Crezi că ai plătit peajul, dar te trezeşti cu amendă. Compania Ministerului Transporturilor știe că sistemul dă erori, dar tot te sancționează

„Am fost ținut zile întregi în holul CNAIR, cu un telefon fix în față, obligat să apelez funcționari care refuzau să răspundă sau mă redirecționau în buclă”, acuză un șofer amendat.

Context.ro a identificat peste zece hotărâri judecătorești în care instanțele au anulat amenzile date de o companie a Ministerului Transporturilor pentru lipsa peajului pentru podul Fetești-Cernavodă, deși șoferii inițiaseră corect procedura de plată prin SMS.

Cazul unui șofer amendat, care a urmat toți pașii pentru plata peajului prin SMS și a primit mesajul de confirmare scoate la iveală problemele sistemului informatic de eliberare a peajului folosit de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR). A ratat termenul legal de două săptămâni pentru a contesta amenda în instanţă, aşa că a încercat să rezolve situaţia direct cu funcţionarii CNAIR, însă s-a lovit de un zid birocratic.

CNAIR, compania Ministerului Transporturilor, susține în continuare că Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei și Peajului nu are nicio problemă.

“Nu am primit niciodată o explicație oficială clară privind motivul pentru care am fost amendat, în ciuda faptului că dețin un peaj cu serie, dată de emitere și dată de valabilitate, emis prin serviciul SMS 7577. Niciun document transmis de CNAIR sau MTI nu conține o explicație coerentă privind mecanismul de anulare a unui peaj valid.”

Am analizat cazul lui G. Nicu Adrian, de profesie inginer, care a fost amendat pentru neplata peajului, deși deținea probe care dovedeau contrariul. În iunie 2024, acesta achitase două peaje prin SMS pentru podul Feteşti-Cernavodă, în condiții identice. Cu toate acestea, unul dintre ele a fost anulat fără nicio explicație clară, şi i-a fost aplicată o sancțiune contravențională. În ambele cazuri, acesta a primit mesajul de confirmare, dar pentru unul din ele a primit ulterior un mesaj care anula confirmarea primită, aceste lucruri întâmplându-se cât timp el se afla la volan. Pentru peajul vizat, pentru care a fost primit mesaj de confirmare, CNAIR a susținut ulterior că plata nu ar fi fost realizată.

Încercările repetate de a clarifica situația s-au izbit de un zid birocratic şi lipsit de transparenţă, acuză bărbatul. Nicu Adrian reclamă că a fost direcționat de la un birou la altul fără a primi răspunsuri clare, că angajații CNAIR au refuzat să-și decline identitatea și chiar că i s-au furnizat informații false.

„Am fost ținut zile întregi în holul CNAIR, cu un telefon fix în față, obligat să apelez funcționari care refuzau să răspundă sau mă redirecționau în buclă”.

Mai grav, susține acesta, reprezentanții CNAIR ar fi manipulat documentele interne, atribuind același număr de înregistrare pentru două documente diferite și inserând mesaje SMS care nu proveneau de la numărul său de telefon. Nicu Adrian mai susține că a identificat pe unul dintre documentele oficiale urme de pastă corectoare aplicată peste semnături, o practică pe care reprezentanții CNAIR au justificat-o prin invocarea regulamentului GDPR – explicație pe care cetăţeanul o consideră abuzivă.

„Juristul CNAIR Bogdan Cotarlici a recunoscut, în fața mai multor martori, că sistemul SIEGMCR e defectuos și poate genera amenzi pentru șoferi care au plătit peajul”, a declarat şoferul pentru Context.ro. Cu toate acestea, recunoașterea verbală nu a fost consemnată în documentul oficial întocmit după întâlnire, mai susține acesta. În final, omul acuză că CNAIR a anulat unilateral un act emis în mod legal (peajul), fără a încerca o soluție amiabilă sau să apeleze la instanță.

