Expert internațional: România merge pe burtă în cazul sancțiunilor împotriva Rusiei

Autoritățile române n-au tragere de inimă când vine vorba de a sancționa oligarhii ruși sau, în general, de a aplica sancțiuni împotriva sistemului dictatorial condus de Vladimir Putin, afirmă expertul internațional f într-un interviu pentru Context.ro.

• Tom Keatinge este director fondator al Centrului pentru Finanțe și Securitate la Royal United Services Institute (RUSI), unde lucrează din 2014. Keatinge a fost recent în România, unde a participat la o serie de discuții legate de sancțiunile internaționale în cadrul proiectului Siftmanet – „Rețeaua de Monitorizare și Analiză a Finanțelor Ilicite și a Sancțiunilor” – al cărui principal scop este de a determina care sunt țările care se descurcă bine, care sunt angajate, și care sunt țările care trebuie să se străduiască mai mult în ceea ce privește implementarea sancțiunilor împotriva Rusiei. Citește raportul aici

Tom Keatinge (sursa foto: RUSI Europe)

“Nu este o surpriză. Țările care sunt cele mai angajate sunt cele de la graniță – statele baltice, Cehia, Polonia (…) Apoi, una sau două dintre țările nord-europene: Țările de Jos, determinate; Finlanda, determinată. Adică, au o graniță uriașă cu Rusia, bineînțeles (…) Motiv pentru care am crezut că România va fi mai vizibil angajată. Nu e”, a declarat expertul internațional pentru Context.ro.

“Și am fost frapat în timpul vizitei noastre la București de săptămâna trecută de măsura în care lucrurile sunt foarte discrete în România. Pentru o țară care se află în prima linie, pentru o țară care a primit mulți refugiați ucraineni, cineva a spus, nu știu, nu-mi amintesc limba română, dar cineva a spus că există o expresie în română despre târâtul pe burtă (a merge pe burtă n.red.)”, a adăugat Keatinge, care spune că acesta va fi subtitlul raportului misiunii: „<<Târâtul pe burtă în România>>, pentru că asta face România. Și nu cred… nu cred că e un lucru neapărat corect”.

Keatinge spune că nu are o analiză aprofundată, pentru că vizita sa în România a durat doar două zile, “dar era mai puțină energie acolo”: “Mai puțină energie decât am așteptat, cunoscând istoria și geografia României și legăturile între România și Rusia. Era o senzație că lucrurile sunt pe stil vechi. Am văzut o abordare ca și cum eram înainte de 2022 (înainte de invazia Rusiei în Ucraina n.red.)”. 

Pe de altă parte, expertul internațional declară că “România susține sancțiunile și nu face probleme cum face Ungaria. Sunt multe lucruri pozitive acolo”. 

La polul opus angajării în aplicarea sancțiunilor împotriva Moscovei, expertul britanic dă exemplul Poloniei, care a spus companiilor: „Dacă veți pierde afaceri ca urmare a implementării sancțiunilor, vă vom ajuta. Vă vom oferi un fel de grant sau un împrumut care vă oferă timp, astfel încât să puteți găsi o nouă piață pentru produsele dumneavoastră. Am prefera să nu fiți tentați să continuați comerțul cu Rusia, dar am prefera să luați o pauză și, știți, să faceți o delegație comercială în, nu știu, Brazilia sau oriunde altundeva, găsiți o nouă piață. Acesta este un nivel de angajament de care aveți nevoie dacă vreți cu adevărat să faceți sectorul privat să vă sprijine. Sunt și alte țări din Europa care fac asta”.

Cum arată acel angajament? 

“Cel mai important lucru, cred, este că arată ca un nivel ridicat de coordonare între ministerele guvernamentale; un nivel ridicat de comunicare cu sectorul privat pentru a se asigura că sectorul privat își înțelege obligațiile”, spune Keatinge. 

În această privință, expertul amintește și despre “dorința de a vorbi public despre întreaga problemă a sancțiunilor, pentru ca oamenii să înțeleagă. Știi, dacă sunteți o companie de producție, sau sunteți o instituție de servicii financiare, trebuie să fiți conștienți (…) Ignoranța nu este o apărare, așa cum se spune”. 

Mecanismele de verificare. Știm câți ruși dețin firme în România?

Despre mecanismele de verificare a datelor și a transparenței, expertul susține că important este să știm exact cine sunt proprietarii companiilor.

“Dacă încerci să restricționezi fondurile și resursele rușilor în țara ta, trebuie să știi cine e proprietar. Companiile acestea oferă servicii, echipamente etc. E okay să nu ai date bune dacă vorbești de sancțiuni cu Zimbabwe, nu sunt legături între România și Zimbabwe. Dar aici vorbim de sancțiuni pentru o țară care e la 20 de minute distanță”.

Despre registrul beneficiarilor reali, cel care ar trebui să arate cine se află în spatele unei companii și unde ajung, în final, acele fonduri, Keatinge afirmă că mecanismul nu funcționează foarte bine în România, în comparație cu alte state:

“În alte țări, spre exemplu, Letonia, oamenii spun cu încredere, știind cine deține ce în Letonia. Știu ce să perturbe și ce să sancționeze. Această încredere vine din calitatea datelor din acest registru. În România, 45North a studiat problema și a constatat că aici calitatea datelor din registru nu e bună. Aceste date reprezintă unul din elementele centrale pentru a te asigura că știi cine conduce ce companie și vedem că nu funcționează prea bine”.

