Infecții și morți la privat. Trei oameni operați de fostul ministru Costache, în Spitalul Sanador, au murit în condiții controversate. „Noi n-am aflat de infecțiile acelea pe care le-a avut”

Trei oameni au murit după ce au fost operați la spitalul privat Sanador de medicul chirurg Victor Costache, fost ministru al Sănătății. Rudele acuză spitalul și chirurgul că nu i-au informat despre infecțiile luate de pacienții care, ulterior, au decedat.

Deși intervențiile chirurgicale pe inimă prezintă mereu riscuri, familiile pacienților acuză că li s-a promis o reușită a operațiilor de 99%, câteva zile de spitalizare și recuperare rapidă. 

Context.ro a documentat patru cazuri ale unor pacienți a căror stare de sănătate s-a complicat după operațiile făcute de Costache, au contractat diverse bacterii și fungi în timp ce erau internați la Sanador, iar trei dintre ei au decedat. Facturile emise de spitalul privat au ajuns și la sute de mii de euro. 

Rudele celor patru pacienți au depus plângeri penale împotriva fostului ministru al Sănătății și a echipei sale medicale, acuzându-i de ucidere din culpă, fals intelectual și uz de fals, iar anchetele sunt în curs. 

Spitalul Clinic Sanador și Victor Costache nu au răspuns solicitărilor repetate transmise de Context.ro pentru un punct de vedere.

Elena Cufner suferea de cardiomiopatie hipertrofică obstructivă, o afecțiune în care mușchiul inimii este îngroșat și îngreunează circulația sângelui din inimă spre restul organismului, dar și de insuficiență mitrală severă, ce impune intervenție chirurgicală sau intervențională pentru repararea sau înlocuirea valvei mitrale. 

Fiica femeii a povestit pentru Context.ro că, la recomandarea medicului Victor Costache, șeful secției de chirurgie cardiovasculară din cadrul Sanador, care a consultat-o anterior într-o clinică privată din Iași, Elena ajuns la Spitalul Clinic Sanador din București pentru o intervenție minim invazivă la inimă, în martie 2025

dr. VSC e1781608666427

foto: Victor Costache, sursa: captură video Instagram – Sanador

Însă, planul medical a fost schimbat, iar femeia de 56 de ani avea să sufere, în loc de o intervenție minim invazivă și cu repararea valvei biologice, o intervenție cu deschiderea sternului, în care valva mitrală a fost înlocuită cu una mecanică, realizată de doctorul Costache. 

Familia Elenei susține că nu a existat un consimțământ pentru o valvă mecanică, iar decizia ar fi fost luată exclusiv de personalul medical și că familia a fost informată abia după ce a avut loc operația.

La scurt timp după intervenția chirurgicală, starea de sănătate a femeii s-a înrăutățit, spune fiica acesteia, iar Elena a rămas internată la Sanador timp de aproape nouă luni.

Cu o zi înainte de operație, femeia a fost testată pentru diverse bacterii, inclusiv pentru Enterobacteriaceae (familie care include bacterii precum Klebsiella pneumoniae, sau Morganella morganii), Pseudomonas, dar și Candida,  iar analizele au indicat rezultate negative.

Buletinele de analize consultate de Context.ro arată că femeia a fost testată pozitiv pentru mai multe bacterii (microorganisme) cunoscute ca agenți ai unor infecții frecvent asociate îngrijirilor medicale, adică posibile infecții nosocomiale (Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas Aeruginoasa, Morganella Morgani), dar și pentru Candida, în timpul internării la Sanador.  Documentele medicale consultate nu permit, prin ele însele, stabilirea momentului exact sau a circumstanțelor în care au fost dobândiți acești agenți patogeni, însă perioada corespunde cu cea a spitalizării Elenei.

Screenshot 2026 06 16 150045

facsimil rezultate analize medicale

Legat de bacteriile contractate, fiica Elenei spune că personalul medical de la Sanador nu a informat-o imediat. „Noi de infecții am aflat în momentul în care ne-au eliberat fișa, la externare”, susține Alexandra în interviul acordat Context.ro.

