Statul român dă bani unui oligarh rus implicat în producția de rachete folosite în masacrele din Ucraina

21 dec., 2023

Un oligarh rus din cercul de apropiați ai lui Putin, implicat în trei dintre cele mai sângeroase atacuri ale Rusiei din Ucraina, face afaceri la vedere în România. O instituție de stat a pompat milioane de euro într-o companie controlată de rusul Viktor Vekselberg. Compania a primit și anul trecut un contract de un milion de dolari de la statul român. 

Informații esențiale:

  • Viktor Vekselberg a fost inclus pe lista de sancțiuni de SUA și alte șapte state pentru implicarea sa în războiul din Ucraina;
  • Este beneficiarul real al companiei Sulzer GTC Technology Romania SRL, deținută de Sulzer AG;  
  • O altă firmă din grupul Sulzer este furnizor tradițional al Nuclearelectrica: a semnat contracte de 15 milioane de dolari în ultimii 10 ani;
  • Numele Sulzer apare într-unul dintre cele mai mari scandaluri de corupție post-decembristă: retehnologizarea Porților de Fier;

Anul trecut, Nuclearelectrica a semnat un contract de 1,1 milioane de dolari cu Sulzer Pump  Inc Canada, parte a grupului Sulzer care a fost controlat de oligarhul rus Viktor Vekselberg în perioada 2015-2018 . Rusul este și acum unul dintre beneficiarii finali ai grupului. Un raport din 2022 arată că are 48% din acțiunile grupului.  Atribuirea s-a făcut prin negociere directă pentru că SULZER este furnizorul original al etansarilor mecanice aferente pompelor instalate la CNE Cernavoda, pentru care statul a cumpărat piese de schimb. Nu este decât cel mai recent act prin care statul român s-a angajat să vireze bani în conturile companiei conectate la oligarhul rus. Valoarea contractelor semnate de Sulzer Pump Inc cu Nuclearelectrica în ultimii 10 ani a depășit 15 milioane de dolari. Majoritatea contractelor au fost acordate fără licitație.

Ilustrație Sulzer (Sursă foto: Shutterstock)

New,York,,Usa,-,18,March,2021:,Sulzer,Company,Logo

Ilustrație Sulzer (Sursă foto: Shutterstock)

ISTORIC SULZER

  • 2006-2008 Renova, compania lui Vekselberg acumulează peste 32% din acțiunile Sulzer, companie cu o vechime de peste 100 de ani. Achizițiile s-au făcut fără notificarea acționarilor, așa cum o cere legislația elvețiană.
  • 2010  Vekselberg plătește o amendă penală de 9 milioane de dolari, iar autoritățile închid investigația referitoare la preluarea acțiunilor Sulzer.
  • 2015 Renova, concernul controlat de Vekselberg, cumpără încă 29 de procente și devine acționarul majoritar al Sulzer. 
  • 2018 Vekselberg și Renova sunt incluse pe lista de sancțiuni a SUA. 
  • 2018 În același an, Sulzer negociază cu OFAC (Office of Foreign Assets Control) și obține permisiunea de a răscumpăra o parte din acțiunile deținute de Renova.  Scapă în acest fel de sancțiunile impuse împotriva Renova, care deține acum sub 50% din acțiunile Sulzer.

Pe scurt, Vekselberg este unul dintre oligarhii de bază ai lui Putin, unul dintre oligarhii de bază din timpul regimului Putin, a declarat pentru Context, Roman Badanin, coordonatorul Proekt din Rusia, un centru de investigații jurnalistice independent ai cărui jurnaliști sunt acum în exil. Roman Badanin spune că Vekselberg nu aparține cercului restrâns al lui Putin din care fac parte oligarhi precum Oleg Deripaska, dar că este extrem de influent și implicat în special în industria militară. 

După invazia rusească din Ucraina, mai multe state ca Polonia, Australia sau Noua Zeelandă l-au inclus pe și ele listele lor de sancțiuni și au decis inclusiv înghețarea conturilor și confiscarea bunurilor care aparțin lui Vekselberg. Anul trecut, Spania a confiscat yachtul Tango, care valorează peste 90 de milioane de euro. Statul spaniol nu se numără printre cele care au decis să-l sancționeze pe Vekselberg, dar a acționat în baza măsurilor impuse de SUA. 

Viktor Vekselberg este, împreună cu Renova Group și diversele sale investiții, o rotiță foarte importantă în mașinăria de război rusă. Publicația de investigație Proekt, înființată de Roman Badanin, a demonstrat implicarea  companiilor lui Vekselberg în producție de  echipamente și arme folosite de armata rusă în Ucraina. Jurnaliștii de la Proekt au arătat că firmele controlate de omul de afaceri rus au contribuit la fabricarea  armelor de foc, bombelor și tancurilor folosite în trei dintre cele mai sângeroase masacre ale Rusiei din Ucraina.

