„De mâna mea o să mori”: Amenințările în care oamenii legii nu cred. Sau cum se ajunge la femicid în România

Ilustrație: Diana Dupu
Parchetul General a semnalat deficiențe majore în modul în care polițiștii și procurorul de caz au instrumentat actele de violență semnalate de femeia de 25 de ani din Teleorman care, ulterior, a fost ucisă cu 15 lovituri de cuțit de fostul soț, în fața unuia dintre copiii cuplului, de doar 3 ani. Oamenii legii au anchetat o singură zi acuzațiile femeii care s-a zbătut pentru a pune în aplicare un ordin de restricție și l-au lăsat în libertate pe agresor după ce acesta o bătuse, sechestrase și violase. Așa s-a ajuns la al 51-lea femicid în România, anul 2025.
Crima s-a petrecut în comuna Beciu, judeţul Teleorman, în seara de sâmbătă, 8 noiembrie 2025, şi reprezintă al 51-lea femicid din acest an. Tânăra, în vârstă de 25 de ani, a fost înjunghiată pe stradă, de 15 ori.
A început să fie fugărită de soțul pe care îl părăsise din cauza violenței în timp ce îşi ţinea în braţe copilul de trei ani. Bărbatul a prins-o și a atacat-o, în timp ce copilul venea plângând spre femeia prăbușită. Poliţia fusese alertată anterior de tânără că fostul soţ a răpit-o, violat-o şi bătut-o.
În urma controlului demarat de procurorul general la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele care a instrumentat cazul, Alex Florența a constatat erori majore în felul în care poliţiştii şi procurorul de caz şi-au făcut treaba.
Procurorul general a sesizat Ministerul Afacerilor Interne şi Inspecţia Judiciară, pentru anchetarea polițiștilor implicați în caz, dar și pentru demararea cercetării disciplinare faţă de procurorul de caz din Turnu Măgurele, care şi-ar fi exercitat funcţia „cu gravă neglijenţă”.
Printre neregulile constatate de procurorul general, conform comunicatului de presă transmis luni, se numără:
- Lipsa de ritmicitate în efectuarea actelor de urmărire penală, în sensul că întregul probatoriu administrat până în prezent a fost realizat exclusiv la 26.09.2025, fără ca ulterior să mai fie dispuse ori efectuate alte acte necesare aflării adevărului.
- Neatestarea leziunilor vizibile suferite de victimă la momentul primului contact cu organele de poliţie – mai multe leziuni traumatice, inclusiv la nivelul feței, în zona obrajilor, la nivelul ochiului drept și al nasului, unde au fost observate mai multe echimoze.
- Neaudierea martorului indicat de victimă. Tânăra arătase că la prima agresiune semnalată poliţiei a asistat un vecin, însă, în urma controlului efectuat, s-a constatat că „organele de cercetare penală nu au procedat la audierea acestui martor și nici la identificarea și audierea altor membri de familie ai persoanei vătămate și ai făptuitorului sau alte persoane care ar fi putut da detalii cu privire la relația dintre cei doi, la existența unor eventuale conflicte sau a unor pretinse acte de violență fizică sau psihică asupra persoanei vătămate.”
- Nu s-a verificat corespunzător sesizarea victimei la 112: „Nu rezultă din ordinul de protecție provizoriu sau din alte acte întocmite de organele de poliție, atașate la lucrarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, că organul de poliție a procedat la verificarea temeinică a sesizării formulate la numărul unic de urgență 112”.
- „Nu rezultă că au fost efectuate verificări privind existența unor sesizări anterioare formulate de persoana vătămată sau a unui istoric de violență în cadrul raporturilor de familie, aspect relevant în evaluarea riscului și a gradului de pericol. Este atașat la lucrare doar Formularul de evaluare a riscului, care cuprinde constatările rezultate prin prisma răspunsurilor oferite de victimă, precum și constatările polițistului, care nu atestă leziuni traumatice asupra victimei”, mai precizează comunicatul de presă.
- Audierea victimei s-a limitat la o prezentare sumară a celor trei incidente petrecute în 20, 22 şi 26 septembrie, însă susținerile persoanei vătămate se coroborau și cu alte mijloace de probă.
- Deși fostul soţ al femeii a recunoscut fapta şi a descris pe larg modul în care s-a întâlnit cu tânăra în 26 septembrie, sfidând ordinul de protecţie pe care femeia îl avea împotriva lui şi care era valabil până pe 27 septembrie inclusiv, „organele de cercetare penală nu au luat nicio măsură sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.”
- După 26 septembrie, „cauza a rămas în pasivitate, fără a se valorifica nici materialul probator administrat la acea dată și fără a se proceda nici la administrarea altor mijloace de probă, care ar fi justificat efectuarea în continuarea a urmăririi penale față de MGP, cel puțin sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și nerespectarea ordinului de protecție”.