Din 2019 și până în martie 2026, potrivit unui răspuns al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) pentru Context.ro, „în baza de date națională nu există înregistrată nicio fișă de supraveghere IAAM (infecţie asociată asistenţei medicale n.r.) raportată de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) București care să aparțină Spitalului Clinic Sanador”.

Documentele eliberate Elenei Cufner la externare și analizate de Context.ro menționează, ulterior operației din 11 martie, intervenții pentru oprirea sângerării, evacuarea unor colecții de lichid, precum și mai multe reînchideri chirurgicale ale plăgii de pe piept. Iar în octombrie, medicii au consemnat și o procedură prin care o porțiune de mușchi din abdomen este folosită pentru a acoperi și reface o zonă deteriorată a peretelui toracic. 

O factură uriașă: “Ei ne cer bani pentru că au distrus-o pe mama”

Intervenția a venit în final și cu o factură extrem de mare. De la suma de aproximativ 12.000 de euro, cât trebuia să achite pentru intervenția minim invazivă, factura finală a fost de peste 212.000 euro.  

Familia Elenei mărturisește că factura de la Sanador le-a creat o povară financiară grea pe care n-au reușit nici până astăzi s-o ducă. 

„Ei ne cer bani pentru că au distrus-o pe mama… Suntem și datori”, spune fiica femeii în interviul acordat Context.ro.

Familia Cufner a depus o plângere la  Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în februarie 2026. Nu știm care este stadiul acestui dosar în acest moment.  

Alexandra susține că vrea să se facă dreptate mamei sale. 

“În al doilea rând, pentru restul persoanelor care poate, la fel ca noi, iau această decizie de a merge la un spital privat, în speranța că va fi protejat de nosocomiale, că va fi îngrijit mai bine postoperator. Este cutremurător, de necrezut că se poate întâmpla așa ceva”, a mai spus fiica Elenei.

„A refuzat să se mai alimenteze și așa s-a stins încet ca o lumânare”

În iunie 2025, Victor Costache a operat-o la Spitalul Clinic Sanador și pe Adina Luca, o femeie de 75 de ani.

A mers la Sanador pentru o intervenție de înlocuire a valvei mitrale cu proteză biologică și repararea valvei tricuspide cu un inel de susținere, iar familia Adinei susține că doctorul Costache ar fi afirmat că sunt 99% șanse de reușită a intervenției după care se va recupera în patru zile. 

În realitate, femeia a fost spitalizată peste o lună și jumătate, până când a decedat. Familia acuză că moartea a survenit din cauza complicațiilor, dar și a unor bacterii contractate în spital.

signal 2026 06 16 143432

foto: fiul Adinei Luca, sursa: captură interviu Context.ro

„Am avut încredere în medici până au apărut problemele grave. Apoi au început să fie foarte evazivi”, afirmă Iulian, fiul pacientei.

La aproximativ o săptămână după intervenția la inimă, medicii consemnau în fișa medicală o “stare generala foarte gravă” a pacientei și prezența unor bacterii (microorganisme) rezistente la anumite antibiotice, cunoscute ca agenți ai unor infecții asociate frecvent îngrijirilor medicale, adică infecții nosocomiale (Klebsiella pneumoniae ESBL+, MRSA-Staphylococcus aureus), dar  și specii de Candida.

Diagnosticul din fișa medicală arăta că avea o infecție pornită de la plămâni, care s-a răspândit și a condus la funcționarea improprie a mai multor organe.

Screenshot 2026 06 16 143947

facsimil document medical

Potrivit unei alte fișe medicale din 14 iulie 2025, pacienta suferea de Bronhopneumonie cu Magnusiomyces clavatus. Magnusiomyces clavatus este un fung rar întâlnit,care poate provoca infecții severe, mai ales la pacienții cu imunitate foarte scăzută. Documentul medical arată că, în continuare, Adina avea insuficiență multiplă de organe (MSOF).