„O mulțime de arme, o mulțime de blindate, inclusiv cele care au fost folosite în Bucha, de exemplu, au fost produse cu asistență imediată și ajutor și materiale de la companiile lui Vekselberg”, a precizat  Roman Badanin, coordonatorul Proekt.

Potrivit Proeckt vehiculele de luptă  utilizate de Federația Rusă în masacrul de la Bucha, soldat cu 1400 de morți, au fost fabricate cu materiale livrate de Rusal. Bombele care au ucis 300 de civili la Mariupol și avioanele care le-au lansat asupra ucrainenilor adăpostiți în clădire a teatrului din oraș au fost construite în fabrici aprovizionate de companiile lui Vekselberg.

Afacerile lui Vekselberg în România

Sulzer, compania elvețiană conectată la oligarhul rus, are o reprezentanță și în România: Sulzer GTC Technology Romania SRL înregistrată în aprilie 2014, sectorul 1, București. Conform datelor oficiale de la Registrul Comerțului, acționarul unic (100%) al entității din România este Sulzer AG, compania din Elveția. Domeniul de activitate declarat este “activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea.”

În registrul beneficiarilor reali, ținut de Registrul Comerțului, Viktor Vekselberg apare drept beneficiarul real al acestei companii. 

Facsimil Registrul Comerțului, în care Vekselberg apare drept „beneficiar real”

signal-2023-12-20-161436_002

Facsimil Registrul Comerțului, în care Vekselberg apare drept „beneficiar real” (Foto: Context)

Conform Ministerului de Finanțe, compania a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 670 de mii de euro în 2022, cu un profit de aproximativ 150 de mii de euro. Sunt declarați 0 angajați. Evoluția firmei a fost, în general, în sensul creșterii, anul 2022 fiind cel mai bun din punct de vedere al cifrei de afaceri și a profitabilității. Din 9 ani contabili închiși, 4 au fost închiși cu pierdere, restul pe profit. Numărul maxim de angajați înregistrat a fost de 10, în 2020. În 2021 firma a înregistrat 9 angajați. La momentul înființării, acționarul unic a fost o companie din Texas, GTC Technology International LP.

Sulzer, Buzăianu și jaful de la Porțile de Fier

Una dintre companiile pe care le deține oligarhul rus are o istorie de afaceri veche în România. Divizia hidro a grupului Sulzer (grupul lui Vekselberg ) a fost implicată în unul dintre cele mai mari scandaluri de corupție post-decembristă: retehnologizarea celor mai mari hidrocentrale din țară, Porțile de Fier.

 În 1997, prin HG, compania a primit contractul pentru reparații capitale și modernizare ale Porțile de Fier 1. La acel moment Vekselberg nu era beneficiarul real al companiilor din grup. Guvernul de atunci a decis să acorde contractul fără licitație asocierii Sulzer/ABB sub pretextul  că era iminentă “producerea unor defecțiuni majore la  hidroagregatele Sistemului Porțile de Fier I.”

Patru ani mai târziu, sub semnătura lui Adrian Năstase, Sulzer, acum VA TECH Hydro, e desemnată să retehnologizeze Porțile de Fier 2. Lucrările vor fi plătite în energie.

 Cel care reprezintă public firma este magnatul Nicolae Buzăianu. În ambele contracte, problemele tehnice se țin lanț și nu sunt atinși parametrii promiși după modernizare (creșterea producției).  Dosarul penal care viza retehnologizarea de la Porțile de Fier 2 a fost închis de procurorii DNA.

CITEȘTE ȘI:

*Pentru realizarea acestui material au contribuit Dragoș Tîrnoveanu, fondator 45 North, și Mara Crăciunescu, analist 45 North. 

Despre autor: Mihaela Tănase

Avatar of Mihaela Tănase
Mihaela Tănase este absolventă a Facultăţii de Jurnalism din Sibiu. A fost fact checker pentru Factual.ro, care verifică afirmațiile politicienilor români. Specializată în analiza datelor deschise și în achiziții publice, Mihaela își construiește investigațiile pe principiul “urmărește banii”. Așa a descoperit că un fost vicepreședinte al Senatului a primit bani de la dezvoltatorul imobiliar care pus mâna pe terenul fostei fabrici privatizate chiar de politician, investigație publicată pe portalul de investigații RISE Project. Într-o investigație separată publicată de CONTEXT, a arătat cum a plătit statul milioane de euro pentru un teren de golf care nu există. Mihaela a contribuit la investigația internațională Shadow Diplomats, coordonată de International Consortium of Investigative Journalists.

Leave A Comment

Pe aceeasi tema

Pe aceeasi tema