Screenshot 2025 06 19 114116

Foto: Captură de ecran, schimb de mesaje între G. Adrian şi serviciul SMS 7577

Sute de mii de sancţiuni anuale

CNAIR susține că „niciodată nu a fost sancționat vreun deținător de vehicul pentru care exista un peaj valabil în SIEGMCR”. Potrivit datelor oficiale transmise în baza Legii 544/2001, în ultimii trei ani, numărul proceselor-verbale de constatare a contravenției (PVCC) pentru lipsa peajului a fost următorul:

2022 – 165.315 PVCC

2023 – 157.785 PVCC

2024 – 140.056 PVCC

Aproape jumătate de milion de șoferi au fost amendați în doar trei ani pentru lipsa peajului. Având în vedere că o amendă pentru neplata peajului este de 130 de lei, o estimare arată că, în perioada 2022–2024, statul român a încasat aproximativ 12 milioane de euro doar din aceste sancțiuni.

Cu toate acestea, numărul celor care au contestat amenzile în instanță este infim raportat la numărul total al contravenţiilor:

2022 – 501 plângeri contravenționale

2023 – 489

2024 – 444

CNAIR susține că nu clasifică intern cauzele acestor contestații, deci nu poate furniza un număr exact al celor cauzate de erori de sistem. De asemenea, instituția aruncă responsabilitatea identificării erorilor în curtea operatorilor de telefonie mobilă, afirmând că doar aceștia pot oferi date despre disfuncționalitățile din procesul de plată prin SMS.

Pe de altă parte, CNAIR recunoaște amploarea fenomenului de plată prin SMS. În perioada 2022–2024, compania naţională susţine că “s-au efectuat peste 10 milioane de tranzacții pentru achiziționarea peajului”. De la implementarea sa în 2015 până în noiembrie 2024, s-au încasat, în total, peste 1,1 miliarde de lei (cu TVA) prin sistemul de plată SIEGMCR.

CNAIR mai precizează că nu încasează niciun leu din amenzile aplicate – sumele ajung integral la bugetele locale sau la bugetul de stat, în funcție de tipul contravenientului (persoană fizică sau juridică).

Context.ro a formulat trei solicitări de informații publice către CNAIR, însă doar două au primit răspuns. La cea de-a treia – care viza modul de funcționare al sistemului SIEGMCR și responsabilitatea CNAIR în cazul peajelor emise prin SMS, instituția nu a răspuns nici după trei luni de la transmiterea cererii.

Pentru CNAIR, un peaj e valabil doar dacă apare în SIEGMCR

CNAIR susține, în mod oficial, că niciun șofer nu a fost amendat vreodată dacă avea un peaj valabil în sistemul informatic SIEGMCR. Prin „valabil”, instituția înțelege un peaj care apare înregistrat în baza lor de date și care nu este expirat. Altfel spus, doar ce e în sistem există și e considerat dovadă validă.

Ce nu apare în SIEGMCR, nu e recunoscut – indiferent dacă șoferul susține că a trimis corect mesajul și chiar a primit confirmarea de la operatorul de telefonie.

Instituția mai subliniază că nu există vreo autoritate sau mecanism oficial care să valideze sau să anuleze peajele. Rezultă că, în cazul unei dispute, nu există o entitate care să verifice ce s-a întâmplat sau să corecteze eventuale greșeli. Singura cale de atac rămâne instanța.

Când vine vorba despre plata prin SMS, CNAIR explică faptul că această funcționalitate e gestionată împreună cu operatorii de telefonie mobilă și cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Operatorii telecom sunt cei care colectează banii și trimit în sistem datele despre plata efectuată. Dacă aceștia nu confirmă tranzacția, peajul nu se emite și nu apare în baza de date.

Instituţia transmite că, în astfel de cazuri, utilizatorul primește automat un mesaj prin care e informat că peajul nu a fost emis. Dacă nu primește acest mesaj de eroare, înseamnă că totul a mers bine – în teorie. Totuși, CNAIR admite că nu are acces la datele despre eventuale erori apărute în timpul tranzacției prin SMS. Singurii care pot furniza astfel de informații sunt operatorii de telefonie.

