Achiziții nesănătoase: Pe cine plătesc spitalele pentru servicii IT și echipamente medicale
sursa foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Mai multe companii cu legături politice sau cu oameni din sistemul sanitar primesc milioane de lei de la spitale pentru furnizarea echipamentelor medicale și a serviciilor IT, arată ultimul raport al Expert Forum. Acesta indexează peste un milion de contracte alocate de spitale și unități medicale în perioada 2007-2024 pentru achiziția de servicii IT și echipamente medicale. Spitalele optează pentru proceduri netransparente, atribuie contracte direct firmelor abonate, iar digitalizarea făcută de stat mai mult încurcă analiștii.
Expert Forum a publicat pe 7 octombrie partea a doua a raportului „Achiziții (ne)sănătoase”, care radiografiază cheltuielile din sistemul de sănătate pentru servicii IT și pentru instrumente medicale. Raportul integral poate fi citit aici.
Raportul arată că spitalele din țară au dat milioane de euro unor firme legate de PSD, PNL și UNPR, sau de acționari care sunt implicați în dosare penale legate de fraudă în achiziții publice și de foști funcționari din sistemul sanitar. Majoritatea licitațiilor au fost câștigate după ce au fost depuse doar două oferte, iar multe dintre ele sunt încheiate prin negocieri fără publicare, procedură care „reduce transparența procesului”, mai precizează sursa citată.
Amprenta lui Sebastian Ghiță
Milioane de lei ajung la firme de apartament, care au doar 1-2 angajați sau la grupuri de companii care gravitează în jurul unei singure familii. Cel mai relevant caz prezentat în raport este cel al lui Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanțe PNL sub Tăriceanu și Boc, condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare și, conform unei investigații România Curată, apropiat al fugarului Sebastian Ghiță.
În jurul lui, al fiului, fostei soții și ai partenerilor de afaceri care au legături cu clanuri interlope și politicieni, gravitează trei companii: Romanian Soft Company, Genius IT și Medist Imaging. Toate primesc contracte de la spitale atât pentru servicii IT, cât și pentru echipamente medicale. Împreună au câștigat peste 33 de milioane de lei de la unități sanitare din țară.
Alte nume de companii relevante care apar în raportul de la Expert Forum sunt:
- Helion Security, legată de finul primarului PNL din Oradea, care a primit 8,4 milioane de lei pentru servicii IT.
- Trencadis – 2,8 milioane de lei; deținută de fostul CIO guvernammental și fondată de Radu Negulescu, șeful campaniei online din 2014 a lui Klaus Iohannis
- Secure Expert Software și Adir Soft Advertising, care au obținut împreună 5,1 milioane de lei și care sunt legate de fosta soție a fostului director CASS București, Răzvan Geambașu și implicate într-un dosar instrumentat de DNA pentru constituire de grup infracțional organziat și trafic de influență pentru decontări ilegale.
- Medical Technology Consulting – 2,5 milioane de lei din contracte atribuite direct; deținută de Dumitru Iulian Popescu, deputat PSD și UNPR și fost consilier personal al președintei CNAS în 2019.
- Minimed, companie care a primit 94 de milioane de lei pentru echipamente medicale, controlată de un fost consilier general PSD, denumit de presă „locotenentul Băluță”.
- Sobis Solutions – 1,1 milioane de lei pentru compania controlată de Muller Hans Martin, penelist apropiat de Iohannis, conform unei investigații Context.ro
- Editronic International – 2,7 milioane de lei pentru repararea echipamentelor medicale, unde co-acționar este Mihuțoiu Cristian, trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu într-un dosar care viza o achiziție supraevaluată.
- Nova Tech Med; RISE Project scria că directorul firmei nu a vândut seringi către spitale și că a „păcălit statul cu sute de mii de lei, transferând mai multe companii cu datorii către o rețea de trafic cu migranți.”
- Roval Med, care a primit direct peste 43 de mii de contracte în valoare de 50,2 milioane de lei. Unul dintre fondatorii firmei este Hildeg Robertino Cătălin, denunțătorul lui Coldea, condamnat în 2024 la patru ani de închisoare pentru că a sifonat bani europeni.
Pe lângă banii care se învârt în jurul unor familii influente și felul netransparent în care spitalele decid să aloce fonduri publice, Expert Forum atrage atenția că statul împiedică analiza acestor fenomene.
„Calitatea slabă a datelor furnizate limitează posibilitățile de analiză și a condus la eforturi susținute de procesare, care reduc de fapt capacitatea de analiză a datelor. Considerăm că acest fapt reduce și transparența proceselor de achiziție, posibilitatea de identificare a neregulilor și acuratețea unor analize precum este cea de față. Notăm posibilitatea ca unele dintre statistici să nu fie foarte precise din cauza calității datelor. Considerăm că atât timp cât guvernul și-a asumat că va publica aceste date, ele trebuie să fie și utilizabile”, se arată în raportul citat.
Bazele de date cu achizițiile publice, care ar trebui să le permită experților să analizeze sistematic banii cheltuiți de instituțiile publice, nu sunt standardizate, au date lipsă și se schimbă de la semestru la semestru. În plus, raportul identifică mai multe cazuri în care datele publicate de Autoritatea pentru Digitalizarea României diferă de cele prezente în SEAP și inclusiv cazuri în care contractele au „valori mult mai mari decât cele permise de legislație, fiind vorba de date introduse eronat.”.
Pe aceeași temă
Pe aceeași temă