Screenshot 2026 06 16 143102 e1781609739409

facsimil document medical

„Au ascuns. Noi n-am aflat de infecțiile acelea pe care le-a avut. Nu ne-au spus, decât pe 14.07 ne-au spus de acel fung care-l are. La trei săptămâni după operație ne-au zis că a avut fungul ăla. Ei n-au spus absolut nimic, medicii, dar noi mergeam în fiecare zi. Deci, în fiecare zi eram prezenți la orele de vizită și vorbeam cu câte un medic care era de gardă. Nu a menționat absolut niciodată aceste infecții”, spune fiul pacientei.

Deși, de la data internării, din 22 iunie, și până la 14 iulie, în niciun document medical nu apăruse fungul Magnusiomyces clavatus, surprins într-o înregistrare audio pusă la dispoziția Context.ro de fiul Adinei, doctorul Victor Costache spune despre fung că „este o chestie care în Sanador nu a existat niciodată. A venit cu el, sigur”.

În aprilie 2026, Institutul Național de Sănătate Publică menționa, într-un răspuns pentru Context.ro, că nu au fost identificate „raportări de cazuri de infecție cu M. clavatus pe teritoriul României, până la acest moment”.

Pe 10 august 2025, Adina era la Terapie Intensivă, ventilată mecanic, iar, în urma unui stop cardiac, arată documentele, a decedat. 

Medicul Victor Costache i-a explicat fiului pacientei că aceasta „a refuzat să se mai alimenteze și așa s-a stins încet ca o lumânare”, conform unei înregistrări audio intrată în posesia Context.ro.

„Mi-e greu să cred că un mare doctor, cum se numește domnul Costache, poate să-mi dea motivul decesului că n-a mâncat”, afirmă Iulian, fiul Adinei. 

Deși costul intervenției pentru care Adina a mers la Sanador era de aproximativ 13.000 de euro, în final, factura emisă de Spitalul Clinic Sanador a ajuns la peste 100.000 de euro.

Familia Adinei Luca a depus, în februarie 2026, o plângere penală împotriva Spitalului Clinic Sanador, dar și pe numele doctorului Victor Costache. În martie, Poliția București a deschis dosar penal în care se fac cercetări pentru posibile fapte de fals intelectual, uz de fals și ucidere din culpă.

pmangere penala e1781604190759

facsimil plângere penală

„Noi l-am văzut pe Costache Victor ca pe salvatorul nostru”

Marin, un bărbat de 72 de ani a mers la Spitalul Clinic Sanador, la finalul lunii iulie 2024, pentru o intervenție de bypass aorto-coronarian. Potrivit unui document eliberat de clinică, operația necesita o zi de spitalizare. Intervenția a fost efectuată tot de Victor Costache.

„Acest medic, care ne-a dat atât de multe speranțe, ne-a convins. Ne-am dus acolo cu cea mai mare încredere și nu ne-am gândit nicio clipă că ar fi putut să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”, spune fiica lui Marin într-un interviu pentru Context.ro.

signal 2026 06 16 114753 002 scaled e1781611812735

foto: Victor Costache, sursa: captură video Youtube – Sanador

Un test microbiologic efectuat la o săptămână după intervenția de bypass indică prezența unor bacterii (microorganisme) rezistente la antibiotice din grupul Enterobacteriaceae, cunoscute ca potențiale infecții nosocomiale. Analizele de la internare arată că bărbatul era negativ la aceste specii de bacterii. Documentele medicale consultate nu permit stabilirea momentului exact sau a circumstanțelor în care au fost dobândiți acești agenți patogeni, însă perioada corespunde cu cea a spitalizării lui Marin.

Screenshot 2026 06 16 144404

„De infecție am aflat după moartea tatălui meu, când am cerut toate documentele, când s-au dat toate documentele de la Sanador”, a precizat fiica lui Marin pentru Context.ro.

După operație, documentele medicale de la Sanador arată că bărbatul a avut nevoie de mai multe intervenții pentru eliminarea unor acumulări de lichid în jurul inimii, din 8 august și până la 19 august, când medicii au recurs la resternotomie, adică redeschiderea sternului, pentru evacuarea unei colecții pericardice și montarea unui dren.

