Cyprus Confidential – investigație internațională: Oligarhi ruși, criminali, tirani și afaceriști controversați și-au pus banii murdari la adăpost în Cipru
O investigație jurnalistică internațională arată că Rusia și oligarhii săi și-au pus banii la adăpost în offshore-urile din Cipru. Pe lângă ei, în Cipru au ajuns și banii murdari ai liderilor unor regimuri autocratice, precum cel sirian. Peste 270 de reporteri din întreaga lume au analizat peste trei milioane de documente provenite dintr-o scurgere de informații și au luat urma banilor ascunși de politicieni sau afaceriști controversați. Printre ei se regăsesc și români care au utilizat companiile cipriote în utimii 20 de ani. În următoarele luni, Context.ro va publica materiale legate de afacerile care au avut la bază offshore-uri din Cipru.
Cipru este de foarte mult timp o intersecție a jocurilor geopolitice, un premiu contestat de imperii și un punct de întâlnire pentru diverse persoane, religii și bani. Acum, o investigație lansată de International Consortium of Investigative Journalists, The Organised Crime and Corruption Reporting Project, Paper Trail Media și alți parteneri media din Europa – printre care și Context.ro – arată modul în care Cipru, insulă situată în Estul Mediteranei, lângă Turcia, Siria și Liban, joacă un rol important în ceea ce privește transferul banilor murdari pentru regimul autocratic al președintelui Federației Ruse – Vladimir Putin – și alți dictatori brutali sau actori anti-democratici.
Printre ei regăsim lideri sirieni, acuzați de genocid, care au încercat să evite sancțiunile impuse de SUA împotriva companiei producătoare de petrol deținute de statul sirian, folosindu-se de intermediari din Cipru pentru a ascunde cereri de a cumpăra produse de la un furnizor de echipamente din Houston sau agenți ai Kremlinului care au transmis printr-o companie cipriotă plăți către un jurnalist german cunoscut pentru propaganda pro-rusă.
Investigația Cyprus Confidential, documentată timp de opt luni de jurnaliștii de investigație explorează modul în care Rusia controlează sfera politică și financiară din Cipru. Demersul jurnalistic mai explică modul în care Banca Centrală Europeană a eșuat în a-și exercita autoritatea asupra Insulei Cipru – stat membru al Uniunii Europene – sau în a ține în frâu un sistem bancar plin de fonduri ilicite. Mai arată modul în care, odată cu invazia Federației Ruse în Ucraina, divizia cipriotă a gigantului PwC a ajutat oligarhii ruși să își ascundă averea, minimizând efectele sancțiunilor impuse de Occident.
Documentele interne ajunse în mâna jurnaliștilor datează de la mijlocul anilor 1990 până la jumătatea lui 2022 și includ documente contabile, verificări ale afaceriștilor care dețin companii, cereri de deschidere de conturi bancare sau mailuri.
Puse laolaltă, aceste documente oferă o imagine fără precedent în interiorul sistemului financiar opac care a ajutat la îmbogățirea unor personaje controversate. Criticii susțin că abia acum ies la iveală consecințele negative ale dependenței insulei față de banii care vin din Rusia sau alte state străine.
„Când rușii au pătruns în Cipru, au adus după ei nu doar corupția rusă, au adus și crima organizată rusă, au adus și agenți ai serviciilor secrete ruse”, a transmis Boris Demash, un locuitor rus în Cipru și un critic al influenței Kremlinului.
În același timp, spune un istoric economist din Cipru, Alexander Apostolides, acești furnizori de servicii ciprioți, care au legături cu clasa politică și „care ar trebui să se supună legii, par întotdeauna că găsesc noi metode de a o evita și de a face lucruri ilegale sau cel puțin imorale”.
Sub influența Rusiei
Așa cum arată povestea Cyprus Confidential, finanțările din economia subterană sunt strâns legate de cele mai înalte niveluri ale conducerii țării mediteraneene. Modelul economic al insulei, cunoscut drept modelul cipriot, se bazează pe un sector financiar supradimensionat cu una dintre cele mai slabe legislații privind divulgarea datelor, o bancă centrală indulgentă și un tsunami de peste 200 de miliarde de dolari în investiții ruse, prin care oligarhii au cumpărat influență.
