Beny Steinmetz, moștenitorul diamantelor – Profilul complet al miliardarului din afacerea Roșia Montană
Credit: James O'Brien/OCCRP (source images: Alamy Stock)
Ieșit din umbra tatălui său, Beny Steinmetz a construit un imperiu care a inclus și afacerea minieră de la Roșia Montană. Rețeaua de jurnaliști The Organized Crime and Corruption Reporting Project i-a reconstruit profilul presărat cu dosare penale și afaceri controversate pe mai multe continente.
Lui Beny Steinmetz îi place să facă lucrurile în felul lui.
Omul de afaceri israelian a crescut într-o familie de magnați ai comerțului cu pietre scumpe, tatăl lui fiind cel care a construit în anii `50 cea mai mare afacere cu diamante din Israel. Dar Beny nu s-a mulțumit cu un rol secundar în firma familiei. Așa că a căutat surse de aprovizionare în zone marcate de instabilitate și distruse de război din Africa, cel mai bogat continent în resurse minerale din lume. Așa a început o călătorie care urma să îi aducă o avere, dar care l-a dus totodată în fața unui tribunal elvețian, pentru dare de mită.
De la începutul în afaceri cu diamante și trecând ulterior la minereu de fier, nichel și chiar terenuri aflate în proprietatea statului român, Steinmetz și-a dezvoltat apetitul pentru achiziționarea de resurse naturale la prețuri de nimic. Aceeași disponibilitate pe care avea să o dezvolte și-n relațiile de afaceri cu diverși dictatori și conducători corupți.
Scandalurile miliardarului Steinmetz
Miliardarul Steinmetz la ieșirea din tribunalul elvețian care l-a condamnat în 2023 (sursa foto: Daniel Balint-Kurti/OCCRP.ORG)
În România, Steinmetz a fost implicat în afacerea Roșia Montană, care a fost blocată de verdictul Curții de Arbitraj de la Washington. Magnatul urma să fie unul dintre beneficiarii despăgubirilor de peste patru miliarde de dolari cerute în cazul Roșia Montană. Banii ar fi ajuns la el prin intermediul unei fundații și al unor companii offshore, după cum au precizat avocații lui Steinmetz.
Miliardarul a încercat să se distanțeze de afacerea minieră inclusiv atunci când a deschis un proces prin care a cerut judecătorilor să interzică OCCRP publicarea materialelor care-l vizau. Inclusiv cele despre Roșia Montană. „Orice afirmaţie conform căreia eu am vreo implicare într-o activitate (legală sau de altă natură) referitoare la Gabriel Resources (compania care controlează proiectul minier de la Roșia Montană n.red.) o resping cu fermitate și nu există nicio măsură legal dispusă în acest sens cu referire la persoana mea”, a menționat Steinmetz prin avocații săi într-o chemare în judecată depusă la Tribunalul București în februarie 2023. Miliardarul a cerut fără succes ștergerea investigațiilor deja publicate de OCCRP și Rise Project. Judecătorii i-au respins cererile.
Avocații lui Steinmetz au avut o altă perspectivă asupra clientului lor în dosarul penal în care acesta a fost condamnat în România. Într-o caracterizare depusă la dosar, aceștia l-au descris pe Steinmetz ca fiind omul din spatele afacerii Roșia Montană. „Fără îndoială că aveți cunoștință despre afacerile desfășurate în România de societăți sau grupuri de firme operate de companii din portofoliul domnului Steinmetz și despre investițiile acestora în România, cea mai cunoscută referindu-se la Proiectul Roșia Montană.”
Omul de afaceri a intrat în proiectul minier în 2009 și a ajuns să fie acționar semnificativ, cu 16%. Chiar și procurorii DNA au investigat un dosar în care urmăreau dacă Steinmetz și fostul premier Călin Popescu Tăriceanu au conspirat în legătură cu mina din județul Alba. Dosarul a fost însă clasat, pentru că anchetatorii n-au găsit probe suficiente. Mai multe detalii aici.
Exploatarea de la Roșia Montană (Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu)
Steinmetz, acum în vârstă de 67 de ani, și-a descris cu sinceritate modul de lucru. „Investim în locuri dificile”, a declarat el în 2012 pentru publicația britanică Financial Times. „E obligatoriu să te murdărești pe mâini.”
