Frăția de Cruce, organizația de tineret a legionarilor, renaște sub ochii statului: de la camarazii din galerie, la Eugen Sechila și angajați MAPN

Zeci de tineri sunt racolați de o organizație neo-legionară. Gruparea, care e copia organizației de tineret a mișcării legionare din perioada interbelică, se reunește în secret de aproape doi ani. O investigație Context.ro a descoperit legăturile dintre noii legionari, grupări de ultrași din galeriile de fotbal și angajați ai Ministerului Apărării Naționale.

Noua generație de legionari crește sub ochii autorităților din România. De aproape doi ani de zile, Frăția de Cruce, o grupare identică cu organizația de tineret a mișcării legionare, racolează noi adepți. Frăția face parte dintr-un ecosistem legionar extins, iar Context.ro a descoperit că o instituție a statului a susținut activități la care au participat neo-legionari precum Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu. O mărturie din interiorul rețelei arată cum legionarii de rit nou folosesc tactici înșelătoare pentru a recruta noi adepți. 

camarazii

Membrii mai multor grupări extremiste, în fața statuii lui MIhai Eminescu de pe faleza din Constanța (Sursa foto: Facebook / Honor et Patria)

INFORMAȚII ESENȚIALE: 

  • Frăția de Cruce, grupare cu nume și scop identice cu ale organizației de tineret a mișcării legionare, are aproape doi ani de activitate;
  • Evenimentele conspirative ale Frăției, promovate de numeroase grupări derivate din galeriile sportive, dezvăluie legătura grupării cu Honor et Patria, organizația ultrașilor co-fondată de George Simion, liderul AUR și candidat la președinția României;
  • Frăția colaborează cu grupul “de acțiune și rezistență” “Nimic fără Dumnezeu, Totul pentru țară”, condus de un profesor de religie. Grupul, care răspândește mesaje pro legionare, extremiste și pro Călin Georgescu, vizează tinerii adolescenți;
  • Un ONG condus de același profesor de religie a bifat o colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), deși defila cu un citat din criminalul de război Radu Gyr pe steag. La proiect a participat și Asociația Gogu Puiu și haiducii Dobrogei, condusă de Eugen Sechila.
  • Adepții grupărilor participă la tabere paramilitare și au site-uri proprii care vând haine cu mesaje extremiste.

Context.ro investighează abuzurile care îți afectează viața.

Susține-ne cu o contribuție lunară și vom putea să expunem mai multe nedreptăți.
SUSȚINE
Context.ro investighează abuzurile care îți afectează viața.
Susține-ne cu o contribuție lunară și vom putea să expunem mai multe nedreptăți.
SUSȚINE

Luna trecută, câțiva tineri s-au adunat într-un subsol misterios la “Prima Conferință Culturală” ținută sub egida Frăției de Cruce și a Clubului Identitar G16. A doua ediție a conferinței urmează chiar în acest weekend. 

Adresa clubului conspirativ unde a avut loc evenimentul e ținută la secret, dar un număr de telefon comunicat de club pentru o altă adunare duce la organizația Honor et Patria, un grup de ultrași fondat de George Simion, care și-a transferat o parte din colegii de galerie în partidul AUR. 

Membrii Frăției își ascund fețele în fotografiile pe care le publică pe rețelele sociale, dar scopul mișcării e clar, la fel ca și legăturile cu alte grupuri extremiste care fac prozelitism de factură neolegionară printre tineri, nederanjate de autorități. 

Frăția de Cruce și Clubul Identitar conspirativ 

Frățiile de Cruce au fost organizații de tineret ale mișcării legionare, înființate la inițiativa lui Corneliu Zelea Codreanu cu scopul de a recruta și mai ales de a îndoctrina tineri pentru a face parte, după ce primesc “duhul legionar,” din rezerva de cadre legionare.