- Parchetul şi Poliţia din Turnu Măgurele nu par să fi colaborat în rezolvarea cazului, mai constată raportul controlului: „chiar dacă urmărirea penală în cauză aparține organelor de cercetare penală, din actele dosarului nu a rezultat o acțiune de coordonare sau de supraveghere minimală de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele a cercetării penale realizate de organele de poliție.
- În final, nu rezultă că procurorul a cerut dosarul spre verificare şi nici că ar fi întocmit vreo notă de îndrumare, „deși o astfel de măsură ar fi putut contribui la administrarea promptă și completă a probatoriului, inclusiv sub aspectul determinării unui eventual risc pentru integritatea victimei”.
Al 51-lea femicid. Evoluţia cazurilor în România
Femicidul înseamnă uciderea intenționată a unei femei sau fete, adesea comisă de către un bărbat / partener intim, ca urmare a unor sentimente de ură, conform ONU, OMS și Convenției de la Istanbul.
Dar un proiect de lege depus de parlamentare din mai multe formațiuni politice din România prevede ca femicidul să fie definitiv ca fiind orice crimă comisă împotriva unei femei.
PressOne relata în exclusivitate primăvara trecută că în fiecare săptămână o femeie este ucisă în România. Conform Ministerului Justiției, în primele patru luni din 2025 au fost înregistrate peste 40.000 de cazuri de violență domestică, ceea ce înseamnă că 14 femei sunt agresate în fiecare oră.

Protest organizat de Centrul Filia in Piata Victoriei, după al 51-lea femicid din 2025, Bucuresti, 11 noiembrie 2025. Inquam Photos / Octav Ganea
Snoop.ro a centralizat cazurile de omor și tentativă de omor comise de bărbați împotriva femeilor, raportate de 42 de parchete din țară, pentru perioada ianuarie – septembrie 2025. În medie, la fiecare trei zile, un bărbat a încercat să omoare o femeie în România.
Dintre femeile ucise, Snoop.ro a arătat că au existat relaţii de rudenie/concubinaj cu agresorul în 37 de cazuri, mai precis:
- 15 victime erau soții ucise de soți;
- 11 victime se aflau în concubinaj cu criminalul;
- 5 mame au fost omorâte de fii;
- 4 victime sunt foste soții/concubine ale criminalului;
- 2 bunici au fost ucise de nepoți.
Cazurile din 2025 care au șocat prin brutalitate
Mai multe cazuri de femicid au atras atenţia opiniei publice în 2025, prin brutalitatea lor:
- În luna aprilie a acestui an, Daniela a fost ucisă de fostul soţ abia ieşit din închisoare, unde ajunsese după ce a bătut-o în repetate rânduri pe femeie. Bărbatul a fost eliberat cu câteva luni mai devreme pentru bună purtare, a urmărit-o pe fosta soţie pe stradă, a lovit-o cu un ciocan şi apoi i-a dat foc.
- La finalul lunii mai, Teodora Marcu, gravidă, în vârstă de 23 de ani, a fost împuşcată în cap şi în stomac, într-un complex rezidenţial (Cosmopolis) de lângă Bucureşti, de către un bărbat cu care ar fi avut o relație și care o urmărea de când avea 14 ani. În 2021, ea obţinuse un ordin de protecţie împotriva bărbatului, care nu a mai fost prelungit.
- Emil Gânj și-a ucis fosta parteneră, Anda Gyurca, cea pe care a atacat-o cu toporul și apoi i-a incendiat casa în 8 iulie 2025. Snoop a descoperit că Gânj fusese condamnat, în trecut, și pentru act sexual cu un minor și apoi pentru omor, însă fusese eliberat din închisoare în 2020, cu 5 ani și o lună înainte de expirarea termenului, ianuarie 2026. Emil Gânj este, în continuare, de negăsit, după aproape jumătate de an.
- În 11 iulie, o femeie din municipiul Hunedoara a fost ucisă cu brutalitate în propria locuință. Cadavrul ei a fost descoperit cu urme vizibile de violență, iar principalul suspect este soțul victimei.
- În luna august, o tânără de 28 de ani, mamă a două fete, a fost răpită şi ucisă de fostul iubit, care a târât-o cu mașina 2 kilometri, furios că nu vrea să se împace cu el. La un moment dat, victima nu a mai avut putere să se ţină de caroserie şi a căzut într-un şanţ, unde a şi murit. Şoferul şi-a continuat drumul încă 10 kilometri şi a fost în final arestat de poliţişti.
- La începutul toamnei, în Baba Ana, județul Prahova, un bărbat de 53 ani a omorât-o pe femeia cu care avea o relație, în vârstă de 57 ani. După ce a lovit-o cu mașina, bărbatul a coborât și a lovit-o cu pumnii și cu picioarele. Apoi a mai urcat la volan și a trecut încă o dată peste trupul femeii.
- Pe 20 octombrie, un bărbat de 45 de ani din Dolj şi-a ucis soţia, i-a aruncat trupul neînsufleţit într-o fântână, după care s-a sinucis, trupul femeii fiind descoperit de unul dintre copiii cuplului.