În ciuda criticilor care i-au fost aduse timp de ani de zile, asociații săi l-au apreciat ca pe un om de afaceri care obține rezultate, cu o abordare fără ocolișuri. Steinmetz are capacitatea de a „lăsa empatia deoparte și de a face ceea ce trebuie făcut”, a declarat pentru o revistă braziliană, în decembrie 2020, Dag Cramer, unul dintre cei mai apropiați asociați ai omului de afaceri.
Ani la rândul, această abordare a părut să funcționeze. Steinmetz a devenit un comerciant de diamante de renume mondial, cu relații speciale cu companii precum De Beers și Tiffany & Co.. Un afacerist care și-a construit un imperiu imobiliar în Europa și Statele Unite ale Americii. Dar astăzi, strălucita sa carieră s-a împotmolit în două dosare penale gestionate de magistrații europeni. În Elveția, judecătorii l-au găsit vinovat într-un dosar de dare de mită, iar în România a fost condamnat pentru constituirea unui „grup infracțional organizat”. Steinmetz afirmă că ambele sentințe sunt bazate pe invenții.
Omul de afaceri a început să caute diamante africane mai întâi în Angola, în anii 1980, când țara era consumată de un război civil prelungit. Afacerist iscusit, acesta a devenit rapid unul dintre cei mai mari cumpărători de diamante brute din Angola, pe care a continuat să le achiziționeze chiar și după ce rebelii antiguvernamentali au preluat majoritatea minelor din țară.
„Au fost niște ani plini de întâmplări”, a relatat mai târziu omul de afaceri în „Povestea diamantelor Steinmetz” – o carte-album care prezintă istoria oficială a familiei. „Guvernul legalizase posesia și vânzarea de diamante brute și perioada era caracterizată de o adevărată goană după exploatări miniere artizanale.” Fotografiile din carte îl arată pe Steinmetz discutând cu dictatorul angolez José Eduardo dos Santos și pozând alături de alte celebrități.
La începutul noului mileniu, Steinmetz și-a îndreptat atenția către un alt stat de pe continentul african – Sierra Leone. Țară care ieșea la rândul său dintr-un război civil ce durase 11 ani. Omul de afaceri a cumpărat acțiuni la cea mai mare mină de diamante din țară, numită Koidu. Business-ul a fost făcut în parteneriat cu o firmă conectată la foști mercenari, susținuți de guvernul local să lupte împotriva rebelilor, care erau cunoscuți pentru brutalitatea cu care se aruncau în conflicte.
Dat fiind că țara vecină Liberia, situată la mai puțin de 100 de kilometri distanță, era în continuare răvășită de războiul civil, investiția era una extrem de riscantă. Dar modelul de afaceri al lui Steinmetz era unul cu mize mari și riscuri la fel de mari.
Mina Koidu a generat conflicte cu localnicii. Mulți dintre ei își câștigau traiul săpând cu mâinile goale după diamantele valoroase. De fiecare dată când în exploatarea minieră se făceau detonări, oamenii din Koidu erau nevoiți să se refugieze la o altitudine mai mare. Cum și casele lor au fost afectate de activitățile miniere, locuitorii au cerut să fie mutați în alte locuințe. În felul acesta au apărut protestele și relațiile cu personalul de expați aflat la conducerea minei s-au deteriorat rapid.
De la conflicte verbale, până la violențe, a fost doar un pas. La una dintre demonstrații, poliția a împușcat mortal două persoane, iar guvernul din Sierra Leone a ordonat oprirea lucrărilor de la mina Koidu.
Steinmetz, care mai târziu și-a descris rolul în companie drept unul de ambasador comercial care face conexiuni la nivel înalt a intervenit rapid. În mai 2008, omul de afaceri a zburat la Freetown cu avionul său privat și s-a întâlnit cu președintele Ernest Bai Koroma. Ceea ce au discutat cei doi nu a fost făcut public. Însă rezultatele au apărut imediat: guvernul a permis reluarea lucrărilor la mina controlată de miliardar, menționând că e o operațiune importantă strategic pentru țară.
Locuitorii din zona minei au dat în judecată Koidu Holdings și compania-mamă a acesteia, Octea Ltd., într-un proces deschis în Sierra Leone, solicitând despăgubiri pentru încălcarea drepturilor omului și daune aduse mediului. Acțiunea în instanță a fost inițial respinsă, în octombrie 2022, însă decizia a fost atacată în apel, acțiune ce era în curs la data publicării acestui material.
