Parlamentarii pe TikTok. Irigații cu dezinformări (6)

Parlamentarii AUR și SOS au inundat TikTok-ul cu clipuri în care se arată revoltați că apa din râuri nu poate fi folosită după bunul plac, după ce legumicultorii din Lungulețu, județul Dâmbovița, au protestat pe motiv că unul dintre ei ar fi fost reținut de poliție și amendat pentru că a tras apă din râul Dâmbovița pentru a-și iriga terenul.

Numai că nimeni nu a fost încătușat sau amendat. Iar apa e o resursă limitată și utilizarea resursei din râuri pentru irigații este reglementată prin lege.

  • Context.ro monitorizează activitatea membrilor Parlamentului României pe rețeaua chinezească, cu ajutorul unui soft bazat pe AI. Publicăm periodic un buletin cu dezinformările pe care aleșii le propagă pe platformă. Acesta este al șaselea buletin.

Tăvălugul a pornit pe 16 iulie. Într-o postare pe pagina de Facebook “Bazinul Legumicol Comuna Lungulețu”, oamenii au fost îndemnați să își lase treburile zilnice și să meargă în fața primăriei pentru a protesta pentru dreptul lor la apa din râu, răsculați de informația falsă că un locuitor din zonă ar fi fost săltat de poliție pentru că și-a udat varza cu apă din Dâmbovița. “Veniți să apărăm împreună ceea ce ne aparține de drept!”, scrie în postarea de pe pagina care distribuie regulat conținut pro Georgescu, AUR sau POT.

Screenshot 2025 07 22 121214

sursa foto: Captură Facebook

Inspectoratul de Poliție Dâmbovița a transmis însă că polițiștii de la Poliția Orașului Titu au fost solicitați să se deplaseze în comuna Lungulețu, în cadrul unui control al Administrației Naționale “Apele Române” Argeș-Vedea, pentru a oferi sprijin și a menține ordinea și liniștea publică. Iar la fața locului a fost depistat un bărbat ce ar fi utilizat o motopompă ca să extragă apă din râu pentru a-și iriga culturile.

Potrivit IPJ Dâmbovița, polițiștii doar au făcut verificări pentru a stabili identitatea persoanei în cauză și nu l-au amendat sau reținut pe bărbat. Motivul: utilizarea apei din râuri, lacuri, canale sau foraje pentru irigații este reglementată prin lege.

Pe 17 iulie, ANAR anunța că fermierii își pot iriga în continuare culturile agricole cu apă din Dâmbovița. Iar conform declarațiilor recente ale ministrului Agriculturii Florin Barbu, acesta și-a asumat că ministerul va suporta costul apei pentru irigații, dacă fermierul are contract cu ANAR. De asemenea, vor fi decontate și 50% din costurile cu energia electrică sau combustibilii folosiți pentru irigații.

Sorin Lucaci, directorul ANAR, a precizat, potrivit unui comunicat public, că până la 15 septembrie va fi centralizată lista celor care doresc să folosească apa din Dâmbovița, iar ulterior vor fi  semnate contracte-cadru care stabilesc condițiile tehnice, programul de furnizare și tarifele.

Directorul general al ANAR a mai susținut că “prețurile sunt accesibile și nu vor afecta viabilitatea economică a fermierilor”, precum și că “există suficiente resurse pentru irigații, fără a afecta alimentarea cu apă potabilă a Capitalei”.

De cealaltă parte, ministrul Mediului Diana Buzoianu a declarat la Antena 3 că autoritățile vor face în continuare controale pentru că apa este o resursă limitată. 

“În contextul schimbărilor climatice, în contextul secetelor din perioada aceasta, e foarte clar că apa devine o resursă foarte important de gestionat”, a afirmat ministra, adăugând că agricultorii  să plătească sume modice pentru apa utilizată, “dar este foarte important să ştii câtă apă este luată de acolo, tocmai pentru că avem discuţia şi despre debit”, a mai spus Buzoianu.

Cu toate acestea, mai mulți parlamentari AUR și SOS s-au urcat pe valul de nemulțumire și au dat drumul la postări dezinformatoare pe TikTok.

Ninel Peia, senator SOS – aproape 17% din conținutul postat pe contul său de TikTok reprezintă informații false, teorii ale conspirației sau afirmații menite să provoace emoții sau tendențioase.

Peia NinelDSC 3768 2

Ninel Peia (sursa foto: Camera Deputaților)

“Bă fraților, auzirăți ce se întâmplă la Lungulețu? Nu mai ai voie să tragi apă din pârâu, să-ți uzi varza, că intri la pușcărie.” 

Nini Pascalini, deputat SOS25% din conținutul postat pe contul său de TikTok reprezintă informații false, teorii ale conspirației sau afirmații menite să provoace emoții sau tendențioase.

PascaliniNiniAlexandru

Nini Pascalini (sursa foto: Camera Deputaților)

“Zi după zi plouă și se trezesc unii să încătușeze pe alții care vor să-și irige plantațiile (…) Păi ploaia asta ne este dată de Dumnezeu (…) Să nu ne mai putem uda grânele, să nu ne mai putem uda culturile pentru că putem face pușcărie pentru treaba asta sau să vină poliția să ne ia, e ireal!”

Silviu Gurlui, deputat AUR11% din conținutul postat pe contul său de TikTok reprezintă informații false, teorii ale conspirației sau afirmații menite să provoace emoții sau tendențioase.

GurluiSilviuOctavian

Silviu Gurliu (sursa foto: Camera Deputaților)

“La Lungulețu fermierii nu mai pot uda pământul. Sistemele de irigații sunt distruse, râurile sunt interzise, iar cei care încearcă să-și salveze culturile sunt amendați și ridicați de poliție.”