- Pe 30 octombrie, un bărbat de 72 de ani și-a înjunghiat mortal soția, iar apoi a încercat să se sinucidă. Crima a avut loc într-o anexă a casei în care locuiau cei doi.
- În data de 8 noiembrie, a fost omorâtă şi cea de 51-a victimă femeie din acest an, înjunghiată de 15 ori de fostul soţ, în fața fiului lor în vârstă de trei ani.

Aproximativ 20 de persoane cer demisia sefului Politiei Prahova dupa uciderea Andreei. Inspectoratul General al Politiei Romane, Bucuresti, 17 iulie 2025. Inquam Photos / Alex Nicodim
Am fi putut. Femicidul la condiționalul trecut
O atitudine proactivă din partea autorităților în cazul femeii ucise în Teleorman ar fi putut schimba cursul faptelor, mai subliniază Parchetul General în comunicatul de presă de luni:
„Coroborarea acestor mijloace de probă și o atitudine proactivă în administrarea și a altor mijloace de probă care rezultau încă din faza inițială a cercetărilor ar fi putut conduce la administrarea cu celeritate a unui probatoriu suficient cel puțin cu privire la unele din infracțiunile sesizate de persoana vătămată”.
Conform comunicatului de presă, poliţia ştia de caz încă din 22 septembrie, când organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman au emis un ordin de restricţie provizoriu împotriva fostului soţ al femeii, care ar fi trebuit, conform ordinului, să menţină timp de cinci zile o distanţă minimă de 20 de metri faţă de victimă şi de reşedinţa ei din Comuna Beciu.
„Cu aceeași ocazie, persoana vătămată a declarat că nu este de acord să poarte un sistem electronic de supraveghere, aspect care explică de ce nu a fost dispusă prin ordinul provizoriu de protecție și obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”.
Proiect: Închisoare pe viață pentru femicid
În paralel, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a anunţat că va solicita informaţii cu privire la modul în care drepturile şi libertăţile cetăţeneşti au fost respectate în cazul femeii ucise de fostul soţ la începutul lunii noiembrie. Ministrul Justiţiei a catalogat crima din Teleorman drept „un caz de o gravitate şi de o atrocitate care nu pot decât să oripileze” şi susţine că „trebuie să existe fermitate maximă din partea organelor care aplică legea”.
Radu Marinescu a mai spus că a pus în dezbatere un proiect de lege care prevede pedepse sporite pentru femicid, până la închisoarea pe viaţă. Ministrul a adăugat că „indiferent cât ai modifica legea, dacă rămâne neaplicată, nu ai rezolvat nimic”, transmite News.ro.
Leapșa cu vinovăția până ajunge la victimă
Şeful IGPR, Benone Marian Matei, a declarat imediat după izbucnirea scandalului legat de lipsa de reacție a autorităților la avertismentele femeii care încă trăia că poliţiştii din Teleorman au deschis dosar penal şi au sesizat Parchetul după ce femeia a reclamat violențele la care o supunea bărbatul.
„În 22 septembrie 2025, poliția au emis ordin protecție provizoriu. Din păcate, victima nu a dorit monitorizarea electronică a agresorului. În data de 26 septembrie 2025, instanța a emis un ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni, victima nu a dorit monitorizarea electronică agresorului. În data de 26 septembrie 2025, victima a sesizat comiterea unei infracțiuni – respectiv viol, lipsire de libertate și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal au sesizat unitatea de Parchet competentă”, a transmis șeful Poliției Române, luni, relatează G4Media.

Protestul „Niciuna înfrântă. Niciuna uitată. Niciuna mai puțin.”, organizat de mai multe ONG-uri printre care si Centrul FILIA se desfasoara in Piata Victoriei din Bucuresti, 18 iunie 2025. Inquam Photos / Codrin Unici
Fosta ministră a Justiției Alina Gorghiu a transmis la rândul ei, în urma femicidului din Teleorman, că brăţara electronică poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte:
„E duminică şi a mai murit o femeie. Ucisă de fostul partener cu 15 lovituri de cuţit, în timp ce îşi ţinea în braţe copilul de 2 ani. Femeia nu a cerut monitorizarea electronică, iar agresorul nu purta brăţară. Deşi avea ordin de protecţie, bărbatul îl încălcase de mai multe ori şi ea sunase la 112”, scrie deputatul PNL, pe Facebook.
„Femei românce, cereţi monitorizarea electronică. Brăţara este singura măsură care îl ţine pe agresor la distanţă şi alertează imediat poliţia. Este diferenţa dintre viaţă şi moarte. Susţin proiectul legislativ anti-femicid pe care l-am iniţiat, pentru ca aceste crime să fie recunoscute şi sancţionate dur. Avem nevoie de măsuri reale, nu simbolice. Nu mai vrem femei ucise. Nu mai vrem copii care rămân fără mamă. Protejaţi-vă. Informaţi-vă. Acţionaţi cât timp se poate”, a mai spus Gorghiu în mesaj, transmite News.ro.
