Cei 11 numiți de șeful Curții de Conturi să managerieze proiectul anchetat de Parchetul European au încasat salarii de peste 2 milioane de lei

18 apr., 2024

Un proiect al Curții de Conturi care a costat aproape 30 de milioane de lei este anchetat acum de Parchetul European (EPPO). Șeful instituției, Mihai Busuioc, a fost cel care i-a nominalizat pe cei care aveau să managerieze proiectul și să câștige, în medie, câte 195 de mii lei. Din 11 oameni, cinci erau consilierii săi.

În 2019, președintele Curții de Conturi a numit echipa de management a proiectului: 11 angajați ai instituției care au fost remunerați în total cu 2.144.857 lei. Cinci dintre aceștia erau consilierii din cabinetul președintelui, altul era consilierul unui vicepreședinte al instituției, alți trei consilieri la diferite departamente.

Consilierii Președintelui

Manager de proiect a fost desemnată Simona Nicoleta Comșa, consiliera președintelui Busuioc din 2018. Nu a mai deținut funcții publice anterior. Soțul său, în schimb, a fost consilierul lui Vasile Blaga (PDL) în timpul celor două mandate de ministru al Administrației și Internelor, dar și când Blaga conducea Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței. Potrivit declarației de avere depusă în 2009, acesta a încasat bani și de la Primăria București, când primar era Adriean Videanu (PDL), dar și de la Partidul Democrat Liberal. De asemenea, era membru în consiliul de administrație al Companiei Naționale de Investiții. Comșa a fost remunerat de Banca Mondială pentru servicii de consultanță, în perioada 2018-2020, și a oferit consultanță pentru mai multe instituții ale statului, așa cum reiese din declarațiile de avere ale soției.

Manager de proiect asistent a fost numit un alt consilier al președintelui instituției. Venit la Curtea de Conturi în 2017 odată cu Busuioc, Dumitru Nichita are studii în teologie și a fost consilier parlamentar din 2014, apoi consilier la Ministerul Afacerilor Externe în 2017 și director de cabinet al ministrului delegat pentru Afaceri Europene. Nichita este și președintele Comitetului de Etică din Curtea de Conturi.

Tudor Toma, fost secretar al Primăriei Municipiului București în perioada 2007-2016, în timpul mandatelor lui Adriean Videanu și Sorin Oprescu, a fost consilier în cabinetul demnitarului la Curtea de Conturi în perioada 2019-2021. Din 2021 ocupă funcția de director al Direcției Juridice la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. În 2019 a fost desemnat consilier juridic în echipa de management a proiectului “CCR-SAI pentru cetățean”.

Amanda Vladu Bosovcki a fost consilier la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din 2015 până în 2017, concomitent a fost și membru în Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Locuințe, apoi consilier în Secretariatul General al Guvernului. Din 2019 consilier al președintelui Curții de Conturi, în august același an a fost pusă de șeful instituției pe lista echipei care urma să managerieze proiectul anchetat acum de EPPO, ca expert coordonator.

Un alt consilier al președintelui din 2019, Costel Costineanu, a fost și el desemnat expert coordonator în proiectul Curții de Conturi. Anterior, a fost coleg cu Mihai Busuioc la ANCPI, unde Costineanu era director al Unității de Management al Proiectului Cadastrului General și Publicității Imobiliare pe când Busuioc a fost, pe rând, director și director adjunct al instituției.

Consilierul vicelui

Gabriel Vasile Oltean era consilierul personal al vicepreședintelui Curții de Conturi, Vasile Cosmin Nicula, când Busuioc i-a atribuit rolul de expert coordonator în “CCR-SAI pentru cetățean”. Oltean are un CV bogat: în perioada 2004-2005 a ocupat funcția de șef al Corpului de control al Prefecturii Hunedoara, iar mai apoi a fost consilier sau membru în consiliul de administrație la mai multe companii la care statul este acționar majoritar sau semnificativ, dar și om de afaceri. De asemenea, face parte din Marea Lojă a masonilor din România. În declarația de avere depusă în 2023 a trecut trei împrumuturi în valoare totală de aproximativ 63.800 euro către o companie înființată de fiul și nora sa. În prezent, firma, care este un centru medical, e deținută oficial doar de noră, în timp ce fiul în vârstă de 34 de ani este medic și a ocupat, pe rând, funcția șef de secție, director medical și apoi, până recent, cea de manager al Spitalului Colentina.

Alți consilieri

Cristian Eugen Kovari, consilier la Direcția de Investiții, Achiziții Publice și Patrimoniu în cadrul Curții de Conturi din 2016, a făcut și el parte din echipa de management alcătuită de Mihai Busuioc, fiind responsabil cu achizițiile publice. Din 2012 a fost consilier pe achiziții la Primăria Sector 2, mai apoi expert principal la Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București.

Răzvan Vasile Ghindăoanu, consilier în cadrul serviciului comunicare, a ajuns la Curtea de Conturi în 2019, iar ulterior a fost nominalizat și pe lista echipei care urma să managerieze proiectul drept responsabil cu vizibilitatea. Pe Facebook se prezintă ca fiind fotograf profesionist și administrează și o firmă, însă în declarațiile de avere nu se regăsesc și veniturile câștigate din această activitate. Și soția sa a fost angajată la Curtea de Conturi în 2021, ca auditor public extern, după ce a lucrat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene ca expert în administrație publică.

Angajată în instituție în 2018 pe post de consilier în compartimentul Unitatea de Implementare a Proiectelor, Simona Ionela Negrilă a fost numită secretară în echipa de management a proiectului SAI de către șeful instituției și, între timp, a devenit auditor la Curtea de Conturi.

