Povești rusești. Ordonanța Guvernului României plecată de la o dezinformare cu ouă din Ucraina

30 oct., 2024

Guvernul a decis prin ordonanță să oprească importurile directe de ouă din Ucraina, susținute de UE, pe care le-a condiționat de existența unei licențe speciale și doar dacă în România e penurie de ouă. Context.ro a descoperit că decizia a venit în contextul unei dezinformări legate de ouăle produse de vecinii ucraineni, care acum exportă către 14 state membre UE, în special în Olanda, Italia și Polonia. 

INFORMAȚII ESENȚIALE 

  • Clipuri postate pe rețele alertau că România e invadată de ouă stricate din Ucraina. 
  • Producătorii români de ouă au spus în emisiuni televizate că riscă falimentul, iar sănătatea consumatorilor e pusă în pericol din cauza importurilor “sufocante” de ouă din Ucraina.
  • Ministrul Agriculturii a cerut intervenția Comisiei Europene și a susținut că “piaţa a fost invadată cu ouă din Ucraina”, iar presa din Rusia a preluat declarațiile sale. 
  • Dar cifrele oficiale arată că nu Ucraina e statul din care am importat cele mai multe ouă anul acesta, ci Ungaria. 
  • Iar standardele de comercializare prevăzute în regulamentul Uniunii Europene se aplică Ucrainei la fel ca în cazul țărilor din Uniune.
  • Din octombrie, ouăle din țara atacată de Rusia mai pot intra în România doar cu acordul Ministerului Agriculturii, în cazul în care la noi nu sunt stocuri.

La începutul lui octombrie, PSD a plătit advertoriale de campanie cu următorul titlu: “Guvernul Ciolacu extinde lista produselor importate din Ucraina doar pe bază de licență. Ouăle și carnea de pasăre, oprite să intre în țară, pentru a proteja fermierii români”.

oua ucraina

Captură foto Ziarul Profit

Articolul venea după ce, în septembrie, au apărut pe mai multe platforme de socializare videoclipuri care au adunat sute de mii de vizualizări, în care un bărbat spunea că ouăle din Ucraina sunt “deșeuri”, altul susținea că ouăle cu codul 3 provenite din țara vecină sunt “de cea mai proastă calitate, produse mult sub standardele UE”.

În realitate, ouăle care au inscripționat pe ambalaj “cod 3” provin de la găini crescute în cuști îmbunătățite, metodă de creștere care nu este interzisă în Uniune.

Potrivit raportului UE cu privire la situația pieței ouălor din Uniune, publicat pe 17 octombrie 2024, peste 39% dintre găini erau crescute în fermele din statele membre în cuști îmbunătățite.

În iunie anul acesta, producătorii de ouă și Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) au început să acuze că sunt copleșiți de importurile de ouă de proastă calitate din Ucraina, care exercită presiune în piață și vor determina fermele să pună lacătul pe poartă, și au cerut autorităților chiar să le interzică. Știrile titrau că importurile de ouă din țara vecină sunt “la limita de contrabandă”, că “piața a fost invadată cu ouă din Ucraina” la “prețuri mici și calitate slabă”.

Ouăle din Ucraina verificate la graniță: “Nu au fost detectate încălcări ale cerințelor de siguranță 

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) ne-a transmis că după 2022 volumul de ouă din Ucraina a crescut substanțial și că au fost verificate la intrarea în țară. Din răspunsul autorității rezultă că producătorii din Ucraina nu pot să vândă ouă stricate în România pentru că trebuie să respecte același standard precum cel al producătorilor locali. În plus, vicepreședintele ANSVSA, Ioan Oleleu, a declarat pentru Digi24 că în probele recoltate pentru monitorizarea ouălor din țări terțe, inclusiv din Ucraina, se depistează în limitele admise reziduuri de pesticide.

Directorul executiv al Uniunii Crescătorilor de Păsări din Ucraina, Sergiy Karpenko, a explicat pentru Context.ro că „pe lângă programele de control de stat în vigoare la întreprinderi, Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Siguranța Alimentară și Protecția Consumatorilor, în conformitate cu reglementările aprobate, efectuează eșantionarea obligatorie a fiecărui lot de ouă alimentare exportate în Uniunea Europeană (…) În plus, suntem supuși controlului autorităților europene de reglementare la punctele de trecere a frontierei, inclusiv la frontiera cu România. Nu au fost detectate încălcări ale cerințelor de siguranță pentru produsele ucrainene (conform sistemului de informații RASFF al UE).”

Propagandă rusă pe bază de știri românești

În iulie 2024, a fost trasă frâna de urgență cu privire la importurile de ouă din Ucraina în UE și au fost reintroduse taxele vamale, după ce volumul acestora a atins media anuală a importurilor înregistrate între 1 iulie 2021 și 31 decembrie 2023, de 23.188,96 tone de ouă.