Deputatul PNL mai sublinia că „aceasta este realitatea: un ordin de protecţie fără monitorizare nu opreşte un agresor hotărât. Nu îl limitează şi nu îi ţine pe femei în siguranţă”.
Luni dimineaţă, Poliţia Română a anunţat public o anchetă internă la Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, cu privire la modul în care au intervenit polițiștii în cazul femeii ucise sâmbătă. Șeful Poliției și adjunctul lui au mers personal la Teleorman unde au anunțat că-și verifică subalternii.
Aproape jumătate din ordinele de protecție sunt încălcate de agresori
La finalul lunii septembrie, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis, în plenul Parlamentului, că în primele luni ale anului au fost înregistrate peste 27.000 de cazuri de violență domestică, în scădere față de anul 2024. Ministrul a precizat însă că doar 40% din ordinele de protecție eliberate de Poliție în cazuri iminente de pericol sunt confirmate ulterior de instanță, relatează G4Media.
De la începutul anului au fost emise peste 11.000 de ordine de protecție provizorii, însă aproape 4.000 dintre ele au fost încălcate de agresori.
Conform unui material scris de Scena9, în 2023, doar 5% dintre ordinele de protecție au fost monitorizate prin intermediul acestor brățări electronice, în județele în care acest serviciu era disponibil.
Femicidul ca urgență doar în discursurile politicienilor
În 29 octombrie a fost depus la Parlament un proiect de lege care are ca obiect prevenirea şi combaterea violenţei de gen împotriva femeilor. Iniţiat de membri din toate partidele parlamentare, proiectul de lege include prevederi privind:
- Colectarea detaliată a datelor în scopul cunoașterii dimensiunii femicidului, informarea publică și formularea de recomandări pentru măsuri adecvate de prevenire;
- Introducerea unor instrumente de evaluare și gestionare a riscurilor de către organele de urmărire penală pentru prevenirea femicidelor, incluzând o perspectivă intersecțională;
- Includerea educației pentru egalitate de gen în programele școlare pentru prevenirea violenței de gen și încurajarea relațiilor non-violente în cuplu, în familie, în societate;
- Recunoașterea la nivelul Codului Penal a gravității faptelor de femicid prin introducerea unor noi prevederi în cazul omorului calificat. Au fost avute în vedere situații precum săvârșirea faptei într-un context în care agresorul exercită control sau dominație asupra victimei, pentru motive legate de identitățile victimei (gen, etnie, orientare sexuală etc.), sau situații în care omorul este săvârșit în contextul în care victima refuză să înceapă o relație cu agresorul sau se separă de acesta;
- Eliminarea condiției plângerii prealabile în cazul infracțiunilor de viol și agresiune sexuală;
- Recunoașterea gravității infracțiunilor săvârșite în contextul în care agresorul exercită control sau dominație asupra victimei sau în prezența unui copil, și a nevoii de intervenție necondiționată prin declanșarea acțiunii penale din oficiu în cazurile de violență în familie (art. 199 Cod Penal).
Victoria Stoiciu (PSD) a declarat într-un comunicat că „sprijinul pentru acest proiect este uriaș – a fost semnat de 273 de parlamentari și parlamentare, devenind astfel inițiativa legislativă cu cel mai mare număr de semnături din istoria post-decembristă a Parlamentului României”.
Peste 50 de organizaţii neguvernamentale, printre care Centrul Filia, Asociaţia Moaşelor din România, Centrul de Resurse Juridice şi ActiveWatch, au cerut Parlamentului, săptămâna trecută, urgentarea procesului de adoptare a proiectului de lege privind prevenirea şi combaterea femicidelor, transmite Agerpres.
„Cerem Parlamentului adoptarea proiectului de lege pentru prevenirea femicidelor şi a violenţelor care le preced.
Statul are obligația să protejeze toți cetățenii și să intervină la timp pentru a nu permite escaladarea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Însă anul acesta, mai mult ca oricând, întreaga societate a fost martoră la eșecul autorităților în ceea ce privește siguranța femeilor. În cazurile de femicid a existat un istoric al violenței, uneori cunoscut de autorități sau de comunitate, iar aceste femicide ar fi putut fi prevenite. Proiectul de lege vizează recunoașterea conceptului de femicid în legislația românească și clasificarea diferitelor sale forme în scopul identificării măsurilor adecvate pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen”, menţionează Centrul FILIA în petiţia redactată de ONG-uri.
Femicidul ca infracțiune separată
Femicidul există deja ca infracţiune separată în legislaţia mai multor state precum Belgia, Croația, Cipru, Turcia și Macedonia. În Italia această crimă este pedepsită cu închisoare pe viață.
La mijlocul lunii octombrie, 3.000 de persoane au ieşit în stradă în mai multe oraşe din ţară, pentru a atrage autorităţilor atenţia asupra numărului mare de femei victime ale violenţei, iar 18 ambasade din România au transmis o declarație comună pentru prevenirea violenței de gen: „Solidaritatea noastră este alături de fiecare femeie și fată care a suferit violență (…) Împreună, trebuie să lucrăm pentru o lume în care femeile și fetele pot trăi în siguranță”.
