Copii ucraineni în școli românești: Cum afectează bariera lingvistică viitorul refugiaților

Milioane de ucraineni, majoritatea femei și copii, s-au refugiat în țările vecine căutând adăpost, după ce armata rusă le-a invadat țara. Aproximativ 85.000 dintre aceștia au rămas în România, unde beneficiază de sistemul de protecție temporară al Uniunii Europene.

Însă, pe măsură ce războiul se prelungește, miile de refugiați se luptă la rândul lor pentru lucruri de bază, cum ar fi locuința și școlarizarea, spune Anna Potri, o ucraineancă care locuiește în Galați încă dinainte de război.

Anul trecut, Potri a ajutat la înființarea fundației „Școli ucrainene în România”, care își propune să se adreseze miilor de copii care trăiesc în țară, mutați din cauza conflictului.

„Am încercat să rezolvăm toate problemele”, a declarat Potri, care conduce fundația, pentru Context.ro. „Am căutat spații, sponsori și donatori pentru a crea școli, a cumpăra papetărie, manuale și alte lucruri; totul a fost pe umerii activiștilor și voluntarilor.”

Începând cu luna mai a acestui an, fundația a ajutat la înființarea a peste 30 de centre educaționale în România, țară membră a UE, care până în prezent au satisfăcut nevoile educaționale a aproximativ 5.000 de copii ucraineni.

Potri conduce un centru din Galați care se ocupă de peste 50 de copii, și spune că problemele logistice sunt din ce în ce mai mari și că birocrația le îngreunează eforturile: doar jumătate din cele 30 de școli pe care le-au înființat până acum sunt în prezent operaționale, a spus ea.

Conform legislației românești, copiii ucraineni trebuie să fie înscriși fie la o școală românească, fie la o instituție alternativă pentru ca părinții lor să primească ajutor guvernamental. Însă Potri spune că nu toate centrele ucrainene pe care le-a înființat au fost recunoscute oficial de către autoritățile locale.

„Nu toate hub-urile din București au primit aprobare, dar aici, la Galați, nu au fost probleme”, a spus Potri.

Mulți părinți ucraineni care au fugit din calea războiului au anticipat că conflictul se va încheia mai repede și sperau să se întoarcă acasă. Dar războiul s-a prelungit și sunt slabe speranțe că se va încheia curând.

Ca atare, mulți refugiați ucraineni aflați în statele membre UE, inclusiv România, au început să frecventeze școlile locale, unde cursurile sunt adesea ținute în limbi pe care nu le cunosc.

„Copiii care ajung în școlile din România nu cunosc limba și le este greu să se adapteze la clasă”, a declarat Potri. „Nu înțeleg materia, nu comunică cu colegii de clasă, iar profesorul nu are timp să le explice.”

Pentru a încerca să depășească dificultățile lingvistice cu care se confruntă mulți copii ucraineni, unii directori de școli românești au cerut ca asistenți pedagogi ucraineni care vorbesc engleza sau româna să vină să ofere ajutor.

“Profesorul (asistent) i-ar putea ajuta pe copii să facă față mai bine”, spune Potri.

Dar Potri spune că e deficit de asistenți, iar fundația pregătește o petiție pe care intenționează să o trimită ministerului român al Educației, solicitând ca profesorii-asistenți ucraineni să fie angajați oficial în școli.

Maria Reshetnikova, mamă a doi fii de 9 și 14 ani din orașul Golaya Pristan din regiunea Herson, a fugit din invazia Rusiei în Bulgaria, dar s-a mutat ulterior în România vecină când a aflat că există o școală ucraineană în Galați.

„Am înțeles că era important pentru fiii mei să își continue studiile și să comunice cu semenii lor”, a spus Reshetnikova. „Din păcate, clasele pentru elevii mari ale școlii ucrainene din Galați nu s-au deschis în acest an. Fiul cel mic este în clasa a patra, iar cel mare învață acasă, online, la școala din Ucraina.”

Dar Reshetnikova și cei doi fii ai ei păstrează speranța că într-o zi, când războiul se va termina, se vor putea întoarce în Ucraina.

„Soldații (n.r. ucraineni) care mor acum pe câmpul de luptă o fac pentru generațiile viitoare, apărând independența noastră”, a adăugat ea. „De îndată ce va exista o oportunitate de a ne întoarce în Ucraina, eu și fiii mei o vom face”.

sursa foto: Facebook/ Anna Potri