Cum a rezistat un fost director al teatrului din Mariupol 10 luni în captivitate rusească: „Mi-au pus un pistol în dreptul stomacului”

Atunci când forțele rusești au lansat un atac violent împotriva orașului portuar ucrainean Mariupol în primăvara anului 2022, Anatoli Levchenko, fost director al teatrului local, știa că familia sa ar fi trebuit să fugă. Dar, la momentul respectiv, era prea târziu.

Trupele Moscovei au înconjurat orașul în martie și acesta a devenit rapid epicentrul unei catastrofe umanitare care a șocat lumea. Sute de civili au murit în urma atacurilor rusești.

Pentru Levchenko, în vârstă de 54 de ani, soția sa, fiul lor și soacra sa în vârstă de 92 de ani, nu prea existau șanse de scăpare. Magazinele locale fuseseră jefuite, iar familia a supraviețuit hrănindu-se cu ce apuca, a povestit el într-un interviu pentru Context.ro.

Capitolul întunecat a fost apoi marcat de o tragedie personală la o lună de la invazia pe scară largă a Rusiei, când soacra lui Levchenko a murit în somn. „Am îngropat-o pe peluza de lângă casă, am luat o lopată, am săpat o groapă împreună cu vecinii mei și am pus-o într-o pătură”, își amintește Levchenko, care a fost director al teatrului din Mariupol. „Am plâns pentru prima dată după mult timp”.

După o lună, în mai, familia se pregătise să fugă, dar înainte de a pleca, cineva a sunat la ușă. Erau soldați ruși. „Mi-au pus un pistol în dreptul stomacului”, își amintește el. „Oameni în uniformă au intrat în apartament și au început să îl percheziționeze”.

„Vei veni cu noi”, i-au spus ei. I-au pus o pungă pe cap și l-au dus la o mașină.

Autoritățile ocupante l-au acuzat pe Levchenko că este pro-Ucraina și că anterior a pus în scenă piese de teatru naționaliste și, la fel ca mii de alți civili din teritoriile ocupate de trupele Moscovei, a fost condamnat la închisoare. Fostul director de teatru avea să petreacă următoarele 10 luni în detenție.

Un ofițer FSB, își amintește Levchenko, a încercat să obțină o mărturisire de la el, făcându-l să recunoască în mod fals că a lucrat pentru serviciile de securitate ucrainene. „I-am răspuns că aceasta este o născocire”, a spus el. „Încă din 2014, am înțeles că Rusia este un imperiu care nu va părăsi niciodată Ucraina”, a spus el, referindu-se la invazia din 2014 a Moscovei în regiunea Donbas. „Dar nu toată lumea din Mariupol a înțeles acest lucru”.

La o lună după ce a fost reținut, a fost acuzat de incitare la ură etnică și transferat într-o altă închisoare. Levchenko își amintește că împărțea o celulă veche, înghesuită și murdară cu alți patru prizonieri. „Gândaci, păduchi și șobolani erau peste tot”, își amintește el.

Două luni mai târziu, în plină vară, în iulie, a fost mutat într-o altă închisoare. Își amintește că avea dificultăți de respirație în celula mică în care era ținut și că nu știa dacă familia sa mai era în viață. Situația precară îl împingea la gânduri sinucigașe.

„Știam că în Republica Populară Donețk există pedeapsa cu moartea, iar anchetatorii mi-au spus: „Dacă nu cooperezi cu noi, vei fi împușcat”, a povestit el. „Am vrut să mă arunc pe fereastră”.

Dar Levchenko s-a gândit la soția sa și la fiul său, Artem, care suferă de autism și este non-verbal. Dacă ar fi supraviețuit calvarului său, a vrut să fie acolo pentru a-i sprijini.

Anna, stânga, Anatoly, centru, și fiul lor Artem stând pe o bancă în parcul din Kropyvnytskyi, Ucraina, pe 1 septembrie 2023 (Foto: Oksana Parafeniuk)

Potrivit datelor Ministerului ucrainean al Reintegrării teritoriilor ocupate temporar de Ucraina, până în noiembrie 2023, peste 4.300 de ucraineni erau ținuți în captivitate de ruși, dintre care peste 15% erau civili, precum Levchenko.