Screenshot from 2025 03 26 16 26 02

Fragment din circulara adresată de Ion Moța Frățiilor de Cruce în 1925 (sursa: “Frăția de Cruce”, autor Gheorghe Istrate, sursă – Archive.org)

Țelul declarat al Frăției, gruparea care a organizat recent întâlnirea de la București, seamănă izbitor cu cel al frățiilor din trecut: construirea unei “contraculturi” prin racolarea tinerilor: 

“Vrem să organizăm tineretul, să nu îl mai lăsăm de izbeliște, să ne ordonăm și să ne curățăm în primul rând pe noi, și după pe cei din jur (…) Trebuie să aplicăm trăirea ortodoxă în viața noastră de zi cu zi. Citit regulat, rugăciune, participat la slujbe, la comemorări, este minimul de efort pe care îl putem depune”. 

Screenshot from 2025 03 26 11 37 40

Fragment din “Introducere în Frăția de Cruce 2024, sursă Substack FdC

Preotul militar și concertul folk 

Conținutul prelegerii organizate de Frăția de Cruce, care a avut loc în februarie și este, conform grupării, doar prima dintr-o întreagă serie, a fost publicat pe contul de substack al Frăției de Cruce, unde sunt publicate mai multe  articole elogioase la adresa figurilor marcante ale mișcării legionare, cum ar fi cel semnat de Mircea Eliade despre liderii Ion Moța și Vasile Marin

La fel ca și postările din social media despre eveniment, rezumatul conferinței, care numește biserica element “fundamental în formarea conștiinței naționale românești”, îl citează pe Adrian Morțun, preot militar angajat la Ministerul Apărării Naționale de peste 20 de ani, doctor în teologie. În prezent  activează în cadrul Academiei Tehnice Militare ”Ferdinand I” din București.  A fost decorat cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili. 

1516668092075

Preotul militar Adrian Morțun (sursa foto: Linkedin)

Contactat de Context.ro, Adrian Morțun a declarat: “Nu am participat niciodată la așa ceva. O zi bună”, apoi nu a mai răspuns la telefon. A cerut, în scris, probe că numele lui a fost folosit în cadrul evenimentului, le-a primit, dar nu a oferit nicio reacție.

O reacție similară a avut și interpreta folk Maria Gheorghiu, care a promovat pe paginile ei de Facebook și Instagram afișul unui concert organizat la Clubul Identitar G16. Deși există fotografii din timpul concertului și comentarii ale contului ei oficial referitoare la concert, Maria Gheorghiu susține că anul acesta a participat la un singur concert, organizat de Uniunea Scriitorilor. Imediat după discuția cu reportul Context.ro, artista a șters fotografiile care au legătură cu concertul. Puteți vedea un exemplu în captura de ecran de mai jos.

Copy of Copy of Copy of SQUARE 1280x1280 px TEMPLATE FINAL

sursa foto: Capturi Social Media

Când a fost contactată din nou, artista a catalogat interesul reporterului ca “foarte suspect”. “Și dacă aș fi fost, care era problema cu un concert? E prima dată când mi se cer explicații pentru un concert”, a spus Gheorghiu. Despre Frăția de Cruce a declarat: “Nu fac parte din niciun fel de astfel de mișcare, n-am nicio treabă cu ei și vă rog să nu mă mai sunați”.

Afilierea cu mișcarea extremistă “Defend Europe”

Conferința secretă a avut loc într-un subsol cu pereții tapetați cu însemne extremiste ca “Defend Europe”, un slogan al așa zisei mișcări identitare, ai cărei adepți promovează rasismul și intoleranța sub pretextul conservării originilor culturale și etnice al statelor. 

Una dintre cele mai cunoscute acțiuni organizate de mișcare este cunoscută sub numele “Defend Europe” și a avut loc în 2017, când suporterii ei au trimis o navă închiriată să intercepteze vasele cu emigranți care încearcă să ajungă pe continentul european prin Marea Mediteraneană și să-i transporte înapoi pe continentul african. Vasul s-a stricat și a fost nevoie de intervenția unei patrule de salvare a imigranților care a dus ambarcațiunea la mal. 

În Germania, filiera locală a mișcării a fost declarată extremistă și anticonstituțională, iar liderul grupării austriece i-a fost interzisă intrarea în SUA, Elveția și Regatul Unit.