Investigația este centrată în jurul avocatului Nicos Anastasiades, cel care a construit o vastă rețea de companii off-shore, cu clienți din Federația Rusă. Nicos Anastasiades a fost președinte al Ciprului din 2013 până la începutul lui 2023. O investigație OCCRP din 2019 arăta că înainte ca Anastasiades să preia mandatul de președinte, partenerii lui dețineau funcții cheie în companii fantomă, suspectate că au pus în practică operațiuni masive de spălarea banilor sau care erau legate de afaceri cu aliați ai lui Vladimir Putin.
Președintele
După ce a preluat mandatul de președinte, Anastasiades a lăsat firma fiicelor lui și altor parteneri și a călătorit constant la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin și a încheiat tratate pentru a întări cooperarea economică și legăturile financiare dintre cele două țări.
În schimb, OCCRP arăta că documentele care au stat la baza investigației nu conțineau dovezi specifice că firma lui Anastasiades ar fi încălcat legea. De asemenea, compania a transmis un punct de vedere prin care respingea acuzații că ar încălca legea și, în plus, cita o decizie a autorităților cipriote prin care arăta că firma nu a fost implicată în activități ilegale.
ICIJ a descoperit că 25 de cetățeni ruși aflați pe lista sancțiunilor occidentale pentru implicarea în anexarea Crimeei din 2014 se regăseau printre clienții companiilor cipriote de consultanță. Ulterior, ICIJ a descoperit alți 71 de clienți ruși aflați pe lista sancțiunilor impuse de Occident pentru invazia Federației Ruse în Ucraina, din 2022.
Printre aceștia se numără 44 de persoane expuse politic, funcționari publici sau persoane ale căror rude lucrează pentru companii deținute de statul rus. Totodată, printre cei 104 miliardari ruși prezenți în lista Forbes, 67 dintre ei se regăsesc în documentele analizate în cadrul investigației.
Astfel, ICIJ a găsit în scurgerea de informații aproape 800 de companii înregistrate în jurisdicții opace și care au aparținut unor cetățeni ruși aflați pe lista sancțiunilor impuse de Occident încă din 2014. Însă documentele la care am avut acces datează cel târziu din aprilie 2022, astfel că nu putem trage concluzia că aceste companii de consultanță au continuat să ajute oligarhii ruși chiar și după invazia în Ucraina.
Analizându-le împreună, cele 3.6 milioane de documente, chiar dacă reprezintă doar o mică parte din industria off-shore din Cipru, arată cum un stat membru al Uniunii Europene este un hub financiar important pentru Federația Rusă. Documentele pun în lumină și stilul de viață extravagant al oligarhilor – yachturile lor, colecțiile de artă ale unor pictori precum Matisse sau Monet sau concerte private susținute de Amy Winehouse, Red Hot Chilli Peppers sau alte staruri rock faimoase.
Consultanții
Investigația pune în lumină, de exemplu, modul în care un gigant din lumea financiară – PwC, cunoscut drept PricewaterhouseCoopers, și-a pus reprezentanța din Cipru și pe cei 1.100 de angajați ai săi în serviciul aliaților lui Putin. PwC l-a ajutat pe Alexey Mordashov, unul dintre cei mai bogați afaceriști ruși din domeniul industrial, să transfere 1,4 miliarde de dolari în ziua în care a fost pus pe lista sancțiunilor.
În același timp, PwC Cipru a ajutat alți doi oligarhi ruși, catalogați de Marea Britanie drept aliați cheie ai lui Putin, să transfere 100 de milioane de dolari.
PwC Cipru a colaborat cu 12 din cei 25 de oligarhi ruși sancționați în 2014. La câteva luni după invazia Federației Ruse în Ucraina, de la începutul lui 2022, PwC anunțase că va pleca din țara condusă de Vladimir Putin și le ceruse filialelor sale să nu mai colaboreze cu oligarhi aflați pe lista sancțiunilor.