Deși pentru intervenția de bypass costul era de 10.000 de euro, după întreaga perioadă de spitalizare, factura la Sanador a crescut la aproximativ 39.000 euro. 

În septembrie 2024, când nu și-a mai permis plătească spitalizarea la Sanador, familia lui Marin l-a transferat la Spitalul de Urgență Floreasca, unde bărbatul a și decedat, trei luni mai târziu.

„E important ca lumea să știe… pentru că nu sunt 99% șanse așa cum ni se spune. Noi l-am văzut pe Costache Victor ca pe salvatorul nostru”, a spus fiica pacientului într-un interviu pentru Context.ro.

Familia a depus o plângere penală împotriva spitalului Sanador și a altor cadre medicale de la Sanador. Potrivit unui răspuns al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din București la cererea Context.ro, se fac cercetări cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de ucidere din culpă.

„Persoanele care au fost implicate în această situație trebuie să plătească pentru ceea ce au făcut, dar și pentru a nu se mai întâmpla în viitor, pentru că am văzut prea multă suferință, nu numai la tata. Am văzut suferință la foarte multe persoane”, a declarat fiica lui Marin pentru Context.ro. 

„Un microb de la Sanador”

Doctorul Costache l-a operat și pe Constantin Zbanț, pe 3 noiembrie 2025, tot la Spitalul Clinic Sanador. Bărbatului de 81 ani i-au fost montate patru stenturi la nivelul arterelor coronare, pentru a menține deschise vasele de sânge care alimentează inima.

Soția lui Constantin susține că a aflat că are o bacterie abia după externarea din Sanador, de la doctorii dintr-un centru de recuperare, unde medicii de la Sanador recomandaseră să meargă. 

„Atâta mi-au spus, că a venit cu un microb de la Sanador și trebuie de-acum în continuare să-i facem tratament”, spune soția lui Constantin.

Analizele medicale arată că, în perioada în care era internat la Sanador, Constantin a ieșit pozitiv la bacteria Klebsiella pneumoniae, rezistentă la multiple antibiotice, o infecție asociată frecvent îngrijirilor medicale.

Screenshot 2026 06 16 144656

facsimil rezultate analize medicale

Ulterior, spune soția bărbatului, acesta a fost internat la spitalul din Onești pentru o altă intervenție.

„Medicii ne-au spus că operația a reușit, căile toate au fost libere,dar că a avut o problemă aici la stern. Deci a avut infecție și a trebuit să tăiem, să curățăm, să spălăm și deci asta a fost problema”, povestește soția pacientului în vârstă de 81 de ani.

CTX 1200x800 3 13

Foto: soția lui Constantin Zbanț, sursa: captură interviu Context.ro

În scurt timp, Constantin Zbanț a murit din cauza unui stop cardiac și șoc toxico-septic, conform certificatului de deces.

Familia lui Constantin a depus, în martie 2026, o plângere penală împotriva medicului Victor Costache și a altor cadrelor medicale de la Spitalul Sanador. În aceeași lună, Poliția București a deschis dosar penal în care se fac cercetări cu privire la posibila săvârșire a infracțiunilor de ucidere din culpă, uz de fals  și fals intelectual .

Ce au răspuns DSP și INSP

Elena a solicitat INSP și DSP să îi comunice dacă bacteriile contractate de ea în perioada internării au fost raportate de Sanador ca infecții nosocomiale și dacă au fost luate măsuri în acest sens. 

DSP a precizat că  „pe perioada internarii au fost evidențiate multiple izolări microbiologice”, însă „se menționează că hemoculturile au rămas negative pe toată perioada internării, așadar toate izolările germenilor identificați au fost încadrate de medicul infecționist ca portaj/colonizare cu sursă infecțioasă nedeterminată.”

După cum reiese din răspunsul DSP, dar și al INSP, nu au fost raportate infecții nosocomiale. DSP menționează că, în 2025, Sanador a raportat doar 31 de colonizări pe secțiile ATI CCC și Chirurgie Cardiovasculară.