Suporterii extremismului, organizați. Statul, pasiv

Subsolul în care se reunesc membrii Frăției de Cruce găzduiește și “Serile Ultras”, dedicate “fenomenului suporterilor organizati”. Honor et Patria nu este singura organizație “din galerie” care a trecut la politică. Deraiate în mod evident de la filonul sportiv, grupările de suporteri care radicalizează și promovează extremismul au trecut sub radarul autorităților, care au expediat cel puțin o sesizare care viza promovarea simbolurilor naziste de către membrii unui alt grup, Neam, Onoare, Identitate (NOI). Din NOI fac parte lideri informali ai altei grupări ultras, Hunters, dar la acțiunilor lor contribuie cel puțin un angajat al MAPN, conform imaginilor publicate de membrii ei. 

Context a vorbit cu unul dintre cadrele militare care au donat  pentru acțiunile organizate de NOI. Spune că de ani de zile se colectează fonduri pentru aceste campanii, dar că, din cauza derapajelor ideologice, probabil că vor înceta colaborarea.

Cazul nu este unul izolat, spune Adina Marincea, cercetător la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” (INSHR-EW).

  • “Avem de-a face cu o ignorare și o minimizare sistematică a fenomenului recrudescenței extreme drepte și a legionarismului de factură nouă în România. Asta se datorează faptului că, deși au existat de-a lungul timpului numeroase plângeri pentru propagandă legionară, pentru negarea Holocaustului, pentru cultul criminalilor de război, pentru comercializare, de exemplu, de materiale cu astfel de conținut, ele au fost sistematic ignorate. Acum, de ce sunt ele ignorate sau minimizate? Răspunsuri probabil că sunt multe. De la ignoranța și necunoașterea din partea autorităților, neînțelegerea profundă a acestui fenomen și cât de extins este el, o necunoaștere istorică care poate să vină și din lipsa unei educații în România, atât în sistemul public cât și specializat în rândul procurorilor, în rândul judecătorilor, în rândul autorităților responsabile cu privire la o educație istorică, cu privire la ce a însemnat fascismul în România,  ce a însemnat Holocaustul, ce a însemnat mișcarea legionară. O astfel de educație a lipsit cu desăvârșire în România, abia acum, cred că doi ani de zile s-a introdus un curs la liceu, o materie special despre Holocaust. Și atunci, sigur că vedem rezultatele acestei ignoranțe generalizate. Apoi, la asta mai contribuie și faptul că uneori chiar anumite instituții ale statului girează astfel de reabilitări de personaje din trecutul fascist al României”.

Frăția de Cruce, Honor et Patria, NOI, dar și alte grupuri non formale s-au raliat în mai multe instanțe: de exemplu, îl sprijină pe Mihai Târnoveanu,care are un discurs extremist,  organizează marșuri împotriva “neomarxismului globalist” și cer “o acțiune radicală din partea societății”.

Honor et Patria, NOI și Camarazii, o altă grupare de ultrași, l-au omagiat în 2022 pe Mircea Vulcănescu, declarat criminal de război. Ultrașii au manifestat și pentru ca o stradă din București să poarte în continuare numele Vulcănescu. Membrii lor s-au intersectat la acțiuni comune cu Eugen Sechila, recent trimis în judecată pentru propagarea de simboluri legionare, pe care îl sprijină și promovează. 

Aceleași facțiuni s-au aliat cu organizația radical-naționalistă Frăția Ortodoxă a lui Dan Grăjdeanu, suporter al lui Călin Georgescu, pe care candidatul aliniat intereselor Rusiei l-a sunat după întâlnirea de la Ciolpani cu Eugen Sechila, dar și cu ONG-ul avocatei lui Georgescu, Marina Alexandru, susținută pentru a reprezenta societatea civilă în Consiliul Suprem al Magistraturii de neolegionarii de la Noua Dreaptă. Anul trecut, mai mulți suporteri, membri ai Honor et Patria și ai altor grupări similare, le-a fost interzis accesul în Germania, unde naționala de fotbal al României urma să joace cu Ucraina, autoritățile de acolo considerînd că fac parte dintr-o grupare considerată periculoasă.

“Eu nu știam că sunt o sectă neonazistă, am zis că sunt doar contra vaccin și cu acțiuni caritabile”

Aceste organizații, formale sau informale au în comun acțiuni aparent caritabile, care atrag potențiali membri. Beneficiarii fondurilor strânse sunt de obicei aliniați ideologiei promovate de grupări: preoți anti drepturi civile și LGBT sau schituri cu simboluri legionare în curte.