Costel Tănase, auditor public extern și numit de către Mihai Busuioc în 2020șef al Serviciului pentru auditul sistemelor informatice, a avut rolul de expert coordonator în “CCR-SAI pentru cetățean”.

Iar responsabil financiar a fost desemnată Ana Maria Radu, expert financiar și șef de birou la Curtea de Conturi.

Cine este președintele Curții de Conturi, șeful consilierilor care au manageriat proiectul investigat de Parchetul European

Mihai Busuioc a fost numit la șefia Curții de Conturi în octombrie 2017, pe un mandat de nouă ani. Anterior, a ocupat mai multe funcții publice, între care secretar general al MDRAP, în timp ce ministerul era condus de Liviu Dragnea, apoi de Sevil Shhaideh. Busuioc este considerat un apropiat al fostului lider PSD.

  • CV-ul lui Mihai Busuioc, aici

A deținut și calitatea de membru în consiliul de administrație la mai multe companii naționale precum ROMARM SA, Transgaz, Romgaz, Uzina Mecanică Plopeni, Compania Națională de Investiții, dar și în consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și Agenția Națională pentru Locuințe și a fost director adjunct și director general la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. A fost și membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK.

În 2018, Mihai Busuioc a solicitat și a primit „din fondul locativ administrat de R.A.-A.P.P.S. un apartament situat în București, cu destinația de reședință oficială”.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, președintele Curții de Conturi deține împreună cu soția un teren intravilan de aproape 1700 mp în Corbeanca, un apartament de 88 mp în București și un BMW din 2016. De asemenea, are în conturi peste 211 mii euro, aproape 411 mii de dolari și peste 437 mii de lei și a acordat împrumuturi de 47 mii de euro. Busuioc a declarat că a încasat într-un an venituri de 336 mii de lei de la Curtea de Conturi.

Despre autor: Iulia Stanoiu

Avatar of Iulia Stanoiu
Iulia Stănoiu este jurnalist de investigații al CONTEXT. Înainte, a făcut parte, timp de șapte ani, din echipa radioului din orașul natal, ca prezentator și reporter și a activat vreme de patru ani în presa scrisă. În 2023, a primit Premiul I la Gala Superscrieri, la categoria Debut Jurnalistic, pentru seria de investigații “Președinte de județ”. Iulia face parte din proiectul Rețeaua Minciunilor (Firehose of Falsehood) – o echipă de jurnaliști de investigație din 13 țări din Europa Centrală și de Est, afiliată OCCRP, care investighează rețelele care diseminează online dezinformarea, propaganda pro-rusă și conspirațiile. Iulia a contribuit și la investigația internațională Shadow Diplomats, coordonată de International Consortium of Investigative Journalists.

6 Comments

  1. Avatar of Mari
    Mari 18 apr., 2024 at 12:01 - Reply

    Obiectivul declarat al lui Busu este sa neutralizeze Curtea de Conturi sa o aduca la stadiul de SRL de consultanta. Nereusind asta prin lege, (a incercat) a facut-o prin regulamente si proceduri interne. Constant solicita sa nu se mai faca sesizari penale cand se gasesc prejudicii. Sa se faca numai recomandari. El insusi este victima unei sesizari penale a Curtii de Conturi pt activitatea anterioara ajungerii presedinte.

  2. Avatar of Ulia
    Ulia 19 apr., 2024 at 12:54 - Reply

    Asta e nu e o investigatie, e doar un search pe google. Orice proiect european care a durata de viata de 3-4 ani are diferite componente in functie de livrabilele care trebuie facute si expertii cooptati pentru realizarea lor. Daca asta era investigatie analiza componentele proiectului si ce s-a facut pe fiecare din ele de fiecare din membrii grupului.
    De retinut e ca Parchetul European daca ancheteaza acest proiect si nu gaseste lucruri gresite se poate indrepta catre cel are a irosit resursele europene pentru o investigatie fara fond. Trebuia sa adunati si date despre activitatea EPPO.
    De altfel, orice proiect european primeste fonduri UE doar dupa ce sunt verificate anumite criterii. Practic EPPO ar trebui sa verifice cum a acordat Comisia finantarea pe acest proiect.

    • Avatar of Enolagay
      Enolagay 23 apr., 2024 at 21:02 - Reply

      Zău..?
      Nu a găsit nimic greșit? Și atunci de ce nu face Eppo o declarație publică precum că totul a fost impecabil… si să îl pupe în bot pe cel ce a avut geniala idee a proiectului…? Eu cred ca este ceva putred

  3. Avatar of Scufita rosie
    Scufita rosie 21 apr., 2024 at 20:53 - Reply

    Moderam si postam numai comentariile favorabile?

  4. Avatar of Enolagay
    Enolagay 23 apr., 2024 at 15:36 - Reply

    Nu el este victima. Curtea de Conturi este victima unui mediocru, unui impostor, unui personaj care și-a dorit să obțină această funcție ca să oprească un proces în care era implicat în calitate de ordonator de credite incompetent, ca să scape de consecințele acelui proces. Pur și simplu crede că se poate răzbuna pe o întreagă instituție. Și să o reformeze, adică să o deformeze, să o amputeze. Cică inovează în audit… când singura lui ”contribuție” este aceea că a transformat controlul în taclale… Omul este oricum un habarnist.

  5. Avatar of Doriana
    Doriana 23 apr., 2024 at 21:07 - Reply

    Zău..?
    Nu a găsit nimic greșit? Și atunci de ce nu face Eppo o declarație publică precum că totul a fost impecabil… si să îl pupe în bot pe cel ce a avut geniala idee a proiectului…? Eu cred ca este ceva putred

Leave A Comment

Pe aceeasi tema

Pe aceeasi tema