Fiul Adinei a formulat cereri către DSP și INSP în care a întrebat autoritățile dacă Sanador a raportat bacteriile, dar mai ales fungul rar, contractate de mama sa, iar INSP i-a comunicat că „s-a constatat că spitalul nu a raportat germenele Magnusiomyces clavatus în perioada 22.06.2025-10.08.2025 pentru pacientă”. În răspuns se arată că, în urma cererii, Compartimentul Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile și instituția a informat Serviciul de Control în Sănătate Publică „pentru a efectua un control la unitatea sanitară și pentru a lua măsurile ce se impun” .

Și familia lui Marin a sesizat DSP cu privire la bacteriile apărute în perioada spitalizării, și a trimis o cerere de informații către INSP, pentru a afla dacă au fost raportate infecții nosocomiale. DSP nu i-a răspuns, iar INSP i-a comunicat că, în perioada respectivă, „nu este raportat de către DSP București nici un caz de IAAM care să aparțină Spitalului Clinic Sanador” și le-a recomandat să se adreseze unității sanitare.

Fiica lui Constantin a solicitat, de asemenea, DSP București și INSP să îi comunice dacă Sanador a raportat bacteriile identificate la tatăl său în perioada internării la Sanador ca fiind infecții nosocomiale. 

DSP București a răspuns că singura izolare microbiologică relevantă în perioada internării a fost Klebsiella pneumoniae, identificată la un screening de portaj inghinal, hemoculturile și uroculturile rămânând negative, motiv pentru care toate izolările au fost încadrate „ca portaj/colonizare cu sursă infecțioasă nedeterminată.” 

Într-un răspuns al Direcției de Sănătate Publică (DSP) București la cererea Context.ro, instituția spune că, potrivit raportărilor săptămânale obligatorii, realizate în baza Registrului Unic de Monitorizare a IAAM (infecții nosocomiale), Spitalul Clinic Sanador a transmis către DSP, în perioada 2022-2026, cinci cazuri IAAM. În niciuna dintre situațiile raportate nu poate fi vorba de cazurile expuse de Context.ro.

Captura de ecran 2026 06 16 110313 e1781608855132

răspuns DSP pentru Context.ro

DSP București a precizat în răspunsul pentru Context.ro că au fost raportate de Spitalul Clinic Sanador 652 colonizări, dintre care la ATI 568 de cazuri, și chirurgie cardiovasculară 24 cazuri, în intervalul 2020-2026.

Termenul de „colonizare” desemnează prezența unui microorganism (bacterie) pe tegumente sau mucoase, fără a produce simptome clinice de boală, în timp ce „infecția” presupune existența unor semne și simptome clinice compatibile, asociate cu o reacție inflamatorie a organismului. “Această distincție este crucială pentru corecta clasificare a cazurilor”, a mai precizat DSP București în răspunsul pentru Context.ro.

În perioada 2020-2026 la nivelul DSP București au fost înregistrate șapte sesizări referitoare la contractarea de IAAM pe perioada internării pacienților la Spitalul Clinic Sanador, a transmis instituția, care a precizat că la verificările efectuate ca urmare a sesizărilor, pentru neconformitățile constatate au fost aplicate șase amenzi contravenționale, în sumă de 37.400 lei, persoanelor responsabile.

Sanador, unul dintre cei mai mari furnizori privați de servicii medicale din România aparține companiei Sanador SRL, deținută de Andronescu Carmen Doris. Cifra de afaceri a companiei se ridică la aproape 800 de milioane de lei.  Prima unitate medicală Sanador și-a deschis ușile în 1999, iar până astăzi rețeaua numără șase clinici private la nivelul Bucureștiului, care „oferă consultații în peste 40 de specialități”, conform paginii web a spitalului. Spitalul clinic din București este prezentat de Sanador ca fiind cel mai mare spital privat din România. 

Cine este Victor Costache

Fost ministru al Sănătății în guvernul condus de Ludovic Orban, Victor Costache este medic primar chirurgie cardiovasculară și șef secție chirurgie cardiovasculară la Spitalul Clinic Sanador, dar oferă consultații și la alte clinici private. Este și prorector și profesor la Universitatea privată Titu Maiorescu din București.

