Boții lui Șor de pe Telegram, plătiți cu milioane de euro: Rețea de propagandă mascată în „știri locale” cu centrul de comandă la Moscova, reactivată înaintea alegerilor din Moldova

Oamenii care forjează conținut dezinformator au fost plătiți cu aproape 3 milioane de euro, din 2024 încoace, de oligarhul fugar Ilan Șor.

Cum funcționează propaganda? 30 de canale de telegram, parte dintr-o rețea de dezinformare țintită asupra alegerilor parlamentare, au fost create în 13 minute. Toate de la Moscova. Alte două canale mamă au fost create în două minute. Canalele poartă numele orașelor Republicii Moldova și strecoară, printre „știri locale”, propagandă politică în favoarea candidaților pro-ruși la alegerile parlamentare.

  • O rețea de propagandă pro-rusă,  formată din 32 de canale de Telegram, a fost reactivată înaintea alegerilor parlamentare de la Chișinău.
  • Numele a 30 de canale a fost schimbat în aceeași zi, într-un interval de 13 minute.
  • Toate canalele promovează candidați pro-ruși la alegerile parlamentare.
  • O scurgere de date dezvăluie numele a 134 activiști din spatele boților de pe Telegram.
  • Activiștii au primit în total 1,8 milioane de euro în 2024 și 1 milion de euro în 2025  pentru a coordona boți pe Telegram și aproape un milion de euro pentru primele 5 luni ale anului curent.

Context.ro deranjează. Pe cei care ascund informații, pe cei care dezinformează, pe cei care fură.

Cu ajutorul tău, putem să deranjăm în continuare. Susține cu o contribuție lunară.
SUSȚINE
Context.ro deranjează. Pe cei care ascund informații, pe cei care dezinformează, pe cei care fură.
Cu ajutorul tău, putem să deranjăm în continuare. Susține cu o contribuție lunară.
SUSȚINE

O rețea de canale de Telegram care pretind că publică „știri locale” pentru mai multe orașe din Republica Moldova diseminează dezinformări cu privire la aderarea țării la Uniunea Europeană, actuala guvernare, războiul din Ucraina și presupusa interzicere a religiei. Canalele distribuie mesaje electorale și discursuri ale candidaților pro-ruși la alegerile parlamentare și folosesc inclusiv materiale create cu ajutorul inteligenței artificiale. Fiecare canal are un bot care interacționează în timp real cu utilizatorii, iar o scurgere de informații relevă persoanele reale din spatele boților de Telegram. Activiștii au primit în jur de 9.000 euro fiecare. 

Am mers dincolo de cortina digitală a Kremlinului și am analizat informațiile care stau în spatele canalelor de „informare locală”. Conform tool-ului de analiză a Telegram – tgstat -, toate cele 32 de canale de Telegram au fost create în noaptea de 27 mai 2024, în Rusia. Câteva zile mai târziu, și-au schimbat numele și au început să difuzeze mesaje de manipulare: propagandă și dezinformare camuflate în știri despre vreme, accidente rutiere, sărbători naționale și alte evenimente locale.

Inițial, au fost activate două canale „mamă” aferente orașelor Chișinău și Orhei. Numele acestor canale a fost schimbat la data de 18 iunie 2024, la doar un minut distanță unul față de celălalt. Canalele @ChisinauTriumf și @Orheeitoday sunt și printre cele mai urmărite canale din rețea și au împreună peste 3.200 de abonați.

Ulterior, în aceeași zi,  într-un interval de 13 minute, au fost configurate și celelalte 30 de canale parte din aceeași rețea de „știri locale”. 

Au fost create canale pentru cele mai mari orașe din Republica Moldova, precum Bălți, Ungheni, Cahul, Bender, Comrat și Soroca, dar și pentru urbanul mic, precum  Ocnița, Anenii Noi, Ștefan Vodă, Telenești,, Glodeni, Drochia, Briceni, Dondușeni, Dubăsari, Edineț, Florești, Grigoriopol, Leova, Râșcani, Sângerei, Slobozia, Soroca, Camenca, Rîbnița, Hîncești, Cimișlia, Căușeni, Ceadîr-Lunga și Cantemir, Ialoveni.

