Interferență digitală. Un influencer pro-rus din România a produs un video viral în care spune că Germania a colonizat Chișinăul

Un video lansat de H.D. Hartmann, un influencer pro-Kremlin a generat 3 milioane de vizualizări cu ajutorul rețelei rusești REST, afiliată reţelei de propagandă militară a Kremlinului. Clipul a fost propagat în preajma campaniei electorale pentru alegerile

“Profilerul” HD Hartmann, cunoscut pentru pozițiile sale pro-Kremlin, este implicat în atacurile concertate împotriva Maiei Sandu. El este unul dintre “seeder-ii” conținutului publicației  REST, recent lansată online, care vizează publicul moldovenesc înaintea alegerilor parlamentare. REST este, conform, DR FLAB  conectată la Rybar, proiect rusesc de influențare externă malignă. Unul dintre operatorii Rybar este sancționat de Uniunea Europeană, iar, în 2024, Departamentul de Stat al SUA a oferit o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informații despre persoane legate de proiectul Rybar, arată cercetătorii de la Counter Disinformation Network . 

Ei au identificat un  video clip publicat de Hartmann pe TikTok, care a fost redistribuit și promovat în mod repetat, asigurând amplificarea algoritmică și a generat peste 3 milioane de vizualizări. În clip, Hartmann prezintă Moldova ca un teritoriu „colonizat” sub conducerea Maiei Sandu, acuză Germania că subjugă țara prin fundații și rețele politice și o descrie pe Sandu ca pe o slujitoare a Berlinului. Hartmann prezintă un așa zis raport în sprijinul afirmațiilor făcute, publicat de REST.

Screenshot from 2025 09 28 12 50 12

Captură de ecran TikTok

H.D. Hartmann, pseudonimul analistului politic Ioan Raus (conform Aktual24), este un comentator prezent frecvent în spațiul mediatic românesc, invitat în special la emisiunile lui Marius Tucă. Potrivit propriei prezentări, Hartmann se definește drept „profiler” şi susţine că a avut patru identităţi diferite. 

Vara trecută presa relata cum Hartmann a fost prezent la aniversarea lui Marius Tucă alături de personaje politice precum Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană. La eveniment a fost prezent și Dan Dungaciu, consultantul AUR pe politică externă, cu poziții publice favorabile Rusiei: Germania și Rusia ar fi avut o înțelegere care viza controlul Republicii Moldova, acesta fiind motivul pentru care Occidentul a zădărnicit proiectul unionist.

Într-un raport DFRLab publicat săptămâna aceasta, despre care Context.ro a scris aici, H.D. Hartmann este menționat ca unul dintre promotorii narațiunilor rusești lansate pe rețelele sociale. Un videoclip postat de acesta pe TikTok, care a atins 3 milioane de vizualizări prin repostări, o acuza pe președinta Maia Sandu că ar fi „colonizat” Moldova în interesul Germaniei. Mesajul era în linie cu retorica pro-rusă, care susține ideea unei Moldove controlate din exterior, iar acesta a fost preluat în rețelele de amplificare vizate de investigația DFRLab.

În intervențiile sale publice, Hartmann adoptă adesea o perspectivă critică la adresa NATO, SUA și a instituțiilor occidentale, fiind citat de presa românească în contexte legate de promovarea unor idei considerate favorabile Rusiei în războiul din Ucraina. A afirmat, printre altele, că președintele ucrainean Volodimir Zelenskiy ar fi responsabil pentru invazia rusă în Ucraina şi că morții de COVID-19 nu ar fi murit din cauza virusului.

  

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm pe cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.
Avatar of Mihaela Tănase, Matei Capotă

Leave A Comment

Pe aceeași temă

Pe aceeași temă

Dă-ne un pont/ Send Us a Tip