“Dacă pe mine mă simt că sunt un om care sunt atras de acțiuni caritabile, ei vin la mine cu retorica despre acțiuni caritabile. Ei vând ceva pentru oricare audiență”, spune Teodor Emanuel Constantin, luptător MMA, care a participat la câteva dintre acțiunile organizate de Neam, Onoare, Identitate. 

După una dintre ele, a fost atacat și lovit și, deși spune că și-a identificat agresorii care sunt conectați la grupările ultrașe, dosarul stagnează

I-a cunoscut la protestele din timpul pandemiei: “Am simpatizat un pic cu ei că erau antivaccin, dar ei spun de toate pentru toți. Eu nu știam că sunt o sectă neonazistă, am zis că sunt doar contra vaccin și cu acțiuni caritabile”.

Din galerie, la politică: “Oricând este momentul să luăm atitudine”

Un interviu cu Ștefan Nicolae, aka Fane, liderul informal al NOI, a fost preluat de naționaliști.ro, un site extremist fondat de Marius Trancă, condamnat de două ori pentru propagandă nazistă. “Trebuie să facem și politică, pentru că ne privește pe toți”, declara șeful NOI, iar “implicarea trebuie să fie totală”. 

A mai spus că un banner inscripționat împotriva minorităților sexuale își are locul pe stadion, dar și că acest tip de mesaj nu trebuie să fie afișat doar la meciuri. “Nu trebuie să așteptăm să înceapă un meci ca să afișăm un banner. Putem să ieșim pe stradă și marțea și joia, adică nu neapărat în weekend sau vinerea. Oricând este momentul să luăm atitudine”.

Ștefan Nicolae a fost fotografiat în spatele unui banner cu emblema folosită în Germania nazistă de Divizia a III-a SS Panzer Totenkopf.

FAne SS 141782634 113363900680011 8322127907832811406 n

Context.ro a blurat fețele celorlalte persoane din imagine cu excepția lui Niculae Ștefan, ținând cont că există și minori (sursa foto: Facebook / Niculae Ștefan)

În prezent, naționalisti.ro e redirecționat către un alt domeniu web, incorectpolitic.com, unde există rubrici ca “problema țigănească” și “chestiunea jidănească”, iar Radio Camarad, singurul radio legionar din România, are afișat un banner cu link pe prima pagina către publicație. 

Și în cazul Camarad, autoritățile au eșuat: Sesizate de CNA de peste un an de zile, n-au reușit să oprească emisia postului de radio. Site-ul a publicat inclusiv un interviu luat de Trancă lui Vasile Zărnescu, fost colonel SRI condamnat definitiv pentru negarea Holocaustului

Proful de religie legionară

Acțiunile Frăției de Cruce sunt promovate pe mai multe canale de Telegram, printre care se numără și “Nimic fără Dumnezeu, totul pentru patrie”, un grup fondat și condus de Marius Tinel Cârciumaru. Canalul, înțesat de simboluri legionare, cu poziționare clară pro Georgescu, e condus de Tinel Cârciumaru, profesor de religie în București.

Copy of Copy of Copy of SQUARE 1280x1280 px TEMPLATE FINAL1

Profesorul de religie Tinel Cârciumaru, în fața unei cruci cu simbolul Gărzii de Fier, purtând un tricoul pe care este inscripționat un mesaj din Zelea Codreanu (sursa foto: Captură Telegram)

Fără nicio teamă de consecințe legale, logo-ul grupării include simbolul legionar format din trei paralele verticale suprapuse peste alte trei orizontale. Acesta este simbolul pentru care Eugen Sechila a fost inculpat într-un dosar penal de procurorii din Oltenița. 

Sigla Mişcării Legionare (Garda de Fier), unul din numele organizaţiei fasciste active în România interbelică, a fost folosită de partidul neolegionar Totul pentru Țară, dizolvat în 2015 din cauza acuzațiilor de fascism. Simbolul a fost preluat și este folosit în prezent de mai multe grupuri cu orientare neolegionară, așa cum remarcă un studiu al cercetătorilor de la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel.