La sfârşitul lunii iulie, președintele Nicușor Dan declara în cadrul unei conferinţe de presă că este o problemă gravă a statului faptul că victimele violenței domestice și agresiunilor sexuale nu au încredere să se adreseze autorităților.
Președintele a mai transmis că victimele trebuie ”să fie crezute și protejate”:
„Fac un apel ferm către autoritățile cu responsabilități în aplicarea legii – polițiști, procurori, judecători – să trateze fiecare caz de violență domestică cu maximă seriozitate. Prea multe semnale de alarmă au fost ignorate. Este imperativ ca victimele să fie crezute și protejate, iar comportamentele abuzive să fie oprite înainte de a se transforma în tragedii. Voi colabora cu viitorul Guvern pentru a construi un pachet de măsuri concrete, care să asigure protecția reală a victimelor și prevenirea violenței de gen. Niciuna înfrântă. Niciuna uitată. Niciuna mai puțin”.

Mai multe persoane participa la protestul „Niciuna înfrântă, Niciuna uitată. Niciuna mai puțin.”, organizat de Centrul FILIA în contextul în care, în România, au fost înregistrate 51 de femicide în 11 luni. București, 11 noiembrie, 2025. Inquam Photos / Tudor Pană
Fostă judecătoare: „Dosarele de violență domestică conțin adesea doar câteva file, semn al unei anchete superficiale”
Fosta judecătoare Corina Voicu a declarat, într-un interviu pentru G4Media, că foarte multe femicide sunt „previzibile și prevenibile”, dar sistemul ignoră istoricul real de violență, limitându-se la verificarea existenței unor dosare penale, deși ar trebui analizate toate semnalările, inclusiv apelurile la 112.
Conform Corinei Voicu, legislația privind violența domestică este bine concepută, însă nu este aplicată în practică: instituțiile nu comunică între ele, iar dosarele de violență domestică conțin adesea doar câteva file, semn al unei anchete superficiale.
„Nu poți aplica în cazul uciderii unui membru de familie detenție pe viață, chiar dacă ar fi cea mai sinistră infracțiune posibilă. Ceea ce este aberant. Gândiți-vă când cineva își omoară un copil. Cum să nu poți aplica detenție pe viață?” În plus, fosta judecătoare constată că „există un tip de nonșalanță cu care primarii spun: Vai, dar ce bun era, ce minunat era agresorul, l-am avut eventual și consilier local, ce gospodar”.
„Noi suntem statul care avem un tip de schizofrenie, adică avem imprescriptibilitate pentru viol, dar avem plângere prealabilă pentru viol. Eu pot să cercetez violul oricând dacă am plângere prealabilă, dar dacă victima nu a făcut plângere în 3 luni, nu mai pot să cercetez niciodată acest viol, ceea ce este inadmisibil”, mai precizează Corina Voicu în interviul pentru G4Media.
Criminalist: „Partenera de viaţă este cea mai accesibilă pentru ucigaşi”
O analiză Info Sud-Est din iunie 2025, realizată prin consultări cu experţi criminalişti, arată că cele mai cunoscute crime din România au avut ca victime femei, dar şi că partenera de viaţă este cea mai accesibilă pentru ucigaşi, existând de cele mai multe ori semne înaintea comportamentelor letale.
Zafer Sadîc, procuror criminalist și purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a declarat într-un interviu exclusiv pentru Info Sud-Est că „de regulă, partenera de viață este cea mai accesibilă pentru ucigași, din cauza proximității și a avantajului de a cunoaște bine victima. Frustrările ni le putem exterioriza față de cei mai apropiați semeni, iar acest lucru se întâmplă și din cauza comodității. Agresorii atacă victima pe care o cunosc cel mai bine și consideră că pentru uciderea femeii de lângă ei nu trebuie să facă eforturi prea mari. Gelozia exacerbată a fost unul dintre motivele des întâlnite la ucigașii partenerelor sau fostelor partenere în activitatea mea de procuror criminalist”, a declarat specialistul.
Procurorul mai susține că nicio femeie nu este omorâtă „din greșeală”, așa cum declară unii agresori. Sursa citată afirmă că toți criminalii sunt conștienți de momentul când ucid femei.
„În unele cazuri, multe dintre victimele abuzurilor ajung să sufere de sindromul Stockholm, o afecțiune psihologică în care victima dezvoltă atașament emoțional față de agresor”, mai precizează analiza realizată de Info Sud-Est.
„Hărţuirea online este o hărţuire în spaţiul public. (…) Drepturile femeilor, diversitatea, incluziunea, democrația, pluralismul — sunt toate conectate” – Salwa Boujour
Hărţuirea femeilor este o problemă şi în domeniul jurnalistic, după cum explică şi Salwa Boujour, jurnalistă şi trainer media din Belgia, într-un interviu exclusiv pentru Context.ro, disponibil aici.
