„Suprize” mortale: Minele lăsate de ruși pun în pericol viețile ucrainenilor și în anii ce urmează

28 aug., 2023

Mult dincolo de linia frontului din Ucraina, pericolul se ascunde în orice, de la obiecte de uz casnic la jucării pentru copii și parcuri, multe dintre acestea fiind pline de muniție neexplodată lăsată în urmă de forțele rusești care urmăresc să semene frică și carnagiu în țara devastată de război.

Puține obiecte sunt în afara pericolului de a fi minate, iar efectele sunt adesea mortale.  Multe dintre mine explodează prin prezența, apropierea sau contactul unei persoane și pot ucide sau răni cetățenii mult timp după ce conflictele armate se încheie.

„Ucraina este grav contaminată cu mine terestre și rămășițe explozive de război… de la conflictul armat care a început în 2014 și a luat amploare odată cu invazia pe scară largă a Rusiei în februarie 2022″, potrivit Human Rights Watch. Un tratat de interdicție a minelor din 1997, care interzice utilizarea minelor antipersonal, este în mare parte ignorat în Ucraina, afirmă grupul de apărare a drepturilor omului.

Serviciile de urgență ucrainene estimează că aproximativ 30% din întregul teritoriu al țării a fost minat în prezent, aproximativ de două ori mai mult decât suprafața Austriei.  În prezent, Ucraina este una dintre cele mai minate țări din lume, înaintea Afganistanului și Siriei, țări devastate de război, potrivit Mines Advisory Group, o organizație caritabilă britanică care se ocupă de deminarea minelor neexplodate la nivel internațional.

„Avem aproximativ 200.000 de kilometri pătrați din teritoriul nostru minat”, a scris luna aceasta președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-o postare pe rețelele de socializare. „Acesta nu este un război, ci terorism”, a mai spus el.

Mină Ucraina Pericol

Sursă: Jan Anthony Schneidereit / Ukrainian Deminers Association

Zelenski declarase anterior că Ucraina va avea nevoie de „zeci de ani” pentru a demina întreaga țară. „Teroriștii încearcă în mod intenționat să lase în urmă o mulțime de capcane mortale… clădiri minate, mașini și infrastructură”, a declarat el într-un discurs la sfârșitul anului trecut.

Într-adevăr, minele au devenit o problemă majoră care afectează națiunea devastată de război.  Potrivit centrului public de monitorizare și control al Ucrainei, mii de mine au rămas nedetonate în țară, iar consecințele pot fi fatale.

În primăvara acestui an, un bărbat care se întorcea de la o partidă de pescuit pe râul Inhuleț, în regiunea ucraineană Herson, a călcat pe o mină, care l-a ucis instantaneu.  În această vară, o mașină în care se aflau doi polițiști a sărit în aer după ce a lovit o mină în regiunea Cernihiv. Unul dintre polițiști, Oleksiy Zhovtyk, în vârstă de 39 de ani, tată a trei copii, a murit pe loc. Colegul său a fost internat în spital din cauza rănilor suferite.

Într-o postare pe blog pentru a marca aniversarea unui an de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Darren Cormack, directorul general al Mines Advisory Group, a scris că „este deja clar că minele terestre și muniția neexplodată vor amenința și vor pune în pericol viețile ucrainenilor pentru anii care vor urma”.

Minele omniprezente lăsate în urmă în zonele de conflict se pot dovedi, într-adevăr, mortale, dar pot avea, de asemenea, un impact toxic asupra mediului.  Multe dintre munițiile neexplodate conțin metale grele, substanțe chimice toxice și propulsoare, care se pot infiltra în sol, pot contamina apele subterane și aerul și, uneori, pot ajunge în lanțul alimentar uman.

„Nu poți planta legume pe aceste teritorii care au fost deminate, este necesar să dai timp terenului să se refacă în mod natural și după aceea să iei mostre de sol și să le trimiți la laborator”, a declarat Julia Markhel, liderul Let’s do it Ukraine, un ONG de mediu din Ucraina. „Doar atunci alimentele cultivate pe aceste terenuri pot fi sigure”.

Ucraina, mine, operațiune de deminare;

Sursă: Jan Anthony Schneidereit / Ukrainian Deminers Association

Markhel a subliniat că, mult timp după ce zone precum pădurile au fost curățate de mine, fauna și flora, cum ar fi ciupercile și fructele de pădure, care cresc în aceste zone adesea nu pot fi consumate în siguranță. Același lucru este valabil și pentru terenurile agricole, a spus ea.

„Nu putem vorbi despre… o recuperare completă în acest moment”, a adăugat ea. „Este o perioadă prea lungă de ostilități pe un singur teritoriu. Animalele și plantele au suferit dincolo de orice imaginație și sunt pe cale de dispariție”.

Sursă foto: Ministerul ucrainean al Apărării

Despre autor: Alina Okolot

Avatar of Alina Okolot
Alina Okolot este o jurnalistă ucraineană din Kiev care lucrează în presă din 2017. Alina a lucrat ca reporter TV în departamentul de știri al canalului PravdaTut TV unde a documentat știri din sectoare diverse, de la politic la economic, cultură și sport. Ea a lucrat de asemenea ca editor de programe educaționale și de divertisment pentru canalul Kiev TV și pentru ediția online a Adevărului de Irpin. Alina spune că jurnalismul este vocația sa. Ea s-a alăturat echipei CONTEXT, după ce s-a mutat în România. Ca jurnalist, ea se ocupă de investigarea crimelor de război comise de Rusia în Ucraina, țara sa natală. Ea scrie des despre corupție și documentează poveștile martorilor în subiecte legate de război. Țelul Alinei este să arate lumii adevărul printr-un jurnalism de calitate.

Leave A Comment

Pe aceeasi tema

Pe aceeasi tema