Jurnalul crimelor de război din Ucraina (VII)

18 nov., 2022

În cea de-a noua lună a războiul declanșat de Rusia în Ucraina, forțele Moscovei au bombardat infrastructura energetică a Ucrainei în speranța de a lăsa țara în frig și întuneric, în pragul iernii. Atacurile masive ale Kremlinului în toată țara din această săptămână – care au lovit și clădiri rezidențiale – vin ca răspuns la pierderile suferite recent de armata lui Putin, pe câmpul de luptă, în special la eliberarea orașului Herson din sudul țării, pe 11 noiembrie.

După victoria din Herson, mulți ucraineni s-au reîntors acasă, iar întreg poporul asuprit de război a sărbătorit fluturând steaguri.

Însă, la câteva zile după eliberarea orașului a avut loc un atac de proporții asupra Ucrainei. Forțele ruse au tras peste 90 de rachete asupra Ucrainei.

În acest război, fiecare front este important, dar mai ales frontul informațional, pe care luptă jurnaliști  din întreaga lume, care documentează  pentru a dezvălui adevărul despre crimele de război comise de ruși în Ucraina.

Human Rights Watch: Relocarea forțată în Rusia ar putea constitui o „crimă împotriva umanității”

Când a izbucnit războiul, ucrainenii puteau părăsi teritoriile ocupate în mai multe moduri: dacă aveau o mașină și suficienți bani, dar era riscant din cauza bombardamentelor rusești. Celălalt mod, mai puțin indicat, era să meargă în Rusia, trecând prin controversatele tabere de „filtrare”. Dar filtrarea forțată a fost, de asemenea, raportată de diverse organizații de presă și organisme umanitare importante. 

Human Rights Watch, o organizație neguvernamentală, a declarat în raportul său din septembrie că oficialii ruși și cei afiliați Rusiei au „transferat cu forța civili ucraineni, inclusiv pe cei care fugeau din calea ostilităților, în zonele din Ucraina ocupate de Rusia sau în Federația Rusă”, ceea ce, în opinia sa, reprezintă o „încălcare gravă a legilor războiului, echivalând cu o crimă de război și o potențială crimă împotriva umanității”.

Raportul HRW privind strămutarea forțată a civililor s-a concentrat pe regiunile Mariupol și Harkov, care au scos la iveală câteva povești intime puternice.

  • Puteți citi raportul aici

Victime ale torturii forțelor rusești

„Când au venit să mă ia a doua zi, au vrut doar să mă omoare, să pună capăt”, a declarat un supraviețuitor care fusese torturat de ruși, în cadrul unei serii de 15 mărturii adunate de Human Right Watch. 

Pe parcursul unei perioade de șase luni, persoanele care au fost torturate în mod regulat în Izium au fost electrocutate, bătute crunt, supuse la stări de stres pentru perioade lungi de timp, li s-a oprit respirația cu o pungă de plastic, iar în unele cazuri – au fost violate. Cercetătorii HRW au vizitat mai multe locuri de detenție în care erau ținuți civili. 

  • Puteți citi despre experiențele sumbre ale ucrainenilor, aici

O ucraineancă revizitează locul unde a îndurat orori de nedescris

Jurnaliștii de la Washington Post au vorbit cu o ucraineancă, Alla, în vârstă de 52 de ani, din Izium, care a supraviețuit torturii și abuzurilor sexuale ale soldaților ruși. În camera în care femeia a fost reținută în condiții inumane timp de 10 zile, a fost electrocutată și forțată să întrețină acte sexuale, Alla și-a scrijelit numele pe un perete. 

„M-am gândit că, dacă fiul meu m-ar căuta, ar putea găsi aceste semne și ar înțelege că am fost acolo și am murit acolo”, a declarat Alla pentru WP.

După retragerea Rusiei din Izium, jurnaliștii WP, împreună cu femeia, au revizitat subsolul în care a fost ținută și unde au fost comise crime de război. 

  • Puteți citi articolul din WP, aici

Fețe desfigurate, urmele torturii rusești

Există dovezi că în regiunea ucraineană Nikolaev că soldații ruși au torturat doi bărbați civili ucraineni. Forțele de ordine au descoperit, după retragerea Rusiei, cadavrele a doi ucraineni care fuseseră torturați, fiind desfigurați, cu urechi tăiate și unghii smulse. Jurnaliștii de la Bigus.info au reușit să afle ce s-a întâmplat în sat în timpul ocupației, cum, în câteva săptămâni, forțele rusești de ocupație au transformat viața localnicilor într-un adevărat iad.

  • Puteți citi articolul integral, aici.

Copii doptați de familii de ruși 

Un material realizat de jurnaliștii de la The Associated Press a scos la iveală cum copii ucraineni au ajuns să fie adoptați de familii de ruși. AP a intervievat oficiali ucraineni și ruși, părinți și copii și relatează că oficialii „au deportat copii ucraineni în Rusia sau în teritoriile controlate de Rusia fără consimțământul lor, i-au mințit că nu sunt doriți de părinții lor, i-au folosit pentru propagandă și le-au dat familii și cetățenie rusească”.

„Indiferent dacă au sau nu părinți, a crește copii veniți din zone de război în altă țară sau cultură poate fi un marker al genocidului”, scrie AP. „O încercare de a șterge adevărata identitate a națiunii inamice”.

Această investigație spune povestea unei familii din Mariupol, devastată de război, care a fost separată. Cei șase copii adoptați ai Olgăi au fost duși în Rusia și au îndurat un calvar.

  • Materialul AP poate fi citit în întregime, aici

Foto deschidere: 11.11.2022, în fața clădirii administrative a Hersonului, după eliberarea orașului (sursa: Dmytro Kuleba, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei)

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Yana Skoryna

Avatar of Yana Skoryna
Yana Skoryna are o experiență de 10 ani în jurnalismul TV din Ucraina, unde a lucrat de la proiecte de anvergură la emisiuni de divertisment pentru diverse canale TV și a fost, de asemenea, editor pe platou. De când s-a mutat în România, Yana scrie la CONTEXT un jurnal al crimelor de război, documentând atrocitățile comise de ruși în Ucraina. Ea face interviuri și scrie poveștile victimelor pentru ca acestea să nu fie uitate și criminalii să fie pedepsiți într-o bună zi. Yana spune că produsele media de calitate sunt create din detalii.

Leave A Comment

Pe aceeasi tema

Pe aceeasi tema