Orbán, atacat cu propriile arme de Péter Magyar, cel care a recucerit „strada” în Ungaria

Péter Magyar încearcă să pună în aplicare strategia cu ajutorul căreia Viktor Orbán a reușit să-și păstreze puterea după 2002: clădește o mișcare politică în jurul său pornind de la vârf.
  • Péter Magyar încearcă să pună în aplicare strategia cu ajutorul căreia Viktor Orbán a reușit să-și păstreze puterea după 2002: clădește o mișcare politică în jurul său pornind de la vârf.
  • Prin politica sa plină de simboluri și aerul nou pe care-l aduce, a reușit să domine opoziția tradițională în doar câteva luni.
  • Magyar a realizat ceea ce nu reușise niciun partid de opoziție din 2010 până acum: a acaparat „strada” o perioadă mai lungă de timp.
  • Succesul partidului Tisza depinde și de capacitatea de a menține spiritul specific unei mișcări populare până în 2026.

Cu patru luni în urmă, Magyar Péter era un funcționar guvernamental aproape anonim, care tocmai demisionase. S-a dus la platforma Partizán și i-a acordat un interviu lui Márton Gulyás. Două luni mai târziu, a început înființarea partidului Tisza. Duminica trecută, peste 1,3 milioane de oameni i-au acordat votul, devenind astfel liderul opoziției maghiare. Péter Magyar, împreună cu partidul Tisza, a atras marea majoritate a bazei de votanți ai stângii tradiționale, a mobilizat sute de mii de votanți pasivi, a cucerit simpatizanții „micropartidelor” de dreapta și și-a asumat statutul de contracandidat. Politica maghiară nu avusese parte, niciodată, de o astfel de evoluție fulminantă.

Locul potrivit

Una dintre cauzele acestui succes neașteptat este postura aparte din care Magyar s-a lansat în politică: este fostul soț al lui Judit Varga, fost ministru al Justiție în Guvernul lui Viktor Orban, și a fost conducătorul centrului de credite de studii.

Magyar spune povestea omului din interior, care cunoaște sistemul, a înțeles cum funcționează acesta, dar a fost decepționat, dezgustat de starea sa de degradare și s-a întors împotriva lui.

Nu e un rol nou în politica maghiară și nu e întâmplătoare nici atracția pe care o exercită asupra simpatizanților opoziției.

Acest rol îi este foarte bine cunoscut însuși premierului. În urmă cu exact 30 de ani, în vara anului 1994, liberalul Viktor Orbán, președinte de partid, a participat la congresul MDF (Forumul Democrat Maghiar), care era forța de dreapta dominantă în acea perioadă, un partid îmbătrânit, care tocmai pierduse puterea. Tânărul conducător al eternului rival, care contempla posibilitatea trecerii la cealaltă parte, adusese speranța schimbării pentru conservatorii deziluzionați, întristați și chiar disprețuiți. La sosirea sa, Viktor Orbán a fost întâmpinat cu urale și entuziasm. Dreapta obosită, lipsită de un lider carismatic, a văzut în el cheia supraviețuirii. În cartea sa autobiografică, József Debreczeni, martor al acelui moment și devenit ulterior consilierul lui Viktor Orbán, scrie următoarele:

„…dincolo de senzația intensă, ropotele de aplauze și entuziasmul exuberant, se găsește un secret greu de definit. E ceva asemănător cu atracția și dragostea pe care le simt familia față de fiul risipitor. Cel care, iată, se află printre noi. Nu demult, se afla de partea cealaltă și de acolo ne adresa vorbele sale nimicitoare, dar iată că a venit la noi, un gest care echivalează cu o validare a noastră.” Péter Magyar, care cu doar câteva luni în urmă avea relații cordiale cu Antal Rogán și István Tiborcz, doi apropiați ai lui Viktor Orbán, și-a început cariera politică într-un rol similar în luna februarie a acestui an. După cazul de grațiere, dat fiind că oricum nu ar mai fi fost posibil să rămână în sistem, a găsit drumul de ieșire și a început să vorbească. El le-a oferit susținătorilor deznădăjduiți ai opoziției lucrul după care tânjeau de multă vreme: speranța unei schimbări.

Pentru ei, în ultimii 14 ani, aspectele ideologice deveniseră secundare, cel mai important fiind să creadă că și acest sistem poate ajunge la capăt de linie. Popularitatea lui Magyar se alimentează din această nouă speranță. Persoana care promite victoria provine tocmai din rândul inamicului, e la curent cu ce știe acesta, îi cunoaște păcatele și le confirmă simpatizanților opoziției justețea criticii pe care o formulează de vreme îndelungată:

„sunt corupți și e o nouă dovadă că am fost mereu de partea cea bună”.