Steinmetz a declarat pentru OCCRP, prin intermediul avocaților săi, că societatea respectă „cele mai bune practici din industria minieră din Sierra Leone și Africa”.
Însă ceea ce l-a făcut cu adevărat bogat a fost o afacere încheiată în țara vecină, Guineea. Un business care se află la originea acuzațiilor de dare de mită cu care se confruntă astăzi omul de afaceri.
„Afacerea secolului”
Muntele Simandou, din Guineea, Africa de Vest, conține una dintre cele mai mari rezerve de minereu de fier din lume
Imediat după întâlnirea cu președintele Koroma, înregistrările de zbor arată că Steinmetz a luat avionul personal și a zburat către Conakry, capitala unui alt stat african, Guineea.
Pusese ochii pe înverzitul lanț muntos Simandou, în adâncurile căruia se află unul dintre cele mai mari zăcăminte de minereu de fier din lume. Drepturile de exploatare minieră asupra întregului lanț muntos erau deținute din 1997 de către gigantul minier anglo-australian Rio Tinto. Deși compania nu realizase acolo decât lucrări de explorare, autoritățile din Guineea ezitau să îi anuleze licențele.
Compania care-i poartă numele și pe care o controlează, Beny Steinmetz Group Resources, cunoscută sub acronimul BSGR, avea în vizor zăcămintele din Simandou încă din 2005, ulterior începând să lucreze cu intermediari pentru a obține licențele de minerit. Contractele obținute de OCCRP arată că BSGR și intermediarii companiei au promis plăți de milioane de dolari sub formă de „comisioane” către Mamadie Touré, una dintre cele patru soții ale președintelui Guineei de la momentul respectiv. La schimb, afacerea urma să primească sprijinul pentru adjudecarea perimetrelor (parcele exploatabile minier, n. red.) de către BSGR.
Zborul din mai 2008 a fost a patra vizită pe care Steinmetz a făcut-o în Guineea în acel an. Nu este clar cu cine s-a întâlnit în cursul acestei deplasări. Dar chiar în ziua sosirii lui Steinmetz, premierul Guineei — care se opunea anulării licențelor deținute de Rio Tinto — a fost concediat. Două zile mai târziu, administrația prezidențială a transmis o scrisoare către Rio Tinto, amenințând cu retragerea drepturilor miniere ale companiei, care ar fi rămas astfel doar cu drepturi de explorare mai puțin valoroase. În luna iulie, un decret prezidențial a transformat amenințarea în realitate.
Câteva luni după acest decret, Steinmetz s-a dus din nou în Guineea. De data aceasta, el s-a întâlnit direct cu președintele țării, Lansana Conté, chiar la reședința din satul natal al acestuia. Potrivit mărturiei date în cursul procesului din Elveția de Asher Avidan, managerul de țară al BSGR de la acea dată, cei doi au discutat despre perimetrele din Simandou.
Ulterior acestei întâlniri, președintele l-a convocat pe ministrul minelor, Loucény Nabé, și a cerut ca o parte din drepturile de explorare ale Rio Tinto să fie anulate „rapid”. Cel puțin asta a declarat Nabé în fața unui tribunal de arbitraj al Băncii Mondiale.
„Când am văzut-o pe Mamadie Touré stând lângă președinte în cursul întâlnirii, am înțeles că exercită presiuni asupra soțului său în favoarea BSGR”, a afirmat Loucény Nabé în fața magistraților. „Despre Rio Tinto, președintele ne-a explicat, mie și prim-ministrului, că «dacă nu acceptă, vor trebui scoși din joc».” Mamadie Touré, soția președintelui a povestit rolul ei în afacere:
„Președintele i-a spus lui Steinmetz că mă încredințează lui Steinmetz, ceea ce înseamnă că sunt acolo pentru a ajuta BSGR”. („Este o mincinoasă, este periculoasă”, a spus Steinmetz în interogatoriu.)
Una dintre cele patru soții ale fostului președinte al Guineei Alpha Condé (centru), cu fostul președinte al BSGR, Asher Avidan (stânga) – credit: Global Witness
Pe 4 decembrie 2008, guvernul Guineei a formalizat în cele din urmă anularea licențelor deținute de Rio Tinto. Au fost ulterior acordate imediat companiei controlate de Steinmetz, dar pe gratis în baza politicilor guvernului local legate de alocarea acetui tip de drepturi de explorare.