În 2017, un pelerinaj organizat de Cârciumaru a fost promovat în două publicații de extremă dreapta: Buciumul, revista Fundației Ogoranu, și Rost, cea a liderului AUR Claudiu Târziu. 

Acțiunea era organizată de un ONG din conducerea căruia făcea parte Cârciumaru, Turist Club Carpatic București, care avea un citat din criminalul de război legionar Radu Gyr pe emblemă. Cu toate astea, clubul a fost inclus în Rețeaua Memoriei, un proiect coordonat de IICCMER, care reunea “inițiative publice și private cu activitate de memorializare sau muzealizare a istoriei comunismului”. Instituția era condusă atunci de Radu Preda, teolog și preot, care s-a opus, din această poziție, modificării Ordonanței de Urgență a Guvernului privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, prin includerea explicită a legionarismului.

Tot în 2017, Cârciumaru a candidat pentru o funcție de colaborator în cadrul IICCMER. 

Turist Club Carpatic a colaborat cu asociația Gogu Puiu, condusă de Eugen Sechila, în inițiativa inclusă în Rețeaua Memoriei, și a promovat taberele de îndoctrinare organizate de fostul luptător din Legiunea Străină.

IMG 8089

Tine Cârciumaru promovează taberele de îndoctrinare organizate de Eugen Sechila (sursa foto: Captură Telegram)

Haine, muzică și promovare

Adepții curentului extremist sunt organizați: au magazine de haine imprimate cu mesajele mișcării, trupe de muzică și chiar săli de antrenament, așa numitele fight clubs, și ele conspirative, care nu-și publică adresele și unde ajungi doar după ce ceri detalii, în privat. Din magazinele lor online poți să cumperi tricouri inscripționate cu mesaje care incită la ură sau discriminare ca “we love hate speech” sau cu mesaje anti LGBT sau bluze ACAB (all cops are bastards)

fight clubs

Captură Instagram

Sunt vândute online de Radical Wear SRL, o firmă deținută de Iulian Turtureanu, cu o cifră de afaceri modestă, conform datelor publice.

Site-ul a fost reclamat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel pentru că vindea, printre altele, articole de îmbrăcăminte cu citate din Corneliu Zelea Codreanu.

Procurorii l-au trimis în judecată pe Dieter Johann Maurer, cel care opera atunci magazinul online pentru nerespectarea ordonanței privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, mai precis “Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”. 

radical entourage

Captură foto magazin online

Maurer a primit în primă instanță o condamnare de un an de închisoare cu amânare (condamnarea cu amânare este cea mai “ușoară” condamnare, care nu lasă urme în cazierul inculpatului).

Un interviu cu organizația Tanzbrigade Wien, publicat pe site-ul magazinului, dezvăluie legăturile internaționale ale grupărilor de extremă dreapta din România. 

Tanzbrigade Wien este inclusă într-un studiu al curentelor de extremă dreapta publicat recent de Documentation Centre of Austrian Resistance (DÖW), o organizație care cercetează rezistența și persecuțiile naziste din timpul celui de-la Doilea Război Mondial, precum și evoluția mișcărilor și curentelor extremiste. 

Anterior, pe același website al Radical Entourage a fost publicat un interviu cu Robert Rundo, extremistul neonazist condamnat recent în SUA la doi ani de închisoare pentru organizarea de manifestări violente. Rundo, care folosea acte de identitate false, a fost arestat într-o sală de sport din România și extrădat. 

Canalul Telegram asociat Radical Entourage, unul dintre brandurile sub care vinde Radical Wear, este Casus Belli, despre care cercetătoarea Adina Marincea de la Institutul Elie Wiesel a arătat că a fost implicat în încercarea de reabilitare a lui Mircea Vulcănescu .

Mesajele mai multor grupări extremiste cu tentă neolegionară au fost propagate și de Active News de-a lungul timpului. Încă din 2019, taberele de supraviețuire organizate de Eugen Sechila erau promovate de portal.  

În 2023, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei promova la rândul ei acțiunile grupărilor NOI și Honor, ai căror membri au fost fotografiați la taberele de haiducie organizate de Sechila. 

