Jurnaliști de investigații din Ungaria – de la ţinta hărţuirii din partea ONG-urilor pro-guvern, la subiect al unei anchete guvernamentale

03 iul., 2024

Atlatszo.hu a fost informată printr-o scrisoare oficială din partea Oficiului pentru Protecţia Suveranităţii că este supusă unei anchete “individuale cuprinzătoare”, sub suspiciunea că organizaţia ar folosi “fonduri externe pentru a influenţa voinţa alegătorilor”. Nu este prima dată când publicaţia de investigații din Ungaria, membru Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP),  este supusă hărţuirii de către agenţii ale Guvernului condus de Viktor Orban. 

Adresa trimisă către Atlatszo.hu precizează că, deoarece organizaţia este “subvenționată din străinătate, cu o proporție semnificativă din bugetul său anual provenind din surse din afara ţări, conform conturilor publicate pe site-ul său”, ea va fi supusă unei investigaţii din partea Oficiului pentru Protecţia Suveranităţi. 

Critici pentru controversata „Lege a suveranității”

În decembrie anul trecut, la Budapesta a fost adoptată noua lege a suveranităţii, care prevede înfiinţarea unei autorităţi de supraveghere a potenţialelor “atacuri ilegale” la adresa suveranităţii naţionale, care ar lua forma finanţărilor străine şi a amestectului în procesele electorale. În baza acestei legi, finanţarea externă este interzisă pentru partidele sau grupurile care candidează la alegeri. În caz de nerespectare, pedeapsa poate ajunge până la trei ani de închisoare, conform Reuters.  

Fidesz, partidul lui Viktor Orban, care deţine majoritatea în parlament, susţine că legea este absolut necesară astfel încât interferenţele politice provenite din străinătate să nu afecteze bunul mers al lucrurilor în Ungaria. 

Noua lege pentru protecţia suveranităţii este considerată nedemocratică de către Departamentului de Stat al SUA, care îşi exprimă îngrijorarea faţă de încercările repetate ale “guvernului maghiar de a hărţui, intimida şi pedepsi organizaţiile independente. Încercarea contravine principiilor guvernării democratice care trebuie să caracterizeze statul de drept”. Alte critici au venit din partea Consiliului Europei, care consideră că noua lege riscă să îngheţe dezbaterea liberă şi democratică în Ungaria. 

Publicaţia Atlatszo arăta într-un articol din luna decembrie, că „deși legea nou adoptată privind protecția suveranității nu reglementează funcționarea companiilor media, ea este totuși capabilă să restrângă sever libertatea presei, făcând munca a redacțiilor independente, a jurnaliștilor și a companiilor media dificil sau chiar imposibil.” De asemenea, Atlatszo s-a alăturat declarației comune a ONG-urilor maghiare care protestează împotriva legii. Transparency International Ungaria, filiala maghiară a organizaţiei anticorupţie Transparency International, s-a arătat la rândul ei reticentă faţă de noua lege. 

Ungaria a primit la jumătatea lunii mai, din partea Bruxellesului, un termen de două luni să adreseze îngrijorările Comisiei Europene cu privire la legea adoptată în decembrie, următorul pas pe care l-ar face Comisia Europeană în cazul unui ignor din partea guvernului Orban fiind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Oana Manițiu

Avatar of Oana Manițiu

Leave A Comment

Pe aceeasi tema

Pe aceeasi tema