Într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii, ministrul Florin Barbu cerea, la începutul lunii octombrie, “o intervenție a Comisiei Europene în privința importurilor ucrainene de ouă”. Declarația sa a fost preluată de TASS, dar și de alte site-uri rusești de știri.

florin barbu ministru agriculturii

Florin Barbu, ministrul Agriculturii (sursa foto: Inquam Photos / George Călin)

Pe 9 octombrie, după o ședință de guvern, ministrul Barbu s-a lăudat că a “mai rezolvat o problemă a producătorilor români din sectorul avicol”, care “se confruntau cu o reală problemă din cauza importurilor de ouă și carne de pasăre din Ucraina, la prețuri de dumping”

Astfel că importul de ouă de la vecinii ucraineni a fost reglementat, iar produsele mai pot intra în țara noastră doar pe bază de licență de import, în cazul în care în România nu sunt stocuri și numai cu acordul Ministerului Agriculturii. Din nou, presa controlată de statul rus a preluat declarațiile ministrului român.

Zece zile mai târziu, prezent la Târgul de carne de pasăre şi ouă, ministrul Barbu a afirmat că „avem un grad de autosuficienţă de peste 150% atât la carnea de pui, cât şi la ouă” și că “piaţa a fost invadată cu ouă din Ucraina”, pe care le-a “licențiat”.

Ministerul n-a găsit ouăle stricate din Ucraina 

Context.ro a întrebat Ministerul Agriculturii dacă au fost situații în care autoritățile române au constatat că ouăle provenite din Ucraina nu respectă standardele europene, însă nu am primit răspuns la această întrebare.

Într-un răspuns la cererea Context.ro, Ministerul Agriculturii a transmis că “potrivit datelor statistice publicate de Institutul Naţional de Statistică, din cauza preţurilor mici ale unor produse importate din Ucraina, cum ar fi ouă şi carne de pasăre, operatorii economici din România au efectuat importuri masive, în detrimentul produselor locale (…) În acest sens, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a luat act de gravitatea acestei situații”.

Însă cifrele oficiale arată că în prima jumătate a acestui an țara noastră a importat cele mai multe și cele mai scumpe ouă din Ungaria – 1.553 tone. Ucraina se află pe poziția a cincea în clasamentul statelor din care România a importat acest tip de produse – 491 tone, potrivit datelor transmise de Institutul Național de Statistică (INS) la cererea Context.ro.

Anul precedent, cea mai mare cantitate de ouă a fost importată din Polonia (4.737 tone), Bulgaria (3.684 tone) și Ungaria (1.810 tone). Cele mai ieftine ouă au fost importate din Ucraina, fiind a patra țară de import – 855 tone.

În 2022, cele mai multe și cele mai scumpe ouă au fost importate din Polonia, 9.757 tone, Bulgaria – 4.102 tone și Ungaria – 1.701 tone, în timp ce Ucraina a fost a opta țară, de unde am importat 88 de tone de ouă, iar cele mai ieftine ouă au provenit din Grecia, conform INS.

Directorul executiv al Uniunii Crescătorilor de Păsări din Ucraina a menționat că țara sa furnizează ouă către 14 state membre ale UE și în primele opt luni ale acestui an a exportat 31,5 mii de tone de ouă către acestea, din care 20,8% în Olanda, 16,9% în Italia, 15,4% în Polonia, iar în Letonia și Bulgaria 11% către fiecare.

A contribuit Alina Okolot

  • Responsabilitatea exclusivă pentru orice conținut susținut de Fondul European pentru Media și Informații revine autorului/autorilor și acesta nu reflectă neapărat pozițiile EMIF și ale partenerilor Fondului, Fundația Calouste Gulbenkian și Institutul Universitar European.

EMIF Main logo Black

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Iulia Stanoiu

Avatar of Iulia Stanoiu
Iulia Stănoiu este jurnalist de investigații al CONTEXT. Înainte, a făcut parte, timp de șapte ani, din echipa radioului din orașul natal, ca prezentator și reporter și a activat vreme de patru ani în presa scrisă. În 2023, a primit Premiul I la Gala Superscrieri, la categoria Debut Jurnalistic, pentru seria de investigații “Președinte de județ”. Iulia face parte din proiectul Rețeaua Minciunilor (Firehose of Falsehood) – o echipă de jurnaliști de investigație din 13 țări din Europa Centrală și de Est, afiliată OCCRP, care investighează rețelele care diseminează online dezinformarea, propaganda pro-rusă și conspirațiile. Iulia a contribuit și la investigația internațională Shadow Diplomats, coordonată de International Consortium of Investigative Journalists.

Leave A Comment

Pe aceeasi tema

Pe aceeasi tema