Olena a fugit din Mariupol cu fiul ei înainte de masacrul în care au murit peste 20.000 de civili. Soţul ei a rămas să lupte și a fost luat prizonier chiar la începutul războiului.

“Dacă aveam o fată, vă spuneam precis <<Da, plec înapoi>>, dar având băiat (…) fiecare mamă care a născut un băiat nu l-a născut ca să meargă să moară în urma războiului” – aceasta este dilema cu care se confruntă Georgeta Bielali, o mamă din Odesa care descrie cum, “prinși de război la ora 5:00 dimineața”, ea și familia ei au ales în februarie 2022 să fugă în România – țara în care s-au născut bunicii ei și de care s-a simțit mereu legată prin tradiții, cultură și limba pe care o cunoștea încă înainte de a se refugia la

“Nu, nu, nu, niciodată” – acesta este răspunsul scurt și spus fără nicio urmă de îndoială al Ludmilei, o femeie de 70 de ani din Nicolaev care trăiește de aproape patru ani în Constanța, atunci când este întrebată dacă poporul ucrainean va putea vreodată să ierte Rusia după invazia sângeroasă din 2022.

Fiica unui bărbat rus “crescut de Partidul Comunist” și înrolat în armata sovietică la 17 ani și a unei femei ucrainence care abia a supraviețuit politicilor de înfometare și represiune ale lui Stalin, Ludmila spune că, până în ziua izbucnirii invaziei, nu a crezut că ar putea fi martora

„Eu nu mai fac planuri. Am plan doar să trăiesc”. Așa descrie Eva, o tânără ucraineancă stabilită la Tulcea de aproape patru ani, felul în care războiul i-a schimbat complet modul de a privi viața. Avea 22 de ani când Rusia a invadat Ucraina, tocmai se mutase în primul ei apartament, în Odesa. Patru zile mai târziu, bombardamentele au început, iar toate planurile ei au dispărut ca prin magie într-o dimineață de februarie.

Astăzi lucrează la Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea, unde ajută copii și adolescenți să se dezvolte și să găsească stabilitatea pe care ea însăși a pierdut-o atunci când

„O să murim cu toții” – acestea sunt cuvintele, rostite de copilul ei de nici cinci ani în timpul unui bombardament rusesc, care au convins-o pe Lilia Burlachenko, o mamă din Odesa, să părăsească Ucraina la începutul lui martie 2022.

Regiunea Odesa a fost printre primele bombardate de forțele rusești la începutul războiului, iar după peste o săptămână de atacuri la ordinea zilei, petrecute mai mult în adăposturi anti-aeriene, Lilia explică că a hotărât că trebuie să ajungă într-o zonă sigură pentru că a realizat că „psihicul lui nu poate să reziste”.

Așa a început drumul cu mașina spre cea mai apropiată

„Pot să zic că m-am obișnuit deja și când merg în Ucraina, eu vreau să mă întorc aici, în România”. Aceasta este concluzia la care a ajuns Natalia Mitiaieva, după patru ani de la invazia sângeroasă din 2022.

În acești ani, Natalia a învățat limba română, și-a construit practic o nouă viață de la zero în orașul Tulcea și nu este sigură dacă se va întoarce vreodată în Ucraina – nu doar pentru că îi este greu să-și recunoască țara natală, ci și pentru că îi este teamă pentru siguranța fiului ei Vladislav, în vârstă de 16 ani, care și-a petrecut