Prezidențialele TikTok: Cât au dezinformat candidații în campania electorală

Context.ro a monitorizat activitatea pe TikTok a candidaților pentru președinția României în perioada campaniei electorale, cu ajutorul unui soft bazat pe AI.

Ponta minte legat de importurile din Ucraina, Simion susține că Georgescu e “președinte ales”, iar Antonescu transformă politicile de mediu în bau-bau. De la startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale de anul acesta și până la 30 aprilie, candidații au postat peste 550 de clipuri pe conturile lor de pe platforma TikTok. Videourile distribuie de aceștia conțin în proporție de 15% dezinformări, afirmații tendențioase sau menite să provoace emoții sau teorii ale conspirației.

victor ponta

sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Clipurile postate de Victor Ponta pe contul său de TikTok în perioada campaniei electorale conțin aproape 3% dezinformare și peste 12% reprezintă informații denaturate, menite să provoace emoții sau tendențioase.

Printre alte fake news-uri propagate de candidatul independent Ponta, acesta afirmă că România importă masiv și ieftin din Ucraina. „Acum aduc totul din Ucraina, pe bani puțini”, spune fostul premier.

Potrivit unei analize realizate de Economica pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, importurile de produse agroalimentare din Ucraina au scăzut în primele zece luni ale anului trecut cu 20% față de perioada similară a lui 2023.

Victor Ponta mai susține și că banii românilor “se duc pentru sondaje false ca să pregătească să anuleze din nou alegerile”, afirmație pentru care nu prezintă nicio dovadă.

ID108210 INQUAM Photos Octav Ganea

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În postările sale pe TikTok din perioada campaniei, Cristian Terheș, candidat la cea mai înaltă funcție în stat din partea Partidului Național Conservator Român, a diseminat dezinformări în proporție de aproape 2% din conținut, iar 14% din videourile sale cuprind informații denaturate, teorii ale conspirației, afirmații menite să provoace emoții sau tendențioase.

Spre exemplu, face declarații speculative și alarmiste, lipsite de dovezi concrete sau context, menite să provoace teamă și incertitudine, precum că “există mari șanse și nu exagerez ca România poate chiar să-și piardă teritoriu” sau că “drepturile și libertățile fundamentale, individuale, nu vor mai conta”.

george simion

sursa foto: INQUAM Photos / Denis Grosu

George Simion, candidatul AUR la președinție are în clipurile postate pe TikTok în timpul campaniei un conținut marcat de softul Context.ro ca fiind dezinformare 6%, iar 20%, informații denaturate, teorii ale conspirației, afirmații tendențioase sau menite să provoace emoții.

Pentru a exemplifica, Simion amplifică teza falsă că românii au decis că “președintele ales” este Călin Georgescu. Deși Georgescu a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut, scrutinul a fost anulat și nu se poate determina că Georgescu ar fi câștigat alegerile în al doilea tur.

INSTANT CNP PNL ANTONESCU 005INQUAM Photos Octav Ganea

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Crin Antonescu candidează la alegerile prezidențiale din partea Alianței Electorale România Înainte. Pe durata campaniei electorale, videourile postate pe contul său de TikTok au marcat în procent de aproape 2% dezinformări. De asemenea, în proporție de aproape 3% aceste conțin diverse afirmații menite să provoace emoții sau tendențioase.

Într-unul dintre clipuri, Antonescu spune că “nu mai vrem Green Deal, ci un Smart Deal” și că “verzi și săraci nu este o opțiune” pentru el. Subliniază că va “susține finalizarea construirii tuturor hidrocentralelor care sunt astăzi la peste 70%, dar blocate de diverse ONG-uri cu finanțare dubioasă”. Nu e prima declarație de acest fel a candidatului, care, în urmă cu o lună, a afirmat că nu crede în încălzire climatică ca efect al acțiunilor oamenilor.

Green Deal (Pactul verde european) reprezintă strategia de creștere a UE. Lansat în 2019, acesta constă într-un pachet de inițiative în materie de politici, care plasează UE pe calea către o tranziție verde, cu obiectivul final de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Mai multe despre cum sunt transformate politicile de mediu într-o sperietoare și ce spun experții de mediu despre Green Deal, a scris Scena9 aici.

elena lasconi

sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Elena Lasconi candidează sub sigla USR la prezidențiale. Pe contul său de TikTok, softul Context.ro nu a detectat dezinformări în timpul campaniei electorale, dar în proporție de peste 6% din conținut este marcat ca fiind informații denaturate, afirmații tendențioase sau menite să provoace emoții.

