Anonimii care varsă bani în publicitate electorală pe rețele sociale. Zeci de mii de euro cheltuiți în patru luni

capturi Meta
- Update 28.04.2025: Peste 45 de mii de euro au fost plătiți în ultimele 30 de zile către Meta pentru propagandă electorală nemarcată de către șase conturi de Facebook. Expert Forum (EFOR) a trimis o sesizare către AEP referitoare la cheltuielile acestora pentru publicitate politică și denigrarea unor candidați la prezidențiale.
Trei dintre acestea pare că fac parte din aceeași rețea anonimă, fiind create pe 4 februarie, cu poze generate cu inteligența artificială la profil. “Mircea Lupu” plătește pentru promovarea unor clipuri favorabile lui Victor Ponta și altele în care Crin Antonescu și Nicușor Dan sunt denigrați. Celelalte două, care au ca poză de copertă o imagine identică, promovează, în principal, clipuri anti-Antonescu, dar și anti-Dan.
O altă pagină creată recent, “Realitatea de România”, sponsorizează videouri pro Ponta, similare cu cele pe care le promova “România pe primul loc”, o pagină care a fost ștearsă după ce a plătit aproximativ 48 de mii de euro în trei luni pentru reclame pe platforma Meta în favoarea candidatului la prezidențiale.
Pagina “Le Caragiale” a plătit pentru a sponsoriza postări anti-Nicușor Dan și anti-Victor Ponta, la fel și “Salvăm România”, care a avut cheltuieli și pentru postări anti-George Simion.

Cheltuieli cu reclame politice, perioada 27 martie – 25 aprilie. Sursa: Meta
O pagină de Facebook anonimă a început, de o săptămână, să pompeze bani în postări sponsorizate, în timp ce alte cinci pagini neasumate continuă să plătească zeci de mii de euro pentru promovarea unor postări anti Nicușor Dan, Crin Antonescu, George Simion și favorabile Elenei Lasconi și lui Victor Ponta.
Cu o poză generată cu AI la profil, pagina de Facebook “Mircea Lupu” creată pe 4 februarie a plătit în jur de 4000 de euro într-o săptămână pentru reclame pe platformă.

captură Facebook
Pagina a promovat trei postări anti-Nicușor Dan plus un video în care sugerează că în turul doi al alegerilor prezidențiale ar intra Ponta și Simion. “Competiția rămâne între cei doi: Simion și Ponta. Zgomot contra strategie”, spune vocea care narează clipul.

captură Facebook
Videoul postat în 8 aprilie a fost redistribuit de pe pagină de o mie de ori, a înregistrat peste 3500 de reacții și utilizatorii platformei de socializare au adăugat mai bine de 310 comentarii. Clipul a fost sponsorizat cu peste 2500 de euro.
Pentru celelalte trei postări, sponsorizarea a costat minim 250 de euro și maxim 1600 de euro.

captură Meta
Deși pagina e urmărită de numai 20 de conturi Facebook, unul dintre clipurile promovate are 1,2 milioane de vizualizări, 2100 de reacții și peste 400 de comentarii.
Alte cinci pagini continuă să ruleze reclame pentru postări, deși Expert Forum (EFOR) a sesizat Biroul Electoral Central (BEC) cu privire la conținutul sponsorizat de aceste pagini, iar BEC a decis eliminarea unor postări de pe platforma Meta. EFOR a transmis, pe 15 aprilie, o nouă sesizare referitoare la faptul că paginile continuă promovarea unor materiale de publicitate politică. Despre aceste pagini Context.ro a mai scris aici
Patru dintre conturi și-au schimbat numele pe 27 martie și au început să ruleze reclame care conțin atacuri la adresa candidaților la președinție George Simion, Crin Antonescu și, cel mai frecvent, Nicușor Dan.
Una dintre pagini promovează o postare favorabilă lui Ponta, în care scandalul inundațiilor e prezentat ca fiind ”făcătură a sistemului” care s-a activat împotriva lui. Până la data de 12 aprilie, paginile au plătit în jur de 49 de mii de euro către Meta.

captură Meta, biblioteca de reclame
Cea de-a cincea pagină, “Fluxdestiri”, și-a schimbat denumirea de două ori din 2013, când a fost creată. A investit 17 mii de euro în perioada 13 ianuarie-12 aprilie în postări sponsorizate cu mesaje împotriva lui Crin Antonescu, George Simion și, în special anti-Nicușor Dan.
Cei mai mulți bani, peste 2500 de euro, au fost plătiți pentru promovarea unui video în care Elena Lasconi e prezentată drept victima USR și a lui Nicușor Dan.

captură Facebook
Pe aceeași temă
Pe aceeași temă