Propagandă politică: „Victoria Furtună a câștigat popularitate”

Deși toate canalele de Telegram anunță în descriere că oferă „ultimele știri din raion și din republică, agenda actuală, informație verificată și doar o evaluare obiectivă”, acestea distribuie mesaje electorale. De exemplu, pe canalul Cahul Today este distribuit un panou electoral al partidului pro-rus Moldova Mare, în care apare Victoria Furtună alături de descrierea „Escrocheria gazului secolului: cum Sandu și PAS au adus țara la o catastrofă energetică”. Canalul are 1755 de abonați și comunică exclusiv în limba rusă.

Captura de ecran 2025 09 23 124735

Captură Telegram

O altă postare identificată pe canalul Ocnița Today afirmă că „scandalurile privind presiunile asupra CEC (Comisia Electorală Centrală, n.red.) s-au întors împotriva puterii: tocmai astfel Victoria Furtună a câștigat popularitate”.

De asemenea, sunt distribuite clipuri video ale origarhului fugar Ilan Șor, prin care îndeamnă cetățenii „să nu limiteze protestele împotriva actualei guvernări”.

Captura de ecran 2025 09 23 123528

Captură Telegram

Pe canalul de Telegram „Comratnews”, cea mai populară postare, conform tool-ului de analiză folosit de Context.ro, este un video unde un reprezentant al autorităților locale „i-a îndemnat public pe locuitori să nu iasă la alegeri, motivând prin posibile amenzi pentru corupție electorală”, iar „participarea la vot”, potrivit lui, “ar putea duce la noi sancțiuni.”

O altă linie de propagandă este construită în jurul anchetei desfășurate la adresa Evgheniei Guțul, fosta bașcană a Găgăuziei. Postări distribuite pe canalele de Telegram o portretizează pe aceasta în postura de victimă: „Evghenia Guțul, bașcană a Găgăuziei, aleasă de popor, mamă a doi copii, condamnată la 7 ani de închisoare”, iar „verdictul pare scris cu mult înainte de finalul procesului”. Evghenia Guțul a fost condamnată la 7 ani de închisoare, în august 2025, și obligată să dea statului 40 de milioane de lei, bani care ar fi fost folosiți pentru finanțarea ilegală a Partidului Șor.

Alte postări arată imagini de la protestele în sprijinul bașcanei și a altor personaje din anturajul partidului Șor, precum Svetlana Popan.

Printre narativele exploatate de grupurile de Telegram se numără: existența unei limbi moldovenești, afirmații tendențioase cu privire la interzicerea religiei de către Maia Sandu, „persecuția politică” a candidaților pro-ruși la alegerile parlamentare, falsuri despre Uniunea Europeană și comunitatea LGBT. 

„Astăzi ne-am adunat pentru a cinsti limba noastră – moldoveneasca. Din păcate, actualul guvern a încercat să șteargă limba moldovenească, modificând Constituția și indicând în locul ei „limba română”. Moldova a existat înaintea României, iar primul dicționar a fost moldovenesc, de aceea nu putem accepta impunerea românismului”, apare într-o postare de pe canalul Orhei Today.

signal 2025 09 24 142951 002

Cine stă în spatele boților de pe Telegram 

O scurgere de date dezvăluie identitatea persoanelor care au activat în spatele boților de pe Telegram, mașinărie de propagandă alimentată de fugarul Ilan Șor. Informațiile arată că “activiștii” primeau un salariu lunar de aproximativ 250 euro. Nu știm în acest moment dacă rețeaua de canale de Telegram era manageriată de aceiași oameni plătiți lunar, însă modul de operare este similar. 

Datele relevă identitatea a 134 de persoane care au fost plătite cu peste 1,8 milioane de euro în 2024 pentru a coordona boții cu nume de orașe din Republica Moldova pe Telegram. În primele cinci luni ale acestui an, activiștii au primit în total aproape un milion de euro.

Printre oamenii plătiți de Șor se numără și activista Ionesa Gronic. Aceasta apare frecvent în mijlocul protestelor anti-PAS. Gronic a primit și ea peste 9.000 euro anul acesta și 1.722.766 ruble rusești, echivalentul a 17.475,53 euro pe parcursul anului trecut.