ID92303 INQUAM PHOTOS GEORGE CALIN

foto: Victor Costache și Ludovic Orban, sursa: Inquam Photos /George Călin

În 2015 a fost numit, printr-un ordin al ministrului Sănătății Dorel Săndesc, președinte al Comisiei consultative de chirurgie cardiovasculară a ministerului. În 2021, componența comisiei a fost modificată, iar Costache a rămas doar membru.

În 2017, o femeie a murit la o săptămână după o intervenție chirurgicală cardiacă realizată de medicul Costache la spitalul European Polisano din Sibiu. Ulterior, soțul acesteia a depus o plângere la parchet în care acuza că medicul ar fi diagnosticat-o greșit.

„L-am întrebat pe dr. Costache ce riscuri sunt în această operaţie, iar dr. Costache ne-a spus că mai curând cade un pasager dintr-un avion, decât să i se întâmple ceva soţiei”, a povestit soțul femeii decedate într-un interviu pentru Cotidianul.

În 2018, medicul a fost decorat de către președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național Pentru Merit în grad de Cavaler”, pentru „contribuția importantă avută în practica medicală, pentru serviciile aduse la îmbunătățirea stării de sănătate a populației, pentru profesionalismul, grija și devotamentul arătate în îngrijirea bolnavilor”.

ID84032 INQUAM PHOTOS OCTAV GANEA

foto: Victor Costache și Klaus Iohannis, sursa: Inquam Photos: Octav Ganea

A fost numit ministru al Sănătății, în noiembrie 2019. Costache fost întrebat în cadrul audierii din comisiile de specialitate despre dosarul ce îl viza și a declarat că „în momentul în care mi se va schimba calitatea de suspect și voi deveni culpabil în această speță, îmi voi prezenta imediat demisia . 

Dosarul a fost clasat în 2022 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, iar plângerea împotriva soluției a fost respinsă definitiv, în august 2023.

În 2020, Libertatea dezvăluia cum Costache, din poziția de ministru al Sănătății, a adăugat într-un draft al unui ordin de ministru patru unități sanitare pe lista celor care să primească finanțare din bani publici în cadrul unor acțiuni prioritare pentru tratamentul pacienților cu infarct miocardic acut

Printre unitățile sanitare adăugate de Costache era chiar Spitalul Sanador, dar și Monza și Spitalul Județean Bacău, precum și Spitalul European Polisano din Sibiu. Potrivit unui CV public, medicul a fost șeful secției de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică și director medical la Polisano Sibiu, din 2013 până în 2019. Însă, Libertatea a arătat că, de fapt, Costache a semnat un contract de muncă cu Polisano chiar în noiembrie 2019, când a fost numit ministru al Sănătății.

Ordinul de ministru publicat nu cuprinde cele patru nominalizări făcute de Costache în draft.

Înainte de pandemie, Costache a inițiat o controversată ordonanțe de urgență privind liberalizarea programelor naționale de sănătate care permitea  furnizorilor privați de servicii medicale să intre în competiție cu cei de stat pentru fondurile programelor naționale de sănătate.

Ordonanța a fost adoptată de Guvernul Orban înainte de a primi avizul Consiliului Legislativ, dar Curtea Constituțională a declarat-o neconstituțională după sesizarea avocatul poporului, Renate Weber. Weber a fost ulterior revocată din funcția de Avocat al Poporului, ea declarând că a intrat în coliziune cu guvernul Orban tocmai prin această sesizare.

În cele cinci luni în care a deținut portofoliul Sănătății, Costache a dat un ordin care dădea dreptul unităților medicale private să formeze medici rezidenți, lucru imposibil până la acel moment. 

Din funcția de ministru al Sănătății a demisionat în martie 2020, după ce, a făcut turul presei pentru a anunța cetățenii că cei care locuiesc în Capitală vor fi testați „din ușă în ușă” pentru coronavirus, deși nu exista nicio decizie în acest sens luată la nivelul Guvernului și nici susținere logistică

În aprilie 2020, Victor Costache, a fost numit consilier onorific în echipa noului ministru al Sănătății Nelu Tătaru. Iar în februarie 2021 a devenit consilier onorific al premierului Florin Cîțu.