Investigația noastră mai arată că, imediat după acel anunț, parteneri ai PwC Cipru au fondat o altă companie de consultanță care a preluat administrarea unor companii deținute de oligarhi sancționați. Sediul Kiteserve se află în aceeași clădire în care se află și sediul PwC Cipru.
Investigația Cyprus Confidential mai arată că o altă companie înființată de foști parteneri PwC – Abacus Ltd. – se află în centrul unei dispute legale ce-l include pe miliardarul rus Petr Aven. Acesta este investigat pentru că s-a folosit de compania de consultanță din Cipru pentru a evita sancțiunile aplicate de Occident.
Abacus a oferit servicii de consultanță pentru 60 de companii înființate în Cipru și controlate de oligarhi ruși, de obicei în tandem cu PwC.
Remedierea
Marea Britanie a acuzat un important furnizor cipriot de servicii corporative, Demetris Ioannides, că „a ajutat cu bună știință oligarhi ruși sancționați să își ascundă activele în rețele financiare complexe”.
Din analiza datelor aflate în posesia ICIJ reiese că firma lui Ioannides, MeritServus, s-a ocupat de afacerile a peste 100 de companii și trusturi din Cipru deținute sau controlate de oligarhi ruși, inclusiv de propagandistul Kremlinului, Konstantin Malofeyev, care era deja vizat de sancțiuni occidentale
În prezent, documentele Cyprus Confidential arată că MeritServus a avut o relație strânsă cu unul dintre cei mai importanți oligarhi ruși, Roman Abramovici. Miliardar stabilit de mult timp în Marea Britanie, Abramovici a simbolizat, într-un fel, faptul că elitele occidentale au îmbrățișat oligarhia lui Putin. Cu o avere de 9 miliarde de dolari, Abramovici făcea parte din cercul intim al lui Putin încă de la sfârșitul anilor 1990. El a devenit cunoscut în Occident pentru flota sa de iahturi și ca proprietar pe termen lung al Chelsea Football Club, echipa profesionistă de fotbal din Marea Britanie.
ICIJ a constatat că MeritServus a ajutat la administrarea a nu mai puțin de 14 fonduri de investiții înregistrate în Cipru, deținute sau controlate de Abramovici. Uneori, activitatea a fost efectuată în tandem cu filiala din Cipru a gigantului contabil Deloitte, pe care Ioannides l-a fondat la începutul carierei sale. MeritServus a furnizat, de asemenea, servicii companiilor lui Abramovici înregistrate în jurisdicții secrete, inclusiv în Insula Man, Jersey și, în principal, în Insulele Virgine Britanice, unde au fost înregistrate majoritatea companiilor deținute de Abramovici, adică aproape 100, după cum a descoperit ICIJ.
Cyprus Confidential arată, de asemenea, că o entitate controlată de Abramovici a vândut o cotă foarte profitabilă dintr-o companie de publicitate către o entitate controlată de Serghei Roldugin. Violoncelist și prieten de lungă durată al lui Putin, Roldugin a fost expus în Panama Papers ca fiind o figură majoră într-o rețea care a transferat peste două miliarde de dolari prin intermediul băncilor și al companiilor fantomă. Trezoreria SUA l-a sancționat pe Roldugin în iunie 2022, calificându-l drept un „custode al averii offshore a președintelui Putin” .
Clubul de fotbal Chelsea se confruntă cu noi probleme legate de modul în care fostul proprietar Roman Abramovici a finanțat succesul clubului, după ce documentele scurse au dezvăluit o serie de plăți secrete care e posibil să fi încălcat regulile stricte ale fotbalului, inclusiv cele privind „fair-play-ul financiar”.
Documentele scot la iveală un deceniu în care s-au efectuat plăți în valoare de zeci de milioane de lire sterline prin intermediul unor offshore-uri aparținând lui Abramovici și aparent omise din conturile financiare ale clubului Chelsea.