La momentul respectiv, BSGR a negat toate acuzațiile de corupție, afirmând că acestea „sunt lipsite de fundament și reprezintă pur și simplu o campanie grosolană de defăimare”, precum și că a obținut licențele urmând „procese legale și transparente”. Steinmetz a negat acuzațiile aduse împotriva persoanei sale în timpul audierilor în fața judecătorilor și a instanțelor și a criticat „relatările și acuzațiile neadevărate”.
Președintele Conté a murit pe 22 decembrie 2008. În ziua următoare, o juntă militară a preluat cu forța puterea și l-a instalat în funcția de președinte pe ofițerul de armată Moussa Dadis Camara. Așadar, Steinmetz a pornit să cultive relații cu noua putere: în anul următor l-a invitat pe Camara în Israel, la nunta fiicei sale, dezvoltând o relație apropiată cu ministrul minelor, fostul bancher Mahmoud Thiam.
Afacerea din Guineea s-a dovedit a fi una extrem de profitabilă. În aprilie 2010, la mai puțin de un an și jumătate de la achiziție, BSGR a vândut jumătate din drepturile sale de exploatare către grupul minier brazilian Vale S.A.. Valoarea – 2,5 miliarde de dolari. La acea dată, presa a vorbit despre „afacerea secolului” și-n contextul în care guvernul Guineei oferise pe nimic aceste drepturi. Pe de altă parte, BSGR a susținut că a investit zeci de milioane.
Terenurile regale din România
Deși afacerile lui Steinmetz din Africa de Vest au avut o anvergură mai mare, o dispută privind o afacere imobiliară pe care acesta a încheiat-o în România a constituit, de curând, sursa mai multor probleme cu legea pentru omul de afaceri, soldate inclusiv cu arestarea sa în Israel, Grecia și, cel mai recent, în Cipru.
În decembrie 2020, Curtea Supremă a României a decis că Steinmetz a conspirat împreună cu Paul Philippe de România și alte persoane pentru a obține în mod ilegal proprietăți imobiliare în valoare de peste 100 milioane de dolari. Informațiile sunt susținute de documente administrate în cursul procedurii judiciare și acte comerciale obținute de OCCRP. Curtea a decis că schema a fost finanțată în cea mai mare parte de către Steinmetz.
Prințul Paul a fost personaj central în dosarul de corupție al lui Steinmetz (credit: Flickr)
Verdictul a fost pus la îndoială de judecători în cursul unor proceduri judiciare deschise la Paris și Atena, precum și de către o comisie a Interpol. Prin decizii care resping solicitarea de extrădare a lui Steinmetz și a prințului, Paul Philippe al României, Interpol și instanțele afirmă că există riscul ca hotărârea Curții Supreme să fi fost politizată.
După căderea guvernului comunist, în 1989, Paul Philippe – nepot de bunic al regelui Carol al II-lea al României – a depus eforturi pentru a fi recunoscut ca moștenitor al suveranului și deținător de drept al unor vechi proprietăți regale. După un deceniu și jumătate, încercările sale s-au lovit de un eșec. În acea perioadă, prințul Paul a intrat în legătură cu Remus Truică, fostul șef de cabinet al lui Adrian Năstase, care s-a oferit să îl ajute să revendice vechile proprietăți regale. Singura condiție era dacă acesta ar fi fost de acord să împartă profiturile din vânzarea unui teren cu o companie numită Reciplia SRL – care i-ar fi plătit de asemenea lui Paul Philippe un avans de 4 milioane de euro.
Paul Philippe a crezut că aceste fonduri provin de la Truică, potrivit declarațiilor date de acesta în fața procurorilor români. Dar Reciplia era în realitate deținută în proporție de 90% de Steinmetz, care colabora în tăcere cu Truică și alții, potrivit constatărilor Curții Supreme a României.
„Singura noastră motivație aici este că vrem să investim mulți bani în această afacere, având un low profile”, i-a spus Steinmetz lui Paul Philippe și soției acestuia în timpul unei întâlniri la domiciliul cuplului, în România, în decembrie 2011. Conversația dintre cei trei a fost înregistrată în secret de unul dintre participanți și depusă ca probă în fața Curții Supreme.