Hărțuirea online a jurnaliștilor, fenomen care afectează în special femeile în social media, are consecințe directe în viața reală, pentru că agresorii te pot confrunta pe stradă, te pot ataca inclusiv fizic sau pot da buzna la tine la muncă, explică Salwa Boujour.
Jurnalista subliniază că a fi hărțuită în social media înseamnă a fi hărțuită, de fapt, în spațiul public, fiind a doua cea mai răspândită zonă publică după străzile pe care umblăm zilnic, iar asta duce de multe ori la autocenzură:
„De cele mai multe ori, spunem că este doar hărțuire online, hărțuirea online este o hărțuire în spațiul public, pentru că lumea digitală este a doua cea mai răspândită zonă publică pe care o avem. De cele mai multe ori ce numim noi „hărțuire online” are consecințe în viața reală a oamenilor. Și această hărțuire online se transformă într-o hărțuire mai amplă, pentru că te poți confrunta cu atacuri și pe stradă, oamenii pot veni la tine la job.
O jurnalistă franceză, Nadia Daam, a fost atacată, iar oamenii respectivi au găsit adresa școlii fiicei sale și au început să o hărțuiască și pe ea. Deci, știți, hărțuirea online are consecințe foarte clare în viața oamenilor, așa că trebuie să încetăm să mai credem că este ceva ce nu putem atinge, ceva ce este doar „cyber” și digital. Este real, oamenii sunt asaltați pe stradă asta duce și la autocenzură, ceea ce este complet nedemocratic. Trebuie să creăm spații și să întărim vocile femeilor în media”, transmite Salwa Boujour.
La fel ca în România, și în Belgia femicidul este considerat „une drame familial” sau „une crime passionnel”, adică o dramă familială sau o crimă pasională, „o poveste de dragoste foarte proastă care s-a terminat tragic”, chiar dacă, spune Salwa, există multe organizații și activiste care sunt foarte implicate în lupta pentru utilizarea termenilor corecți.

Protestul „Niciuna înfrântă. Niciuna uitată. Niciuna mai puțin.”, organizat de mai multe ONG-uri printre care si Centrul FILIA se desfasoara in Piata Victoriei din Bucuresti, 18 iunie 2025. Inquam Photos / Alexandru Nechez
Creşterea numărului de cazuri de violenţă asupra femeilor nu trebuie izolată de creşterea în popularitate a extremei drepte, respectiv de finanţarea media.
„Distanța dintre public și media va deveni din ce în ce mai mare și vom pierde bătălia în fața mediei de extremă dreaptă, pentru că asta se întâmplă. Dacă media este atât de slabă astăzi, este pentru că extrema dreaptă câștigă din ce în ce mai multă putere în Europa. Și totul este legat. Asta este ceva ce încercăm să facem ca oamenii să înțeleagă. Drepturile femeilor, diversitatea, incluziunea, democrația, pluralismul — sunt toate conectate. Nu sunt subiecte separate. Și, de asemenea, modul în care finanțăm media. Totul este interconectat. Este o constelație. Și asta este ceva ce mi-ar plăcea ca oamenii să înțeleagă”, explică trainerul media.
Femicidul nu este un fenomen izolat, ci un trend global îngrijorător
Conform unui raport al UNODC (United Nations Office on Drugs and Crime) publicat la finalul anului precedent, 51.100 de femei şi fete au fost ucise la nivel global în 2023, în creştere faţă de cele 48.800 de victime din 2022.
Acelaşi raport constată că în medie 140 de femei şi fete îşi pierd viaţa zilnic, ucise de parteneri sau de rude apropiate. O dată la fiecare 10 minute, o femeie este ucisă undeva pe glob de către partenerul ei intim sau de alţi membri ai familiei.
Un studiu realizat de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS) din iunie 2025, pornind de la datele colectate de EUROSTAT, plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de femei care, în ultimii cinci ani, au suferit consecinţe medicale în urma violenţei. România are şi cel mai mare număr de femei care au simţit că le-a fost pusă viaţa în pericol, urmată de Cipru şi de Ungaria.
În funcţie de relaţia cu agresorul, România a înregistrat, după Finlanda, cele mai multe cazuri în care agresorul era partenerul intim al victimei, astfel de incidente fiind cele mai des întâlnite cazuri la noi în ţară.
Deși ne aflăm în topul european, violenţa împotriva femeilor nu este o problemă doar în România.
În Franţa, de exemplu, peste 100 de femei au fost ucise de parteneri în 2024, o creştere cu 11% faţă de anul precedent, iar în Turcia, în prima jumătate a anului 2025 au fost semnalate 207 cazuri de femicid, potrivit organizaţiilor pentru drepturile femeilor. Jurnalista Melisa Gulbas notează că, analizând comparativ datele din 2021 şi 2022, a fost o creştere aproximativă de 60% în cazurile de agresiune sexuală asupra femeilor în 2023, iar un Raport din 2025 realizat de MFA Ţările de Jos cu privire la situaţia din Turcia notează că, „în 2024, numărul de femicide a crescut.”