Momentul potrivit

Un alt element-cheie al succesului a fost alegerea momentului potrivit. Magyar a ieșit în față într-un moment în care, sub efectul scandalului cu grațierea, explodase interesul față de viața publică. „Influencerii” convocaseră o adunare de o sută de mii de oameni în Piața Eroilor, iar audiența emisiunilor politice crescuse spectaculos. Politica a trecut dincolo de zidurile parlamentului, redevenind un subiect cotidian. Guvernul a paralizat pentru mai multe săptămâni, fiind incapabil să atace sau să se apere. În același timp, eșecul manifestației opoziției a arătat incapacitatea stângii tradiționale de a folosi în beneficiul său sentimentul intens de furie.

Magyar a umplut golul generat și nu a permis accesul altora. A fost capabil să dicteze tot ce a urmat, „să stăpânească momentul”, cum probabil a învățat la FIDESZ. După ieșirea la rampă, săptămâni la rând a furnizat comunității de pe Facebook, care atrăgea mii de membri noi zilnic, informații din interior despre cazul Schadl, despre amenințări, scurgerile de informații din cercul lui Antal Rogán, societăți pe acțiuni familiale și teancurile de bani ale lui Orbán, iar membrii guvernului erau atacați rând pe rând cu întrebări incomode adresate în public.

nemeth daniel

Péter Magyar părăsește scena, 15 martie 2024. Fotografie: Dániel Németh/444

Bertalan Havasi l-a ironizat, Gábor Kubatov l-a numit soție de fotbalist, iar Gergely Gulyás a fost întrebat despre el la conferința de presă a guvernului. Inițial, părea mai degrabă o apariție mondenă amuzantă decât un actor politic de luat în serios. Dar nu a permis nicio clipă distragerea atenției de la propria persoană, ci a oferit replici oamenilor sistemului și a acordat interviuri explozive unul după altul, lansând permanent teme de discuție. Mesajul lui a ajuns la milioane de oameni în doar trei săptămâni. Opoziția era incapabilă să gestioneze situația, poate cel mai relevant exemplu fiind cel al mișcării Momentum. Într-o zi, membrii mișcării îl criticau, iar ziua următoare erau prezenți la manifestație.

În politică, 15 minute de faimă nu sunt de ajuns. Mulțimea trebuie implicată cu adevărat și ținută în priză, are nevoie de un scop. Magyar lansase ideea înființării unui partid spre finalul lunii februarie și a convocat o ședință pentru data de 15 martie. Aceasta este ziua în care Magyar și-a lansat cariera politică.

Mulți

În 15 martie, s-a văzut pentru prima dată că Magyar ar putea reprezenta un pericol pentru guvern. Cu ocazia zilei naționale, a reușit să adune un public mai numeros decât însuși premierul, care a participat la evenimentele organizate de guvern și încă era vizibil afectat de scandaluri.

E premierul pe care tot „strada” îl făcuse mare.

Viktor Orbán, urmând exemplul lui Silvio Berlusconi și al partidului Forza Italia, a lansat politica făcută în stradă cu ocazia campaniei electorale din 2002. Anterior, marile adunări nu fuseseră elemente esențiale ale campaniilor FIDESZ și nu făceau parte nici din cultura politică maghiară. Acestea erau atât de neobișnuite, încât presa de stânga din anii 2000 a catalogat primele evenimente politice de amploare drept „precedente periculoase”.

Discursul susținut de Orbán la Facultatea de Educație Fizică sau marea adunare din Piața Kossuth au reprezentat momentul lansării politicii bazate pe mișcări populare în Ungaria. Nu doar că i-a chemat pe oameni în stradă, ci le-a și dat senzația că îi implică în viața politică cerându-le să aducă încă un om cu ei. Cel puțin le-a dat iluzia implicării.

Urmând exemplul lui Berlusconi, Orbán își încheia discursurile cu „Trăiască Ungaria! Trăiască ungurii!”. În discursul din mai 2002 din cetatea Buda, susținut după pierderea alegerilor, a anunțat lansarea mișcării cetățenești, spunând următoarele: „dacă e nevoie de mobilizare, să ne mobilizăm împreună.”

Chiar și după înfrângerea din 2002, Orbán a reușit să mențină vie pasiunea în rândul susținătorilor săi prin faptul că înființa cercuri cetățenești unul după altul, crea parlamente rurale în toată țara și susținea prelegeri. În plus, au început primele „consultări naționale” și s-a permanentizat „propaganda în șoaptă” despre faptul că, în realitate, alegerile fuseseră fraudate. Atunci s-au încetățenit ritualuri considerate firești în zilele noastre, cum ar fi evaluările anuale sau picnicul anual de la Kötcse.