Anul trecut, când Inspectoratul Școlar Județean București a trimis o circulară cerând școlilor să nu organizeze activități cu asociația lui Eugen Sechila, contul de Instagram al NOI Românii a preluat protestul asociației lui Sechila.

Honor et Patria, Camarazii Casus Belli se numără printre fondatorii așa zisului Bloc Naționalist, alături de Pompiliu Diplan, editorialist Active News. 

A doua “conferință culturală” organizată de Frăția de Cruce, împreună cu Camarazii, este anunțată  pentru 29 martie, tot în Clubul Identitar G16.

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Mihaela Tănase

Mihaela Tănase
Mihaela Tănase este absolventă a Facultăţii de Jurnalism din Sibiu. A fost fact checker pentru Factual.ro, care verifică afirmațiile politicienilor români. Specializată în analiza datelor deschise și în achiziții publice, Mihaela își construiește investigațiile pe principiul “urmărește banii”. Așa a descoperit că un fost vicepreședinte al Senatului a primit bani de la dezvoltatorul imobiliar care pus mâna pe terenul fostei fabrici privatizate chiar de politician, investigație publicată pe portalul de investigații RISE Project. Într-o investigație separată publicată de CONTEXT, a arătat cum a plătit statul milioane de euro pentru un teren de golf care nu există. Mihaela a contribuit la investigația internațională Shadow Diplomats, coordonată de International Consortium of Investigative Journalists.

23 Comments

  1. Avatar of Florian Alexandra
    Florian Alexandra 27 mart., 2025 at 15:52 - Reply

    Jurnalistele p*lii ce sunteți 😂😂😂

    • Avatar of Legionarii0sugbine
      Legionarii0sugbine 28 mart., 2025 at 10:39 - Reply

      Ce e puiu, te ai simțit?

  2. Avatar of Filon
    Filon 27 mart., 2025 at 21:31 - Reply

    Vrajeala la pachet …habar nu ai ce inseamna mișcarea ultras in România …edti complet pe dinafara…ai compilat date din 5 articole sa faci o mizerie de articol…rad băieți din jandarmerie de se tin cu mâinile de burta…draguta au dosare complete cu toate date ka toate galeriile si brigăzile din România…dă-mi răcesc gura de pomana…esti o rușine pt presa…

    • Avatar of Cici
      Cici 28 mart., 2025 at 17:44 - Reply

      Sluga tot sluga, multumita de statul de plata duamna „jurnalist”?

    • Avatar of Alexandru.M
      Alexandru.M 29 mart., 2025 at 14:13 - Reply

      Uite că am eu habar. Am ani de zile pierduți printre ultrași pe vremea când eram un adolescent debusolat.

      Nimic din ce a scris autoarea nu îmi pare a fi fals sau exagerat. Mișcarea ultras română este în marea majoritate o adunătură de bețivi analfabeți plini de frustrări care în spatele unor justificări extrem de subțiri și care nu țin la o analiză logică își ventilează micimea făcând circ. Oricând se trage linie 99% fug mâncând pământul.

      Jandarmeria are probabil dosare de monitorizare, după cum spui. Cu partea asta sunt de acord.

      În rest, multă vorbă despre o adunătură de șomeri ratați.

