Comisar-șef de la Crimă Organizată reținut după ce a furnizat înregistrări dintr-un dosar penal unei persoane căreia îi datora zeci de mii de euro
Un comisar-șef de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate a fost reținut miercuri, fiind acuzat de DNA că a pus la dispoziție unei persoane interceptări dintr-un dosar în care făcea cercetări. Ofițerul ar fi avut o datorie de zeci de mii de euro la individul căruia i-a furnizat informațiile.
Comisarul Marius Coriolan Andrica ar fi înmânat unei persoane, martor în dosarul în care este inculpat, un hard disk cu înregistrări ale discuțiilor purtate de un fost partener de afaceri al martorului cu alte persoane. Interceptările erau rezultate în urma unor activități de supraveghere tehnică într-un dosar penal în care Andrica era delegat să efectueze cercetări.
Potrivit informațiilor obținute de Context.ro, Andrica ar fi avut o datorie de 101.000 euro la persoana căreia i-a furnizat înregistrările, după ce ar fi împrumutat 56.000 euro pentru el și alți 65.000 euro pentru un prieten, însă ar fi returnat doar o parte. Comisarul și prietenul său ar fi încercat să-și plătească datoria cu diverse terenuri, neînregistrate la Cadastru.
Andrica ar fi motivat că a furnizat înregistrările unei alte persoane cu scopul de “a afla date de interes operativ”.
Infracțiunile pentru care comisarul-șef este acuzat de DNA – permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în formă continuată, și transferul neautorizat de date informatice – s-au petrecut anul acesta, în perioada aprilie-iunie, după cum a transmis DNA într-un comunicat.
Comisarul șef urmează sa fie prezentat în cursul zilei de joi la Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Pe aceeasi tema
Pe aceeasi tema