Cercurile cetățenești formau o legătură deja direct cu Orbán, nu cu partidul, pentru că politica bazată pe mișcările cetățenești este asociată imaginii liderului puternic și cultului personalității. Cercurile cetățenești asiguraseră o bază importantă pentru manifestațiile ulterioare care, în cele din urmă, au forțat căderea guvernului în 2008. „Se vor plictisi și vor pleca acasă”, spunea Gyurcsány în discursul vb                                                                                             său din Őszöd, dar s-a înșelat.

Chiar și după 2010 au fost manifestații mai ample în Budapesta. Prima a fost împotriva legii presei sau a eliminării pensiilor preferențiale, dar au fost inițiative civile în principal. Acestea s-au organizat în jurul unor teme, nu partide, în centrul lor nu era niciun lider carismatic și nici nu au fost de durată. Au existat reuniuni electorale cu reprezentanții tuturor grupurilor de opoziție, însă acestea nu au dat naștere unui sentiment politic de durată în rândul comunității. Din 2010, nicio formațiune politică nu a reușit să preia controlul asupra „străzii” din mâinile lui Viktor Orbán. Până acum.

Suficienți

De la prima manifestație de amploare, cea din 15 martie, aparițiile lui Péter Magyar trezesc interesul. Nu mobilizează un număr atât de mare de oameni ca Orbán la începutul anilor 2000, însă ele au un caracter aparte și organic. După ce Magyar dăduse publicității înregistrările audio despre Judit Varga, iar apoi depusese o plângere, a început o manifestație spontană în fața clădirii Parchetului Capitalei, iar în data de 6 aprilie a susținut un discurs în prezența a sute de mii de oameni în piața Kossuth. A știut să folosească situația în favoarea sa.

A funcționat chiar și ceea ce puțini credeau: a pornit într-un turneu prin țară și a ajuns în cele mai ascunse colțuri, indiferent dacă era întâmpinat de câteva mii de oameni sau doar de câteva zeci. Anunțase că va face o vizită și la Debrețin și că va convoca o manifestație în Piața Eroilor în ajunul lansării campaniei.

Și ieșirea din sistem l-a făcut pe Magyar potrivit pentru acest rol, iar felul în care se îmbracă, părul, ochelarii de soare, toată prezența sa și dinamismul emanat atrag atenția oamenilor, indiferent dacă-l simpatizează sau nu. Iar odată trezit interesul, el îl menține viu.

Precum tânărul Orbán, și el apelează la ritualuri pentru a transforma publicul în comunitate. Coregrafia manifestațiilor e plină de elemente recurente, unele conștiente, altele instinctive. „Țineți-vă de mână!” Se repetă sloganuri precum „cărămidă cu cărămidă” sau „pentru că aceasta nu e țara unora precum Lőrinc Mészáros și Antal Rogán, ci a celor ca Margit Schlachta și Lajos Kossuth”. La majoritatea manifestațiilor, răsună cântece naționale interpretate live de trupa prezentă la fiecare eveniment, cu Ervin Nagy și Andrea Rost. Spațiul e inundat de o mare de drapele maghiare.

Pe alocuri, tiparul Orbán este foarte prezent. Sâmbătă, în Piața Eroilor, în loc de „Trăiască Ungaria! Trăiască ungurii!” s-a auzit „Ungaria, trezește-te! Unguri, treziți-vă!”. Dar sunt și particularități. S-a creat o coregrafie specifică la „intrarea pe scenă” a lui Magyar. De obicei, la evenimentele din provincie, sosește dinspre public, creând un culoar prin mulțime și făcând „selfie-uri” cu oamenii. Devine parte din mulțime și are o vorbă bună pentru toată lumea, păstrând o atitudine politicoasă distantă (urmat de gărzile de corp), creând și astfel un contrast față de premier. În tot acest timp, în fundal se aude Final Countdown. Mulțimea scandează „Se revarsă Tisa!” Pentru acest om, a devenit o marcă înregistrată și felul în care sare energic pe platforma cu rol de scenă sau cum coboară de acolo.