Într-un videoclip distribuit pe Facebook în 2024, aceasta apare la o ceremonie de nominalizare a sa în funcția de președinte al Partidului „Renaștere” din Edineț. Într-un alt filmuleț, apare alături de un grup de tineri la un punct de frontieră la intrarea în Republica Moldova, însoțit de mesajul: „cei care vor încerca în continuare să-mi bage pe gât că la noi nu există dictatură pot să meargă direct la plimbare.”

Partidul Renaștere a îndemnat cetățenii, la referendumul pentru aderarea Republicii Moldova la UE, să aleagă opțiunea „Nu”. Partidul se opune deschis aderării R. Moldova la UE și pledează pentru apropierea de Rusia. Anterior, Partidul „Renaștere” a încercat, împreună cu alte trei partide afiliate oligarhului fugar Ilan Șor, să înregistreze blocul electoral „Victorie-Pobeda”. Atunci, CEC a fost împotrivă din cauza mai multor nereguli în actele depuse de membrii blocului. Decizia autorității electorale a fost menținută și de instanțele judecătorești.

Comisia Electorală Centrală a respins înregistrarea Partidului Renaștere la alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru că ar avea conexiuni cu oligarhul fugar Ilan Șor.

Popan Svetlana, fostă secretară a Partidului Șor, se regăsește și ea în lista cu plăți de la Kremlin. Popan este condamnată alături de Evghenia Guțul, bașcana Găgăuziei, pentru complicitate la finanțarea ilegală a unei formațiuni politice și a unui concurent electoral.

Svetlana Popan

Svetlana Popan (dr.) – sursa foto: Europa Liberă

Procurorii susțin că Popan a colaborat cu Evghenia Guțul pentru a finanța ilegal partidele politice care activau sub controlul ascuns al lui Ilan Șor.

Printre beneficiarii banilor veniți de la Kremlin se numără și Cernei Igor, candidat la funcția de primar al orașului Anenii Noi din partea Partidului Politic „Șansă”, care a fost remunerat cu 12.000 de euro pentru activitatea sa aferentă anului 2024. În anul curent, Cernei a primit 907.200 ruble, adică peste 9.000 euro.

Un raport al Serviciului de Informații și de Securitate al Republicii Moldova, emis în toamna anului 2023, indică că autoritățile au „depistat și documentat oferirea către „PP ȘANSĂ”, care participă la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 și este controlat de I. Șor, a fondurilor financiare în proporții deosebit de mari, de proveniență externă, precum și utilizarea acestora de către concurentul electoral contrar procedurilor stabilite de legislație, prin subminarea proceselor democratice, implicit a celor electorale.”

Fosta primăriță din partea partidului Șor, a satului Susleniraionul Orhei, Svetlana Sochirca, a primit și ea peste 9.000 euro anul acesta pentru coordonarea botului de telegram Balti9.

Un alt salariat al mașinăriei propagandistice Șor este Melnic Maxim, șef de direcție la SA Regia Apă Canal Soroca, care a primit în 2025 peste 9.000 euro.

Acesta a candidat din partea Partidului Șor la funcția de primar al municipiului Soroca, la alegerile locale din 2019.

Până în ianuarie 2018, când a devenit membru al Partidului Şor, a figurat în câteva partide: Partidul Liberal Democrat din Moldova, condus de Vlad Filat, fost premier condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență, în urma unui denunț al oligarhului fugar Ilan Șor,Partidul Forţa Poporului şi Partidul Popular European din Moldova, condus de Iurie Leancă, fost premier al RM, școlit la Moscova.

În 2018 figura în documentele depuse de formațiune la Comisia Electorală Centrală ca președinte al Organizației Teritoriale a Partidul Șor din municipiul Soroca. Anterior, a ocupat funcția de consilier raional și consilier orășenesc. Într-un sondaj realizat de ziarul Observatorul de Nord în martie 2016, Melnic anunţa că e ”pentru” unirea cu România.

Ajută-ne să investigăm și să expunem abuzurile. Cu banii tăi, putem să-i deranjăm pe cei care fură, corup, amenință și manipulează.
Donează prin plata cu cardul

Alege tipul donației

Alege suma

După ce vei apăsa pe Donează vei fi redirecționat către pagina securizată a procesatorului de plăți Stripe, unde vei putea plăti în siguranță.

Despre autor: Marionela Toma

Marionela Toma

Leave A Comment

Pe aceeași temă

Pe aceeași temă

Dă-ne un pont/ Send Us a Tip