investico, Willemijn Roozendaal, profesoară de drept social la Vrije Universiteit Amsterdam. 

„Din punct de vedere legal, nici măcar nu contează dacă este sau nu vina angajatului”, adaugă ea. Excepție sunt situațiile în care există intenție sau imprudență deliberată. „Dar cât de des își rupe cineva brațul intenționat?”, se întreabă retoric profesoara de drept.

Un sistem tabu

Huib Staal (54 de ani) lucrează la firma de avocatură din Olanda și este în prezent avocatul lui Botoșanu. Anca Staal, soția lui (50 de ani), s-a mutat din România în Olanda de peste 20 de ani și de multe ori îl ajută, voluntar, ca interpretă, să comunice cu românii care suferă accidente de muncă. Cei doi s-au cunoscut în 2019, când avocatul l-a reprezentat pe vărul ei, care suferise și el un accident de muncă în Olanda.

Huib Staal (sursa foto: Arhivă personală)

În ultimii ani, au ajutat mai mulți români care au suferit accidente de muncă. Treptat, de la un român la altul a început „să meargă vestea” despre cei doi și acum telefoanele lor sună continuu, indiferent de oră sau zi, povestesc ei într-un video call.

Huib Staal are în fiecare an 10-15 cazuri noi de români care au suferit accidente la locul de muncă sau accidente rutiere, o altă situație care se întâmplă frecvent, din cauza distanțelor dintre spațiile în care sunt cazați oamenii și locurile lor de muncă. Există și situații în care românii au nevoie de ajutor cu documentele pe care le-au semnat. „E un tabu, în momentul de față sunt foarte mulți cei care vin în Olanda, semnează ceva, dar nu știu ce drepturi au”. Iar problemele sunt diverse: „Nu sunt plătiți, sunt aruncați afară din locuință, nu au medic de familie”, adaugă Anca Staal.

Mulți dintre angajații migranți care lucrează prin companii de recrutare au așa-numitele zero hours contracts, contracte pe zero ore. Adică sunt chemați doar când e nevoie de muncă. În acest timp, ei stau în Olanda și își plătesc asigurările și cazarea fără să aibă un venit sigur sau constant, explică avocatul. Același lucru îl  menționează și reprezentanții FairWork. Sunt dependenți de agențiile de recrutare, fiindcă ele îi pun în contact cu anumiți angajatori, și tot ele sunt cele care le asigură în general cazarea, contra cost. Nu sunt puține cazurile în care locuințele în care stau sunt murdare și aglomerate, sau există violențe între co-locatari, menționează reprezentanții FairWork. 

Apartenența la un sindicat i-ar ajuta, dar mulți nu apelează la unul, fiindcă nu știu cum i-ar putea sprijini. În plus, ar însemna să plătească o taxă lunară, de membru, explică cei cu care am vorbit. 

Accidentele de muncă sunt greu de dovedit

Și din experiența avocatului, multe accidente de muncă în care sunt implicați migranții sau lucrătorii sezonieri nu sunt raportate.

Staal confirmă ce spune medicul de la unitatea de primiri urgențe: multe accidente de muncă nu sunt înregistrate, fiindcă nu se cheamă ambulanța. 

Atunci când se raportează un accident de muncă, un inspector vizitează imediat locul. După aceea, angajatorul este lăsat să ancheteaze singur accidentul și face un raport cu măsurile care pot fi luate pentru a preveni situații asemănătoare. Raportul respectiv trebuie apoi aprobat de Inspecția Muncii din Olanda (NLA), iar la trei luni după, instituția face verificări, ca să vadă dacă măsurile sunt implementate. Din 2023, doar în cazul accidentelor grave verificarea e făcută de NLA, declară Rob Paumen, șeful departamentului de la Inspecția Muncii, într-un interviu cu Investico și Argos.

„Ne-am dori ca companiile să învețe din accident și să se asigure că condițiile de muncă se îmbunătățesc, că munca va fi mai sigură”, a declarat Paumen. 

Sunt și cazuri în care, după un accident de muncă, firmele le dau lucrătorilor 2.000-3.000 de euro și le cumpără bilet pentru drumul înapoi spre casă, adaugă Anca Staal. O parte dintre migranți acceptă și, uneori, își dau seama abia după că au leziuni mai grave decât știau inițial. Mulți dintre cei care simt că pot lucra, se întorc la muncă după accident, însă asta poate accentua unele leziuni, povestește și Alina Bejan. 

Anca Staal (sursa foto: Arhivă personală)

Concediul medical

După spitalizarea din Olanda, în septembrie 2022, Botoșanu s-a întors acasă. Își amintește că pe atunci era un efort să stea în picioare, chiar și sprijinit de cârje. 

„Rănile lui erau crăpate”, adaugă soția lui.

„Și acum am picioarele deformate. La orice pas pe care-l fac, am dureri”, spune el. 

După cele 4 operații din Olanda, a urmat una în România. „La piciorul drept am tot călcâiul refăcut, a fost spart în trei bucăți și medicul din România mi-a recomandat să nu scot metalul, să rămână acolo, pentru că este o operație foarte riscantă pentru mine”, explică el în timp ce își scoate șoseta și arată cicatricile. 

Radiografia lui Sebastian Botoșanu, după reconstrucția călcâiului (sursa foto: Arhivă personală)

Din cauză că picioarele i s-au deformat, a trebuit și să își cumpere alte încălțări și poartă o mărime mai mare. 

Acasă, timp de mai multe săptămâni, antibioticele, betadina și apa oxigenată au devenit indispensabile. Botoșanu a fost complet dependent de soția sa –  ca să meargă, să se ridice sau să facă un duș –, aproape jumătate de an.