În timp ce “partenerii” se înregistrau unii pe alții la întâlniri, grupul era monitorizat audio și de cei de la Serviciul Român de Informații. Conform unor înregistrări ale SRI, Truică l-a informat cu regularitate pe Steinmetz cu privire la cum decurg discuțiile. Înregistrările SRI au fost însă considerate inadmisibile și respinse de către instanța supremă, după adoptarea unei modificări legislative care a limitat modul în care puteau fi utilizate aceste interceptări.
Nu doar Truică venea cu informații proaspete. Steinmetz a primit rapoarte de progres și din partea asociatului său de afaceri, Tal Silberstein, conform sentinței Curții Supreme, care citează declarațiile martorilor audiați în dosar.
Potrivit constatărilor Curții, Truică a aranjat înlocuirea unui oficial silvic local cu o rudă a lui, care ulterior a primit un teren în valoare de 50.000 de euro în urma afacerii [BC3] . S-a descoperit astfel că Truică l-a mituit pe directorul unui institut agricol, oferindu-i o excursie la Monaco pentru el și familia sa.
Institutul i-a cedat lui Paul Philippe două suprafețe de teren, în martie 2007 și septembrie 2008. În ambele situațiile, acesta a transferat rapid terenul către Reciplia.
sursa foto: Context.ro
Însă prințul s-a simțit înșelat atunci când Reciplia nu i-a plătit sume suplimentare pentru partea sa din proprietate. În 2015, el s-a plâns poliției, care a început o investigație împotriva lui, a lui Steinmetz și a lui Truică. În decembrie 2020, toți trei au fost condamnați pentru retrocedarea considerată frauduloasă. Steinmetz și Silberstein, ambii condamnați în lipsă, au primit câte cinci ani de închisoare pentru constituirea unui „grup infracțional organizat”. Truică a fost condamnat la șapte ani pentru „spălare de bani” și alte infracțiuni, iar Paul Philippe – condamnat pentru „cumpărare de influență” – a primit trei ani și patru luni.
Avocatul lui Steinmetz a declarat pentru OCCRP că sentința Curții Supreme a fost „puternic motivată politic, iar procedura a fost plină de nereguli”.
Steinmetz și Paul Philippe au fost puși de Poliția Română pe lista celor mai căutați fugari. Amândoi au contestat cu succes tentativele de extrădare și mandatele de arestare ale Interpol. Steinmetz a formulat recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, solicitare pe care CEDO a afirmat că o analizează, chiar dacă „nu s-a luat încă nicio decizie cu privire la admisibilitatea acesteia”.
În noiembrie 2021, Steinmetz a fost arestat în Grecia pe baza unui mandat european de arestare. Omului de afaceri i s-a permis să părăsească țara în primăvara următoare, când Curtea de Apel din Atena a respins solicitarea de extrădare în România. Curtea a hotărât că unul din cei trei judecători din completul Curții Supreme a României, care l-a condamnat, nu depusese jurământul, fapt care risca să reprezinte „o încălcare a dreptului său fundamental la un proces corect.”
De asemenea, în octombrie 2021, Interpolul a anulat un mandat de arestare emis pe numele lui Steinmetz, ca urmare a deciziei unei comisii care a constatat că există îndoieli asupra legalității interceptărilor folosite ca dovezi împotriva omului de afaceri.
Paul Philippe a fost arestat la Paris în iunie 2022 și reținut timp de trei luni, dar pe 29 noiembrie 2023 Curtea de Apel din Paris a decis împotriva cererii de extrădare formulate de autoritățile române. Curtea a declarat că este posibil ca judecătorii români care l-au condamnat să nu fi fost „independenți și imparțiali” și că o lipsă de imparțialitate motivată politic ar putea să îl împiedice pe prințul Paul să conteste verdictul. În mai anul acesta, prințul Paul fost arestat în Malta, dar autoritățile au respins cererea de extrădare, însă cazul este acum în faza de apel.
Steinmetz a fost arestat din nou în Cipru în august anul trecut, înainte ca Curtea Supremă a țării să respingă la rândul său extrădarea lui, declarând că este expus riscului la tratamente inumane.
Momentul de răscruce
În 2010, alegerile din Guineea l-au adus la putere pe un vechi lider al opoziției, Alpha Condé. Ca parte a unei campanii anticorupție, în martie 2012 acesta a inițiat o analiză a drepturilor de exploatare minieră din Guineea. Anchetatorii au aflat curând de contractele încheiate de BSGR și intermediarii săi cu Touré, soția fostului dictator. Femeia s-a stabilit în Jacksonville, Florida, Statele Unite ale Americii unde a folosit banii primiți de la BSGR pentru a cumpăra proprietăți de lux, potrivit documentelor din dosar.
