Ministrul Digitalizării s-a lăudat cu softuri anti-dezinformare care nu există: “S-au alarmat platformele, și-au dat seama că nu te joci cu România”
colaj: Diana Dupu, foto: Inquam Photos / Alex Nicodim
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a afirmat în urmă cu trei luni că statul lucrează cu cel puțin trei tipuri de softuri care depistează manipularea pe rețelele sociale, însă instituția pe care o reprezintă îl contrazice.
Ministrul Bogdan-Gruia Ivan (PSD) a declarat, în martie, într-o emisiune la postul de televiziune PrimaNews, că statul român lucrează cu softuri de analiză pentru a detecta tentativele de influențare a opiniei publice pe rețelele de socializare. “Deja lucrăm cu cel puțin trei tipuri de softuri de analiză care pot să identifice un gen de manipulare”, a afirmat Ivan.
Numai că, instituția pe care o conduce spune că, de fapt, ministrul s-ar fi referit la faptul că există instituții ale statului care au competențe în identificarea și combaterea manipulării în online.
“Declarația din data de 13 martie a ministrului Bogdan Ivan a avut un caracter general și s-a referit la faptul că, în România, există instituții centrale ale statului care dețin competențe legale în identificarea și contracararea campaniilor online dedicate manipulării opiniei publice”, se arată în răspunsul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Numeroase site-uri de știri și nu numai, au preluat atunci declarațiile ministrului.

capturi

Bogdan Ivan la emisiunea România Politică, PrimaNews, sursa: captură video
În aceeași emisiune, ministrul lăuda ordonanța de urgență cu privire la organizarea alegerilor prezidențiale din 2025 și hotărârea Autorității Electorale Permanente (AEP), care ofereau Biroului Electoral Central (BEC) și AEP autoritate pentru a solicita platformelor eliminarea postărilor care erau considerate materiale politice. “Deja s-au alarmat platformele, și-au dat seama că nu te joci cu România, și-au dat seama că atunci când ai o decizie a unui birou electoral central, o decizie semnată și asumată de judecători…”, a afirmat Ivan.
Ordonanța de urgență a fost contestată de mai multe organizații și experți, care, într-o scrisoare deschisă, au semnalat că sunt multe aspecte din proiectul propus care pot afecta drepturi fundamentale cum ar fi libertatea de exprimare, că proiectul nu a fost pus în dezbatere publică și nici nu a ajuns pe masa Consiliului Economic și Social.
Ulterior publicării hotărârii BEC, după începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că deciziile BEC de eliminare a unor postări de pe rețelele sociale “sunt, de fapt, încălcări ale libertății de exprimare a simplilor utilizatori de rețele sociale”, astfel că “BEC împiedică alegătorii să își exprime liber opiniile și preferințele politice”.
Ministrul Ivan nu a răspuns solicitării Context.ro de a oferi un punct de vedere.
Portret de ministru
Bogdan-Gruia Ivan, în vârstă de 34 de ani, este deputat și prim-vicepreședinte PSD Bistrița-Năsăud.
Din iunie 2023 a fost, timp de un an și jumătate, ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării în guvernul Ciolacu, devenind cel mai tânăr ministru român din istoria post-decembristă.
În decembrie 2024 a fost numit la conducerea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Are studii în Știinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării urmate la Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
În 2023, i-a fost invalidat titlul de doctor de către CNATDCU, după cum a arătat Newsweek. Lucrarea de doctorat a lui Ivan a fost coordonată de Vasile Dîncu (PSD), actual europarlamentar.
A fost consilier al Preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud și purtător de cuvânt al CJ Bistriţa-Năsăud din 2012 și până în 2020, când a câștigat primul mandat de deputat pe listele PSD. A fost secretar și apoi vicepreședinte în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a Parlamentului.
Pe aceeași temă
Pe aceeași temă