Un student ucrainean livrează ajutoare și facilitează evacuări din zone de conflict: “Aleg locul cel mai dificil, acolo oamenii au cu adevărat nevoie de ajutor”

Când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Maksym Chechykov, un student la IT în vârstă de 19 ani, a vrut să fie util, să își ajute conaționalii, nefiind militar instruit.

„Am fost pus în fața unei alegeri. Alegerea era fie să merg la război, fie să fac ceva ce mi se părea mai util”, a spus el. „A merge la război ar fi însemnat să mor pur și simplu”.

În schimb, Chechykov, acum în vârstă de 21 de ani, a început să se ofere voluntar pentru a oferi ajutor umanitar persoanelor care au ales să continue să trăiască în apropierea frontului războiului și să ofere o cale de ieșire altora, care doreau să fugă de pericol.

Vorbind cu Context.ro din mașina sa din orașul Dnipro, Chechykov explică ce îl motivează în misiunile sale independente de ajutorare și de ce țintește zonele de conflict active din Ucraina asumându-și riscuri personale mari.

„Nu mă duc în teritoriile dezocupate”, a spus el, adăugând că multe dintre aceste teritorii sunt deja bine deservite de organizații de ajutorare mai mari. „Se duc acolo cu camioane, livrează din două în două zile… Oriunde mă duc, aleg locul cel mai dificil, deoarece știu că oamenii au cu adevărat nevoie de ajutor acolo”.

Chechykov își amintește ziua în care și-a început activitatea de voluntariat în regiunea Harkov, orașul Vovchansk, situat la doar doi kilometri de orașul rusesc de frontieră Belgorod. Străzile de acolo erau în mare parte pustii, își amintește el, deoarece mulți oameni se adăposteau de bombardamentele frecvente ale Rusiei asupra zonei.

El și alte câteva persoane au localizat în cele din urmă niște oameni într-o casă, care doreau să scape, dar cărora le era frică să plece și au ajutat la evacuarea lor „într-o zonă sigură”, a spus el.

După aceea, Chechykov a început să călătorească de-a lungul întregii linii de front, din estul regiunii Lugansk până în regiunea Herson din sud. Oamenii din mediul online au aflat de eforturile sale și a început să primească mesaje pe rețelele de socializare de la persoane care îi cereau ajutorul.

Misiunile planificate, însă, nu au decurs întotdeauna fără probleme.

Chechykov își amintește că a aranjat evacuarea unei familii din Avdiivka, în regiunea Donețk, care se adăpostea într-un subsol de bombardamentele frecvente. Se înțeleseseră asupra unei zile, dar apoi mașina lui s-a stricat și și-a făcut griji pentru siguranța lor.

„Este o mare responsabilitate”, a spus el, adăugând că, atunci când a ajuns a doua zi, după ce și-a reparat mașina, clădirea cu cinci etaje în care locuiau fusese „complet incendiată” în urma unui raid aerian. „Una dintre intrări a rămas intactă, iar ei au rămas în siguranță”, a spus el. În cele din urmă, a fost o misiune de succes.

Chiar și astăzi, la doi ani de la invazia forțelor Moscovei, mulți cetățeni ucraineni continuă să locuiască în orașele de pe linia frontului, unde bombardamentele sunt frecvente, dar preferă să fie acasă. Mulți dintre ei, în special cei în vârstă, trăiesc acolo de zeci de ani și nu își pot imagina viața în altă parte.

„Ei înțeleg că am trăit aici toată viața noastră, iar plecarea în incertitudine îi înfricoșează”, a spus tânărul, adăugând că mulți dintre ei rezistă ca Ucraina să câștige războiul.

Familiilor cu copii care nu vor să părăsească zonele de război active, subliniază Chechykov, le pot fi luați cu forța copiii de către autoritățile ucrainene care vor să le asigure siguranța.

„O familie își ascundea copilul pentru a nu fi luat de acolo. Iar poliția căuta în toate subsolurile – și au găsit copilul”, își amintește el. „Acum nu mai sunt copii, cel puțin nu în Avdiivka”.

În luna martie a anului trecut, Ucraina a adoptat un mecanism de evacuare forțată a copiilor din zonele active de luptă, chiar dacă un copil se află cu un părinte sau cu un tutore.

„Este de datoria statului să protejeze viața și sănătatea copiilor”, a declarat Iryna Vereshchuk, vicepremierul Ucrainei. „Decizia luată astăzi ar trebui să încurajeze părinții să adopte o abordare mai echilibrată a problemei evacuării copiilor lor. Dacă adulții nu sunt capabili să se ocupe de siguranța copilului, statul ar trebui să facă acest lucru”.

„De asemenea, ar trebui să ținem cont de articolul 166 din Codul penal, conform căruia părinții pot fi trași la răspundere penală pentru expunerea deliberată a unui copil la un pericol fizic”, a adăugat ea.

Oamenii care au rămas în zonele de pe linia frontului, cum ar fi Bahmut, Avdiivka și Vuhledar, locuiesc în cea mai mare parte în subsolurile clădirilor nerezidențiale. De exemplu, în orașul Vuhledar din estul Ucrainei, marea majoritate a blocurilor turn rezidențiale sunt complet distruse.

„Partea cea mai gravă este că oamenii au fost îngropați în clădire și încă zac acolo, sub dărâmături”, a declarat Chechykov. „Niciun muncitor de la utilități nu merge acolo, ei vor acționa doar după ce va fi complet sigur”.

El a adăugat că în Avdiivka, unde încă mai desfășoară misiuni de ajutor și salvare în timpul liber, oamenii locuiesc în subsolul unui supermarket. 10 paturi într-un spațiu de doar 10-15 metri pătrați.

„Asta nu înseamnă trai, ci supraviețuire”, a spus Chechykov. „Au adunat ceea ce aveau nevoie pentru a trăi și au adus totul în subsol”.

În timp ce războiul continuă să se prelungească și cu puține semne că ar lua sfârșit, Chechykov promite să continue să facă voluntariat în zonele periculoase în care conaționalii săi încă trăiesc. „Atacurile cu rachete sau artileria nu mai sunt la fel de înspăimântătoare ca înainte”, a spus el, adăugând că ajută să încerci să fii „indiferent când oamenii cer ajutor”.

El își amintește că a ajutat o familie să fugă dintr-o zonă de război activ către o zonă pe care a descris-o ca fiind un oraș „lipsit de griji” la ieșirea din zonă, o locație care, la acea vreme, era la adăpost de tirurile de artilerie.

„Ne-am oprit la o benzinărie, a fost neprețuit când au luat cafea și mâncare și au realizat că acest lucru este normal, că așa ar trebui să fie”.