Cu toate acestea, poate fi dificil să se cunoască soarta deținuților civili, deoarece informațiile oficiale despre locul unde se află aceștia sunt greu de obținut. Unii civili sunt eliberați sau adăugați pe o listă de schimb de prizonieri de război. Dar acest lucru poate fi în mare parte pus pe seama norocului.

Potrivit unui articol publicat de The Associated Press, care a obținut documente guvernamentale rusești, Moscova intenționează să deschidă 25 de așa-numite „colonii corecționale”, precum și șase centre de detenție pentru civili în teritoriile ocupate, până în 2026.

În timpul detenției sale, Levchenko spune că unii deținuți au fost supuși unor torturi brutale de către trupele rusești. „Era un tip în celulă care era dus tot timpul la interogatoriu și îl auzeam țipând”, a declarat Levchenko. „A fost electrocutat”.

În cele din urmă, Levchenko a fost acuzat de incitare la ură, extremism și terorism, acuzații pe care le-a negat. Conform legislației rusești în zonele ocupate, deținuții nu pot fi reținuți mai mult de patru luni, iar Levchenko a lansat o bătălie juridică împotriva răpitorilor săi.

El a câștigat procesul și a fost eliberat în luna martie a anului trecut.

Până atunci, a petrecut aproape un an în detenție. „Starea mea de sănătate s-a deteriorat foarte mult”, a spus el. Crede că a fost o combinație de condiții precare, hrană inadecvată și perioade lungi de incertitudine psihologică. „Poți supraviețui doar agățându-te de câteva lucruri simple: să mănânci, să te speli, să vorbești. Așa am trăit de pe o zi pe alta”.

Când a părăsit detenția, Levchenko a trebuit să plătească unui șofer 120.000 de ruble rusești, aproximativ 1.000 de euro, pentru a-l duce la granița înapoi în Ucraina neocupată. El strânsese bani de la prieteni și voluntari ai proiectului Znaiti Cvoih, care îi ajută pe ucraineni să reia legătura cu familia după ce au pierdut contactul cu aceasta.

Soția și fiul lui Levchenko nu știau unde se află acesta și nici dacă mai era în viață cât timp a fost reținut. Când s-a întors acasă, prima întrebare pe care i-a pus-o soția sa a fost: „Când plecăm de aici?”, referindu-se la regiunea controlată de ruși în care locuiau.

„Soția mea, Anya, când m-a văzut … nu a plâns”, își amintește el. „Timp de zece luni, ea a încercat pur și simplu să supraviețuiască cu fiul nostru bolnav. Când am intrat, Artem era întins pe pat și, când m-a văzut, a devenit agitat. L-am îmbrățișat, fericit că eram din nou împreună”.

În ciuda urgenței, familiei avea să îi ia trei luni pentru a economisi suficienți bani pentru a părăsi Mariupol. De asemenea, trebuia să obțină cetățenia rusă pentru a părăsi zona ocupată. Odată ajunși în orașul Sumi, oraș neocupat, dar grav avariat, au aruncat pașapoartele rusești.

Să ajungă acolo, însă, nu a fost ușor. După ce au trecut prin Novoazovsk, în regiunea Voronej, și au ajuns la granița Belgorod, au cărat doi kilometri patru saci cu obiecte personale, atât cât au putut lua.

Familia locuiește acum în orașul Kropyvnytskyi din centrul Ucrainei. Dar Levchenko spune că încarcerarea sa a avut un impact de durată asupra sănătății sale mintale și că încă se chinuie să doarmă noaptea.

Dar încearcă să-și păstreze speranța. „Când trăiești sub bombardamente constante, începi să te obișnuiești cu ele, cu sunetul alarmelor, mai ales noaptea”, a spus el. „Când afară este întuneric și liniște, încep să devin nervos, ca și cum m-aș aștepta să înceapă bombardamentele”.