Violenţa împotriva femeilor este o realitate cruntă şi în Ungaria, unde, potrivit datelor oficiale de la poliție, prezentate de Telex, peste 275.000 de femei trăiesc în prezent în relații abuzive, iar cel puțin o femeie moare în fiecare săptămână din cauza violenței domestice.
Acestea sunt doar câteva dintre statele în care cazurile de violenţă împotriva femeilor şi femicid au crescut în ultima perioadă.
Editare: Andreea Pavel
4 Comments
Leave A Comment
Pe aceeași temă
Pe aceeași temă

România, în fața violenței domestice: lege nouă, protecție slabă. Țara care nu-și poate salva femeile
(Ruxandra Hurezean-25/11/2025)
În fiecare săptămână, în România, o femeie este ucisă…”___–___dupa titlul, dupa fapte, se pare ca -de fapt- ” de mana LEGII, o sa mori”, ceace face și sens, legea are putea fi cel mai bun guardian impotriva oricarei omucideri dar NU este, dimpotriva, asa-zisa justitie din Romania (care reprezinta si aplica legea), este in extraordinar de multe cazuri, de partea criminalilor de orice natura, inclusiv omucidere nejustificata, pt. ca, da, exista și omucidere justificata, atunci cand o persoana este ea pusă in pericol-chiar/mai ales pericol capital- de oricare alta persoana, și in special cand agresiunea este declansata din „blue sky”, adica fara nici-un motiv, care „sa stea”, cat de cat, insa in cazul femicidului, cauzalitatea derivand -in primul rand- din dezvoltarea antropologica, -de fapt- din dimorfismul sexual, mai la toate mamiferele, masculii fiind dominanti(datorita hazardului- produs de formula hormonala, plus cu „un fizic” mai mare, masa corporala mai mare), cu atat mai mult la om, unde intervin si factori psihologici, care tin mai mult de „cultura” in care creste individul, „educația” in general (mai ales in Romania și alte vreo SUTA de alte tari!)NU se axeaza mai deloc pe „violență trebuie suprimata si NU exprimata”, iar intiparirea si mentinerea ideii in mintile umane, nu poate fi reala decat dacă se incepe de timpuriu(frageda copilarie) și se continua permanent, iar legea pentru a fi effectiva trebuie sa fie total nediscriminativa cat și f. dura, altfel, REZULTATELE sunt cele actuale…
EDUCATIA…
”
(LevSt.-31/07/2020 la 18:37)
Festinul ignoranței
În ultimele două decenii, entuziasmul tâmp pentru noțiunea accesibil a plasat relația cu școala sub anatema generată de disprețul cvasicolectiv pentru canon și elită
(de Justina Irimia)___–-___
In celebrul film „Z” (cu Yves Montand, mare actor francez de origine italiana)***, un caracter face o paralela intre tratamentul = stropitul vitei-de-vie (contra filoxerei, specific) si evolutia tanarului, care -la fel- are nevoie de 3 tratamente ( stropiri), prima in scoala generala si chiar mai devreme, a doua ca si liceeni, studenti sau tineri lucratori si a treia in armata, toate acestea fiind evident ca au la baza educatia generala care implica si instructia, in sfarsit termenul obisnuit este EDUCATIE, iar omul(cel mai nidicol animal cunoscut), are nevoie de aceasta chiar zeci de ani(18/21 ani este doar un termen comercial), insa scoala este singura care poate sa se substitue si celor 7 ani de acasa si poate sa dea si o instructie lucrativa , oricui…Problema in Romania este ca -precum in politica- NOI NU am vrut sa folosim un model VERIFICAT( Sud Korean, Finlandez, etc.) , ci am mixat orice a aparut la orizont ca o fata Morgana, in special datorita faptului ca „piatra din varful unghiului” s-a schimbat si de cateva ori pe ciclu politic, adica minstrii educatiei( si consilierimea din dotare-si multe! cum zicea recent fierea pamantului-, adevarate Las Meninas, fara care geniile ministeriale nici la toaleta nu se duc!), de aici zicala cu „bordeie/ obicee”, a intrat perfect in functiune , dar , aducand cu sine o mare confuzie in randul copiilor si tinerilor…Mai mult , marea frana a realei educatii a devenit introducerea religiei in scolile publice, ca si cum bisericile nu ar fi avut dreptul sa-si ridice propriile scoli si sa transforme -daca vor- pe toti romanii in popi si preotese, insa goana dupa ciolanul imediat de zi-cu-zi si dorinta de a controla toata tara( in timp), a dus la aparitia acestei struto-camile ( noi nu avem natural nici struti nici camile, mai bine spunem porco-shobolanime), in care -formal- avem declarata o separare a puterilor in stat, insa -in realitate- politicul jinduieste dupa alianta