Eugen Șipoș, senator AUR – peste 11% din conținutul postat pe contul său de TikTok reprezintă informații false, teorii ale conspirației sau afirmații menite să provoace emoții sau tendențioase.

Sipos Eugen CristianDSC 3535 1

Eugen Șipoș (sursa foto: Camera Deputaților)

“Un mare abuz s-a produs în comuna Lungulețu, județul Dâmbovița. Un fermier care a îndrăznit să-și ude cultura de varză cu apă din râul Dâmbovița, a fost încătușat de organele statului la dispoziția Apelor Române (…) Apă, hrană, energie, Călin Georgescu, știți ce a spus.” 

Eduard Koler, deputat AUR – aproape 17% din conținutul postat pe contul său de TikTok reprezintă informații false, teorii ale conspirației sau afirmații menite să provoace emoții sau tendențioase.

KolerEduardVirgil

Eduard Koler (sursa foto: Camera Deputaților)

“Ne-am trezit acum că sunt fermieri români cărora li se pun cătușele la mână pentru că au îndrăznit să ia apă din Dâmbovița pentru a-și uda o amărâtă de cultură de varză. La nivelul ăsta a ajuns România să iau oamenii cu cătușe și să-i aresteze pentru faptul că au luat apă.”      

Raisa Enachi, deputat SOSaproape 17% din conținutul postat pe contul său de TikTok reprezintă informații false, teorii ale conspirației sau afirmații menite să provoace emoții sau tendențioase.

EnachiRaisa

Raisa Enachi (sursa foto: Camera Deputaților)

“Astăzi, agricultorii din Lungulețu ies în stradă. Mâine vor urma alții și nu pentru beneficii, nu pentru privilegii, ci pentru un drept fundamental. Accesul la apă. Să interzici țăranului să-și ude plantele e o formă de dispreț față de însăși viața rurală.” 

Dan Tanasă, deputat AUR – peste 44% din conținutul postat pe contul său de TikTok reprezintă informații false, teorii ale conspirației sau afirmații menite să provoace emoții sau tendențioase.

dan tanasa

Dan Tănasă (sursa foto: Inquam Photos / George Călin)

“Băi, frate, băi, cât tupeu pe țăranii de la Lungulețu din Dâmbovița. Auzi la ei, mă, să irige, mă, varză și cartofi cu apa din Dâmbovița. Păi ce, mă, apa aia din Dâmbovița a căzut din cer, mă, ne-a dat-o Dumnezeu?(…) Băi, băgați-vă mințile în cap, mă, puneți, mă, mâna și irigați niște tancuri, niște obuze, niște rachete, lăsați varza și cartofii. Că aducem varză din Germania, aducem varză din Franța, aducem cartofi din Egipt. Terminați odată, extremiștilor!”

Petre Pușcașu, deputat AUR – aproape 24% din conținutul postat pe contul său de TikTok reprezintă informații false, teorii ale conspirației sau afirmații menite să provoace emoții sau tendențioase.

PuscasuPetre

Petre Pușcașu (sursa foto: Camera Deputaților)

”S-au dus peste oamenii de la Lungulețu, l-a trimis pe domnul ministru acolo, al Agriculturii, să le spună că trebuie să facă contract pe apă. Nu se poate așa ceva. Apa e lăsată de la Dumnezeu. Străbunii lor n-au plătit apă niciodată. E vorba despre agricultura care ne dă să mâncăm la toți românii, nu plasticurile din afară.”

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a abordat și ea pe rețelele sociale subiectul Lungulețu. Într-un live pe Facebook chiar a îndemnat oamenii să meargă să protesteze în comuna dâmbovițeană și să ia cu asalt sediile Apelor Române și Apa Nova.

Și Anamaria Gavrilă, lidera partidului POT, a acuzat autoritățile de „o crimă împotriva agriculturii românești”, amintind de programul lui Călin Georgescu „Apă-Hrană-Energie”.

De asemenea, Georgescu a ținut să facă precizări pe subiect, miercuri, la ieșirea din sediul poliției, unde s-a prezentat pentru controlul judiciar.

“Vreau să fie clar: proprietarul apelor din țara noastră este poporul român. Statul doar administrează în numele poporului român. Când sistemul vine către oameni și se face că-i ascultă întrebându-i de apă nu o face pentru că-i pasă, pentru că sunt îngrijorați de necazurile oamenilor, ci o face din frică”, a spus Georgescu.

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm pe cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Iulia Stanoiu

Iulia Stanoiu
Iulia Stănoiu este jurnalist de investigații al CONTEXT. Înainte, a făcut parte, timp de șapte ani, din echipa radioului din orașul natal, ca prezentator și reporter și a activat vreme de patru ani în presa scrisă. În 2023, a primit Premiul I la Gala Superscrieri, la categoria Debut Jurnalistic, pentru seria de investigații “Președinte de județ”. Iulia face parte din proiectul Rețeaua Minciunilor (Firehose of Falsehood) – o echipă de jurnaliști de investigație din 13 țări din Europa Centrală și de Est, afiliată OCCRP, care investighează rețelele care diseminează online dezinformarea, propaganda pro-rusă și conspirațiile. Iulia a contribuit și la investigația internațională Shadow Diplomats, coordonată de International Consortium of Investigative Journalists.

One Comment

  1. Avatar of Gigi
    Gigi 16 aug., 2025 at 23:12 - Reply

    Se închide robinetul de lovele de la EU. Ce va faceți? 🤡

Leave A Comment

Pe aceeași temă

Pe aceeași temă

Dă-ne un pont/ Send Us a Tip