Mai mult, CNAIR afirmă că nu centralizează motivele pentru care oamenii contestă amenzile în instanță. Cu alte cuvinte, nu știe și nici nu se interesează dacă există tipare în plângerile depuse, dacă apar frecvent erori tehnice sau dacă oamenii sunt sancționați pe nedrept.

Răspunsul instituţiei sugerează un lucru clar: pentru CNAIR, dacă nu apare în sistem, înseamnă că nu s-a plătit – iar dacă sistemul nu semnalează vreo eroare, înseamnă că nu a fost nicio problemă. Iar dacă totuși există o problemă, instituția nu are nici date, nici un mecanism care să o rezolve.

Judecătorii spun că eroarea nu e a cetăţeanului, ci a sistemului

Instanțele au anulat, în mai multe cazuri, amenzi pentru neplata peajului, stabilind că vina nu aparține șoferilor. Din hotărârile analizate reiese că sistemul de plată prin SMS prezintă disfuncții și, potrivit unei decizii a Tribunalului Prahova, nu este suficient de clar pentru utilizatori.

Analiza a 11 hotărâri judecătoreşti arată că în numeroase cazuri şoferii au încercat să achite tariful, însă plăţile fie nu au fost confirmate de sistem, fie au fost blocate din cauze care nu le puteau fi imputate. 

Instanţele au reţinut că mesajele trimise de şoferi pentru achitarea peajului nu au primit răspuns de confirmare, chiar dacă procedura a fost iniţiată corect. Tribunalul Prahova a subliniat şi lipsa de informare adecvată oferită de CNAIR utilizatorilor, mai ales în ceea ce priveşte formatul mesajelor, termenele de retrimitere sau paşii exacţi pentru finalizarea plăţii. 

Alte instanțe au constatat că mesajele trimise cu format greșit (de exemplu, conținând o cratimă în plus sau un spațiu lipsă) nu erau procesate de sistem, iar șoferii nu erau avertizați în niciun fel asupra acestor greșeli.

Din analiza a 11 hotărâri judecătoreşti reies următoarele categorii de motive tehnice care nu au permis finalizarea plăţii, chiar dacă cetăţeanul a procedat corect sau avea toate intenţiile de a proceda corect:

  • Cetăţeanul a trimis corect SMS-ul pentru plata peajului, dar nu a primit niciun mesaj de confirmare din partea sistemului, ceea ce rezultă în nefinalizarea plăţii.
  • Cetăţeanul a iniţiat plata, dar din cauza lipsei unor detalii clare despre procedură plata nu s-a finalizat.

Audienţă la Ministerul Transporturilor: “În loc de sprijin, am constatat pasivitate”

Nicu Adrian a ajuns în final și în audiență la Ministerul Transporturilor, în biroul secretarului de stat Ionel Scrioșteanu. Bărbatul susține că întâlnirea a avut loc la începutul lunii martie, iar cu această ocazie a prezentat documente care indicau nereguli în modul de operare al CNAIR.

Foto Minister 2

Nicu Adrian înainte de audienţa de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (sursa foto: Context.ro)

“În loc de sprijin, am constatat pasivitate – niciunul dintre cei prezenți la audiență nu a avut o reacție oficială, deși am prezentat acte concrete, semnături șterse cu pastă corectoare și contradicții grave în documentele CNAIR”. 

Potrivit relatărilor sale, un jurist CNAIR ar fi recunoscut disfuncțiile sistemului de peaj, însă secretarul de stat i-a răspuns că nu fusese informat despre acest lucru. Până în prezent, Adrian nu a primit niciun răspuns oficial referitor la aspectele semnalate în timpul audienței.

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Matei Capotă

Avatar of Matei Capotă

One Comment

  1. Avatar of silviu covaci
    silviu covaci 05 iul., 2025 at 0:02 - Reply

    ce tâmpiți !! să nu fie în stare să rezolve , de atâția ani, aceste probleme !!! Chiar nu au niciun om deștept în firmă si toti sunt idioți ????

Leave A Comment

Pe aceeași temă

Pe aceeași temă

Dă-ne un pont/ Send Us a Tip