De exemplu, într-un clip folosește un limbaj grandios și sugerează măsuri drastice, fără a oferi detalii specifice sau dovezi privind modul în care aceste schimbări ar fi puse în aplicare, spunând că vrea “să tăiem taxele la oameni, să rămână oamenii cu mai mulți bani în buzunar”.

nicusor dan

sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Nici în postările candidatului independent Nicușor Dan pe TikTok softul nu a depistat dezinformări. Dar 9% din conținutul postat în campanie a fost detectat ca fiind afirmații tendențioase la adresa contracandidaților sau menite să provoace emoții, precum aceea că “Crin Antonescu confirmă că va continua guvernarea dezastruoasă PSD-Ciolacu”.

ID301312 INQUAM Photos George Calin

sursa foto: INQUAM Photos / George Calin

În postările pe TikTok ale candidatului independent John Ion Banu Muscel, softwareul Context.ro a identificat că în proporție de peste 27% din conținut reprezintă informații denaturate, afirmații tendențioase sau menite să provoace emoții.

Susține, în discursurile sale, că dorește introducerea pedepsei cu moartea în România, membră a Uniunii Europene, care, ca parte a angajamentului său de apărător al drepturilor omului, este cel mai mare donator în lupta împotriva pedepsei cu moartea în lume. Iar toate țările UE au abolit pedeapsa cu moartea în conformitate cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

ID301471 INQUAM Photos George Calin

sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Două procente din clipurile distribuite pe TikTok de Sebastian Popescu, candidat al Partidului Noua Românie, au fost marcate drept dezinformare, iar 11% din conținut sunt informații denaturate, afirmații tendențioase sau menite să provoace emoții.

Una dintre afirmațiile false făcute de Popescu este aceea că “toți românii care au în conturi mai mult de 19.800 de lei vor fi impozitați cu 10% ca și taxă pentru asigurările de sănătate” de către ANAF, care “vrea să facă rost de bani pentru bugetul de stat, pentru bugetul asigurării sociale și s-a gândit că românii care au cel puțin această sumă de bani în conturi trebuie impozitată”.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a dezmințit aceste informații care au circulat în spațiul public, potrivit cărora „începând cu 2025, ANAF va percepe 10% din banii aflați în conturile bancare ale contribuabililor”. Într-un comunicat oficial, ANAF a subliniat că nu există nicio intenție sau reglementare privind impozitarea sumelor aflate în conturile bancare ale cetățenilor.

ID301356 INQUAM Photos George Calin

sursa foto: INQUAM Photos / George Calin

Lavinia Șandru candidează din partea Partidul Umanist Social Liberal. Pe contul său de TikTok, softul Context.ro a detectat 1% dezinformare și 23% informații denaturate, afirmații tendențioase sau menite să provoace emoții, în videouri postate în perioada campaniei electorale.

De exemplu, după ce doi bătrâni din Capitală au uitat aragazul pornit pentru că ar fi încercat să se încălzească astfel, s-au intoxicat cu monoxid de carbon și au decedat, a susținut că tragedia s-a produs “din cauza indiferenței” primarului Nicușor Dan, contracandidatul său, “pentru că a condamnat Bucureștiul la frig, la trafic blocat, la datorii și la dușuri cu apă rece”.

ID301349 INQUAM Photos George Calin

sursa foto: INQUAM Photos / George Calin

În postările pe TikTok ale candidatului Partidului Liga Acțiunii Naționale, Silviu Predoiu, nu au fost detectate dezinformări în timpul campaniei. Însă peste 18% din conținutul clipurilor reprezintă informații denaturate, afirmații tendențioase sau menite să provoace emoții, ca aceea că UE impune europarlamentarilor ce să voteze.

ID301317 INQUAM Photos George Calin

sursa foto: INQUAM Photos / George Calin

În cazul lui Daniel Funeriu, independent în cursa pentru Cotroceni, nu am identificat un cont de TikTok oficial, astfel că nu putem prezenta o analiză.

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Iulia Stanoiu

Iulia Stanoiu
Iulia Stănoiu este jurnalist de investigații al CONTEXT. Înainte, a făcut parte, timp de șapte ani, din echipa radioului din orașul natal, ca prezentator și reporter și a activat vreme de patru ani în presa scrisă. În 2023, a primit Premiul I la Gala Superscrieri, la categoria Debut Jurnalistic, pentru seria de investigații “Președinte de județ”. Iulia face parte din proiectul Rețeaua Minciunilor (Firehose of Falsehood) – o echipă de jurnaliști de investigație din 13 țări din Europa Centrală și de Est, afiliată OCCRP, care investighează rețelele care diseminează online dezinformarea, propaganda pro-rusă și conspirațiile. Iulia a contribuit și la investigația internațională Shadow Diplomats, coordonată de International Consortium of Investigative Journalists.

Leave A Comment

Pe aceeași temă

Pe aceeași temă

Dă-ne un pont/ Send Us a Tip