Pentru a-i împiedica pe investigatori să pună mâna pe exemplarele originale ale contractelor, principalul intermediar al lui Steinmetz în Guineea, francezul Frédéric Cilins, a mers în Florida pentru o întâlnire cu Touré, în aprilie 2013.
Ceea ce nu știa era că autoritățile din SUA declanșaseră deja propria investigație asupra afacerii Simandou, iar Touré coopera ca martor în cadrul unei investigații a unui mare juriu. La întâlnire, Touré a purtat un microfon, iar FBI a înregistrat tot ce au spus ea și Cilins.
Francezul i-a promis milioane de dolari în schimbul contractelor, astfel încât să le poată distruge, și i-a cerut să semneze o declarație prin care se angaja să nege orice legătură cu BSGR. Cel puțin asta reiese din transcriptul conversației.
Cilins i-a spus lui Touré că acționa la instrucțiunile lui Steinmetz:
- Cilins: Vor mai fi 3, 4, 5 [milioane de dolari]… Asta e ce mi s-a spus direct de numărul 1, nu vreau nici să-i spun numele…
- Touré: Numărul unu? Michael?
- Cilins: „Nu, nu. [în șoaptă] Beny. Tot ce îți spun vine direct de la Beny… De la nimeni altcineva. Nimeni altcineva. M-am dus special să-l văd, să-l văd și să discutăm toate astea în detaliu… A zis «uite, e bine, dar vreau să te duci să vezi. Vreau să distrugi aceste documente.»”
Cilins s-a oferit de asemenea să-i cumpere lui Touré bilete spre Sierra Leone, astfel încât aceasta să poată evita să depună mărturie în orice investigație oficială din SUA.
Conversația s-a încheiat atunci când agenții federali au intervenit și l-au arestat pe Cilins. În procesul în care a fost judecat la New York, acesta s-a declarat vinovat de dare de mită și obstrucționarea unei investigații federale. La final a primit o condamnare de doi ani. Cilins a susținut la proces că o mințea pe Touré cu privire la implicarea lui Steinmetz pentru a o impresiona.
Frédéric Cilins (captură Youtube Globalwhitness)
Arestarea sa a fost un punct de cotitură pentru Steinmetz. Mai multe țări au lansat propriile investigații, inclusiv Marea Britanie, Israel și Elveția, unde Steinmetz locuia în momentul respectiv. În aprilie 2014, Guineea a retras licențele de exploatare minieră pentru perimetrul Simandou, declanșând un proces din partea BSGR, care la rândul său a fost dată în judecată de celălalt investitor, Vale, pentru ascunderea mitei.
Procurorul de caz, Yves Bertossa, l-a ridiculizat pe Steinmetz, numindu-l un „laș” pentru că l-a folosit pe Cilins ca „pion… care face treburile murdare”. (Steinmetz a declarat în fața instanței că se simte „jignit de declarațiile procurorului.”)
Omul de afaceri a declarat că nu avea cunoștință de acțiunile întreprinse de Cilins și a declarat pentru OCCRP că „nu a aprobat niciodată” declarația semnată de Touré în Florida.
Însă pe 5 aprilie 2013, unul dintre avocații lui Steinmetz i-a trimis acestuia pe e-mail o ciornă de declarație aproape identică, document consultat de reporterii OCCRP. „Mi-ai trimis ceva mai jos care nu are nimic de-a face cu mine”, a răspuns Steinmetz. „Am întâlnit-o o singură dată în viață… dar nu am vorbit etc., așa că nu o cunosc.”
Cu toate acestea, în aprilie 2023, Curtea de Apel din Geneva a hotărât că Steinmetz a luat parte la o operațiune de „acoperire” a unor infracțiuni de corupție, ajutând la „elaborarea declarației… al cărei scop principal era exonerarea «BSGR» și, de facto, a lui personal”. Curtea a afirmat de asemenea că în cursul percheziției, realizate de poliția elvețiană în avionul privat al lui Steinmetz, au fost găsite câteva copii ale contractelor semnate cu Touré.
