Project Description
Investigatii 08 iunie 2022
Miliardele pierdute
România pierde anual aproximativ 16 miliarde de euro din evaziune fiscală. Țara noastră este pe primele locuri în clasamentele internaționale și când vine vorba de corupție și spălare de bani.
Unde se duc și cine beneficiază de acești bani? Cine sunt și cum acționează cei care trebuie să ne protejeze de rețele de criminalitate financiară?
Sunt întrebările la care vom răspunde în cadrul serialului #MiliardelePierdute.
În primele două episoade vorbim despre cum au investigat autoritățile din România cazul Panama Papers, care în alte țări a dus la recuperarea a sute de milioane de dolari. Aflăm și cum o instituție a statului protejează secretele financiare ale oligarhilor ruși care au firme în România.
Episoade
Experții internaționali confirmă dezastrul de la Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor
În primele șase luni din 2022, Oficiul a trimis doar 20 de informări privind spălarea banilor la Parchetul General.
Radiografia Oficiului care se luptă cu spălarea banilor: Scandaluri, politizare și ineficiență
Reporterii Context au documentat activitatea oficiului și au descoperit un lung șir de probleme: acuzații de practici abuzive ale unui șef, ineficiență constatată chiar și prin rapoarte oficiale și scandaluri publice de amploare.
Statul român protejează datele oligarhilor ruși
Oficiul Național al Registrului Comerțului, o instituție aflată în subordinea Ministerului Justiției refuză să pună la dispoziția presei documente esențiale despre activitatea oligarhilor ruși în România.
Șase ani de la #PanamaPapers. Niciun euro recuperat în România
Prima scurgere de informații cu impact major la nivel mondial, #PanamaPapers (2016) a determinat recuperarea a sute de milioane de euro în urma investigațiilor de presă din mai multe state. În România însă, în urma scandalului public, din #PanamaPapers au rămas doar revolta publică și glumele neinspirate ale parlamentarilor care ar fi trebuit să analizeze prejudiciul adus Statului român.
Pe aceeasi tema
SĂNĂTATEA CARE NE ARDE Profil de județ: Bacău, fruntaș la șpăgi, codaș la instalații electrice
Statul român a cheltuit în ultimii 10 ani cel puțin 38 de milioane de euro pentru renovarea celor opt spitale din Bacău. Am încercat să aflăm câți bani au fost folosiți pentru schimbarea instalațiilor electrice însă ne-am lovit de netransparență.
Apel pentru europonturi: Cât de integri sunt reprezentanții României din Parlamentul European?
Context.ro, alături de jurnaliști din toată Europa, își propune să investigheze cât de integri sunt europarlamentarii români. Ajută-ne să găsim scandalurile în care sunt implicați!
Miliardarul Beny Steinmetz rămâne în arest până află dacă Cipru îl extrădează în România
Magnatul Benny Steinmetz va rămâne în custodia autorităților cipriote până la decizia definitivă legată de extrădarea în România.
