Jurnaliști Kloop – arestați, în timp ce Kârgâzstan intensifică controlul asupra presei

Autoritățile kârgâze au reținut patru actuali şi foşti membri ai publicației de investigație Kloop, continuând astfel campania de reprimare a presei independente, scrie OCCRP.

Autoritățile kârgâze au reținut miercuri, 28 mai, trei jurnaliști și un cameraman, toți actuali sau foşti angajați ai Kloop. Publicaţia independentă este unul dintre partenerii OCCRP – o reţea internaţională a jurnaliştilor de investigaţie din care face parte şi redacţia Context.ro. Kloop a investigat crima organizată și corupția din Asia Centrală.

Agenții Comitetului de Stat pentru Securitate Națională al Kârgâzstanului (GKNB) au percheziționat mai întâi locuința jurnalistei Zyyagul Bolot kyzy din Osh și au reținut-o pe jurnalistă. Câteva ore mai târziu, cameramanul Aleksandr Aleksandrov a fost reținut în Bișkek. Jurnalista Aiday Erkebaeva a fost apoi adusă pentru interogatoriu în capitală, împreună cu fosta jurnalistă Kloop Zara Sydygalieva care a părăsit publicația în 2023.

Autoritățile nu au dezvăluit motivele reținerilor, iar avocaților li s-a refuzat accesul la persoanele reținute.

Acest incident se adaugă unei campanii tot mai ample de reprimare a libertății presei în Kârgâzstan.

La începutul anului 2024, o instanță a ordonat închiderea Kloop, acuzând publicația de răspândire de informații false. În ciuda interdicției, publicația a continuat să publice materiale. Printre investigațiile sale notabile se numără seria „Jaf și Patronaj”, care a expus corupția la nivel înalt din sistemul vamal.

Represiunea nu se limitează la Kloop. În ianuarie 2024, unsprezece jurnaliști de la Temirov Live, un alt partener al OCCRP, au fost arestați. Directoarea Makhabat Tazhibek kyzy a fost condamnată la șase ani de închisoare, iar reporterul Azamat Ishenbekov a primit cinci. 

Organizațiile internaționale de supraveghere, inclusiv Reporteri fără Frontiere și Human Rights Watch, au condamnat acțiunile guvernului kârgâz şi au transmis avertismente cu privire la un controlul autoritar accelerat, tot mai accentuat, asupra mass-mediei.

Înființată în 2007, publicaţia Kloop și-a menținut angajamentul de a scoate la iveală corupția, în pofida presiunilor intense din partea guvernului, a arestărilor și a cenzurii. Reținerea lui Bolot kyzy subliniază pericolele tot mai mari și mai imprevizibile cu care se confruntă astăzi jurnaliștii din Kârgâzstan. OCCRP și partenerii săi continuă să sprijine presa locală aflată sub amenințare.

Citeşte articolul complet aici.

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Oana Manițiu

Oana Manițiu

Leave A Comment

Pe aceeași temă

Pe aceeași temă

Dă-ne un pont/ Send Us a Tip