Steinmetz a fost condamnat inițial la cinci ani de închisoare, în urma apelului sentința fiind ulterior redusă la 18 luni de închisoare cu executare și 18 luni cu suspendare. Steinmetz a formulat apel la curtea supremă din Elveția împotriva acestei pedepse reduse, de data aceasta. Nu a fost stabilită încă nicio dată a procesului.
Contraatacul
Pe măsură ce a crescut presiunea asupra lui Steinmetz în jurul scandalului de mită din Guineea, s-au intensificat și atacurile la adresa miliardarului filantrop George Soros, considerat eminența cenușie din spatele scandalurilor.
Soros „și-a folosit vasta rețea de conexiuni la nivel înalt pentru a implica autoritățile din SUA, Israel și Guineea în investigații” împotriva lui Steinmetz, a afirmat avocatul magnatului minier într-o scrisoare adresată OCCRP. Avocatul a acuzat, de asemenea, OCCRP – care primește unele finanțări de la organizații din rețeaua Fundațiilor Soros pentru o Societate Deschisă – de complicitate în această privință.
Michael Vachon, un purtător de cuvânt al lui George Soros, a declarat că toate acuzațiile lui Steinmetz sunt neadevărate. Acestea au fost formulate în cursul unor proceduri de „arbitraj și într-o cauză penală în Elveția; în ambele cazuri, decizia i-a fost nefavorabilă lui Steinmetz, iar acuzațiile sale false au fost respinse”, a declarat Vachon.
Soros a fost de timpuriu un susținător al campaniei anticorupție a președintelui Guineei, Alpha Condé, după ce acesta din urmă a ajuns la putere în decembrie 2010. La o conferință de presă din martie 2011 la care a participat alături de Condé, primul lider al Guineei ales în mod democratic de la obținerea independenței țării, Soros a afirmat că Guineea a intrat într-o „nouă eră” și că resursele sale naturale pot fi acum folosite „în beneficiul oamenilor”.
La aceeași conferință de presă, Condé a avertizat că va urma o analiză a sectorului minier, iar contractele oferite pe baza mitei ar putea fi anulate. Surse anonime susțin că Soros a furnizat finanțarea inițială — de aproximativ 1 milion de dolari, firmei de avocatură DLA Piper, care a inițiat investigațiile privind modul în care Steinmetz a dobândit drepturile de exploatare minieră. Miliardarul filantrop a oferit de asemenea finanțare pentru angajarea de consilieri în domeniul managementului financiar și al transparenței pentru guvernul din Guineea.
Nu există nicio dovadă că sprijinul lui Soros pentru Condé a continuat după începutul primului mandat al acestuia din urmă. Comitetul de analiză a sectorului minier din Guineea, care a recomandat în 2014 retragerea licențelor miniere ale BSGR, a declarat că Soros nu are „niciun rol, formal sau informal”, în activitatea sa.
Dar începând cel puțin de la jumătatea anului 2012, agenția de PR a lui Steinmetz, FTI Consulting, a propagat în media teorii ale conspirației care îl plasau pe Soros în centrul unui presupus complot de deturnare a alegerilor din Guineea în favoarea lui Condé, cu scopul de a-și însuși minele țării.
Emailuri provenite din interiorul companiei arată furia crescândă a magnatului minelor față de articole de presă care prezentau corupția din afacerile sale din Guineea.
Soros, „și-a făcut o misiune în viață din a prelua activele [perimetrelor miniere de la Simandou] și a-l calomnia pe Beny”, scria Steinmetz firmei de consultanță în noiembrie 2012.
George Soros (foto: Flickr)
În momentul respectiv, Soros a declarat publicației Financial Times: „Nu am niciun interes de afaceri în industria minieră din Guineea și nici intenția de a face vreo achiziție acolo.” El a spus că „nu are nicio ranchiună personală împotriva” lui Steinmetz.
Întrebat despre relația miliardului cu Condé, purtătorul de cuvânt al lui Soros, Michael Vachon, a declarat pentru OCCRP că „dl Soros este de mult timp un susținător al eforturilor anticorupție din întreaga lume”, inclusiv în Guineea, după ce Condé a fost ales prima dată. Acuzațiile lui Steinmetz cu privire la un complot al lui Soros sunt „false” și au fost respinse atât de judecătorii elvețieni, cât și în cursul unei proceduri de arbitraj, a afirmat acesta.