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm pe cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Marionela Toma

Marionela Toma

3 Comments

  1. Avatar of Ana Maria Barbu
    Ana Maria Barbu 17 iun., 2026 at 12:11 - Reply

    Este absolut inuman ce se intampla.
    Din pacate, spitalul Sanador nu este singurul care actioneaza fara transparenta.
    Eu mi-am operat tatal la Spitalul Nord, operatie la inima – valvoplastie, exact acelasi discurs cum ca va iesi penpicioarele lui.
    L-am luat din spital cu 3 bacterii, dintre care una i-a pus viata in pericol, nu am fost anuntati ca are niciun fel de bacterie, din fericire l-am internat intr-un spital de stat, unde inca se recupereaza.
    Este o problema generala in Romania si asta doar pt ca este multa coruptie, iar institutiile acrediatate nu iau absolut nicio masura. Scapa cine poate!

  2. Avatar of b
    b 17 iun., 2026 at 12:23 - Reply

    Vă mulțumesc pt investigație! Mai mult decât de apreciat că ați investigat domeniul sanitar privat pt că e atâta bătaie de joc față de cei suferinzi. E dezolant când suferința ta = îmbogățirea unora. De aceea, mi-e silă de presa care abundă de articole ”susținute” de rețele private de sănătate.

  3. Avatar of LevSt.
    LevSt. 18 iun., 2026 at 20:45 - Reply

    „…de uciderea din culpa…”____–-____din pacate- sistemul de „sanatate” din Romania, este -asa cum am mai spus- un sistem de abataj uman, in special cand „clientii’ sunt din clasele de jos…Dar -pana la urma- NU poate fi altfel, cand tara este „condusa de Monstruozitati Sociale:

    „„…presedintele Romaniei…caricatura…”___–___intr-adevar, o caricatura , de fapt- acest dan-golan este atat de tolomac, incat s-a vestejit cu mult inainte de inmugurire, asa cum am mai spus, individul- este un sociopat care a devenit -voluntar, chiar intentionat- o monstruozitate sociala, sper ca macar acum, romanii, sa inteleaga un fapt simplu, ca a fi bun la un singur lucru, NU garanteaza niciodata ca ești bun la altele FOARTE complicate, care ( s-a notat) il depășesc cu viteza LUMINII pe acest individ, totul derivand din lipsa sa de cultura generala (si imposibilitatea de a uni puncte),cat și dintr-o lasitate proverbiala, probabil mostenita de la amandoi parintii și toti cei 4 bunici, insa -inca odata- el a beneficiat de un mare defect al romanilor, care se ghideaza și actioneaza doar dupa culoarea gardului…Care ca și ground pork de Caransebes( celalalt „mare matematician”), nu au nici-un istoric al muncii sau al producerii de plusvaloare pentru societate( in orice alt fel), intreaga lor biografia este clara, parazitism total…Ramane la fel de scandalos și faptul ca individul- nu l-a numiti pe ground pork, in functii de PM( asa cum era normal), tocmai pentru ca cei doi s-au inteles rapid ca, eshecul f. zgomotos a doi „mari matematicieni”, ar deveni de notorietate mondiala, asa ca au perfectat guvernari prin intermediari, tzapi ispasitori…///

    2-„…Victor Ponta…”

    „Victor Ponta, despre actuala criză guvernamentală: „Suntem o țară de nebuni, trebuia să dăm faliment demult”(ziare.com)___–___In ultimele zile, VP a dat declaratii f. pertinente, referitor la cea citata, are perfecta dreptate, cu corectia ca TOTUSI , Romania este -DEJA- o tara falimentata (chiar de mult), insa NU s-a declarat, sau inca NU a fost declarata oficial, insa pentru declaratii, timpul este inainte cat și aproape…

Leave A Comment

Pe aceeași temă

Pe aceeași temă

Dă-ne un pont/ Send Us a Tip