cu popimea chiar mai dihai decat insasi popimea, tocmai pentru ca -in continuare- prin popime( ca o curea de transmisie), politicul manipuleaza masele, in cea ce a devenit trasatura de tara si neam, adica exploatare, oprimare si saracire, prin INDOBITOCIRE religioasa… Interesant cum( facand o paralela cu Spania), Romania , dupa un episod ultratraumatizant (iar ca ani, destul de similar cu cel spaniol) a ales exact ce duce la pierzanie, adica republica(Spania a ales intoarcerea la Monarhie) si a ales intoarcerea in Evul Mediu, desigur, prin religie, in timp ce Spania creste ca tara atee fiind una dintre cele mai bune tari din UE, preturile cele mai mici si siguranta cetateanului, cea mai inalta…In filmul „Behold A Pale Horse”2***, exista o replica, „Cu biserica nu ne putem lupta(3***)”, spusa (conform cartii) in 1956, adica la -aprox.-20 de ani de la terminarea razboiului civil, care s-a dovedit a nu fi tocmai cea realista, in timpurile care au urmat…(***-filmul respectiv, extrem de politic, a facut multi ani valuri si dupa castigarea Oscar-ului;///2*** filmul nu are nicio legatura cu „The Pale Horse”,roman de Agatha Christie, ci este bazat pe cartea ” Killing a Mouse on Sunday” -by Emeric Pressburger(Imre József Pressburger-care a studiat si la Timisoara!), al doilea regizor -ca importanta- dat de Ungaria, mapamondului, primul fiind Michael Cortiz(Curtiz was born Manó Kamine = Mihály Kertész) celebru cu „Casablanca”,Captain Blood”, etc.);///3*** replica spusa de seful politiei, jucat de Anthony Quinn(altfel, supranumit Zorba Grecul), dar care putea interpreata orice rol-inclusiv „opozantul”-, de orice parte a naratiuni, in respectivul film, insa eroul principal a fost ales sa fie jucat de Gregory Peck)…
„…femicid…”____–-____insa cel mai mare femicid din istoria Romaniei- chiar dacă nu la cel mai fizic mod- il constitue ANULAREA ALEGERILOR, care ( prin demonizarea și eventual extractia din cursa, a lui C. Georgescu-poate pe drept) au deschis calea- aproape AU GARANTAT- ca Romania sa fie in avangarda socială,mondiala prin PRIMA presedinte femeie, a tarii, insa ticalosii de atunci și de acum(care conduc tara) au ” macelarit-o” pe E.Lasconi, pentru ca niciunul din dulaii puterii(ciuca și ciolacu, de fapt,2 potai!) nu aveau vreo sansa, plus misoginismul lui iohan* și al „colegilor” E. Lasconi ( inclusiv UZURPATORUL n.dan) care nu pot accepta ca o femei ar fi mai buna decat ei…(*milogul iohan avea și alte motive , f. personale, el credeam ca daca-si prelungeste mandatului , va arata nemaipomenit, și va primi o functie mare( suprema) la NATO, sau macar la UE, insa a fost „citit” de mult timp- ca este doar un fanfaroni, intr-adevar, potrivit la circul romanesc…Dar nu și in afară!)
– Ludovic Orban: „Pe analizele sociologice pe care le aveam, Elena Lasconi ar fi câştigat turul II în România”. Ce scor ar fi obținut candidata USR (Ziare.com-Sambata, 29 Noiembrie 2025)(…)___–___iar iohan, ciuca și ciolacu, ERAU SIGURI de asta, in proportie de O MIE la SUTA(!!!), tocmai pentru asta au decis sa macelareasca și candidata , E.L,. cat și democratia românească, cata o mai fi fost, pentru ca acest act de suprema sfidare a vointei populare, dovedesc ca asemenea acte-la nivele mai reduse- s-au „intamplat” permanent, adica cumetriile și interesele inguste și meschine( de grup sau chiar persoanal), sunt „fibra” care a condus și conduce societatea românească, da, fiind vorba de intreaga societate, practic romanii( cu extrem de mici exceptii) sunt atat de amarnici și incrancenati la suflet, incat accepta „tinta” spre care se îndreaptă*, adica distrugerea integritatie statale, iar aceasta este confirmat constant și intens, prin adularea grupelor parazitare majore, armata, popime, academii, etc. cat și a „tatucilor” din varf, desi acestia ar trebuie sa fie in zeghe, asa cum arata practica realelor democratii**, Korea de Sud, Brazilia, și chiar cazul Marii Cetati, Franta, unde fostul pres-edinde N.S. a primit ani de inchisoare, și chiar a executat o luna, dupa gratii(* * și inca in pas alert și voios, însoțite de cantece/slogane „patriotice” precum , „nu ne vindem tara”, și „strainii sunt de vina'” fie occidentalii, fie rusii, in sfarsit , o alta meteahna a „spiritului” romanesc, blamarea altora, pentru rahatul in care se baga singuri…///**sau mai putin democrate, R.D. Congo, Peru,etc.)