  3. Avatar of Marin
    Marin 27 mart., 2025 at 23:36 - Reply

    Prosteli…

  4. Avatar of Florin
    Florin 27 mart., 2025 at 23:57 - Reply

    Mai Mihaela tu faci politie politica aici, ceva in genul tandemului Silviu Brucan si Alexandra Sidorovici din anii 52-58. Sotul Silviu scria articole morale, critice, panicoase acuzand ”fashisti, reactionari, mistici etc” lipind etichete de numele oamenilor in ziarul Scanteia, iar sotia judecatoare condamna ”inamicii poporului” furnizati de sot la ani grei de puscarie. Asa au fost UCISI de statul comunist zeci si sute de mii de oameni, inclusiv familiile lor, copii de la 8 ani in sus prin torturi anti-umane, viol, infometare si frig, iar crimele astea s-au intamplat zeci de ani in zeci de tari totalitare, cu sute de milioane de victime. Atentie mare la fapte, oamenii dupa FAPTE se pot judeca legal, nu dupa opinii sau credinte. Punerea unei cruci, purtarea unui tricou sunt exprimarea de credinte, nu pot astea cauza pagube. A ca a luat unu bataie, da asta e altceva. Si te rog verifica ”factu” asta: ACAB e la cealalta extrema, aceia cu anarhia si molotov-urile, stangistii, care ataca politisti in SUA si Grecia. Vezi ca le amesteci. Si cu Maria Gheorghiu ce ai avut? Doamne apara si pazeste! adica daca e o poza cu un ”nealiniat”, sima, gyr, Hristos sau eminescu, un simbol, chiar desemnat ilegal, intr-o camera unde intram pentru prima data ca invitati, ce trebuie sa facem in opinia onoratei judecatoare, sa ne intoarcem cu spatele, sa fugim, sa punem panza neagra pe ochi sa nu vedem sa nu fim acuzati de cele rele? sa anulam istoria, sa o purificam, dupa regulile de azi? trecutul a trecut, insa voi vad ca tineti mortis sa inviati comunismul in cea mai odioasa forma a sa = delictul de opinie cu epurare sociala la pachet.

  5. Avatar of Constantin
    Constantin 28 mart., 2025 at 8:50 - Reply

    Cu bune, cu rele, mișcarea legionară face parte din istoria României. Nu cred că ideologia legionari mai prinde acum. Cred că e o falsă temă renașterea unui fenomen.

    • Avatar of Minerva Sorian
      Minerva Sorian 28 mart., 2025 at 9:25 - Reply

      Care sunt cele „bune”?!? Ideologia legionară prinde, din păcate, la o mulțime dintre „suveraniștii” manipulați de către șarlatanul Georgescu prin enormitățile debitate de acest sferto-doct despre limba română „primordială în Europa”, despre „tunelurile de sub Carpați”, etc., etc. , pentru că ‘prostu’, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul!’ Iar ‘somnul rațiunii naște monștri’!

  6. Avatar of Iocan
    Iocan 28 mart., 2025 at 9:20 - Reply

    @Constantin, eu zic că poate prinde oricând căci le dă proștilor senzația de putere și justiție.

  7. Avatar of Călin
    Călin 28 mart., 2025 at 10:01 - Reply

    Defapt „doctrina” lor este ura. Galeriile de ultrași sunt pline de romi care vor sa se razboiasca cu tiganii. Preotii si „profesorii” de religie propovaduiesc in aceeasi măsură ura față de cineva, nu contează cine. Toți se folosesc de simboluri si precepte fasciste si naziste, fără să înțeleagă că ei ar fi fost primii pe care naziștii sau fasciștii i-ar fi exterminat. Intre simbolurile de pe steagul acela care batjocoresc spiritul olimpic sunt simbolul anarhiei si al canabisului. Deci lupta împotriva anarhiei, ei fiind anarhiști.
    Mulți rătăciți cu lecturi puține și de slabă calitate care vor să se revolte dar nu reusesc să-și identifice ținta, motiv pentru care niște manipulatori le oferă ținte conform intereselor de moment.
    I-aș invita să se documenteze despre noaptea cuțitelor lungi, să afle ce au pățit membrii SD când a fost nevoie ca puterea să fie trecută la SS.

  8. Avatar of Legionariisuntgay
    Legionariisuntgay 28 mart., 2025 at 10:38 - Reply

    Asta se întâmplă când tu ca stat dormi pe tine. Mizeria asta prinde la inceli, la copii indoctrinati religios. Ar trebui ca toți din frățiilor astea mizere sa stea la pârnaie, părinții copiilor care îi trimit acolo sa fie anchetați, iar toate organizațiile de genul sa fie desființate.

    • Avatar of Angelica
      Angelica 28 mart., 2025 at 13:46 - Reply

      Vezi că Nick name -ul taubeste ” hate speech „!

    • Avatar of Eusitu
      Eusitu 29 mart., 2025 at 6:05 - Reply

      Pe la psiholog mai treci din când în când?

  9. Avatar of Ioan
    Ioan 28 mart., 2025 at 10:45 - Reply

    cea mai mare porcarie propagandistica pe care am citit o

  10. Avatar of ion caciula
    ion caciula 28 mart., 2025 at 21:22 - Reply

    păi l-au citat pe ăla și voi l-ați sunat să-l întrebați de ce l-au citat :))) păi io dacă-l citez pe băsescu înseamnă că ies și la șpriț cu el sau cum?