Este posibil ca entitățile controlate de Abramovici să fi ocolit în secret regulile care guvernează fotbalul internațional, contribuind astfel la propulsarea clubului Chelsea în vârful ierarhiei, în detrimentul rivalilor săi. Inclusiv: efectuarea de plăți către companii legate de agenții unora dintre cei mai de succes jucători ai clubului și pentru un manager câștigător al titlului. De asemenea, au făcut plăți către proprietarii altor trei cluburi, ceea ce a subminat integritatea sportului și a încălcat normele care guvernează fair play-ul financiar. În plus, au finanțat în secret acțiunile unui avocat belgian care a contestat fără succes aceste reguli, care au fost concepute pentru a limita capacitatea unui patron de echipă bogat de a finanța performanța.
Documentele arată, de asemenea, că Abramovici s-a asociat cu super-agentul Pinhas „Pini” Zahavi într-o afacere în cadrul căreia a cumpărat drepturi asupra a cel puțin 21 de fotbaliști, inclusiv asupra unora cu vârsta sub 18 ani. Astfel de aranjamente, cunoscute sub numele de „proprietate a unei terțe părți”, au fost interzise de FIFA, organismul internațional de guvernare a fotbalului, în 2015, deoarece reprezintă o formă de exploatare a jucătorilor.
Abramovici a fost forțat să vândă clubul după ce a intrat sub incidența sancțiunilor din Marea Britanie și UE anul trecut.
Relația cu despoții
Poate cel mai frapant este faptul că proiectul Cyprus Confidential arată cum modelul economic al insulei a contribuit la unele dintre cele mai mari prejudicii ale secolului.
Investigația scoate la iveală discuții detaliate între compania petrolieră de stat siriană (SPC) și un intermediar înregistrat în Cipru cu privire la achiziționarea de echipamente de foraj produse de producătorul NOV Inc. din Houston.
Aceasta aduce dovezi potrivit cărora compania petrolieră siriană și un intermediar din Cipru s-au pregătit să efectueze cel puțin cinci tranzacții între 2014 și 2019 pentru a obține echipamente NOV.”
SPC este deținută de Siria și controlată de guvernul lui Bashar al-Assad. Statele Unite au acuzat regimul său de genocid și, în 2011, au impus o interdicție strictă asupra exporturilor către Siria, numind în mod specific SPC în sancțiuni.
Compania NOV, listată la bursa din New York, a declarat într-un raport privind valorile mobiliare din 2017 că a renunțat la afacerile cu Siria cu cel puțin trei ani înainte. Documentele arată că HA Cable și SPC au continuat să discute despre achizițiile de echipamente NOV către Siria după acea dată. Documentele au fost obținute de la Demetrios A. Demetriades LLC, o firmă de avocatură cipriotă care apare în proiectul Pandora Papers 2021 al ICIJ și care a fost revizuită acum în cadrul investigației Cyprus Confidential.
Într-o corespondență din 2014, SPC a comunicat HA Cable că ia legătura pentru a cumpăra piese „de origine americană” la sugestia „National Oilwell Varco”, așa cum era cunoscută NOV la acea vreme. Doi ani mai târziu, SPC a declarat că direcționa către HA Cable o cerere privind achiziționarea de echipamente NOV „din cauza sancțiunilor impuse de SUA [sic] asupra Siriei”. În 2019, compania siriană a îndemnat HA Cable să cumpere pompe și dispozitive de tracțiune NOV „cât mai curând posibil”.
Ofițerul care monitoriza conformitatea la NOV Inc., Brent Benoit, a declarat pentru ICIJ într-un e-mail că societatea și-a revizuit tranzacțiile și nu a găsit nicio dovadă că NOV a fost implicată în vânzări către H.A. Cable Export în perioada în care au avut loc discuțiile dintre H.A. Cable și SPC. Dar nu a răspuns la întrebarea referitoare la scrisoarea pe care SPC a declarat în iunie 2014 că a primit-o de la NOV, prin care se făcea referire la HA Cable Export.
Cu ajutorul Rusiei, al Iranului și al unui flux constant de venituri din petrol, Assad a întors, de atunci, situația în războiul civil din Siria în favoarea sa.
