Unde sunt și cum funcționează unitățile secrete ale GRU (Raport CheckFirst)

|17 feb., 2026|Explicative, Featured|
Un raport Check First dezvăluie, prin analiza insignelor militare și a datelor din surse deschise, unde sunt localizate și cum sunt organizate unele dintre cele mai secrete structuri ale serviciilor rusești de informații militare, GRU.

Un raport al organizației CheckFirst dezvăluie localizarea unităților Trupelor de Operațiuni Informaționale (VIO, din rusă Voiska Informatsionnykh Operatsiy), structuri care fac parte din GRU, serviciul de informații militare al Federației Ruse. Folosind tehnici de analiză a datelor din surse deschise (OSINT) și studiul simbolisticii insignelor militare, experții au reușit să identifice amplasarea mai multor unități și să reconstituie parțial structura lor internă.

Conform datelor din raport, trupele de Operațiuni Informaționale ale GRU par să cuprindă în prezent cel puțin cincisprezece unități, structurate în jurul a trei specializări cu rădăcini istorice: criptare și criptoanaliză, operațiuni asupra rețelelor informatice și operațiuni psihologice. 

Unitățile de operațiuni psihologice ale GRU s-ar ocupa cu influențarea percepțiilor și a opiniei publice, manipularea informației și desfășurarea de campanii de propagandă.

Potrivit raportului Check First, departamentul de operațiuni psihologice este alcătuit din șase unități regionale și unitatea de comandă a Trupelor de Operațiuni Informaționale (VIO), care s-ar afla la Moscova, în sediul GRU cunoscut sub numele de „Aquarium”.

Potrivit datelor OSINT și analizei insignelor, celelalte unități ale Departamentului de Operațiuni Psihologice al VIO s-ar afla în apropierea orașelor mari din Rusia, Sankt Petersburg, Ekaterinburg, Rostov-pe-Don, dar și în regiuni precum Chita, în Extremul Orient rus. 

Captura de ecran 2026 02 17 174707

sursa foto: Check First

Datele din raport arată că unitățile Trupelor de Operațiuni Informaționale (VIO) ale GRU ar fi fost desfășurate inclusiv în operațiuni în care guvernul rus a acționat în mod discret, în regiuni precum Caucazul (Cecenia, Abhazia, Osetia de Sud, Armenia), Balcanii (Serbia, Muntenegru), Europa de Est (Transnistria, Ucraina), Asia Centrală (Tadjikistan) și Orientul Mijlociu (Siria).

Al doilea departament al GRU, denumit și Serviciul Special, este destinat criptoanalizei, operațiunilor de spionaj cibernetic și sabotaj împotriva unor ținte guvernamentale, militare, civile și diplomatice .Acesta conține, conform informațiilor din raport, cel puțin cinci unități, toate înființate acum mai bine de 50 de ani. 

Conform analizei fanioanelor și a insgnelor, experții notează că cele cinci unități ale Departamentului de Criptare și Criptoanaliză ar fi localizate la Moscova, Sankt Petersburg , Habarovsk și Ekaterinburg, în timp ce pentru una dintre unități locația exactă nu este clar confirmată în surse deschise.

Captura de ecran 2026 02 17 175255

sursa foto: Check First

Al treilea și ultimul departament VIO este „Departamentul de Operațiuni în Rețele Informatice”, care pare să fie alcătuit din unități responsabile în principal pentru desfășurarea de atacuri cibernetice.  Acesta ar avea în subordine două unități. 

Una dintre acestea ar fi considerată gazda grupării de hackeri Sandworm, activă cel puțin din 2009. Printre operațiunile sale se numără sabotarea rețelei electrice ucrainene în iernile 2015 și 2016, tentative de ingerință în alegerile prezidențiale din Statele Unite și Franța în 2016 și 2017, răspândirea ransomware-ului fals NotPetya în 2017, perturbarea Jocurilor Olimpice de la Pyeongchang în 2018.  Raportul conchide că aceasta operează din „Turn” („the Tower”), un sit GRU neoficial recunoscut, situat în orașul Khimki, la nord-vest de Moscova.

Captura de ecran 2026 02 17 175958

Insigna Unității 74455, fanionul și „Turnul” GRU din Khimki; sursa foto: Check First

A doua unitate a Departamentului de Operațiuni în Rețele Informatice, Unitatea 20978, este localizată la Moscova și pare să aibă un profil tehnico-analitic, fiind asociată cu activități de procesare a informațiilor și cercetare-dezvoltare în sprijinul operațiunilor GRU.

Citește raportul integral aici.

Într-un raport publicat în iunie 2025 CheckFirst dezvăluia localizarea și structura Centrului 16 al FSB (Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse).

Centrul ar fi responsabil cu interceptarea de comunicații atât în străinătate, cât și în interiorul Rusiei, precum și cu desfășurarea atacurilor cibernetice împotriva instituțiilor guvernamentale și diplomatice, ONG-urilor și companiilor private din întreaga lume. Centrul este o moștenire a KGB, iar studiul asupra insignelor folosite reflectă cele trei misiuni principale: interceptarea comunicațiilor, criptoanaliza și operațiunile asupra rețelelor informatice (CNO). 

Centrul 16 este considerat cea mai secretă unitate a FSB. Dispune de cel puțin 10 centre de interceptare și are cel puțin 560 de angajați. 

Captura de ecran 2026 02 17 175718

Sursa foto: Check First

Concluziile raportului indică faptul că Centrul 16 ar fi organizat în cel puțin zece departamente, desemnate prin litere inscripționate pe cele 40 de insigne ale unității. Specialiștii au identificat literele A, B, V, D, K, P, S, SP, ST și T, care ar putea proveni din denumirile funcționale ale departamentelor, de exemplu, „D” ar putea veni de la deshifrovka (criptoanaliză), „B” de la bezopasnost (securitate), iar „SP” de la „Programe Speciale”.

Cercetarea indică faptul că cele zece unități SIGINT atribuite Centrului 16 al FSB sunt distribuite strategic de-a lungul frontierelor Rusiei, acoperind atât direcțiile vestice și sudice, cât și Extremul Orient.

De exemplu, conform datelor relevate în raport,  unitatea 49911 se află în Neyolovo, regiunea Pskov, la  doar 25 km de Estonia, iar unitatea 83521, localizată în Verbnoye, în enclava Kaliningrad se află la doar  45 km de Lituania și 60 km de Polonia, fiind poziționată strategic pentru monitorizarea Europei Centrale și a comunicațiilor prin satelit deasupra continentului.

Unitatea 70822, amplasată lângă Habarovsk, la mai puțin de 40 km de China, sugerează monitorizarea Chinei, Coreei și Japoniei.

Citește raportul integral aici.

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm pe cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Context

Avatar of Context

Leave A Comment

Pe aceeași temă

Pe aceeași temă

Dă-ne un pont/ Send Us a Tip