Un muncitor care lucrează în Olanda are dreptul la maximum doi ani de concediu medical. După această perioadă, se face o evaluare finală, care poate însemna pensie de boală, întoarcere parțială la muncă, reintegrare la același loc de muncă sau pe altă funcție, de la caz la caz.

Botoșanu a stat în medical un an și trei luni. S-a întors în Olanda pentru o evaluare. Se deplasa cu ajutorul unui baston. I s-a spus, totuși, că poate să revină la muncă. În continuare, nu poate merge fără ajutor.

Visul său de a lucra în Olanda nu mai părea fezabil. Acolo, nu mai avea unde să locuiască și, în plus, simțea nevoia să fie aproape de familie. Acum, nu mai poate merge mai mult de câteva sute de metri, chiar și cu baston, fără să se odihnească, pentru că simte „cuțite în călcâi”. Zilnic, ia pastile pentru durere.

„Să muncesc, unde? Când te vede cu un baston în mână, cine te angajează? Cine mă angajează pe mine la o muncă de birou, fără studii superioare, fără experiență, fără să știu să fac vreo muncă de pe un scaun?”, se întreabă el.

sursa foto: Context.ro

Soția lui spune că nu poate nici să care o sacoșă de la piață, pentru că „i se duc picioarele”. 

Cheltuielile medicale și lipsa unui sprijin financiar adecvat pun presiune pe bugetul familiei.

În momentul de față, Botoșanu nu are asigurare medicală, așa că nu mai poate să meargă să-și facă nici măcar un control gratuit. Soția lui lucrează la un restaurant și face ture suplimentare de câte ori poate. Din salariul ei trăiesc toți patru: cei doi părinți și cele două fete ale lor.

„Supraviețuim la limită. Vreți să vă zic din ce trăim? Bursă socială, bursă de merit (ale celor două fiice – n.r.) și salariul meu. Noi din asta trăim”, spune Leila Botoșanu.

Lipsa banilor este și motivul pentru care nu mai continuă recuperarea care l-ar putea ajuta să aibă un trai mai bun.

Botoșanu a cerut daune pentru vătămare corporală

În toamna acestui an, o instanță olandeză a audiat martorii, o procedură premergătoare unui potențial proces. Bărbatul a fost în Olanda, un drum costisitor și obositor, dar el și avocatul său spun că deplasarea era singura soluție pentru a-și cere drepturile. În sala în care au avut loc audierile, Sebastian a vorbit în limba lui, iar un interpret a tradus. Purta niște adidași albi, singurele încălțări care îi asigură un confort provizoriu și pe care le poartă acum indiferent de sezon. A povestit încă o dată ce s-a întâmplat pe 7 iulie 2022. S-a întors acasă epuizat, dar încrezător. Fetelor le-a adus ciocolată.

Acum, urmează ca firma să decidă dacă recunoaște sau nu accidentul de muncă. În caz pozitiv, Botoșanu va primi daune financiare – o sumă care reiese din calculul anilor pe care îi mai putea munci până la pensie (26 de ani), dacă nu suferea accidentul, și a salariului pe care l-ar fi avut lunar în această perioadă. El are 41 de ani și, în mod normal, ar fi ieșit la pensie la 67 de ani, explică avocatul. În cazul unui răspuns negativ, vor merge în instanță, spune avocatul lui.

Botoșanu are posibilitatea unui proces, fiindcă avea un contract cu o companie olandeză. Există însă și persoane care lucrează cu contracte din România. În cazul lor, o astfel de situație este „un dezastru”, spune Anca Staal. „Să nu accepte niciun român chestia asta”, recomandă cei doi.

Pentru a exemplifica dezastrul, ea și soțul ei povestesc cazul unui client care a lucrat într-un abator din Olanda, dar a avut contract din România. La un moment dat, a fost implicat într-un accident la locul de muncă, în urma căruia a suferit o leziune cerebrală severă. „Pur și simplu nu a fost asigurat aici, nu a avut codul numeric personal, nimic. Cei care lucrează pe astfel de contracte nu au drept la nimic în caz de accident”, punctează Anca Staal. „Deci dezastru.”

Soțul ei e de aceeași părere. „Vina este în Olanda”, spune Huib Staal. Olanda ar trebui să fie un pic mai severă cu agențiile de recrutare, să nu le permită să aibă muncitori neînregistrați, fără adresă fixă, fără drepturi în țara în care lucrează. Să facă mai multe controale, pentru ca oamenii să nu mai lucreze fără asigurări, sunt de părere cei doi.

Ministrul Afacerilor Sociale și al Ocupării Forței de Muncă din Olanda, Eddy van Hijum, „nu a reușit încă să găsească un supraveghetor”, a raportat el Parlamentului în decembrie 2024. Acesta ar fi motivul pentru care încă nu există niciun mecanism legal pentru reglementarea agențiilor de muncă temporară și împiedicarea abuzurilor pe care le suferă angajații migranți. 

Viața după accident 

Botoșanu spune că viața lui s-a schimbat total după accident. „Eu am fost activ…, am muncit toată viața… familia mea nu mai are niciun suport din partea mea”, spune bărbatul.  

Mezina povestește că era fericită când tatăl ei era bine și se puteau juca împreună pătrățica, un fel de tenis cu piciorul.

Sebastian Botoșanu în curtea casei sale din Constanța (sursa foto: Context.ro)

Acum, Botoșanu nu se mai poate juca. Mușchii i se relaxează involuntar și nu mai are stabilitatea de dinainte. Trăiește în fiecare zi cu teama ca „să nu se rupă din nou”.

A contribuit Andrada Fiscutean

*Acest articol a fost documentat cu sprijinul Journalismfund Europe