  11. Avatar of Alin
    Alin 29 mart., 2025 at 0:48 - Reply

    V-as ruga ca inainte sa etichetati o multime de oameni ca „criminali de razboi” sa va verificati istoria. Dumneavoastra luati de bune niste sentinte ale unor tribunale bolsevice?
    Sau va doriti poate sa revina acel regim criminal, ca sa aveti ocazia sa va aratati pretuirea lingand clantele partidului? Comunistii au condamnat la inchisoare ca asa-zisi legionari, pe multi dintre sfintii proaspat canonizati de Biserica Ortodoxa – sunteti de acord cu acele sentinte? Aveti ceva sfant in dumneavoastra?

  12. Avatar of Unu'
    Unu' 29 mart., 2025 at 1:45 - Reply

    Radu gyr – criminal de război?

    Ptr. cea/cei care ați scris articolul ăsta, am o întrebare: ați citit ‘intoarcerea la Hristos’ de Ioan ianolide?

    A fost vb de cu totul și cu totul altceva, dar nu ați înțeles… e despre credință în Dumnezeu, Sf treime și Hristos; de-asta au fost și torturați și hăituiți…

    De frăția ‘rugul aprins’ se mai știe ceva?

    De rugăciunea inimii, știți ceva?

    Păi nu, că ai/ați combinat mai multe articole de-a valma; fără să vă informați corect.

  13. Avatar of Adimir
    Adimir 29 mart., 2025 at 5:51 - Reply

    „Criminal de război Radu Gyr”, am mai auzit una! Articolul ori a fost scris sub directa indrumarr a lui Alexandru Florian, ori de vreun comunist sadea în piele de democrat!

  14. Avatar of Neminem
    Neminem 29 mart., 2025 at 12:56 - Reply

    Hai bai globalistilor scutiti-be de fake-urile voastre anti-crestine ca deja nu va mai tolereaza satanismul nimeni, nu mai zic sa punem botul la minciunile voastre. Dar nu mai aveti ce cauta in Romania voi, hai bagajul „jurnalistilor”. Pai vreau sa intru si eu in gruparea aia doar sa va vad pe voi in spume la gura. Nu, nu ne furati voi votul, dezaxati pro mUE satanisti dilăi.

  15. Avatar of mariusmioc
    mariusmioc 31 mart., 2025 at 13:55 - Reply

    Toată lumea dezbate problema legionară, despre scandalul Nordis nu mai vorbește nimeni. Continuați, doamnă ziaristă, faceți treabă bună!

  16. Avatar of Ben Curion
    Ben Curion 31 mart., 2025 at 17:53 - Reply

    Cel mai oligofren articol pe care l-am citit vreodată!!! La fel de oligofren că dl. Teodor Emanuel Constantin, care s-a îmbătat criță la un concert și s-a simțit smardoi!:)))) I-au spart (limbaj licențios). niste băieți și le a început să plângă, că o muiere!
    In rest doamna „jurnalista” este o comunistă extremistă ( scuzați pleonasmul) abonată la banii usaid și care acum se zvârcolește sa presteze pt institutul minciunii mondiale!
    Un articol confecționat dintr-un delir cu accente patologice specific nulităților care populează presa de extremă stângă…

  17. Avatar of Lucian
    Lucian 06 apr., 2025 at 13:09 - Reply

    Foarte neprofesionist acest articol.
    Hai să vorbim concret, pe cifre.
    Câți sunt oamenii ăștia? Ce resurse vehiculează? Cu alte cuvinte, ce forță financiară au în direcția influențării societății? Câte și ce funcții publice de impact ocupă membrii lor? Etc. etc. etc.
    Momentan nu e clar dacă toată panarama asta nu e o operațiune de tip „steag fals” a autorităților ca să justifice sinecurile unora care se fac că prind legionari ca să încaseze salarii grase de la stat… nu mai zic de istoria abracadabrantă cu anularea alegerilor! :)))))

Leave A Comment

Pe aceeași temă

Pe aceeași temă

Dă-ne un pont/ Send Us a Tip