Iar dacă în sistemul bancar “lucrurile sunt destul de bune”, Keatinge este îngrijorat de “controlul asupra exporturilor în România.

“Primul lucru de notat este că există multe bănci internaționale aici. Unicredit e aici și alte bănci, sistemul financiar se descurcă bine pentru că are influența băncilor externe. Deci cred că în sistemul financiar lucrurile sunt destul de bune. Întrebarea este dacă România face destule legat de controlul asupra exporturilor. Cred că răspunsul este nu, mai ales comparativ cu alte țări din Europa de Est”.

“Între pace și război”. Cum explicăm cetățenilor ce sunt sancțiunile internaționale

“Istoric vorbind, sancțiunile sunt, așa cum le place oamenilor să spună, un instrument între pace și război. Este o modalitate de a exercita presiuni asupra unei țări fără a trimite trupe”, afirmă Keatinge, care continuă: “În esență, sancțiunile sunt folosite pentru a trimite un mesaj: Știți, nu aprobăm modul în care tratați minoritățile din țara dumneavoastră sau nu aprobăm activitățile X, Y, Z. Sau, este o modalitate de a încerca să schimbați comportamentul, să constrângeți o schimbare de comportament”. 

Când ne referim la Rusia, “încercăm să schimbăm comportamentul. Încercăm să-l facem pe Vladimir Putin să dea înapoi, să inverseze invazia pe scară largă, dar, de asemenea, și mai important, încercăm să restricționăm finanțarea și resursele armatei ruse”.

Iar din România lucrurile se pot vedea foarte clar:

“Aveți drone rusești care se prăbușesc în România. Deci, știți cu precizie care este riscul. Și, ceea ce a făcut a fost că a mutat discuția despre sancțiuni de la a fi un mesaj al Ministerului Afacerilor Externe de genul diplomație – nu aprobăm ceea ce faceți, vrem să schimbați ceea ce faceți – la a fi mult mai mult, ați putea spune, un instrument de război”. 

De ce ar trebui să fie un cetățean conștient în legătură cu sancțiunile?

Keatinge afirmă că “suntem de fapt într-un război economic cu Rusia. Doar că nimeni nu o va spune public”. 

“Așa că, dacă vă gândiți, dacă sunteți un guvern în Europa, în special dacă sunteți un guvern al unei țări care se învecinează cu zona de conflict, care are conexiuni strânse cu Rusia (…) trebuie să comunicați în mod clar cu populația dumneavoastră, ceea ce încercăm să obținem cu sancțiunile, pentru că riscul este că, dacă un politician populist care poate sau nu să fie promovat de TikTok, dacă un politician populist decide să atace guvernul, poate spune: „O, știți, sancțiunile ne fac mai mult rău nouă decât îi fac Kremlinului, bla, bla, bla”. 

“Sancțiuni” este un termen “teribil”, afirmă expertul, pentru că înseamnă multe lucruri diferite, și este mai greu de asimilat de populație.

“Tehnic vorbind, termenul pe care îl folosește Uniunea Europeană nu este de fapt sancțiuni. Sunt „măsuri restrictive”. Deci, cu alte cuvinte, impunem restricții asupra… și apoi completați spațiul. Restricții asupra capacității anumitor cetățeni ruși de a călători în UE; restricții asupra capacității Rusiei de a-și exporta petrolul; restricții asupra capacității Rusiei de a importa tehnologia de care are nevoie pentru armata sa; restricții asupra capacității rușilor de a accesa sistemul financiar internațional. Cred că dacă îi spuneți „măsuri restrictive”, cred că vă apropiați de o definiție pe care omul de pe stradă ar înțelege-o”.

Dar de ce avem nevoie de aceste restricții?

“Încercăm să restricționăm – din nou, folosind acest cuvânt – încercăm să restricționăm finanțarea și resursele armatei ruse. Asta încercăm să facem. Încercăm să facem… încercăm să reducem capacitatea lui Putin de a-și folosi armata și, prin urmare, de a continua războiul din Ucraina (…) Știți, multe lucruri decurg din restricționarea resurselor și finanțării armatei ruse”.

Iar când vine vorba de resursele financiare ale Moscovei care ar trebui înghețate, Keatinge le împarte în două categorii: activele Băncii Centrale a Rusiei și activele oligarhilor.

“E greu să confiscăm activele oamenilor dacă nu dovedești criminalitate. Noi am pierdut mult timp încercând să confiscăm iahturi, cluburi, vile în primii doi ani ai războiului. Vreau ca lumea să se concentreze pe a da Ucrainei acces la activele Băncii Centrale a Rusiei din Bruxelles, Londra, New York”, spune expertul britanic. 

“Acolo sunt bani serioși, 300 de miliarde de euro, și ar crea un venit regulat pentru susținerea Ucrainei. Știu că mulți ar fi fericiți să ia activele oligarhilor, dar cineva de la Ministerul de Externe German mi-a spus odată că noi am încercat să confiscăm de la oameni care nu ne plac în anii ’30 și nu e ok. Deci, dacă încearcă să evadeze sancțiunile, dacă încalcă legile prin mutarea activelor, ar trebui să le confiscăm imediat”, conchide Tom Keatinge, director fondator al Centrului pentru Finanțe și Securitate la Royal United Services Institute (RUSI).