SĂNĂTATEA CARE NE ARDE Profil de județ: Bacău, fruntaș la șpăgi, codaș la instalații electrice
Statul român a cheltuit în ultimii 10 ani cel puțin 38 de milioane de euro pentru renovarea celor opt spitale din Bacău. Am încercat să aflăm câți bani au fost folosiți pentru schimbarea instalațiilor electrice însă ne-am lovit de netransparență. Din date parțiale pe care le-am obținut, am aflat că investițiile în instalațiile electrice sunt mici, deși acestea sunt vulnerabile la incendii. Asta deși în cel puțin o secție de ATI din Bacău cablurile electrice nu au mai fost schimbate din anul 1965. În schimb, Bacăul este în topul județelor unde pacienții spun că se cere și se dă șpagă.
În ultimii doi ani, Context.ro a documentat starea spitalelor din România, iar concluziile sunt îngrijorătoare.
Datele oficiale arată că opt spitale au instalațiile din secțiile de Terapie Intensivă vechi de peste 70 de ani și 17 spitale au secții ATI care funcționează cu instalații electrice mai vechi de 50 de ani. La 51 de spitale, rețelele electrice de la Terapie Intensivă au între 50 și 20 de ani, iar în cazul a 95 de unități sanitare, secțiile ATI au rețele electrice de după 2000.
De asemenea, 58 de spitale au mai multe secții ATI, cu rețele electrice de vechimi diferite, cea mai veche fiind cea de la Spitalul Sighișoara, din 1890. Aici, conducerea spitalului a raportat că a fost refăcută partea exterioară a instalației, dar “partea inclusă în pereți”, veche de peste un secol, a rămas neschimbată. La Brăila, Spitalul Județean de Urgență are și el o secție unde instalația electrică are aproape 100 de ani.
Baza de date pe care am construit-o prezintă o imagine de ansamblu asupra sistemului sanitar defectuos din fiecare județ. Am obținut date despre starea instalațiilor electrice după ce am dat în judecată Ministerul Sănătății condus de Alexandru Rafila.
Am câștigat procesul și am obținut informațiile care arată că în Bacău, în cinci din cele opt spitale, instalațiile electrice din ATI sunt mai vechi de 30 de ani. Spre exemplu, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență spun că din cele 3 secții ATI pe care le are în subordine instituția, una datează din 1964, alta din 1975 și doar una este nou-înființată în 2020. La Spitalul Municipal “Sfântul Ierarh Dr. Luca” Onești, cablurile electrice din ATI nu au mai fost schimbate din anul 1965.
Sanatoriul Balnear Slănic Moldova din subordinea Institutului Național De Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie funcționează într-o clădire din 1918.
Am solicitat Institutului date despre starea instalațiilor electrice pe care le are în administrare. Ne-a răspuns că nu știe cât de vechi sunt. Nu e clar din răspunsul institutului dacă se referea la instalațiile electrice ale Sanatoriului sau la cele ale clădirilor pe care le administrează în București.
În schimb, reprezentanții unității medicale au menționat că au cheltuit aproape 17 milioane de lei pentru renovarea fațadei unei clădiri din centrul Bucureștiului. Institutul menționează pe site că are o adresă în Centrul Vechi al Bucureștiului, iar sanatoriul este în localitatea Slănic Moldova.
Însă aproape toate clădirile în care sunt tratați pacienții în Bacău sunt foarte vechi. Clădirea Spitalului de Urgență Bacău este cea mai veche, construită în anul 1906, iar cea mai nouă, în care funcționează Spitalul de Pediatrie, a fost ridicată în 1978.
Per ansamblu, județul Bacău a cheltuit sub 1 milion de lei de pentru reabilitarea infrastructurii electrice a spitalelor din cele 190 de milioane alocate renovărilor în ultimii 10 ani, conform răspunsurilor transmise de unitățile medicale. Specificăm că nu toate spitalele ne-au răspuns la solicitările de informații de interes public iar Spitalul Județean Bacău ne-a transmis că au avut loc lucrări la instalațiile electrice, însă „este dificil de căutat prin mii de facturi din acești ani, ținând cont de numărul mare de clădiri, sumele destinate exact pentru lucrări electrice”. Spitalele de Pneumoftiziologie (1958-1979) și Balnear Slănic Moldova (1918) nu au fost renovate deloc.
În anul 2021, Spitalul Județean a trecut printr-un incendiu, atunci când a luat foc un canal tehnic prin care treceau conductele de termoficare. Într-un răspuns trimis reporterilor Context.ro, managerii spitalului au explicat că pacienții sunt tratați în 12 clădiri dintre care doar 3 sunt noi și doar 5 au fost renovate. În perioada 2011 – 2021 spitalul a cheltuit 72 milioane de lei pentru reabilitarea clădirilor.
Scandaluri publice
În martie 2023, Spitalul Județean din Brașov a ajuns în atenția presei, în urma unui articol publicat de Realitatea în care era relatată declarația unei persoane în vârstă care acuza cadrele medicale că au legat-o de pat cu tifon, iar apoi au transferat-o la secția de Psihiatrie, fără a informa aparținătorii. Femeia fusese inițial internată pentru anemie. Doctorul care s-a ocupat de pacientă a declarat că acela era protocolul de îngrijiri pentru vârstnicii care trebuiau să primească anumite tratamente, pentru a evita smulgerea branulei. Reprezentanții spitalului au mai spus că femeia era agitată și au transferat-o la Psihiatrie “să se liniștească”.
Tot în același spital, o investigație Libertatea a arătat cum în timpul pandemiei Covid-19 unitatea medicală a păstrat un contract de exclusivitate cu firma de pompe funebre MAESTRO FUNERALII SRL, deși aceasta a mărit prețurile cu până la 500 de lei, costuri acoperite de familiile decedaților. De asemenea, mai arată investigația, aparținătorii nu aveau voie să aleagă altă firmă de pompe funebre.
Bacău, în prima parte a clasamentului județelor unde se ia șpagă în spitale
În anul 2019, un raport de corupție realizat de firma de audit Anti-Bribery Synergy a clasat Spitalul Județean Bacău pe locul 28 din 352 de spitale chestionate. La întrebarea „Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente?” au existat 39 de răspunsuri pozitive.Cele mai multe le-a avut Spitalul Universitar de Urgență – București – 153.
Lucrurile nu stau prea bine nici în 2023. Datele agregate de Graphs.ro pentru luna septembrie, pe baza informațiilor de pe data.gov.ro, arată că în spitalele de stat din județul Bacău 2,25% dintre pacienți au spus că li s-a solicitat sume de bani de către personalul medical, peste media la nivel național, care a fost 1.78%.
Pe aceeasi tema
Pe aceeasi tema