Banko Gabor 01

Péter Magyar sărind de pe platformă la Söjtör. Fotografie: Gábor Bankó/444

Nu totul este neapărat conștient, dar sunt elemente necesare pentru ca politicianul să aibă o bază permanentă de susținători. La acestea, Magyar a început să adauge componentele clasice ale politicii bazate pe mișcarea populară, mai nou distribuind zilnic pe site așa-numita „Sarcină pentru țară”: „lansăm zilnic o nouă sarcină și vă îndemnăm pe cât mai mulți dintre voi să o îndepliniți. Odată ce ați dus sarcina la bun sfârșit, distribuiți pozele cu rezultatele. Nu uitați să distribuiți informația cunoștințelor voastre, astfel încât să se alăture inițiativei un număr cât mai mare de oameni. Împreună, pas cu pas și cărămidă cu cărămidă, ne reclădim patria (,,,)”

În timpul turneului prin țară, revenea ocazional la Budapesta pentru câte o manifestație tematică. Un exemplu este cea din 26 aprilie pe tema protecției copilului, desfășurată în fața Ministerului de Interne. Principala victorie în această perioadă este, în mod evident, marea manifestație de la Debrețin din 5 mai, unde a atacat propaganda cu propriile arme: și-a scos la licitație ochelarii de soare catalogați drept feminini, iar cureaua despre care se spunea că ar sugera agresivitate a asemănat-o cu politicile restrictive aplicate de FIDESZ.

Contrast

Prezența lui Magyar pe stradă a devenit spectaculoasă în special odată cu lansarea campaniei. A putut fi pusă în oglindă cu turneul prin țară al lui Orbán. În timp ce premierul a dat start campaniei la un siloz de cereale în spatele ușilor închise, în prezența unui public ales cu grijă, bazându-se în principal pe videoclipurile sale de pe Facebook, Magyar a susținut discursuri în toată țara de pe platforma unei mașini, mobilizând mase mari de oameni în piețele centrale ale micilor orașe.

De multe ori, a avut și dispute cu reprezentanții canalelor media guvernamentale. La Putnok, l-a atacat pe primar când acesta apăruse la eveniment. Gesturile și metodele sale evident agresive sunt recurente, însă atitudinea sa este atât de impasibilă, încât susținătorii săi îndârjiți nu sunt abătuți de la calea pe care au pornit. Spre finalul campaniei, se folosea tot mai conștient de susținători și de puterea mulțimii. Prin prezența lor, înaintea dezbaterilor organizate de canalele media publice între candidații din fruntea listelor, a reușit să atragă atenția asupra sa și să iasă în evidență.

Banko Gabor 02

Péter Magyar sărbătorește în mijlocul susținătorilor săi, 10 iunie 2024. Fotografie: Gábor Bankó/444

Prezența lui Magyar pe stradă l-a obligat și pe Orbán să organizeze Marșul păcii și să iasă din zona sa de confort. Dar, într-un final, nu a fost nici măcar egalitate. În comparație cu susținătorii înfocați ai lui Magyar, Marșul păcii a părut doar o nouă reuniune obligatorie apatică: mulțimea a fost plictisită și, după cum scria și László Szily, abia pășea în urma comandantului. Dar nu a avut de ales. Orbán a trebuit să încerce că creeze aparența că încă e în stare să exercite o putere comparabilă asupra adepților săi. În mare parte, susținătorii guvernului au fost transportați cu autobuzul și s-au reunit într-o zonă plină de copaci de pe insula Margareta, astfel că a fost dificilă o comparație cu publicul de la marile manifestații Tisza.

Poate că și această presiune l-a făcut pe Orbán să facă promisiuni nerealiste. După mobilizarea grandioasă record ordonată pentru ultimele zile și după „ziua adunării de un milion de oameni”, rezultatul FIDESZ de 45%, adică aproximativ două milioane de oameni, nu a fost o mare dezamăgire, însă a rămas cu mult în urma așteptărilor.

Provocarea care-l așteaptă pe Magyar după 10 iunie este de a clădi un partid și organizații adevărate în jurul Tisza. Întrebarea care se pune însă este în ce măsură va reuși în paralel cu acest proces să dezvolte cu adevărat spiritul de partid având în spate o mișcare populară nu doar cu ocazia manifestațiilor, ci și la nivel local și de organizație. Pe la mijlocul anilor 2000, și Orbán se confruntase cu complexitatea sarcinii de a clădi o organizație într-un fel care să-i permită să rămână în contact direct cu susținătorii săi. Într-un final, a depășit acest obstacol și, din acel moment, puterea sa nu a fost pusă sub semnul întrebării nici de susținătorii săi, nici de membrii de partid.

Autor: Pál Dániel Rényi, cu contribuția lui Gábor Bankó
Traducere: Tibor Kajtor | Voxeurop

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Context

Avatar of Context

Leave A Comment

Pe aceeași temă

Pe aceeași temă

Dă-ne un pont/ Send Us a Tip