FTI a încetat colaborarea cu Steinmetz în noiembrie 2012 — fapt pe care BSGR îl pune de asemenea pe seama interferenței lui Soros —, contractul fiind preluat de o firmă londoneză de comunicații, Powerscourt. Numărul atacurilor la adresa lui Soros a crescut, Powerscourt făcând publică o declarație, în aprilie 2013, în care se afirmă următoarele: „Organizații legate de și finanțate de domnul Soros au emis calomnii pe deplin nefundamentate împotriva BSGR în încercarea de a justifica bizara încetare a investițiilor în mineritul din Guineea.”
În timp ce afirmațiile lui Steinmetz referitoare la complotul lui Soros au fost amplu difuzate în mass-media, acestea nu au fost bine primite în fața instanțelor de judecată. În mai 2015, o instanță din Marea Britanie a respins tentativele BSGR de a forța Biroul de Combatere a Fraudelor (Serious Fraud Office) să oprească investigațiile privind afacerea Simandou și licențele miniere. Lordul Judecător Davis a hotărât că afirmația directorului BSGR, conform căreia investigația și-a avut originea într-un complot orchestrat de Soros, indica „un grad limitat de cunoaștere directă a faptelor presupuse a sta la baza investigației[BC5] ”.
În august și septembrie anul trecut, Steinmetz se afla în Elveția pentru un apel ce contesta o condamnare de cinci ani de închisoare pentru dare de mită. În paralel, purtătorii de cuvânt ai lui Steinmetz au mers mai departe. Aceștia au susținut în fața unui reporter OCCRP că, pe când avea 14 ani și trăia sub o identitate falsă pentru a scăpa deportării, ca evreu, Soros era de fapt un „colaborator” al naziștilor. Aceste persoane au afirmat că Soros a lucrat pentru autoritățile colaboraționiste maghiare, ajutând la identificarea proprietăților deținute de evrei, fapt care ar fi dus la deportarea evreilor în lagărele de exterminare.
(Persoanele respective nu au dorit să li se publice numele și au precizat că aceste afirmații sunt off the record, însă le-au repetat mai multor reporteri, cu mai multe ocazii. OCCRP a ales să menționeze aceste afirmații în interes public.)
Steinmetz a continuat să facă afirmații similare și prin intermediul avocatului său, scriind într-un e-mail că Soros ar fi recunoscut public „că l-a ajutat pe nazistul care îl proteja”.
Acuzația de colaboraționism i-a fost frecvent adusă lui Soros de extrema dreaptă din SUA. Anti-Defamation League, organizație de advocacy din SUA, a susținut că acuzația este inexactă și „respingătoare”. Un purtător de cuvânt al lui Soros a declarat că „astfel de acuzații false sunt jignitoare pentru victimele Holocaustului, pentru toți evreii și pentru oricine onorează adevărul.”
Autoritățile israeliene, care au deschis în 2016 propria anchetă asupra afacerii de mită din Guineea, au ajuns la o înțelegere cu Steinmetz în decembrie 2022. Steinmetz a fost de acord să plătească 5 milioane de dolari în condițiile prevăzute de legislația israeliană privind combaterea spălării banilor, potrivit unei declarații a Biroului Procuraturii din Israel. De asemenea, el a fost de acord să plătească 86 de milioane de dolari pentru soluționarea unei alte dispute cu Fiscul israelian. Steinmetz nu a recunoscut nicio încălcare a legii și nu a fost niciodată pus sub acuzare în Israel.
Omul de afaceri a reușit să țină la distanță autoritățile din Israel și să scape de brațul justiției din România, unde a fost condamnat în lipsă pentru constituirea unui „grup infracțional organizat”. Dar s-ar putea să fie mai greu să scape de problemele apărute în Elveția.
Dacă se va prezenta la procesul de la curtea supremă a Elveției, acesta riscă să fie condamnat la închisoare. Dacă nu o va face, ar putea deveni un fugar și pentru autoritățile din această țară – o situație de neinvidiat pentru un om de afaceri obișnuit să călătorească pe tot globul.
Fidel strategiei sale agresive de afaceri, Steinmetz, care trăiește acum la Tel Aviv, se arată în public încrezător în șansele sale. Cel puțin asta reiese din declarațiile date anul trecut în fața curții de apel din Geneva: „Sunt nevinovat și nu am nimic să-mi reproșez.”
- Aceasta este o variantă tradusă și adaptată a investigației publicate de OCCRP aici
Despre autor: Context
Pe aceeași temă
Pe aceeași temă