Printre alte dezvăluiri, documentele Cyprus Confidential arată cum insula s-a transformat într-un magnet pentru o mulțime de oameni bogați și puternici care caută un avantaj în zonele gri din punct de vedere etic. Printre clienții expuși în Cyprus Confidential se numără: un avocat implicat în vânzarea de programe de spionaj unora dintre cele mai brutale regimuri din lume, un fost politician european de rang înalt care a mers să lucreze pentru un oligarh rus acum sancționat, potrivit Reporter.lu, și un oligarh rus sancționat care a ajutat în secret la finanțarea unui film despre Holocaust alături de contribuabilii europeni, potrivit Reporter.lu, Knack.be, Le Soir și De Tijd.
Scriitorul lui Putin
Printre numeroșii occidentali care și-au construit o carieră încercând să justifice Rusia și pe liderul său autocrat se numără Hubert Seipel, un jurnalist, autor și personalitate de televiziune german. El și-a construit brandul promovând accesul său de neegalat la președintele rus, promovând imagini cu ei vânând cerbi împreună în Siberia și plimbându-se prin Moscova pe bancheta din spate a unei limuzine. Portretele pe care Seipel, în vârstă de 73 de ani, le-a realizat au fost extrem de favorabile, dar i-au adus și premii și aprecieri pentru că a prezentat Rusia altfel decât ca pe o amenințare mondială.
Documente divulgate de un prestator de servicii financiare cipriot dezvăluie acum că, în anii 2018 și 2019, Seipel a încasat două plăți în valoare totală de 738.000 de dolari ca „sponsorizare” de la o companie fantomă care are legături cu Alexey Mordashov, un oligarh rus aflat în prezent sub sancțiune în SUA și Europa pentru presupusele sale legături strânse cu Kremlinul. Un avocat care lucrează pentru conglomeratul siderurgic Severstal al lui Mordashov a fost martor la acord în numele sponsorului, arată înregistrările.
O notă scrisă de mână pe un document din 2018 arată că sponsorizarea a fost „pentru scrierea unei cărți despre [mediul politic] din Federația Rusă”. O altă notă de pe același document se referă, de asemenea, la un acord din 2013 pentru o „biografie a lui Putin”. Autorul a publicat o carte în limba germană al cărei titlu se traduce prin „Putin. Perspective interne ale puterii”, doi ani mai târziu.”
De-a lungul anilor, mass-media și industria editorială din Germania au preluat lozincile lui Seipel și l-au consacrat drept unul dintre cei mai importanți analiști ai Rusiei din țară.
În ceea ce-l privește, Seipel a negat vehement că se află pe statul de plată al Kremlinului. Când a fost presat în acest sens în timpul unui interviu radiofonic din 2021, el a răspuns cu un categoric „Nu!”.
Înregistrările arată că plățile către jurnalist au fost făcute de Cypcodirect și PwC Cipru.
- De: Neil Weinberg și Spencer Woodman. Au contribuit: Matei Rosca, David Kenner, Tanya Kozyreva, Dean Starkman, David Rowell, Whitney Joiner, Fergus Shiel, Delphine Reuter, Karrie Kehoe, Jelena Cosic, Jesus Escudero, Agustin Armendariz, Miguel Fiandor, Denise Ajiri, Emilia Diaz-Struck, Scilla Alecci, Brenda Medina, Eve Sampson, Richard H.P. Sia, Kathleen Cahill, Angie Wu, Tom Stites, Hamish Boland-Rudder, Joanna Robin, Carmen Molina Acosta, Hans Kobersteinz (ZDF), Bastian Obermayer, Frederik Obermaier and Timo Schober (Paper Trail Media/Der Spiegel), Kira Zalan and Stelios Orphanides (OCCRP)
Acest material este o adaptare a articolului publicat de ICIJ.
*Materialele din seria #CyprusConfidential publicate de Context.ro fac parte din proiectul Coaliția Jurnalism colaborativ în Europa într-un context global (CJEGC)
Pe aceeasi tema
Pe aceeasi tema